Appeal to reclassify credit contract as real estate investment time-barred; plaintiff ordered to pay 8,876.09 RON costs.

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 05.04.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. (Romania) S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să califice contractul de credit şi de garanţie nr. x/27.08.2008 ca fiind un contract de investiţii imobiliare, să oblige pârâta la renegocierea clauzelor contractuale pentru diferenţa de credit aferentă şi necesară investiţiei în integralitate, în funcţie de specificul contractului de investiţie imobiliară dat de noua calificare juridică, să constate că întârzierea la plată a creditului este imputabilă pârâtei şi, în consecinţă, să îl exonereze pe reclamant de la plata penalităţilor în tot sau în parte şi să oblige pârâta la eliberarea tuturor garanţiilor imobiliare constituite prin contractul de credit şi de garanţie şi la instituirea unei garanţii asupra noii investiţii imobiliare.

Prin încheierea din 17.11.2017, instanţa a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea petitelor 2 şi 3 ale cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 561/16.11.2018, Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea şi a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 9.913,99 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel.

Prin încheierea din 06.02.2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii modificării cauzei şi obiectului cererii de chemare în judecată în faza procesuală a apelului şi excepţia inadmisibilităţii motivelor de apel suplimentare cuprinse în notele de şedinţă depuse de apelant.

Prin decizia civilă nr. 277/02.07.2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa primei instanţe şi, rejudecând, a admis în parte acţiunea, a constatat caracterul simulat al actului public constând în contractul de credit şi de garanţie nr. Cx/27.08.2008, simulaţie realizată în modalitatea deghizării totale a actului secret reprezentat de contractul de investiţii imobiliare, a admis excepţia nulităţii absolute a actului secret şi a acordului simulatoriu şi a constatat nulitatea simulaţiei; a respins în rest pretenţiile şi a obligat intimata la plata către apelant a sumei de 8.942 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin hotărârea completare dispozitiv din 24.09.2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins cererea formulată de intimata B. (Romania) S.A. privind completarea deciziei civile nr. 277/02.07.2020.

Împotriva încheierii din 06.02.2020, a deciziei civile nr. 277/02.07.2020 şi a hotărârii completare dispozitiv din 24.09.2020, pârâta B. (Romania) S.A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 440/01.03.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-A civilă a admis recursul, a casat hotărârile atacate şi a trimis cauza spre o nouă judecată Curţii de Apel Braşov.

Prin decizia civilă nr. 1553/Ap/19.10.2023, Curte de Apel Braşov, secţia Civilă a admis excepţia inadmisibilităţii motivelor de apel formulate de reclamant prin notele scrise înregistrate la 25.11.2019, a respins apelul şi a obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 8.254,49 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente judecării apelului în primul ciclu procesual, a sumei de 34.457,33 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente soluţionării recursului şi de 8.781,84 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru rejudecarea apelului în al doilea ciclu procesual.

Împotriva deciziei civile nr. 1553/Ap/19.10.2023, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea de către instanţa de recurs, cu consecinţa admiterii apelului său.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autorul căii de atac a susţinut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 978 şi art. 983 din C. civ. de la 1864, privind interpretarea clauzelor îndoielnice în favoarea celui ce se obligă şi a clauzelor neclare, în sensul de a produce efecte juridice.

A arătat că, deşi din probatoriul administrat a rezultat că părţile au purtat discuţii privind un contract de investiţii imobiliare şi intenţia lor a fost de a încheia un asemenea contract, instanţa de apel nu a examinat situaţia de fapt prin prisma acestor norme de drept, astfel că, dacă le-ar fi aplicat corect, ar fi dat calificarea juridică corectă convenţiei lor.

Sub acest aspect, recurentul a prezentat drept argument statuările instanţelor judecătoreşti, în dosarul nr. x/2013, asupra lipsei calităţii sale de consumator în raport cu banca, în cadrul acestui contract recurentul acţionând ca un profesionist, împrejurare care, în opinia sa, este relevantă pentru calificarea actului juridic încheiat drept contract de investiţii imobiliare. Totodată, a subliniat faptul că instanţa de apel nu a dat valoare probatorie nici înscrisurilor care consemnau corespondenţa purtată cu intimata, prin care aceasta a dat un acord condiţionat recurentului pentru a obţine o nouă autorizaţie de construire.

Autorul căii de atac a invocat şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 190/1999, întrucât instanţa a reţinut că este exclusă calificarea contractului părţilor ca fiind de investiţii imobiliare în lipsa planului de finanţare impus de această normă de drept. A arătat că această statuare este greşită, deoarece planul de finanţare nu trebuie analizat ca un înscris separat purtând această denumire, ci aceeaşi valoare juridică o are şi înţelegerea părţilor ca, după ce recurentul finaliza construcţia "la roşu", banca urma să-i acorde a doua tranşă de finanţare, împrejurări care au fost dovedite prin declaraţiile martorilor.

Recurentul a mai criticat decizia instanţei de apel pentru încălcarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., apreciind nelegală soluţia obligării sale la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale anterioare.

A susţinut că, prin decizia de casare, instanţa supremă nu a acordat băncii cheltuieli de judecată, deşi reprezentantul său a depus la dosar dovada efectuării acestora, iar în lipsa unei cereri de completare a hotărârii pronunţate în recurs, partea adversă nu mai poate pretinde şi primi aceste cheltuieli în etapa rejudecării apelului. Totodată, a subliniat că, faţă de caracterul accesoriu al cheltuielilor de judecată, aceste pot fi examinate separat pentru fiecare fază procesuală potrivit soluţiei pronunţate, astfel că nu ar putea fi admise ulterior pentru o etapă anterioară.

La 15.02.2024, intimata-pârâtă B. (Romania) S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; doar intimata şi-a expus punctul de vedere.

La termenul din 25.09.2024, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului şi a admis în principiu calea de atac, iar părţile au fost citate pentru dezbateri.

La termenul din 27.11.2024, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 485 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2), art. 182 alin. (2) şi art. 183 C. proc. civ., excepţia tardivităţii declarării recursului asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

În conformitate cu art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar conform art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2), "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte" şi "Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează".

Potrivit art. 182 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. "Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile".

Întrucât, potrivit art. 24 C. proc. civ., "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", în cauză este incident art. 183 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data iniţierii procesului, 05.04.2017 - care a precedat modificarea prin Legea nr. 310/2018 - conform căruia "Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen".

Prin decizia nr. 34/15.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803/11.10.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 C. proc. civ., că actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen.

În considerentele deciziei amintite s-a reţinut că " (…) fiind o derogare de la regula înscrisă în art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., numai actul de procedură depus prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, cu condiţia de a fi depus până la ora 24:00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege este prezumat de lege ca socotit a fi făcut în termen, nu şi cazul comunicării prin fax sau e-mail, care, nefiind în mod expres menţionat în cuprinsul art. 183, nu poate fi extins pe cale de interpretare" şi, de asemenea, că "Toate actele depuse prin fax sau e-mail după ora încheierii programului de lucru al instanţei sunt înregistrate a doua zi, fiind considerate depuse la data înregistrării, în conformitate cu prevederile art. 199 din C. proc. civ..".

Potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, "Programul de lucru al instanţelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână; programul începe, de regulă, la ora 8:00 şi se încheie la ora 16:00"; aceleaşi dispoziţii se regăsesc şi în art. 89 alin. (1) din noul Regulament de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 3.243/2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Transpunând dispoziţiile legale la calea de atac exercitată în cauza de faţă, Înalta Curte reţine că decizia atacată a fost comunicată către recurent la 26.10.2023, iar recursul a fost transmis prin poşta electronică luni, 27.11.2023, ora 18:45, primind dată certă la 28.11.2023.

Termenul de recurs, care s-ar fi împlinit duminică, 26.11.2023, a fost prelungit, în condiţiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ., până luni, 27.11.2023, însă, de vreme ce recursul a fost depus prin poştă electronică la 27.11.2023, ora 18:45, deci după ora la care activitatea în instanţă încetează, calea de atac apare formulată cu nerespectarea termenului legal de 30 de zile reglementat de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Această împrejurare determină incidenţa art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea părţii din dreptul de a valorifica dreptul procesual, actul afectat de acest viciu fiind lovit de nulitate.

Aşa fiind, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1), să respingă ca tardiv recursul şi, în aplicarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să oblige recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 8.876,09 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel cum au fost probate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1553/Ap/19.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Obligă recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 8.876,09 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2025.