Dismissal of cassation appeal for failure to substantiate legal grounds in dispute over compensation for unjustified termination of a General Director mandate.

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 08.12.2021 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecata a pârâtei Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A. prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.171.044 RON, reprezentând contravaloarea a 21 de indemnizaţii lunare fixe (55.764 RON x 21 luni) datorate de aceasta pentru revocarea din motive neimputabile (fără justă cauză) a reclamantului din funcţia de Director General al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz S.A. şi a încetării mai înainte de termen a Contractului de mandat încheiat în data de 09.10.2018 şi înregistrat sub nr. x/10.10.2018 (înregistrat sub nr. x în R. U.E.C.); obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei datorate, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la achitarea în integralitate a acesteia. Cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 3/C/2023 pronunţată de Tribunalul Sibiu s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A., ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 20.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel principal A., şi apel incident Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A.

Prin decizia nr. 134/2024 din 21.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă au fost respinse apelurile.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A..

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul redă prevederile art. 21, art. 22 şi art. 26 din cuprinsul Contractului de mandat-Director general încheiat între părţi la 09.10.2018, precum şi dispoziţiile art. 36 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 şi art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 şi arată că instanţa de apel în mod nelegal s-a limitat să reţină în prezenta speţă doar incidenţa dispoziţiilor art. 21 şi 22 din contract, pronunţând o hotărâre nelegală.

Recurentul prezintă consideraţii teoretice cu privire la forţa obligatorie a contractelor, redând prevederile art. 1270 şi art. 1350 C. civ. şi solicită să se aibă în vedere faptul că prevederile art. 26 din cuprinsul contractului de mandat au rămas în vigoare, nefiind modificate de părţi.

Totodată, arată că revocarea mandatului a fost dispusă cu încălcarea prevederilor art. 19 din Contractul de mandat, instanţa de apel reţinând în mod greşit că evaluarea activităţii directorului general se poate face direct de către Consiliul de administraţie.

Mai arată recurentul că acesta nu a putut participa la şedinţa Consiliului de administraţie, deşi potrivit art. 8 lit. n) din Contractul de mandat îî revine obligaţia de a participa la şedinţele Consiliului.

În drept, recurentul a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece dispoziţiile art. 1270 C. civ., privind forţa obligatorie a contractului, art. 1350, privind răspunderea contractuală, art. 143 din Legea nr. 31/1990 şi art. 36 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 109/2011, sunt indicate în mod formal, fără a se arăta în concret cu ce a greşit instanţa de apel şi de ce normele materiale nu au fost corect aplicate.

Totodată, afirmaţiile prin care se invocă greşita interpretare a valabilităţii contractului încheiat între părţi, cu trimitere la clauzele contractului de mandat, aduc în discuţie aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului.

Instanţa supremă reţine că formularea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuţie nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material, dacă partea nu poate dezvolta, în mod consecvent, un raţionament care să justifice de ce instanţa devolutivă a încălcat legea, a făcut o aplicare greşită a acesteia la starea de fapt lămurită ori a ignorat regulile de drept aplicabile.

De altfel, Înalta Curte reţine că argumentele recurentului-reclamant cu privire la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi trimiterea la înscrisurile aflate la dosarul cauzei (contract, rapoarte de evaluare) nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt.

Întreaga suită a alegaţiilor recurentului se referă la interpretarea contractului, acesta contestă concluziile instanţei de apel cu privire la starea de fapt reţinută, tinzând să repună în dezbateri aprecierea temeiniciei judecăţii şi solicită instanţei de recurs exclusiv realizarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura recursului. Prin urmare, aceste susţineri nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurentul-reclamant nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia nulităţii invocată prin întâmpinare şi anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 134/2024 din 21 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 134/2024 din 21 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2025.