Property sale annulment restored in part after appellate court failed to assess acquirers' good faith; case remanded on notoriety claim.

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra recursului reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 05.03.2018, astfel cum a fost modificată prin cererea înregistrată la dosar la 30.08.2018, reclamanta Biroul de Turism pentru Tineret S.A. a chemat în judecată pe pârâţii A. S.A., prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/10.11.2000 de Biroul Notarului Public F., rectificat prin încheierile nr. 9334/30.11.2000 şi nr. 6945/05.10.2004, de către acelaşi notar; să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară şi desfiinţarea actelor subsecvente acestuia cu consecinţa restituirii tuturor bunurilor ce au făcut obiectul vânzării, iar în ipoteza în care o asemenea restituire nu mai e posibilă, plata echivalentului acestora, rectificarea înscrierilor în cartea funciară a imobilelor respective, în sensul radierii menţiunilor subsecvente încheierii actelor respective şi înscrierii reclamantei în calitate de proprietar al imobilelor ce au făcut obiectul actelor contestate, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La 13.04.2018, pârâta A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat ca, în ipoteza respingerii apărărilor sale, să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării reclamantei la restituirea sumei de 224.983,80 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale, calculată de la data efectuării plăţilor până la restituirea efectivă.

Aceleaşi solicitări au fost formulate şi de pârâta C. S.R.L., pe cale de întâmpinare şi cerere reconvenţională, cu privire la suma de 852.781,50 RON.

Prin întâmpinarea la cererea reconvenţională a acestei pârâte, reclamanta-pârâtă a invocat excepţiile netimbrării şi lipsei calităţii sale procesuale pasive, în subsidiar, solicitând respingerea ei ca neîntemeiată.

La data de 18.11.2018, a depus întâmpinare pârâtul E., prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar în subsidiar, respingerea, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind rectificarea cărţii funciare şi, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Tot pe calea întâmpinării, pârâta D. S.R.L. a invocat excepţia netimbrării acţiunii, în raport cu petitul privind nulitatea actului subsecvent reprezentat de contractul de vânzare autentificat sub nr. x/27.04.2006 de Biroul Notarului public F..

La termenul din 14.01.2019, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a procesului-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile nr. x/22.05.2013 emis de Primăria Oraşului Sulina pârâtului E., context în care, prin încheierea din 11.02.2019, instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Primăriei Oraşului Sulina. Prin aceeaşi încheiere, a constatat că cererea reconvenţională a pârâtei C. S.R.L. a fost formulată cu depăşirea termenului legal.

Prin încheierea din 28.02.2019, tribunalul a respins excepţia netimbrării acţiunii invocată de pârâta D. S.R.L., iar la termenul din 11.03.2019 a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a lui G., în calitate de cesionar al drepturilor litigioase deţinute de pârâtul E..

Pe calea întâmpinării, pârâtul G. a solicitat respingerea cererii reclamantei, iar prin cererea reconvenţională formulată, a solicitat instanţei să constate dobândirea, prin uzucapiune tabulară, a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 10.573 mp, situat în Sulina, judeţul Tulcea, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Sulina.

Prin încheierea din 08.04.2019, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a procesului-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile nr. x/22.05.2013 emis de Primăria Oraşului Sulina şi, ca tardivă, cererea reconvenţională formulată de pârâtul G..

La data de 09.09.2019, pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Biroul de Turism pentru Tineret S.A. având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/22.12.2016 de Biroul Individual Notarial H. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 852.781,50 RON, reprezentând preţul vânzării, actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzii legale, calculată de la data efectuării plăţilor până la restituirea efectivă şi recunoaşterea unui drept de retenţie asupra bunurilor ce fac obiectul acestui contract până la plata de către pârâtă a sumelor pretinse prin acţiune.

Prin încheierea nr. 1187/25.09.2019, s-a dispus conexarea dosarului nr. x la prezentul dosar.

Prin încheierea din 13.01.2020, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a numiţilor I. şi J., foştii asociaţi ai K. S.R.L. - societate radiată, şi a L. S.R.L., fost asociat al M. S.R.L. - societate radiată.

Pârâţii J. şi I. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive, iar în subsidiar, au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 02.11.2022 Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea contractului iniţial şi a actelor subsecvente şi înregistrarea unui nou dosar având ca obiect repunerea părţilor în situaţia anterioară, atât în cererea principală, cât şi în cererea reconvenţională formulată de pârâta A. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 1697/12.11.2021, astfel cum a fost completată prin sentinţa civilă nr. 981/12.07.2022, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/10.11.2000 de Biroul Notarului Public F., a respins ca neîntemeiată cererea cu privire la anularea actelor subsecvente acestuia şi a obligat reclamanta la plata către pârâtul E. a sumei de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluţii reclamanta Biroul de Turism pentru Tineret S.A. şi pârâta S.C A. S.A. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 15/08.03.2023 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a respins apelurile ca nefondate.

Reclamanta Biroul de Turism pentru Tineret S.A. şi pârâta S.C A. S.A. au declarat recurs împotriva acestei decizii civile.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., subsecvent prezentării situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă Biroul de Turism pentru Tineret S.A a susţinut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 901 alin. (2) C. civ. şi ale art. 1.898 din C. civ. de la 1864.

Dezvoltând acest motiv de casare, a imputat instanţei de apel reţinerea greşită a calităţii de terţi de bună-credinţă a intimaţilor, faţă de împrejurarea că recurenta nu a notat în cartea funciară litigiile îndreptate împotriva dobânditorilor bunurilor imobile, acestea nefiindu-le opozabile.

A evocat dispoziţiile art. 901 alin. (2) C. civ. cu privire la aprecierea bunei-credinţe a terţului, condiţionat de împrejurarea de a nu avea cunoştinţă pe nicio cale despre viciile dreptului de proprietate dobândit, şi a arătat că instanţa de apel nu le-a avut în vedere, ci a examinat buna-credinţă prin prisma dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 7/1996 şi ale art. 876 C. civ.

A susţinut că nici dispoziţiile art. 1.898 din C. civ. de la 1864 nu au fost corect aplicate, deoarece din înscrisurile administrate în cauză a rezultat, în mod neechivoc, faptul că situaţia înstrăinărilor ilegale ale activelor din patrimoniul său a fost amplu mediatizată, fiind o împrejurare notorie. De aceea, susţinerile terţilor dobânditori care au afirmat că s-au bazat pe cuprinsul cărţilor funciare nu pot fi reţinute ca întemeiate, aceştia putând afla despre situaţia litigioasă a bunurilor respective din alte surse, precum presa naţională, coroborat cu istoricul proprietăţii din contractele pe care le-au încheiat, unde se preciza că imobilele au fost deţinute de recurentă.

În concluzie, a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă A. S.A. a solicitat casarea deciziei atacate şi, în principal, rejudecarea cu consecinţa admiterii apelului şi respingerii acţiunii ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Circumscris motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 966 din C. civ. de la 1864 şi ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a arătat că dezlegările hotărârilor penale, respectiv sentinţa penală nr. 2076/09.10.2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 180/27.06.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia Penală în dosarul nr. x/2009, potrivit cărora nu pot fi anulate contractele de vânzare cumpărare întrucât nu există legătură de cauzalitate între activitatea ilicită a inculpatului Vâclea şi un eventual prejudiciu produs prin încheierea acestora, au fost nesocotite de instanţa de apel, care, în mod greşit, a reţinut că aceste statuări conduc la concluzia incidenţei fraudei la lege, pentru că altfel s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a acestora.

În opinia sa, nu este corectă nici concluzia potrivit căreia efectele acestor hotărâri date în procesul penal ar prevala deciziei comerciale nr. 1043/13.06.2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, anterioară hotărârilor penale, deoarece nu au analizat latura civilă, prin urmare, în lipsa unei examinări a contractelor de vânzare cumpărare în litigiul penal, nu devine incident art. 28 C. proc. pen.

A subliniat că, în cauză, putea fi reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat faţă de considerentele deciziei comerciale anterior menţionate.

Sub acest aspect, prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a susţinut încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat raportat la decizia comercială nr. 1043/13.06.2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, prin care s-a statuat că, în acea cauză, nu s-a probat nici pretinsa înţelegere frauduloasă între fostul director al recurentei-reclamante şi recurenta-pârâtă.

Evaluând comparativ aceste considerente ale deciziei comerciale, cu dezlegările instanţelor penale, care au analizat numai contractele de asociere în participaţiune, nu şi pe cele de vânzare, recurenta-pârâtă a subliniat faptul că au incidenţă în prezenta cauză numai chestiunile vizând contractul de vânzare, în acest sens operând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al dezlegărilor instanţei civile. Faţă de acest argument, A. S.A. a susţinut că instanţa de apel nu mai putea pune în discuţie aspectul bunei sale credinţe, aceasta fiind deja stabilită în litigiul anterior, şi, fiind o excepţie de la principiul restitutio in integrum, a reţinut greşit incidenţa dispoziţiilor art. 966 din C. civ. de la 1864.

Ultimul motiv de recurs deduce spre soluţionare critici privind vicii de motivare a hotărârii recurate, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel nu a oferit o motivare corespunzătoare motivului său de apel privind interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material de către prima instanţă, astfel că a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., lipsind motivele de fapt şi de drept ale soluţiei pronunţate. A menţionat că motivarea succintă a instanţei de apel nu respectă cerinţele acestei norme de drept, întrucât cuprinde doar o referire generică la argumentele primei instanţe şi nu explică soluţia adoptată, încălcând şi art. 6 par. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

La 29.02.2024, intimata-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Prin întâmpinările formulate, intimaţii C. S.R.L., G., I. şi J. au solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Intimaţii D. S.R.L. şi E. au depus întâmpinări, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă, prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea acestui recurs.

Intimaţii I. şi J. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă Biroul de Turism pentru Tineret S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului A. S.A., prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost analizat şi comunicat către părţi; ambele recurente şi-au exprimat punctul de vedere.

La termenul din 27.11.2024, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursurile, iar părţile au fost citate pentru dezbateri.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursurilor, în acord cu prevederile art. 248 C. proc. civ., aplicabile în recurs conform art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, acesta nefiind un al treilea grad de jurisdicţie. Deoarece cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitatea trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. sub denumirea de "motive de casare". Simpla nemulţumire a părţii în privinţa hotărârii atacate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmaţia generală că hotărârea nu este legală, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Înalta Curte subliniază că recursul nu poate fi exercitat decât pentru motivele limitativ prevăzute de lege, că niciunul dintre acestea nu permite reexaminarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele de fond, precum şi faptul că simpla reluare a unor dispoziţii legale ori a criticilor formulate în faţa instanţei de apel, sau prezentarea unor aspecte pur teoretice nu echivalează cu încadrarea recursului în critici de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aplicând aceste considerente teoretice recursului declarat de recurenta-reclamantă N. se constată că aceasta a criticat decizia instanţei de apel prin raportare la modul în care s-a făcut interpretarea şi aplicarea anumitor dispoziţii de drept material, criticile acestei păţi putând fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta - pârâtă A. se constată că această parte a prezentat critici atât cu privire la modul în care s-a făcut interpretarea şi aplicarea anumitor dispoziţii de drept material şi procesual, precum şi sub aspectul motivării hotărârii pronunţate. Criticile pot fi parţial încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., corect indicate şi de parte, astfel că nu se poate dispune anularea recursului, ci acesta va fi analizat, în cele ce urmează, în limitele ce vor fi indicate.

Pe cale de consecinţă, întrucât din conţinutul memoriilor de recurs formulate de cele două părţi se pot desprinde critici de nelegalitate nu poate fi reţinută incidenţa art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţiile nulităţii recursurilor urmând a fi respinse.

Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:

Preliminar Înalta Curte notează că va analiza mai întâi calea de atac promovată de recurenta-pârâtă A. S.A., având în vedere că aceasta vizează soluţia de admitere a cererii reclamantei şi de anulare a actului juridic principal, de a cărui soartă depinde petitul având ca obiect nulitatea contractelor subsecvente, care a fost respins în etapele devolutive ale procesului şi formează obiectul criticilor celeilalte recurente.

Asupra recursului declarat de recurenta - pârâtă A. S.A.

Dintre motivele de nelegalitate invocate de recurenta - pârâtă A. S.A., va fi analizat, cu prioritate, cel întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât subsumează critici referitoare la pretinse vicii de formă ale hotărârii judecătoreşti, care sunt susceptibile, în ipoteza în care ar fi fondate, de a conduce la nulitatea hotărârii recurate.

1. Criticile prin care se invocă lipsa motivării deciziei pronunţate în apel, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nu vor fi primite.

Instanţa supremă subliniază că intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării hotărârii, înţeleasă atât sub aspect formal, dedusă din încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, înţeleasă ca o contragere excesivă a raţionamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esenţial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit şi inteligibil pentru părţi ori pentru instanţa care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Autoarea criticii de nelegalitate susţine că, faţă de cuprinsul memoriului său de apel, instanţa devolutivă de control judiciar a oferit o motivare succintă cu privire la argumentele vizând încălcarea normelor de drept material, limitată la o referire generică la motivarea primei instanţe, deşi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impune reguli clare privind conţinutul hotărârii judecătoreşti, elemente ce lipsesc deciziei atacate.

Contrar acestor susţineri, examinarea deciziei recurate relevă împrejurarea că este motivată, prezentând structura tipică actului de procedură examinat, iar prin prisma rigorilor procedurale impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conturează concluziile instanţei de apel, care a evaluat separat cele două motive de apel formulate de pârâtă, prezentând argumente din care rezultă dezlegarea dată chestiunilor deduse spre soluţionare.

Înalta Curte notează că motivul de recurs supus analizei a fost fundamentat pe observaţii care evidenţiază inconveniente cantitative ale motivării, context în care se cuvine subliniat faptul că judecătorul nu este obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi, ci obligaţia sa se rezumă la a motiva soluţia asupra fiecărui capăt de cerere, ceea ce, în cazul de faţă, a şi făcut, respectând conţinutul art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ.

De aceea, instanţa supremă reţine că hotărârea recurată nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

2. Criticile prin care se invocă încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, cu referire la decizia penală nr. 180/27.06.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2009, respectiv omisiunea de a da eficienţă puterii de lucru judecat a statuărilor deciziei comerciale nr. 1043/13.06.2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, ce vor fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Având în vedere că încadrarea în drept a motivelor de casare revine instanţei de control judiciar, în funcţie de criticile formulate şi de conţinutul lor, prin raportare la normele de drept, Înalta Curte observă că recurenta opune în calea extraordinară de atac încălcarea, în apel, a unor dezlegări din procese anterioare, ceea ce conduce la încadrarea lor în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte aminteşte că autoritatea de lucru judecat este susceptibilă de a produce atât un efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată, presupunând tripla identitate (de părţi, obiect şi cauză), cât şi un efect pozitiv, reflectând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, care nu mai pot fi contrazise şi care se impun într-un alt proces aflat în legătură cu cel anterior.

În acest context, doar încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat se circumscrie motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu şi a celui pozitiv. Astfel, ignorarea modului în care, anterior, au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi ori, dimpotrivă, reţinerea nelegală a anumitor aspecte ca fiind deja dezlegate conturează o critică ce se subsumează ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, verificând cuprinsul memoriului de recurs, instanţa supremă constată că toate criticile formulate de A. S.A. vizând reţinerea greşită a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a dezlegărilor date prin decizia penală nr. 180/27.06.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2009, respectiv cele privind omisiunea de a da eficienţă statuărilor cu putere de lucru judecat ale deciziei comerciale nr. 1043/13.06.2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, au fost invocate în strânsă legătură cu cea vizând încălcarea dispoziţiilor art. 966 din C. civ. de la 1864, circumscrisă cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., într-o relaţie de tip cauză-efect.

Astfel, din memoriul de recurs rezultă că această recurentă a imputat instanţei de apel greşita reţinere a nulităţii contractului de vânzare încheiat cu reclamanta, pentru cauză ilicită, dedusă din aplicarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârii penale sus menţionate şi ignorarea puterii de lucru judecat a dezlegărilor deciziei comerciale anterior amintite, susţinând că nu există nicio statuare anterioară a unei instanţe care să se opună cu autoritate de lucru judecat şi să determine soluţia nulităţii acestui act juridic. Potrivit acesteia, aspectele cercetate şi dezlegate în cele două procese invocate conduc, în mod neechivoc, la soluţia contrară, a validităţii contractului pe care l-a semnat cu societatea reclamantă, deoarece actul de vânzare nu a făcut obiectul cercetării în litigiile respective şi nici nu s-a probat pretinsa înţelegere frauduloasă între fostul director al reclamantei, inculpat în dosarul penal, şi A. S.A., recurenta subliniind astfel ca fiind evidentă nesocotirea art. 966 din C. civ. de la 1864.

Însă, examinarea conţinutului cererii de recurs, al memoriului de apel şi al deciziei recurate demonstrează împrejurarea că autoarea căii de atac a reluat criticile prezentate în calea de atac devolutivă, toate aceste chestiuni - privind incidenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi reţinerea greşită a cauzei ilicite a contractului de vânzare-cumpărare, cu consecinţa constatării nulităţii lui - fiind deja analizate de instanţa de apel, care a răspuns motivelor identice cu cele cuprinse în memoriul de recurs. Prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurenta urmăreşte, practic, să obţină o reevaluare, de către instanţa supremă, a materialului probator şi a situaţiei de fapt, conform viziunii proprii asupra prezentei cauze, deşi legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor formulate de A. S.A. prin cererea de recurs şi, în consecinţă, incapacitatea lor de a determina reformarea hotărârii, prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Asupra recursului declarat de recurenta - reclamantă Biroul de Truism pentru Tineret S.A..

1. Criticile prin care se invocă aplicarea greşită a prevederilor art. 901 alin. (2) C. civ. şi ale art. 1.898 din C. civ. de la 1864, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate.

Subsumat acestor critici recurenta - reclamantă apreciază că este eronată reţinerea bunei-credinţe a subdobânditorilor, întrucât instanţa nu a cercetat condiţia impusă de art. 901 alin. (2) lit. c) C. civ. privind necunoaşterea de către terţi, pe altă cale, a inexactităţii cuprinsului cărţii funciare, ci a examinat buna lor credinţă prin prisma dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 7/1996 şi ale art. 876 C. civ., deşi actele dosarului relevau caracterul notoriu al devalizării patrimoniului său în perioada 1999-2000, situaţia înstrăinărilor ilegale ale activelor fiind amplu mediatizată, context în care terţii puteau afla despre situaţia litigioasă a bunurilor respective din alte surse, precum presa naţională, coroborat cu istoricul proprietăţii din contractele pe care le-au încheiat, unde se preciza că imobilele au fost deţinute de Biroul de Turism pentru Tineret S.A.

Examinarea cuprinsului cererii de apel formulate de Biroul de Turism pentru Tineret S.A. relevă împrejurarea că tema bunei-credinţe, prin prisma aceloraşi argumente, a fost prezentată şi instanţei devolutive de control judiciar, care, prin decizia recurată, a reţinut că titularul acţiunii nu a dovedit în niciun mod cunoaşterea de către terţii subsecvenţi a dosarului penal sau a altor evenimente ce ar fi putut influenţa validitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate şi că reclamantul, pentru a putea invoca reaua-credinţă, trebuia să respecte dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 7/1996, notând în cartea funciară acţiunile şi căile de atac în justiţie referitoare la drepturile asupra imobilelor respective.

Faţă de invocarea caracterului notoriu al situaţiei patrimoniului reclamantului în perioada încheierii actelor juridice de înstrăinare subsecvente, curtea de apel a statuat că nu sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 255 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 255 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., evocate şi de instanţa de apel în considerentele deciziei atacate, "probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului. Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanţa va putea decide, ţinând seama de circumstanţele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui".

Aşadar, dacă prevederile alin. (1) al art. 255 C. proc. civ. stabilesc condiţiile generale de admisibilitate a probelor, cele ale alin. (2) reglementează, mai degrabă, aspecte privind sarcina probei, astfel că în cazul faptelor de notorietate, instanţa poate aprecia că acestea nu mai trebuie dovedite, însă este necesar a se demonstra caracterul lor notoriu. Sub acest aspect, pornind de la definiţia noţiunii notoriu (cunoscut de multă lume, ştiut de toţi), se apreciază că un astfel de fapt trebuie să fi fost aflat de un număr suficient de mare de persoane, dintr-o anumită zonă şi să fie clar, necontestat.

Totodată, instanţa în faţa căreia se invocă un fapt ca fiind de notorietate publică este cea care va aprecia, faţă de circumstanţele litigiului, dacă este necesară probarea lui sau numai demonstrarea notorietăţii, urmând a evalua aptitudinea măsurii dispuse de a conduce la soluţionarea corectă a litigiului, cu respectarea garanţiilor procesului civil, şi de a oferi instrumentele necesare realizării controlului judiciar în căile de atac.

Transpunând în speţă aceste consideraţii referitoare la faptul de notorietate, Înalta Curte notează că instanţa de apel, analizând chestiunea bunei-credinţe a terţilor subdobânditori din actele subsecvente prin prisma invocării de către reclamant a notorietăţii situaţiei patrimoniului său, a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 255 C. proc. civ., fără a oferi o motivare acestei concluzii.

Din considerentele deciziei recurate nu rezultă dacă această dezlegare este consecinţa nedovedirii aspectelor de notorietate invocate sau numai a caracterului lor notoriu, deficienţă care reprezintă un obstacol în cercetarea, de către instanţa de recurs, a legalităţii deciziei atacate din perspectiva respectării normelor de drept ce reglementează cerinţele bunei-credinţe, confirmându-se încălcarea normelor de drept material invocate de recurent.

În atare situaţie, în rejudecare, revine instanţei de apel obligaţia de a cerceta, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, actele juridice subsecvente, încheiate atât sub imperiul C. civ. de la 1864, cât şi al noului C. civ., respectiv dacă terţii subdobânditori au fost de bună-credinţă la momentul semnării contractelor, urmând a examina toate argumentele reclamantei privind cunoaşterea de către aceştia a situaţiei reale a bunurilor dobândite, precum şi eventuala incidenţă a unor împrejurări de notorietate.

În considerarea argumentelor expuse, întrucât pronunţarea unei soluţii nefavorabile a produs recurentului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei atacate, sub aspectul soluţiei pronunţate asupra apelului său, recursul formulat de Biroul de Turism pentru Tineret S.A. va fi admis, în baza art. 496 şi 497 C. proc. civ., va fi casată în parte decizia atacată şi trimisă cauza instanţei de apel spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamant, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul promovat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva aceleiaşi decizii şi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Totodată, cu prilejul rejudecării, instanţa de apel va avea în vedere şi cererile accesorii ale părţilor vizând cheltuielile de judecată aferente acestei faze a procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile nulităţii recursurilor.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Biroul de Turism pentru Tineret S.A. împotriva deciziei civile nr. 15/08.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza instanţei de apel spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamantul Biroul de Turism pentru Tineret S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1697/12.11.2021, pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2025.