Cassation appeal annulled for failing to cite valid grounds; Ministry’s claim for recovery of audited public funds remains dismissed as inadmissible

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la 20.06.2019 sub nr. x/2019 reclamantul Ministerul Turismului a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Petroşani, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 498.053 RON, reprezentând plăţi nelegale constatate de Curtea de Conturi a României, conform raportului de control nr. x/24.07.2017 şi deciziei nr. 14/24.08.2017, precum şi dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate în temeiul art. 731 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel, în subsidiar solicitând respingerea acţiunii, precum şi cerere de chemare în garanţie a S.C. A. S.R.L., prin care a pretins ca această societate să-i achite sumele pe care instanţa o va obliga să le plătească reclamantului.

Societatea chemată în garanţie a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 133/03.03.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţie civilă.

Astfel învestit, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a pronunţat încheierea din 20.11.2020, prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea secţiei a VI-a a aceluiaşi tribunal.

În faţa acestei instanţe, chemata în garanţie a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată, cu consecinţa respingerii şi a cererii de chemare în garanţie.

Prin încheierea din 12.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a de contencios administrativ şi fiscal a aceluiaşi tribunal.

La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 08.09.2021, astfel cum a fost îndreptată din oficiu prin încheierea din 09.09.2021, pronunţate în dosarul nr. x/2019, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării lui.

Prin sentinţa civilă nr. 1664/15.11.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1797/21.07.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii, a respins acţiunea, ca inadmisibilă, şi cererea de chemare în garanţie, ca rămasă fără obiect, obligând reclamanta la plata către chemata în garanţie a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus.

Împotriva acestei sentinţe civile, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (fost Ministerul Turismului) a declarat apel, care a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 927/06.06.2024.

Împotriva acestei decizii, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la prima instanţă.

În motivare, subsecvent prezentării succinte a parcursului procesual al cauzei, a invocat încălcarea art. 22 C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, imputând instanţei de apel omisiunea de a încadra în drept faptele deduse judecăţii şi de a analiza cauza din perspectiva răspunderii civile contractuale.

A susţinut că principiul rolului activ obligă judecătorul să dea cererii cu care a fost învestit calificarea juridică exactă, care poate fi diferită de cea indicată de parte, iar în prezenta cauză această regulă nu a fost aplicată, deşi a indicat în acţiune norme de drept ce reglementează răspunderea contractuală şi a prezentat motive de fapt care puteau conduce către aplicarea temeiului juridic corespunzător acestei forme de răspundere.

În continuare, recurentul a evocat situaţia de fapt generatoare a litigiului, arătând că suma pretinsă prin acţiune rezultă din raportul de control nr. x/24.07.2017 şi decizia nr. 14/24.08.2017, emise de Curtea de Conturi a României.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, prin prisma art. 486 alin. (3) raportat la art. 84 C. proc. civ., pe care Înalta Curte a respins-o la termenul de astăzi, în şedinţă publică, pentru considerentele cuprinse în practicaua prezentei decizii.

Totodată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, prin prisma art. 489 alin. (2) C.pror.civ., asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de lege, întrucât controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Analiza memoriului de recurs relevă faptul că, deşi s-a indicat drept temei juridic art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - recurentul invocând încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., ce reglementează principiul rolului activ al judecătorului - acest text a fost invocat pur formal, întrucât titularul căii extraordinare de atac a reiterat motivele evocate prin cererea de apel, cele două memorii fiind identice, fără să expună o critică punctuală, care să vizeze dezlegările oferite prin decizia instanţei de prim control judiciar, singura care formează obiect al recursului de faţă.

Înalta Curte notează că, prin sentinţa civilă nr. 1797/21.07.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca inadmisibilă, acţiunea promovată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, reţinând că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză şi răspunderea civilă delictuală, iar în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de normele de drept ce le reglementează.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 927/06.06.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe, statuând că nu se poate reţine încălcarea, de către tribunal, a principiului rolului activ al judecătorului, faţă de temeiul juridic al acţiunii, reconfirmat expres prin motivele de apel. Totodată, instanţa devolutivă de control judiciar a examinat critica formulată de apelant, potrivit căreia prima instanţă era obligată să evalueze pretenţiile sale şi din perspectiva răspunderii civile contractuale, reţinând că nu se impunea calificarea juridică, din oficiu, a acţiunii reclamantului, întrucât, în contextul factual al cauzei, ar fi fost contrar principiului disponibilităţii.

Consecutiv acestui parcurs procesual, prin memoriul de recurs, autorul căii de atac a reluat invariabil criticile prezentate instanţei de apel, insistând asupra situaţiei de fapt care, în opinia acestuia, impunea recalificarea temeiului juridic al acţiunii şi, în consecinţă, examinarea pretenţiilor sale prin prisma regulilor răspunderii civile contractuale.

Înalta Curte observă că toate aceste chestiuni privind contextul factual, precum şi cele vizând pretinsa încălcare a rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, au fost analizate de instanţa de apel, care a răspuns motivelor identice cu cele cuprinse în memoriul de recurs; prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurentul urmăreşte, practic, să obţină o reevaluare, de către instanţa supremă, a materialului probator şi a situaţiei de fapt, deşi legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului împotriva deciziei civile nr. 927/06.06.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2025.