Cancellation appeal: Invalid service and material error regarding proof of representative authority by judicial liquidator in insolvency

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 412 din 28 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi a fost anulat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 181/A din 19 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a formulat contestaţie în anulare, invocând ca temei de drept art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esenţă, că la 11 iulie 2022, în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/2022, prin societatea de avocatură C. şi Asociaţii a declarat recurs împotriva deciziei nr. 181/2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2017, anexând recursului împuternicirea avocaţială nr. x/11.07.2022.

Prin împuternicirea avocaţială, s-a atestat identitatea părţilor, data şi conţinutul contractului de asistenţă juridică, astfel încât aceasta nu trebuia să fie semnată de către client.

Contestatoarea arată că, deşi s-a acordat un nou termen de judecată la data de 28.02.2024 în dosarul de recurs, în citaţia comunicată reprezentantului convenţional nu i s-a pus în vedere să facă dovada mandatului, aşa cum rezultă din citativ.

În plus, lichidatorul judiciar nu a fost citat în vederea exprimării poziţiei procesuale, în sensul însuşirii recursului declarat prin reprezentant convenţional şi nici nu a fost prezent la termenul de judecată la care a avut loc judecata.

Cu toate acestea, instanţa de recurs a anulat recursul pe care l-a declarat, reţinând că nu a făcut dovada calităţii de reprezentant, în condiţiile în care: instanţa nu a observat, dintr-o eroare, că reprezentantul convenţional a atestat identitatea părţilor, conţinutul şi data contractului, în baza căruia s-a eliberat împuternicirea avocaţială la data de 11 iulie 2024; procedura de citare cu reprezentantul convenţional a fost viciată, iar lichidatorul judiciar nu a fost citat deloc pentru a-şi exprima poziţia, în sensul însuşirii cererii de recurs, iar partea nu a fost prezentă la termenul la care s-a judecat cauza.

În raport de situaţia de fapt anterior expusă, contestatoarea apreciază că este incident motivul ce vizează neregularitatea procedurii de citare - art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui argument, contestatoarea precizează că procedura de citare a fost viciată dintr-o dublă perspectivă, respectiv a fost realizată cu încălcarea dispoziţiilor art. 82 C. proc. civ., faţă de reprezentantul său convenţional, deoarece instanţa, deşi a citat societatea A. la sediul reprezentantului convenţional, citaţia nu cuprinde nicio menţiune în sensul complinirii lipsurilor şi, totodată, procedura de citare nu a fost realizată deloc cu societatea, prin lichidator judiciar, pentru a-i da posibilitatea însuşirii cererii de recurs. Cu alte cuvinte, lichidatorul judiciar nu a fost citat la sediul acestuia pentru a-şi însuşi cererea.

Sub aspectul vicierii procedurii de citare a reprezentantului convenţional, contestatoarea invocă dispoziţiile art. 82 C. proc. civ., care dispun în sensul că, atunci când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Pe cale de interpretare a acestei norme de procedură, contestatoarea apreciază că în situaţia în care la dosar nu se regăseşte dovada calităţii de reprezentant a persoanei care a formulat o cerere în numele părţii sau aceasta nu este concludentă, instanţa va acorda un termen scurt pentru a permite prezentarea acestei dovezi.

Cu alte cuvinte, contestatoarea apreciază că instanţa trebuia să citeze reprezentantul convenţional cu această menţiune, în caz contrar procedura de citare este nelegală.

Astfel cum arată contestatoarea, această prevedere este esenţială pentru respectarea dreptului la apărare al părţii reprezentate, în lipsa unei astfel de menţiuni în citaţie partea nu este informată corespunzător despre necesitatea prezentării dovezii calităţii de reprezentant, ceea ce duce la prejudicierea dreptului său de a-şi susţine cauza în mod adecvat.

Or, aşa cum se poate observa din paragraful 3, precum şi din dosarul de recurs, citaţia emisă la data 12 decembrie 2023 nu conţine nicio menţiune cu privire la lipsurile ce ar trebui complinite.

Mai precizează contestatoarea că, spre deosebire de reglementarea anterioară, care în cuprinsul art. 161 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 prevedea posibilitatea instanţei de a acorda un termen pentru complinirea lipsurilor, în prezent C. proc. civ. instituie o obligaţie în acest sens în sarcina instanţei.

Astfel, art. 82 C. proc. civ. impune o obligaţie clară pentru instanţă de a acorda un termen scurt pentru a remedia lipsurile legate de calitatea de reprezentant, nerespectarea acestei obligaţii formale determinând nelegalitatea procedurii de citare, fiind incident motivul de contestaţie în anulare reglementat la art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Din perspectiva nelegalei citări la sediul lichidatorului judiciar (reprezentatului legal) pentru a-i da posibilitatea însuşirii cererii de recurs, contestatoarea afirmă că citaţia trebuie adresată părţii, chiar dacă la dosar există şi adresa sediului sau domiciliului reprezentantului, întrucât cererea aparţine părţii, iar sancţiunea anulării acesteia va produce efecte faţă de parte, iar nu faţă de reprezentant.

Contestatoarea apreciază că argumentul său este întemeiat, cu atât mai mult cu cât, prin raportare la dispoziţiile art. 87 alin. (2) C. proc. civ., societatea de avocatură are un drept legal de a exercita calea de atac a recursului.

În raport de dispoziţia procesuală invocată, contestatoarea arată că avocatul care o reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate. În aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de parte. Susţinerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri.

În opinia contestatoarei, pentru a opera sancţiunea nulităţii recursului, iar nu doar a împuternicirii de reprezentare convenţională în faţa instanţei de recurs, ar fi trebuit să fie citată la sediul lichidatorului judiciar cu menţiunea dacă îşi însuşeşte sau nu recursul.

Or, din toate actele dosarului reiese că procedura de citare nu a fost îndeplinită în ceea ce o priveşte, iar anularea recursului i-a afectat substanţial accesul la instanţă şi dreptul la un proces echitabil.

Contestatoarea concluzionează în sensul că, fiind îndeplinită şi condiţia negativă cerută de textul de lege pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare, respectiv ca partea să nu fi fost prezentă la termenul la care s-a judecat cauza, se impune admiterea acestui motiv al contestaţiei în anulare.

Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea apreciază că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În opinia sa, şi acest motiv de contestaţie în anulare este admisibil ca urmare a neobservării de către instanţă a atestării datei, conţinutului şi identităţii părţilor contractului de asistenţă juridică de pe împuternicirea avocaţială anexată cererii de recurs.

În acest sens, contestatoarea invocă neobservarea de către instanţa de recurs a faptului că împuternicirea avocaţială şi contractul de asistenţă juridică aferente etapei procesuale a recursului sunt încheiate la 3 ani distanţă faţă de data intrării în faliment a societăţii A. şi că împuternicirea avocaţială din apel a fost acordată tot de către lichidatorul judiciar.

În aprecierea sa, neobservarea unei împuterniciri avocaţiale depuse corect la dosar se circumscrie noţiunii de eroare materială, deoarece reprezintă o omisiune clară şi obiectivă în gestionarea documentelor procedurale.

Neobservarea atestării identităţii părţilor, conţinutului şi datei contractului de asistenţă juridică, a determinat instanţa să aprecieze că împuternicirea avocaţială ar avea vicii, în sensul că nu ar fi fost semnată de societate, însă atestarea menţiunilor mai sus indicate înlătură obligativitatea semnării împuternicirii avocaţiale de către client.

Detaliind, contestatoarea susţine că instanţa de recurs a reţinut că, deşi la data formulării cererii de recurs, respectiv 11 iulie 2022, dreptul de administrare al societăţii recurente fusese ridicat, iar reprezentantul legal al recurentei era lichidatorul judiciar, din actele existente la dosarul cauzei nu rezultă că acesta ar fi acordat mandat în sensul exercitării căii de atac a recursului.

Mai mult, instanţa nu a observat nici împuternicirile avocaţiale aferente apelului, în ambele cicluri procesuale, acordate societăţii de avocatură C. şi Asociaţii de către lichidatorul judiciar.

Cu titlu exemplificativ, contestatoarea indică împuternicirea avocaţială depusă încă din primul ciclu procesual, în calea de atac a apelului, din care reies aspectele arătate anterior.

În speţă, instanţa nu a remarcat împuternicirile avocaţiale acordate societăţii de avocatură C. şi Asociaţii de către lichidatorul judiciar al societăţii în ambele cicluri procesuale, în opinia sa, aceasta reprezentând o eroare materială, nu o eroare de judecată.

La 12 noiembrie 2024, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, precum şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Referitor la motivul contestaţiei în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., intimata arată, sub un prim aspect, faptul că, în cuprinsul cererii de recurs, contestatoarea, prin lichidator judiciar, a indicat domiciliul procesual ales, în vederea îndeplinirii actelor de procedură şi că instanţa de recurs în mod legal a realizat procedura de citare la acest domiciliu.

Totodată, în raport de dispoziţiile art. 82 C. proc. civ., invocat de contestatoare, coroborat cu art. 157 C. proc. civ., intimata a arătat că, în cazul în care instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, instanţa neavând obligaţia de a cita partea cu menţiunea complinirii lipsurilor.

A mai susţinut intimata că, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (3) C. proc. civ., contestatoarea a avut posibilitatea de a consulta dosarul şi de a lua cunoştinţă de excepţia invocată.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., intimata a susţinut că argumentele contestatoarei vizează o eroare de judecată şi nu o eroare materială.

Întâmpinarea a fost comunicată contestatoarei care, la data de 19 noiembrie 2024, a depus concluzii scrise la care a anexat înscrisuri. Prin concluziile scrise, intimata a solicitat respingerea argumentelor intimatei şi admiterea cererii.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2022, s-a dispus amânarea judecării cauzei în vederea soluţionării declaraţiei de abţinere formulate în cauză de doamnele judecător D. şi E., fiind fixat termen de judecată la 12 februarie 2025.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele care succed:

Contestaţia în anulare dedusă judecăţii a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia hotărârile definitive pot fi atacate atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la judecată.

Analizând contestaţia din perspectiva motivului indicat, Înalta Curte reţine că această normă legală sancţionează judecarea unei cauze cu încălcarea dispoziţiilor imperative vizând citarea părţilor instituită prin art. 153 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Critica invocată vizează nelegalitatea citării pentru termenul de judecată din 28 februarie 2024, când instanţa de recurs a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi a anulat, în consecinţă, recursul declarat de contestatoare.

Pentru a se răspunde criticii invocate de contestatoare, este necesar a se preciza că în etapa procesuală a recursului, toate actele de procedură au fost comunicate recurentei la sediul procesual ales.

Contestatoarea nu susţine lipsa procedurii de citare la termenul de la care reprezentantul convenţional al recurentei a lipsit, ci neregularitatea acesteia, cu consecinţa nulităţii, în sensul că din citaţia transmisă procedural la domiciliul procesual ales, lipsesc menţiunile privind necesitatea complinirii lipsurilor, în sensul art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, întreaga motivare a contestaţiei în anulare priveşte cenzurarea modului în care instanţa de recurs a aplicat dispoziţiile legale privind reprezentarea persoanei juridice în judecată şi în care s-a asigurat posibilitatea confirmării actului de procedură de învestire a instanţei de către reprezentantul societăţii în faliment.

În cauză, în dosarul de recurs în care s-a pronunţat decizia atacată, intimata a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant, instanţa acordând un termen scurt, în vederea garantării dreptului de apărare al recurentei, aceasta fiind citată la domiciliul procesual ales, respectiv la sediul cabinetului de avocatură care a redactat memoriul de recurs.

Înalta Curte reţine că prin citarea părţilor şi comunicarea actelor de procedură se asigură respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv contradictorialitatea şi dreptul de apărare.

Prin contestaţia în anulare nu se invocă lipsa elementelor esenţiale ale citaţiei prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 157 alin. (3) C. proc. civ. şi nu se poate reţine nulitatea procedurii de citare pentru lipsa menţionării excepţiilor de procedură sau de fond invocate de cealaltă parte din litigiu şi care ar fi urmat să fie soluţionate, cu prioritate, la termenul înscris în citaţie.

Legala citare presupune, atunci când este cazul, ca la citaţie să fie alăturate şi actele de procedură în raport cu care partea citată să îşi poate pregăti apărarea, însă în cauză nu exista obligaţia instanţei de recurs a unei comunicări prealabile a încheierii de la termenul din 6 decembrie 2023, prin care s-a dispus amânarea judecăţii, tocmai în vederea discutării excepţiei ridicate de intimată în contradictoriu cu recurenta, încheierea putând fi însă consultată prin accesarea dosarului electronic.

De altfel, instanţa de recurs a făcut trimitere, prin decizia atacată, la dispoziţiile art. 10 C. proc. civ., potrivit cu care părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător şi să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia, obligaţii care revin în mod evident reprezentantului convenţional al părţii.

Atunci când cererea este formulată printr-un mandatar împuternicit cu exerciţiul dreptului de a declara calea de atac, acesta trebuie să îşi probeze calitatea. În speţă, instanţa de recurs nu a constatat lipsa dovezii calităţii reprezentantului convenţional, ci a reţinut că acesta nu a probat că mandatul său a fost acordat de lichidatorul judiciar, adică de către reprezentantul legal al societăţii falite, în raport cu prevederile art. 56 alin. (2) şi art. 85 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, făcând aplicarea art. 174 şi art. 176 pct. 2 C. proc. civ. privind nulitatea necondiţionată.

De asemenea, nu se poate reţine critica privind necesitatea citării lichidatorului judiciar, cu scopul însuşirii recursului, citarea societăţii recurente fiind efectuată, potrivit menţiunilor din memoriul de recurs, la sediul ales indicat, în conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, pentru că au fost arătate şi persoanele însărcinate cu primirea actelor de procedură, nu era incidentă teza finală a art. 158 alin. (1) privind citarea potrivit legii speciale a societăţii supuse procedurii insolvenţei, în temeiul art. 155 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, argumentele critice susţinute de contestator nu relevă existenţa unui viciu de procedură în soluţionarea recursului.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare.

Pe această cale nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Contestatoarea invocă şi dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în legătură cu care Înalta Curte reţine că eroarea materială susceptibilă să conducă la retractarea hotărârii trebuie să constea într-o greşeală involuntară de ordin formal procedural, care a influenţat de o manieră determinantă pronunţarea soluţiei în legătură cu recursul promovat.

Acest motiv al contestaţiei în anulare, potrivit legii, urmăreşte stabilirea dacă dezlegarea recursului a fost rezultatul unei erori materiale a instanţei care a pronunţat decizia atacată, neavând relevanţa pretinsă de contestatoare înscrisurile depuse ulterior pronunţării şi dezînvestirii acesteia, ataşate contestaţiei în anulare.

Contestatoarea susţine neobservarea de către instanţa de recurs a delegaţiei avocaţiale depuse în etapele procesuale anterioare judecăţii recursului, făcând trimitere la dispoziţiile art. 87 alin. (2) C. proc. civ.

Acest motiv va fi înlăturat.

Dispoziţiile art. 87 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că avocatul care a reprezentat partea la judecata procesului, poate, chiar fără mandat, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate.

În procedura de filtru, instanţa de recurs a admis în principiu recursul la 4 octombrie 2023, excepţia lipsei calităţii de reprezentant fiind invocată de intimată la primul termen în şedinţă publică de la 6 decembrie 2023, când s-a pus în discuţie susţinerea căii extraordinare de atac.

Excepţia a fost ridicată în legătură cu conţinutul delegaţiei depuse la dosar de avocatul recurentei şi care a fost analizată în temeiul art. 85 alin. (3) C. proc. civ., instanţa concluzionând că nu s-a făcut dovada împuternicirii acordate de către lichidatorul judiciar al societăţii reprezentate.

Contestatoarea solicită, pe această cale, să se constate, contrar concluziilor instanţei care a pronunţat decizia atacată, că delegaţia face dovada deplină a dreptului de reprezentare în instanţă, avându-se în vedere emiterea la 3 ani după intrarea societăţii în faliment şi valoarea probatorie conferită de legea de organizare şi exercitare a profesiei.

Contestatoarea pretinde reaprecierea aceleiaşi dovezi, deşi eroarea de judecată privind modul în care instanţa de recurs a înţeles să aplice dispoziţiile legale nu constituie motiv de contestaţie în anulare.

Înalta Curte arată că în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., noţiunea de eroare materială reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia respectivă.

Verificarea unei astfel de erori materiale nu trebuie să implice, aşadar, reexaminarea fondului cauzei, reaprecierea probelor sau interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor o nouă cale de atac similară apelului sau recursului.

Or, în raport de considerentele teoretice expuse anterior, Înalta Curte arată că, prin argumentele dezvoltate, contestatoarea urmăreşte o reapreciere a soluţionării excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, fără a se circumscrie noţiunii de eroare materială, în sensul normei de procedură antereferite.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei nr. 412 din 28 februarie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2025.