Mortgage creditor standing to challenge absolute nullity of purchase promise dismissed for lack of judicial stamp duty

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

Din examinarea actelor din dosar, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 24 martie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. S.R.L. şi C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună, în principal: constatarea nulităţii absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/25.06.2018, precum şi a actului adiţional autentificat sub nr. x/04.02.2020, prin aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 190/1999, iar în subsidiar, anularea aceloraşi acte juridice, prin încălcarea clauzei de inalienabilitate instituită în beneficiul reclamatei; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 241 din 25 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti cauza a fost înregistrată la 7 februarie 2022 sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 164 din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei A. S.R.L., invocată de pârâta C. prin întâmpinare; a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 986 din 20 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul declarata de apelanta-reclamantă D. S.R.L. (fostă A. S.R.L.) împotriva sentinţei civile nr. 164 din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a fost anulată în tot sentinţa apelată; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii, pârâta C. a declarat recurs.

În motivare, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel s-a raportat la ambele nulităţi invocate de către reclamantă şi a considerat că tribunalul ar fi respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală pasivă, dar ar fi şi analizat pe fond motivul de nulitate absolută invocat de reclamantă, respectiv încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 190/1999.

Recurenta-pârâtă apreciază că, în primul rând, trebuie observat că ambele instanţe s-au referit la art. 36 C. proc. civ., însă, prima instanţă a observat şi obiectul acţiunii, conţinutul textului de lege în baza căruia s-a cerut nulitatea absolută a actului, pentru a determina dacă se poate vorbi de o nulitate absolută în cauză, în raport de care să fie determinată şi calitatea procesuală activă. Dacă, în urma analizei, nu se poate invoca un motiv de nulitate absolută, nu poate exista calitate procesuală activă.

Potrivit recurentei-pârâte, simpla calitate de creditor ipotecar a apelantei nu conferă şi calitate procesuală activă pentru anularea oricărui act încheiat de debitorul ipotecar. Or, în speţă, pentru că actul ce se cere a fi anulat nu e translativ de proprietate, fiind numai o promisiune, nu priveşte creditorul ipotecar, astfel că acesta nu justifică un interes, în înţelesul art. 1.247 alin. (2) C. civ., aşa cum a reţinut curtea de apel în mod greşit.

Consideră recurenta-pârâtă că, în aplicarea art. 36 C. proc. civ., trebuie să se facă şi aplicarea principiului relativităţii actelor juridice. Astfel, apelanta-reclamantă este terţ în raport cu actele a căror anulare se cere şi nu poate avea calitate procesuală activă, întrucât nu există o identitate între această parte şi subiectele dreptului litigios, care sunt semnatarele promisiunii de vânzare-cumpărare şi a actului adiţional la aceasta.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi pe art. 497 C. proc. civ.

La 9 octombrie 2024, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului, întrucât cererea de recurs nu este semnată, iar criticile invocate nu se circumscriu motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea cererii, ca nefondată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 12 noiembrie 2024, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea de şedinţă din 22 ianuarie 2025, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunţarea cauzei la data de 5 februarie 2025, iar ulterior la 12 februarie 2025.

La 3 februarie 2025, intimata-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise, în susţinerea excepţiilor netimbrării şi nulităţii cererii de recurs.

Înalta Curte, analizând cu prioritate chestiunea timbrajului, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (2), coroborat cu art. 32 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, reţine următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Totodată, dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013," În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cauză, a fost stabilită în sarcina recurentei-pârâte obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, recurentei-pârâte i s-a pus în vedere prin adresa comunicată la 25 septembrie 2024, potrivit dovezii existente la dosar, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 100 RON.

Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză recurenta-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de timbrare ce îi revenea şi că nu operează scutirea legală de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 32 şi art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi prevederilor art. 494, coroborat cu art. 197 C. proc. civ. şi să dispună anularea recursului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 986 din 20 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2025.