Subcontractor's cassation appeal on res judicata ground rejected; dismissal of RON 2.79M claim final.

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 31.05.2018, reclamanta A. S.R.L., societate în insolvenţă, a solicitat obligarea pârâtelor Confort Dâmboviţa S.A. şi Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. la plata sumei de 1.222.705,25 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi facturate conform contractelor de subantrepriză nr. x/08.07.2013 şi nr. y/14.03.2014, penalităţi de întârziere de 0,1% şi 1.570.679,66 RON+TVA, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate, precum şi penalităţi de întârziere de 0,1%, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată în principal, ca neîntemeiată, iar în subsidiar ca nefondată. De asemenea, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi lipsa calităţii procesuale pasive a Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A., precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere că s-a împlinit termenul general de prescripţie prevăzut de art. 2517 C. civ., acţiunea fiind promovată după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani.

Prin cererea modificatoare şi completatoare formulată de către reclamantă, s-a solicitat a se lua act de introducerea unui nou capăt de cerere, respectiv, obligarea pârâtelor să restituie suma de 628.689,76 RON reprezentând 70% din garanţia de bună execuţie consemnată aferent Contractului de subantrepriză nr. x/8.07.2013 şi contractului nr. x/14.03.2014, precum şi remiterea instrucţiunilor, obligarea la plata dobânzilor legale penalizatoare calculate până la data restituirii debitului principal garanţie de bună execuţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1261/23.04.2018, Tribunalul Ilfov a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2018.

La termenul de judecată din data de 4 aprilie 2019 s-a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată în ceea ce o priveşte pe pârâta Confort S.A. şi formarea unui dosar separat.

La termenul de judecată din data de 10 iulie 2020, pârâta Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa a invocat excepţia puterii de lucru judecat, având în vedere că prezentul litigiu are legătură cu litigiul ce s-a purtat între reclamantă şi B. S.R.L., în care s-a pronunţat decizia nr. 856/9.10.2018, ce a rămas definitivă.

La termenul de judecată din data de 20.07.2020, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de lucru judecat şi a fost unită cu fondul excepţia puterii de lucru judecat.

La termenul de judecată din data de 13.01.2022, instanţa de fond a respins obiecţiunile formulate de către reclamantă la suplimentul raportului de expertiză, motivat de faptul că, relativ la nerespectarea cerinţelor art. 335 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum rezultă din dovezile recipiselor ataşate raportului de expertiză, atât reclamanta cât şi pârâta au fost înştiinţate de data efectuării expertizei, astfel că nu s-a putut reţine incidenţa dispoziţiilor legale precitate. Cât priveşte celelalte obiecţiuni ale reclamantei, s-a apreciat că expertul desemnat a răspuns la obiectivele trasate de instanţă, aspectele invocate de reclamantă urmând a fi analizate odată cu pronunţarea pe fond.

La termenul de judecată din data de 24.02.2022, instanţa de fond a respins proba cu martori, solicitată de către reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr. 526 pronunţată la data de 29.06.2022, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei, excepţia lipsei calităţii procesual pasive în ceea ce priveşte capătul de cerere privind garanţia de bună execuţie şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive raportat la dispoziţiile art. 1856 C. civ. şi a admis excepţia puterii de lucru judecat, fiind respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C. şi administrator special D., în contradictoriu cu pârâta Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A., aşa cum a fost modificată şi restrânsă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A. S.R.L. De asemenea, apelanta-reclamantă a solicitat schimbarea în parte a încheierii din data de 20.07.2020 şi admiterea excepţiei inadmisibilităţii invocării excepţiei puterii de lucru judecat în prezenta cauză, schimbarea în parte a încheierii pronunţate la data de 13.01.2022 prin care instanţa a respins obiecţiunile formulate de către reclamantă împotriva suplimentului la raportul de expertiză contabilă judiciară, răspuns la obiecţiuni din data de 28.10.2021 efectuat de către expert contabil E., solicitând schimbarea în parte a încheierii din 13.01.2022, cu admiterea obiecţiunilor formulate în temeiul art. 338 C. proc. civ. şi efectuarea unei noi expertize în specialitatea contabilitate, precum şi schimbarea în parte a încheierii din data de 24.02.2022, prin care instanţa a respins proba cu martori solicitată de către reclamantă şi, pe cale de consecinţă, admiterea probei cu martori, ca fiind utilă soluţionării cauzei.

Prin decizia nr. 173/2023 din 04 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 526 din data de 29.06.2022 şi a încheierilor din data de 20.07.2020, 13.01.2022 şi 24.02.2022, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii şi a încheierii de dezbateri din 06.04.2023 a declarat recurs A. S.R.L.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ.. Recurenta arată că apărările invocate de intimata-pârâtă sub denumirea de excepţia puterii de lucru judecat sunt în realitate o executare în parte de către un alt codebitor, respectiv B. S.R.L., a sumei de 450.000 RON, conform hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2016, sens în care societatea recurentă şi-a restrâns cererea în ceea ce priveşte capătul 1 de cerere. Totodată, recurenta susţine că prin decizia nr. 856/2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bacău a schimbat în tot hotărârea primei instanţe şi a admis acţiunea obligând pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 992.000 RON. Urmare a acestei decizii care a rămas definitivă, recurenta arată că cele două societăţi au încheiat o tranzacţie prin care o dată cu plata sumei de 450.000 RON s-a stins un raport juridic. Mai arată recurenta că prin cererea de micşorare a capătului 1 de cerere, a redus cuantumul cu suma achitată de B. S.R.L. de 450.000 RON. Prin urmare, arată recurenta, mijlocul de apărare invocat de către intimata-pârâtă pe cale de excepţie este de fapt o apărare pe fondul cauzei în care intimata invocă liberarea de plată făcută de alt codebitor. În continuare, recurenta arată în ce a constat obiectul cererii de chemare în judecată în dosarul nr. x/2016.

Sub un alt aspect, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., nefiind întrunită cerinţa cu privire la identitatea de cauză şi obiect. Astfel, arată autoarea căii de atac, dosarul nr. x/2016 a avut ca obiect doar o fracţie din primul capăt de cerere şi deloc celelalte capete din cerere ale prezentei speţe şi o cu totul altă cauză.

Cu privire la încheierea din 20.07.2020 prin care instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei puterii de lucru judecat, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 430 alin. (1) C. proc. civ.

O altă critică vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 335 alin. (1) C. proc. civ. de către instanţa de apel cu ocazia analizei asupra încheierii pronunţate la 13.01.2022, prin care instanţa de fond a respins obiecţiunile formulate de către societatea recurentă împotriva suplimentului la raportul de expertiză contabilă judiciară. În continuare, recurenta expune situaţia de fapt cu privire la administrarea probei cu expertiză în faţa primei instanţe, precum şi referitor la modalitatea de convocare efectuată de către expertul numit, care în opinia recurentei, a avut loc cu încălcarea prevederilor art. 335 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată recurenta critică concluziile raportului de expertiză arătând că se impune refacerea acestuia.

Sub un alt aspect, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 255 şi art. 258 C. proc. civ. raportat la analiza realizată asupra încheierii pronunţate la 24.02.2022, prin care instanţa a respins proba cu martori solicitată de către societatea recurentă.

Printr-o altă critică, recurenta susţine că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază unele dintre dispoziţiile adoptate de către instanţa de apel. În acest sens, autoarea recursului arată că are în vedere o lipsă de motivare asupra motivului de apel prin care aceasta a criticat lipsa unei corecte calificări a puterii de lucru judecat invocată de către intimata-pârâtă.

Totodată, instanţa de apel a omis să analizeze şi să motiveze sfera de aplicabilitate a puterii de lucru judecat faţă de motivele de apel prin care s-a susţinut lipsa identităţii de obiect şi de cauză dintre dosarul pendinte şi dosarul nr. x/2016, arată recurenta.

De asemenea, recurenta susţine că instanţa de apel a omis să motiveze şi să se pronunţe în mod explicit cu privire la capătul de cerere privind restituirea sumei de 332.078,78 RON, reprezentând garanţia de bună execuţie.

În final, în opinia recurentei, motivele cuprinse în decizia atacată ce au ca obiect încheierile din 13.01.2022 şi din 24.02.2022 sunt profund lacunare, instanţa de apel făcând referire doar la unele texte de lege fără dezvoltarea explicită a raţionamentului pentru care textele de lege ar fi aplicabile în sensul celor dispuse de instanţa de fond, şi nu în sensul în care a fost arătat în motivele de apel. Producerea formală a unor aprecieri lacunare prin decizia recurată nu poate suplini cerinţa motivării hotărârii judecătoreşti stabilită imperativ prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conchide recurenta.

Sub un ultim aspect, autoarea căii de atac susţine că încheierea din 06.04.2023 a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material. Astfel, prin încheierea pronunţată la data de 06.04.2022, instanţa de apel a respins probele solicitate de către societatea recurentă, respectiv proba cu înscrisuri, proba cu martori şi proba cu expertiza tehnică, instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 255 coroborat cu art. 258 şi art. 482 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 18 septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fost fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că obligaţia de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, corelativ cu obligaţia instanţei ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a analizat criticile formulate prin cererea de apel şi a expus ample considerente în susţinerea soluţiei pronunţate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că la filele x din hotărârea recurată se regăsesc motivele referitoare la puterea de lucru judecat şi argumentele pentru care instanţa de apel a constatat corect raţionamentul primei instanţe în ceea ce priveşte analiza excepţiei inadmisibilităţii invocării excepţiei puterii de lucru judecat.

Totodată, Înalta Curte reţine că la filele x din decizia recurată sunt redate argumentele prin care instanţa de apel a analizat puterea de lucru judecat raportat la identitatea de obiect şi de cauză dintre dosarul pendinte şi dosarul nr. x/2016, precum motivele prin care s-au înlăturat criticile privind încheierile de şedinţă din 13.01.2022 şi din 24.02.2022.

De asemenea, se observă că la fila x, instanţa de apel a răspuns criticilor privind restitituierea garanţiei de bună execuţie, făcând trimitere la concluziile rapoartelor de expertiză în acest sens.

Se reţine că judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părţilor, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a argumentat în mod clar şi concis de ce analiza primei instanţe privind excepţia puterii de lucru judecat a fost corectă, sens în care, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat, instanţa de apel argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocând şi aplicând în cauza dedusă judecăţii textele de lege şi actele normative care au stat la baza adoptării soluţiei sale, totodată prezentând raţionamentul-logico juridic prin care a respins apelurile.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că acestea nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece sunt aceleaşi critici exprimate în cererea de apel, fără să fie dezvoltate motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Astfel, susţinerile recurentei-pârâte prin care arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 330 şi art. 430-431 C. proc. civ., nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Susţinerile prin care recurenta susţine că este necesară clarificarea raportului juridic ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 şi a apărărilor formulate de către intimata-pârâtă, arătând că aceasta se prevalează de executarea obigaţiei de către un alt codebitor, sunt critici care şi-au primit dezlegare prin decizia recurată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., or, se constată că în cererea de recurs doar a fost înlocuit termenul de "instanţa de fond" cu "instanţa de apel", sens în care controlul judiciar nu se poate realiza dacă nu sunt aduse critici punctuale deciziei atacate.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

De altfel, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei cu privire la situaţia de fapt şi probele administrate în cauză nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile.

Totodată, instanţa supremă reţine că simpla menţionare formală a prevederilor art. 255, art. 258 şi art. 482 C. proc. civ., fără să se arate în ce modalitate ar fi fost aplicate eronat, nu echivalează cu încadrarea criticilor formulate într-un motiv recurs de nelegalitate. Nemulţumirile recurentei şi susţinerile legate de soluţia pronunţată cu privire la cererea de apel, nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. C., împotriva deciziei nr. 173/2023 din 4 mai 2023 şi a încheierii de şedinţă din 06 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. C., împotriva deciziei nr. 173/2023 din 4 mai 2023 şi a încheierii de şedinţă din 06 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2025.