Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 358/2025 AI generated

Judicial stamp fee non-payment rendering civil appeal null: failure to prove payment of required tax on monetary claims

Case Number Decizia nr. 358/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice annulled the appeal on the grounds that it was not stamped, thereby rejecting the appellant-defendant's challenge and leaving the appellate decision of July 15, 2024, in force, which had ordered the resolution of a bilateral promise of sale due to the fault of both parties and mandated the return of an advance payment and reimbursement of cadastre documentation costs to the plaintiff-claimant. The dispute originated from an action seeking a judicial decision equivalent to an authentic act regarding a real estate transaction, but the case was resolved procedurally because the defendant-filer failed to submit proof of payment for the required judicial stamp fee within the specified timeframe, despite being notified of the obligation and the option to apply for fee facilities. The court applied Articles 24(1) and (2) of Emergency Ordinance No. 80/2013 regarding judicial stamp taxes, Article 486(2) and (3) of the Code of Civil Procedure establishing the sanction of nullity for non-compliance with the prepayment requirement, and Article 493(5) of the Code of Civil Procedure to effect the annulment.

Legislator headnote

AI generated

art. 490 alin. (2) din C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ; Judicial stamp fee non-payment rendering civil appeal null: failure to prove payment of required tax on monetary claims: The dispute originated from an action seeking a judicial decision equivalent to an authentic act regarding a real estate transaction, but the case was resolved procedurally because the defendant-filer failed to submit proof of payment for the required judicial stamp fee within the specified timeframe, despite being notified of the obligation and the option to apply for fee facilities. The court applied Articles 24(1) and (2) of Emergency Ordinance No. 80/2013 regarding judicial stamp taxes, Article 486(2) and (3) of the Code of Civil Procedure establishing the sanction of nullity for non-compliance with the prepayment requirement, and Article 493(5) of the Code of Civil Procedure to effect the annulment.

Keywords

AI generated
payment of monetary claim civil annulment proof of payment article of civil procedure grounds for cassation tax procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 486 alin. (3) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Basis for annulling the appeal as unstamped due to the failure to submit proof of payment of the judicial stamp tax.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului. Hotărârea recurată.

Prin decizia civilă nr. 1073 din 15 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., împotriva sentinţei civile nr. 298 din 14.10.2022, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Civilă în dosarul nr. x/2021, cauza având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic, şi a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că: a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a respins capătul principal de cerere, ca neîntemeiat; a admis în parte capetele subsidiare de cerere: s-a dispus rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare autentificată sub nr. x/24.02.2018 (din culpa ambelor părţi) şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, fiind obligată pârâta să restituie reclamantei avansul de 61.136,5 euro; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 61.503,2 RON (cheltuieli avansate de către reclamantă în vederea întocmirii documentaţiei cadastrale) şi intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor de judecată solicitate, în cuantum de 13,380,42 RON (taxă judiciară de timbru fond şi apel raportat la pretenţiile admise).

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 12.09.2024, sub nr. x/2023.

Apărarea formulată în cauză

Intimata- reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului.

III. Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 22 februarie 2021, aşadar după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluţia din 08 noiembrie 2024, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 25 februarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Totodată, conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că recurentei-pârâte i s-a pus în vedere, prin adresa comunicată la data de 20.09.2024, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8.745,58 RON, sub sancţiunea anulării recursului.

Recurenta-pârâtă nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru şi nici nu a uzat de posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum i s-a adus la cunoştinţă prin aceeaşi comunicare.

Având în vedere că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei datorate conform art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 1073 din 15 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 februarie 2025.