Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 291/2025 AI generated

Unfitness of civil cassation appeal for lacking specific illegality grounds rather than challenging factual findings on unauthorized use of property

Case Number Decizia nr. 291/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the nullity exception raised by the defendant, annulled the plaintiff's appeal for non-compliance with procedural requirements, and dismissed the defendant's appeal against the reasoning, thereby leaving the Court of Appeal’s decision to dismiss the original claim as the final operative outcome. The dispute involved a civil tort action where the plaintiff sought damages for the unauthorized use of industrial equipment by the defendant, alleging a lack of contractual basis for the defendant's possession. The ICCJ ruled that the plaintiff’s appeal was null because it failed to articulate specific legal illegality grounds as required by Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, instead relying on arguments concerning factual evidence and the interpretation of proof, which are matters for trial courts; the plaintiff’s attempt to identify the applicable substantive norm (Article 1349 of the Civil Code) only in subsequent written conclusions violated the requirement that reasoning must be contained in the initial appeal request. Regarding the defendant’s appeal, the court found it unfounded because the challenged statements in the lower court’s decision were non-essential and did not constitute binding findings of fact that prejudiced the defendant, as per Articles 461(2) and 430(2) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 461 alin. (2) C. proc. civ, art. 396 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Unfitness of civil cassation appeal for lacking specific illegality grounds rather than challenging factual findings on unauthorized use of property: Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că în mod eronat a reţinut instanţa de apel că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită nu există, întrucât a existat acordul său şi al dlui. D..

Keywords

AI generated
article of civil procedure grounds for cassation procedural nullity substantive defects interpretation of a judgment actions for damages

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 461 alin. (2) C. proc. civ
Prin urmare, vor fi respinse criticile recurentei-pârâte întemeiate pe dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ.
art. 396 alin. (1) C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din 22 ianuarie 2025, instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunţarea cauzei la data de 5 februarie 2025, iar ulterior la 12 februarie 2025.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului principal, invocată de pârâtă, constată următoarele:
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
(2) Cod procedură civilă, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
(1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat în cauză.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub dosar nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând: obligarea pârâtei, la plata sumei de 960.000 de RON + TVA, respectiv 1.142.400 RON, reprezentând lipsa folosinţei, venitul nerealizat şi uzura utilajelor în legătură cu utilajul Concasor x şi cu staţia de sortare C. aflate în proprietatea sa; actualizarea cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală a tuturor drepturilor băneşti cuvenite şi neîncasate, în raport cu data scadenţei fiecărui drept restant şi până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1216 din 13 noiembrie 2023, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis cererea şi a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.142.400 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă şi beneficiu nerealizat cu privire Ia utilajul Concasor x şi staţia de sortare C., precum şi la plata dobânzii legale aferente sumei de 1.142.400 RON, în raport de dispoziţiile O.G. nr. 13/2011 de la data formulării acţiunii (03.08.2022) şi până la data plăţii efective. A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată, respectiv 15.044,29 RON - taxă judiciară de timbru şi 25.000 RON - onorariu avocat.

Prin decizia civilă nr. 153/LP din 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a fost admis apelul promovat de apelanta-pârâtă societatea B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1216 din 13 noiembrie 2023; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat cerere de recurs, iar pârâta a formulat cerere de recurs împotriva considerentelor.

În susţinerea recursului, ulterior expunerii situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a arătat că înţelege să critice hotărârea instanţei de apel, prioritar, cu privire la aspectele reţinute referitor la dl. D..

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că aprecierile instanţei de apel în legătură cu dl. D. sunt greşite, acesta devenind administratorul A. S.R.L. ulterior momentului săvârşirii faptei ilicite de către intimata-pârâtă, respectiv după ce contractul de prestări servicii dintre B. S.R.L. şi E. ŞI AGREGATE S.R.L. a produs efecte, conform înscrisurilor contabile depuse de lichidatorul judiciar al acesteia din urmă.

Recurenta-reclamantă precizează că, într-adevăr, prin tranzacţia încheiată la data de 05.03.2021, societatea F. S.R.L. şi-a asumat transmiterea unui concasor marca terex pegson serie x, an fabricaţie 2008, însă acest concasor nu a fost niciodată în proprietatea A. S.R.L., iar în cuprinsul tranzacţiei nu se face referire la vreo obligaţie asumată de această din urmă societate.

Recurenta-reclamantă susţine că toate presupusele înţelegeri dintre dl. G., dna. H. şi dl. D. au fost anterioare cesiunii părţilor sociale ale societăţii A. S.R.L. către dl. D. şi numirii acestuia în calitatea de administrator al acestei societăţi.

Recurenta-reclamantă solicită a se observa că acest contract de prestări servicii în legătură cu care a aflat de utilizarea fără drept a bunurilor sale mobile a produs efecte începând cu luna noiembrie 2020 şi până în luna septembrie 2021, iar concasorul şi staţia de sortare ce fac obiectul prezentei proceduri judiciare nu au fost niciodată în proprietatea F. S.R.L. ori a dlui. D..

Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că fapta ilicită a fost săvârşită de D. ca administrator al său, aflându-se în eroare cu privire la bunurile mobile în legătură cu care consideră că a fost săvârşită fapta ilicită, precum şi cu privire la calitatea dlui. D. în organele de conducere ale societăţii la momentul încheierii contractului de prestări servicii între B. S.R.L. şi E. ŞI AGREGATE S.R.L., respectiv la calitatea sa de administrator.

Pentru motivele anterior expuse, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel a făcut legături şi presupuneri eronate cu privire la închirierea concasorului ce face obiectul prezentei proceduri, acesta fiind străin de diferendul dintre dl. D. şi familia Petrescu.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că în mod eronat a reţinut instanţa de apel că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită nu există, întrucât a existat acordul său şi al dlui. D..

Recurenta-reclamantă susţine că, aşa cum a precizat mai sus, acordul dlui. D. a existat în legătură cu anumite bunuri mobile deţinute de F.., iar nu aflate în proprietatea A. S.R.L., patrimoniile celor două societăţi fiind diferite şi cuprinzând active diferite, fără a exista un acord între cele două societăţi cu privire la transferul posesiei ori dreptului de proprietate asupra concasorului ce face obiectul cauzei.

În dezvoltarea acestor argumente, recurenta-reclamantă precizează că, la nivelul anului 2019, dl. D. nu avea nici măcar calitatea de asociat în cadrul A. S.R.L., iar calitatea de administrator a dobândit-o în anul 2022. Până în luna aprilie 2022 administrarea societatăţii era realizată de dna. I. şi nu era în niciun fel influenţată de asociatul D.. Toate înţelegerile dintre părţile tranzacţiei priveau bunuri propritetea altei societăţi şi ale dlui. D., fără a avea legătură cu bunurile sale.

Mai arată recurenta-reclamantă că mesajele de pe aplicaţia J. nu probează în niciun fel că A. S.R.L ar fi trebuit să încredinţeze cu titlu gratuit utilajul concasor x şi staţia de sortare C. către pârâtă, obligaţia asumată prin tranzacţia încheiată vizând utilaje diferite şi străine de patrimoniul său.

În acelaşi sens, faptul că D. deţinea 70% din capitalul social al recurentei-reclamante nu conferă niciun drept pârâtei să folosească fără niciun temei utilajul concasor x şi staţia de sortare C., mai mult să producă venituri ce ar fi trebuit să fie obţinute de reclamantă. Nu a existat niciun act translativ de drepturi prin care utilajul concasor x şi staţia de sortare C. să poată fi folosite de pârâtă.

Pentru a proba lipsa identităţii dintre concasorul despre care se face referire în tranzacţia încheiată la data de 05.03.2021 şi utilajul concasor x şi staţia de sortare C., recurenta-reclamantă solicită instanţei de recurs să aibă în vedere că administratorul pârâtei a formulat cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022, cerere ce a avut ca obiect atragerea răspunderii civile delictuale a societăţii F. S.R.L. (proprietara concasorului prevăzut în tranzacţie) şi obligarea acesteia la plata sumei de 172.979,80 RON, cu titlu de daune-interese, a dobânzii legale calculată la această sumă şi a cheltuielilor de judecată.

Potrivit recurentei-reclamante, fapta ilicită era reprezentată de câştigul nerealizat al pârâtei din prezenta procedură, ca urmare a nepredării concasorului y către aceasta, astfel cum ar fi trebuit conform tranzacţiei încheiate la data de 05.03.2021, putându-se stabili că, de fapt, concasorul prevăzut în tranzacţie este un alt bun mobil, iar nu bunul mobil ce face obiectul prezentei cauze şi care a făcut obiectul contractului nr. x/02.11.2020.

Cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca urmare a imposibilităţii pârâtei de a proba în baza cărei compensări F. S.R.L. ar fi trebuit să-i transmită dreptul de proprietate asupra concasorului y, motiv pentru care recurenta-reclamantă solicită a se observa că toate discuţiile purtate pe aplicaţia J., promisiunile, tranzacţia şi toată disputa dintre părţile tranzacţiei încheiate la data de 05.03.2021 au fost în legătură cu utilajul concasorului y, iar nu în legătură cu utilajul Concasor x şi cu staţia de sortare C..

Recurenta-reclamantă consideră că această utilizare neautorizată a avut legătură şi cu disputa dintre D. şi soţii Petrescu, însă bunul său mobil nu a fost implicat în nicio negociere, compensare ori transfer de drepturi.

Solicită, totodată, recurenta-reclamantă a fi avut în vedere că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

În acest sens, arată că fapta ilicită este reprezentată de folosirea fără drept a utilajului concasor x şi a staţiei de sortare C. de către pârâtă şi producerea de foloase materiale prin această folosire fără a achita un preţ adevăratului proprietar; prejudiciul este reprezentat de lipsa de folosinţă şi câştigul nerealizat; legătura de cauzalitate este evidentă, între fapta ilicită şi prejudiciu există o legătură de cauzalitate bine determinată, iar vinovăţia reiese din calitatea de profesionist a pârâtei şi din încheierea unui contract din care a realizat venit, aceste aspecte probând fără dubiu că intenţia a fost de la început de prejudiciere a sa.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă susţine că prejudiciul este cert, existenţa lui fiind sigură, neîndoielnică şi că este cuantificabil în baza unor criterii contractuale simple, fiind vorba de preţul închirierii, întinderea acestuia putând fi stabilită printr-un simplu calcul matematic.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului împotriva considerentelor, pârâta arată, din perspectiva interesului în formularea prezentului recurs că, prin considerentele deciziei recurate, instanţa de apel s-a pronunţat asupra valabilităţii unui contract încheiat între recurenta-pârâtă şi o terţă parte faţă de prezentul dosar, E. S.R.L., cu privire la care şi între care există deja pe rolul instanţei un dosar, constatare ce o prejudiciază.

În raport de dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., recurent-pârâtă susţine că este incidentă ipoteza în care constatările de fapt prejudiciază partea, întrucât instanţa a reţinut cu putere de lucru judecat faptul că un contract, încheiat între pârâtă şi societatea E., terţă parte faţă de prezentul dosar, a produs efecte, statuare ce este de natură a-i aduce prejudicii şi a influenţa modul de soluţionare al dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa.

În acest context, recurenta-pârâtă arată faptul că pe rolul Tribunalului Constanţa este înregistrat dosarul nr. x/2022, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar al debitoarei E. S.R.L., prin care a contestat refuzul administratorului judiciar de a înscrie la masa credală o creanţă rezultată din contractul nr. x/2020 ce avea ca obiect închirierea autoutilitarei.

Reiterează în acest sens faptul că, raportat la ansamblul relaţiilor anterioare dintre părţi, numitul D. şi-a asumat obligaţia de a plăti anumite sume de bani sau de a preda anumite bunuri ce îi aparţineau sau firmelor pe care le controla, depunând în acest sens înscrisuri şi că, în cadrul negocierilor privind stingerea acestor situaţii litigioase, acesta şi-a asumat obligaţia transmiterii mai multor utilaje, între care şi a utilajului concasor HP200 şi a staţiei de sortare C..

Potrivit recurentei-pârâte, acesta este contextul în care, în considerarea obligaţiei asumate de numitul D. de a-i transmite în proprietate aceste bunuri, s-a discutat şi închirierea acestora către societatea E. şi Agregate S.R.L., însă, în condiţiile în care operaţiune juridică de transmitere a dreptului de proprietate nu s-a mai materializat, contractul de închiriere dintre pârâtă şi societatea E. şi Agregate S.R.L. nu a mai produs efecte, fiind anulat şi nefiind înregistrat în evidenţele niciuneia dintre societăţile semnatare.

Mai arată recurenta-pârâtă că între cele două societăţi a fost încheiat un alt contract, purtând acelaşi număr şi la aceeaşi dată, ce avea însă ca obiect un alt bun, respectiv închirierea autoutilitarei. Aceasta a fost predată şi utilizată în desfăşurarea activităţii de către societatea E. şi Agregate S.R.L. în perioada 2020 - 2021 şi că, în condiţiile în care au fost înregistrate restanţe de plată, a solicitat obligarea acesteia la plata debitelor restante.

Recurenta-pârâtă susţine că, pentru a se sustrage de la plata debitelor restante, societatea debitoare, prin administrator judiciar, a contestat încheierea contractului nr. x/2020 având ca obiect betoniera (fără a oferi nici o explicaţie cu privire la existenţa unui alt temei în baza căruia aceasta ar fi fost exploatată de societate), susţinând că acest contract nu este semnat de administratorul societăţii debitoare, singurul act ce a produs efecte între părţi fiind cel având ca obiect utilajul concasor HP200 şi staţia de sortare C..

În acelaşi context, imediat ulterior formulării cererii sale, a fost promovat prezentul demers judiciar în cadrul căruia se invocă contractul nr. x/2020, având ca obiect utilajul concasor HP200 şi staţia de sortare C..

Mai susţine recurenta-pârâtă că, în cadrul dosarului nr. x/2022, în urma probatoriului administrat, respectiv expertiză grafoscopică, concluzia expertizei a fost în sensul că actul juridic de care s-a prevalat (vizând betoniera) conţine semnătura administratorului societăţii E., infirmând întreaga construcţie juridică a debitoarei.

Raportat la aceste considerente, faptul că instanţa de apel, în cadrul acestui dosar, a validat relaţiile furnizate de societatea E., fără a fi cercetate sub aspect probatoriu şi sub aspectul interesului acestei societăţi de a prezenta o altă situaţie de fapt pentru a se sustrage de la plata unor obligaţii, este de natură a o prejudicia.

Mai arată recurenta-pârâtă că, în cadrul apărărilor sale a arătat că se impune respingerea acţiunii, invocând o serie de motive distincte, ce aveau capacitatea fiecare în parte de a crea premisele acestei soluţii, pe care instanţa de apel le-a şi validat şi că, în pofida acestui aspect, în mod nenecesar, s-a stabilit valabilitatea unui contract, fără a avea vreun efect decizoriu, în contextul în care instanţa deja stabilise lipsa faptei ilicite, în raport de împrejurarea că administratorul reclamantei avea cunoştinţă de situaţia bunului, operând un acord tacit.

Mai mult, potrivit recurentei-pârâte, instanţa a omis faptul că de esenţa locaţiunii este obligaţia locatorului de predare a bunului şi că, deşi în conţinutul contractului invocat se reglementa obligaţia încheierii unui proces-verbal de predare-primire, reglementat expres la art. 10 din contractul de care se prevalează intimata-reclamantă, acest act nu există şi nu a fost încheiat niciodată între părţi, astfel încât şi dacă s-ar pleca de la premisa încheierii valabile a unui contract de locaţiune, aceasta nu ar fi produs niciodată efecte juridice şi nu ar putea conduce la producerea unor daune faţă de adevăratul proprietar.

Din înscrisurile depuse de intimata-reclamantă, rezultă că societatea E. şi Agregate S.R.L. a încheiat un contract de închiriere pentru acelaşi utilaj cu societatea K. S.R.L., pentru o perioadă de 5 ani (subînchiriere), astfel că, în niciun caz la baza acestui contract nu putea sta contractul nr. x/2020, în care se prevedea un termen de 3 ani. Astfel, în măsura în care titlul avut în vedere de societatea E. şi Agregate S.R.L. ar fi fost contractul încheiat cu recurenta-pârâtă, nu ar fi putut să subînchirieze acest bun pentru o perioadă mai mare de 3 ani.

Mai susţine recurenta-pârâtă că intimata-reclamantă nu a reuşit să explice cum ar fi fost posibil ca acest utilaj să fie folosit de terţe părţi, fără ca aceasta să aibă cunoştinţă de acest lucru, pentru o perioada de peste un an. Prezumtivul contract de închiriere invocat de către intimata-reclamantă este din data de 02.11.2020, iar demersurile iniţiate de reclamantă pentru recuperarea pretinsului prejudiciu au fost iniţiate abia în martie 2022, la o distanţă temporală de aproximativ un an şi 6 luni.

Prin urmare, utilizarea de către societatea E. a staţiei de concasare nu implică şi faptul că bunul a fost pus la dispoziţia acesteia de către pârâtă, cu atât mai mult cu cât a arătat faptul că există o conivenţă între reprezentanţii societăţii reclamante şi E. şi Agregate S.R.L.

Cererile de recurs au fost comunicate la 22.10.2024.

La 14 ianuarie 2025, recurenta-pârâtă a depus note scrise, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă, întrucât criticile invocate nu sunt critici de nelegalitate, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului declarat de parte adversă şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

La 21 ianuarie 2025, recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise, în combaterea excepţiei nulităţii recursului declarat.

Prin încheierea de şedinţă din 22 ianuarie 2025, instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunţarea cauzei la data de 5 februarie 2025, iar ulterior la 12 februarie 2025.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului principal, invocată de pârâtă, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurenta-reclamantă a invocat în mod expres motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Însă, în susţinerea recursului declarat, recurenta-reclamantă a expus exclusiv argumente referitoare la situaţia de fapt, cu privire la momentul la care numitul D. a dobândit calitatea de asociat, respectiv de administrator al societăţii, precum şi cu privire la lipsa de indentitate a patrimoniilor societăţilor F. S.R.L. şi A. S.R.L., la lipsa identităţii concasorului ce a făcut obiectul tranzacţiei din 5.03.2021 şi a bunurilor ce fac obiectul prezentei cauze, la mijloacele de probă administrate, precum şi cu privire la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

În raport de criticile dezvoltate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a expus critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci argumente care reflectă, în realitate, nemulţumirea sa faţă de interpretarea probelor administrate şi de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, urmărind o nouă verificare a pretenţiilor sale.

Or, motivul de casare invocat implică raportarea criticilor formulate la conţinutul deciziei care formează obiect al căii extraordinare de atac, iar nu repunerea în discuţie a fondului cauzei.

Toate susţinerile sale reprezintă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Înalta Curte constată că aceste critici au fost formal invocate, de vreme ce recurenta-reclamantă nu arată care sunt argumentele pentru care apreciază că este nelegal raţionamentul juridic al instanţei devolutive.

Înalta Curte constată, de asemenea, că, recurenta-reclamantă nu a indicat normele de drept material încălcate sau aplicare greşit, nu a adus critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi nu a arătat în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Precizarea pe care recurenta-reclamantă a făcut-o prin concluziile scrise depuse la dosar la 21 ianuarie 2025, în sensul că norma de drept material aplicată greşit de instanţa de apel este reprezentată de art. 1.349 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală, contravine dispoziţiilor art. 487 Cod procedură civilă, care impun ca motivarea să se realizeze prin cererea de recurs.

Aşa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care excepţia nulităţii recursului principal va fi admisă.

Prin urmare, dând eficienţă prevederilor art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat în cauză.

În ceea ce priveşte recursul împotriva considerentelor aceleiaşi decizii, formulat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte urmează să constate că acesta este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

Decizia instanţei de apel a fost contestată de către recurenta-pârâtă în ceea ce priveşte considerentele prin care instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, că a produs efecte contractul încheiat de recurenta-pârâtă cu S.C. E. ŞI AGREGATE S.R.L., fapt ce este de natură a-i aduce prejudicii şi a influenţa modul de soluţionare a dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Tribunalului Constanţa.

Prin reglementarea cuprinsă în art. 461 din C. proc. civ. se determină, în mod explicit, obiectul căilor de atac, mai exact ce parte din hotărâre poate fi atacată, prin raportare la structura hotărârii judecătoreşti, alcătuită, potrivit art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., din partea introductivă, considerente şi dispozitiv.

Astfel, prin alin. (1) al art. 461 C. proc. civ., este stabilită regula conform căreia partea împotriva căreia se îndreaptă calea de atac este dispozitivul hotărârii, iar prin alin. (2) al aceluiaşi articol se derogă de la regula înscrisă în primul alineat şi se permite exercitarea căilor de atac exclusiv împotriva considerentelor hotărârii, cu condiţia ca, prin ele, să se fi dat dezlegări unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Textul prevede că, în astfel de ipoteze, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Art. 430 alin. (2) C. proc. civ. prevede că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Înalta Curte formulează observaţia că în structura argumentelor unei hotărâri judecătoreşti sunt cuprinse considerente decisive (care justifică, susţin şi explică dispozitivul), considerente decizorii (care conţin o soluţie asupra unei chestiuni litigioase fără ca aceasta să se regăsească în dispozitiv) şi considerente indiferente sau supraabundente (care depăşesc sfera dezbaterilor şi conţin elemente care nu influenţează soluţia din dispozitiv).

Examinând considerentele criticate, Înalta Curte constată că acestea nu reprezintă considerente decisive sau decizorii.

Aprecierea instanţei cu privire la aspectele arătate de recurenta-pârâtă putea să lipsească din cuprinsul hotărârii, fără ca soluţia pronunţată să îşi piardă astfel fundamentul.

De altfel, acest fapt este sesizat chiar de către recurenta-pârâtă, care, în memoriul de recurs a arătat că aspectele reţinute de instanţa de apel referitor la efectele produse de primul contract de închiriere înregistrat sub nr. x/2.11.2020 nu au nicio înrâurire asupra soluţiei cuprinse în dispozitiv, însă sunt de natură a infirma susţinerile sale cu privire la lipsa efectelor acestui act juridic şi că, în mod nenecesar, s-a stabilit valabilitatea contractului, în contextul în care instanţa apreciase deja cu privire la lipsa faptei ilicite.

Prin urmare, vor fi respinse criticile recurentei-pârâte întemeiate pe dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte urmează să admită excepţia nulităţii, să anuleze recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 153/LP din 19 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi şi să respingă recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva considerentelor aceleiaşi decizii, ca nefondat. Constatând că ambele părţi au căzut în pretenţii, cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă nu pot fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., invocată de recurenta-pârâtă B. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 153/LP din 19 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva considerentelor aceleiaşi decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2025.