Bank credit restitution claim: appellate decision quashed and remanded for failure to motivate rejection of accounting expertise

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 58.230,26 euro, reprezentând împrumut, dobândă contractuală, comisioane, primă de asigurare şi penalităţi de întârziere datorate în baza contractului de credit bancar nr. 22 din 13.08.2007.

Pârâţii B. şi C. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca nefondată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1260/03.06.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei de interes; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. şi a obligat reclamanta să achite pârâtului B. suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta A. S.A., apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub numărul de dosar x/2021, la data de 24.11.2022, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării debitorilor B. şi C. la restituirea sumei împrumutate şi neachitate de aceştia.

Prin decizia civilă nr. 1468/A/10.10.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1260/03.06.202,2 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi C., ca nefondat, şi a obligat apelanta la plata către intimat a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la data de 17.06.2024, a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat lipsa unei analize efective a argumentelor şi apărărilor invocate, întrucât instanţa de apel a preferat să le ignore sau să le înlăture, în mod nemotivat.

Astfel, instanţa de apel a respins susţinerile potrivit cărora valoarea accesoriilor împrumutului ar putea fi determinată pe baza unei analize contabile a plăţilor efectuate de către debitori, inclusiv prin schema de costuri susţinută de A. şi confirmată prin graficul iniţial de rambursare.

A subliniat recurenta că instanţa de apel s-a rezumat la simple afirmaţii, neargumentate, ce nu sunt suficiente pentru a satisface cerinţa motivării hotărârii.

Un alt aspect invocat, în ceea ce priveşte nemotivarea, se refera la faptul că instanţa de apel a înlăturat argumentele de substanţă prezentate de reclamantă, esenţiale pentru corecta dezlegare a problemei de drept, interpretarea voinţei concordante a părţilor, inclusiv prin raportare la prevederile dispoziţiilor art. 2164 şi art. 2167 C. civ., invocate în motivarea cererii.

Raportat la particularităţile situaţiei şi la multitudinea de argumente prezentate, recurenta a apreciat că analiza şi motivarea instanţei de apel este una formală, simplistă şi superficială, conturată în jurul verdictului primei instanţe, fără a se proceda la o analiză proprie şi efectivă.

În ceea ce priveşte administrarea probei cu expertiză, recurenta reclamantă a susţinut că instanţa de apel a respins această solicitare fără a prezenta motivat raţiunea pentru care a considerat netemeinice argumentele prezentate, simpla concluzie a instanţei, neargumentată, nefiind suficientă pentru a satisface cerinţa motivării hotărârii.

Raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 teza 2 C. proc. civ., recurenta a precizat că instanţa de apel a arătat, pe de o parte, că intimaţii au recunoscut contractarea împrumutului pe o durată de 30 de ani, însă, pe de altă parte, a arătat că nu pot fi obligaţi la restituirea unui credit care nu a fost declarat scadent anticipat.

Din această perspectivă, în aprecierea recurentei, rezultă confuzia instanţei de apel între obligaţia de plată a unei sume de bani şi modalităţile de care obligaţia de plată este afectată.

Un al treilea aspect invocat se referă la faptul că recurenta a reiterat, prin cererea de apel formulată, necesitatea şi concludenţa administrării probei cu expertiză contabilă, solicitând încuviinţarea acesteia inclusiv în apel, însă această solicitare a fost respinsă, fără a fi prezentată motivat raţiunea pentru care a considerat netemeinice argumentele prezentate.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit normele de drept ce reglementează împrumutul cu dobândă şi interpretarea contractului.

Recurenta a subliniat că forma scrisă a contractului de împrumut este necesară doar ad probationem, nu şi ad validitatem, astfel că acest contract se încheie ca urmare a simplei manifestări de voinţă a părţilor, în conformitate cu art. 1178 C. civ.

În plus, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, faptul că intimaţii pârâţi au recunoscut expres încheierea contractului de credit nr. x/13.08.2007, pe o perioadă de 30 de ani, prin care au împrumutat suma de 68.400 euro, iar asumarea tuturor costurilor contractului de credit nr. x/13.08.2007 de către intimaţi rezultă cu evidenţă şi din cuprinsul contractului de ipotecă autentificat sub nr. x din data de 13.08.2007.

A indicat recurenta reclamantă prevederile art. 1266 C. civ., precizând că A. a depus o serie de documente din care reiese comportamentul părţilor ulterior încheierii contractului, instanţa de apel apreciind în mod greşit că plăţile efectuate de către clienţi ulterior încheierii contractului nu pot conduce la interpretarea acestuia (în sensul de negotium) din perspectiva costurilor accesorii, deşi aceste plăţi reflectă tocmai comportamentul ulterior al părţilor, acesta fiind un factor de interpretare a contractului prevăzut expres de lege.

De asemenea, recurenta a arătat că instanţa de apel a omis aplicarea prevederilor art. 2167 C. civ., referitoare la împrumutul cu dobândă, existenţa contractului de împrumut fiind recunoscută expres şi de intimaţii pârâţi.

În continuare, s-a susţinut de către recurentă că instanţa de apel nu a avut în vedere prevederile O.G. nr. 13/2011, care reglementează regimul şi cuantumul dobânzii legale remuneratorii şi penalizatoare.

De asemenea, s-a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept ce reglementează modalităţile unei obligaţii, respectiv dispoziţiile art. 1396 alin. (1), ale art. 1398 C. civ. şi ale art. 1412 alin. (1) C. civ., potrivit cărora termenul este suspensiv atunci când, până la împlinirea lui, este amânată scadenţa obligaţiei.

În realitate, nu există nicio dispoziţie legală care să condiţioneze naşterea/existenţa obligaţiei de restituire de decăderea debitorului din beneficiul termenului, materializată prin scadenţarea anticipată.

Un ultim aspect invocat se refera la ignorarea dispoziţiilor art. 1413 alin. (2) C. civ., potrivit cărora cel care are beneficiul exclusiv al termenului poate renunţa oricând la acesta, fără consimţământul celeilalte părţi, în acest context transmiterea notificării de dare în plată de către intimaţii pârâţi putând fi considerată o renunţare la beneficiul termenului de plată.

Pentru toate concluziile prezentate, recurenta a solicitat casarea deciziei 1468/A/10.10.2023, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 12.08.2024, intimaţii-pârâţi au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat tardivitatea formulării recursului, excepţia nulităţii recursului, cu consecinţa anulării recursului ca nemotivat, şi respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 27.06.2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 27.09.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 15.10.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 14.01.2025, instanţa a luat act de faptul că intimaţii pârâţi nu au mai susţinut excepţia tardivităţii recursului, invocată prin întâmpinare, şi, după dezbateri contradictorii, a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului şi a reţinut cauza în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimaţii pârâţi B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1260/03.06.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, fiind menţinută hotărârea primei instanţe de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 61.838,56 euro reprezentând împrumut, dobândă contractuală, comisioane, primă de asigurare şi penalităţi de întârziere datorate în baza contractului de credit bancar nr. 22/13.08.2007. În esenţă, instanţa de apel a reţinut că demersul procesual al reclamantei este justificat de faptul că este pierdut înscrisul constatator al contractului de credit, însă este neîntemeiat deoarece, deşi pârâţii au recunoscut încheierea contractului de credit prin emiterea notificării de dare în plată a imobilului, fiind totodată depus la dosarul cauzei contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/13.08.2007, care face referire la garantarea obligaţiei de restituire a creditului în valoare de 68.400 EUR, precum şi la plata dobânzilor aferente, a cheltuielilor, penalităţilor, comisioanelor şi a tuturor celorlalte obligaţii care rezultă din contractul de credit, totuşi probatoriul administrat nu a fost în măsură să permită stabilirea cuantumului dobânzilor contractuale, al comisioanelor, al primelor de asigurare şi al penalităţilor asumate de către împrumutaţi prin semnarea contractului de credit, proba cu expertiza contabilă solicitată de apelanta reclamantă în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel fiind neconcludentă şi neutilă soluţionării cauzei. De asemenea, s-a mai reţinut că ultima plată efectuată de împrumutaţi în baza contractului de credit a fost realizată la data de 13.02.2016, dar că nu au fost administrate dovezi care să ateste declararea scadenţei anticipate a creditului, în condiţiile în care, conform scadenţarelor prezentate de bancă, perioada de acordare a creditului a fost 13.08.2007 - 13.08.2037, astfel că nu toate ratele de credit lunare sunt exigibile.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta reclamantă A. S.A., invocând motivarea necorespunzătoare a hotărârii şi greşita interpretare şi aplicare dispoziţiilor de drept material referitoare la împrumutul cu dobândă şi interpretarea contractului, urmărind să obţină casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată în apel, în vederea admiterii pretenţiilor deduse judecăţii.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate şi determină admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Primul motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. În conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să cuprindă arătarea obiectului cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. În esenţă, motivarea hotărârii trebuie să fie efectivă şi convingătoare, să conţină elementele necesare care să permită părţilor şi instanţei de control judiciar să înţeleagă raţionamentul juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate.

În concret, sub un prim aspect, recurenta reclamantă a invocat lipsa motivării deciziei atacate prin aceea că instanţa de apel nu a efectuat o analiză efectivă a argumentelor şi apărărilor invocate referitoare la posibilitatea determinării valorii accesoriilor împrumutului (comisioane, dobândă etc.) pe baza unei analize contabile a plăţilor efectuate de către împrumutaţi şi prin raportare la schema de costuri susţinută de bancă şi confirmată prin graficul iniţial de rambursare, menţionându-se în hotărâre numai faptul că expertiza contabilă nu este utilă şi concludentă cauzei în lipsa dovedirii acceptării de către pârâţi a elementelor necesare determinării accesoriilor creditului.

Această critică este fondată, deoarece din observarea considerentelor deciziei recurate nu rezultă expunerea vreunor argumente care să justifice lipsa de utilitate a expertizei contabile sub aspectul verificării componenţei sumelor plătite de către intimaţii pârâţi în perioada de rambursare a creditului în care au efectuat plăţi ale ratelor de credit, respectiv în intervalul 13.08.2007 - 13.02.2016. Altfel spus, în contextul în care instanţa de apel a reţinut admisibilitatea demersului procesual ca urmare a lipsei înscrisului constatator al contractului de credit nr. x/13.08.2007, dar a reţinut şi existenţa raporturilor contractuale de împrumut în privinţa unui credit de 68.400 EUR, cu privire la care s-au asumat inclusiv obligaţii de plată a unor dobânzi contractuale, comisioane, prime de asigurare şi penalităţi, ceea ce rezultă din conţinutul contractului de ipotecă ataşat la dosar, se constată că în cuprinsul hotărârii atacate nu se face nicio referire la motivele care ar susţine teza conform căreia un expert contabil nu ar putea verifica plăţile parţiale executate benevol de către împrumutaţi sub aspectul determinării structurii de costuri, respectiv a componentelor ratelor de credit achitate, pe baza graficului de rambursare emis în temeiul contractului de credit nr. x/13.08.2007.

Referirea la lipsa unui înscris constatator însuşit de intimaţii pârâţi şi la lipsa acordului acestora pentru asumarea elementelor necesare determinării valorii accesoriilor creditului nu constituie o motivare corespunzătoare a soluţiei de respingere a administrării probei cu expertiza contabilă şi, implicit, a soluţiei de respingere a pretenţiilor deduse judecăţii, atât timp cât respectiva probă a fost solicitată tocmai în contextul pierderii înscrisului constatator al contractului de credit şi al existenţei divergenţelor dintre părţi cu privire la executarea obligaţiilor asumate de către împrumutaţi.

În lipsa prezentării oricăror argumente care să susţină lipsa de utilitate şi de concludenţă a probei cu expertiza contabilă în ceea ce priveşte verificarea plăţilor ratelor de credit efectuate de împrumutaţi până la data de 13.02.2016, sub aspectul determinării valorii principalului achitat, a dobânzilor contractuale aferente achitate, a comisioanelor, a primelor de asigurare şi a penalităţilor plătite, nu se poate cunoaşte raţionamentul judiciar care susţine soluţia de respingere a apelului, astfel încât prima critică subsumată primului motiv de casare este pe deplin întemeiată.

Sub un al doilea aspect, recurenta reclamantă a susţinut lipsa motivării prin expunerea cu superficialitate a argumentelor legate de interpretarea voinţei concordante a părţilor, prin raportare la prevederile art. 2164 şi art. 2167 C. civ., conform cărora dispoziţiile referitoare la împrumutul cu dobândă sunt aplicabile, în mod corespunzător, ori de câte ori, în temeiul unui contract, se naşte şi o obligaţie de plată, cu termen, a unei sume de bani.

Aşa cum s-a arătat anterior, lipsa corespunzătoare a motivării este reţinută în contextul în care nu sunt prezentate argumente care să răspundă în mod explicit apărărilor reclamantei în sensul că un expert contabil ar putea verifica din ce se compun sumele achitate de intimaţii pârâţi cu titlu de rate lunare de credit, atât timp cât aceştia au recunoscut împrumutul primit, iar existenţa accesoriilor creditului rezultă atât din contractul de ipotecă semnat de ambele părţi, prin menţiunea că garanţia se întinde şi asupra acestora, dar şi din graficul de rambursare şi extrasele de cont emise de unitatea bancară, coroborate cu plăţile parţiale voluntare efectuate de către debitori de la momentul încheierii contractului de credit (13.08.2007) şi până la data emiterii notificării de dare în plată a imobilului (13.02.2016).

Atât timp cât prima instanţă a respins proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamantă, iar instanţa de apel nu a expus motivele de fapt şi de drept care justifică lipsa de utilitate a acestei dovezi, prin raportare la probatoriul administrat, dar şi la împrejurarea pierderii înscrisului constatator al contractului de credit, împrumutul fiind recunoscut de către debitori, instanţa de recurs constată că faza procesuală a apelului a fost soluţionată în lipsa unei analize proprii şi efective a instanţei de apel, nefiind expusă motivarea corespunzătoare care să convingă părţile cu privire la raţionamentul juridic ce susţine soluţia de respingere a apelului.

Din parcurgerea considerentelor deciziei recurate rezultă lipsa oricăror argumente prin care să fie înlăturate susţinerile reclamantei în sensul că pârâţii au recunoscut accesoriile creditului prin plăţile efectuate. De asemenea, lipseşte expunerea oricăror explicaţii în legătură cu împrejurarea că acordarea împrumutului a fost recunoscută de către împrumutaţi, dar nu s-au adus probe în sensul rambursării integrale a acestui împrumut, astfel încât un expert contabil, pe baza înscrisurilor puse la dispoziţie de către părţi, are posibilitatea de a determina toate elementele avute în vedere la acordarea împrumutului, inclusiv sub aspectul determinării valorii accesoriilor creditului, urmând a determina, în final, suma rămasă de restituit în baza contractului de credit încheiat între părţi.

Printr-o altă critică recurenta reclamantă înţelege să susţină greşita respingere a probei cu expertiza contabilă în apel, invocând, în esenţă, aceleaşi apărări susţinute şi în faţa primei instanţe. Prin considerentele anterior expuse instanţa de recurs a explicat în ce a constat motivarea necorespunzătoare a deciziei sub aspectul criticilor legate de neîncuviinţarea de către instanţa de fond a probei cu expertiza contabilă, astfel încât nu este necesară reluarea argumentării de mai sus, fiind pe deplin valabile cele arătate anterior.

Tot subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta reclamantă a invocat motivarea contradictorie prin aceea că instanţa de apel a reţinut corect recunoaşterea de către intimaţii pârâţi a împrumutului pe o durată de 30 de ani, dar în mod contradictoriu nu i-a obligat la restituirea unui credit care nu a fost declarat scadent anticipat, rezultând confuzia între obligaţia de plată a unei sume de bani şi modalităţile de care este afectată aceasta, neexistând vreo dispoziţie legală care să condiţioneze existenţa obligaţiei de restituire a împrumutului de intervenirea decăderii debitorului din beneficiul termenului.

Înalta Curte constată, similar susţinerilor din memoriul de recurs, că argumentarea expusă de instanţa de apel este una contradictorie, atât timp cât s-a reţinut existenţa raporturilor de împrumut prin acordarea unui credit în valoare de 68.400 EUR, la care se adaugă accesoriile menţionate în contractul de ipotecă depus la dosar, fără ca intimaţii pârâţi să fi restituit integral sumele datorate, ultima plată fiind efectuată la data de 13.02.2016, când debitorii au notificat darea în plată a imobilului în baza Legii nr. 77/2016. Cu toate acestea, deşi s-a constatat nerambursarea integrală a împrumutului, instanţa de apel nu a dispus soluţia de obligare a împrumutaţilor la restituirea creditului rămas neachitat, fiind relevant şi faptul că, inclusiv în ipoteza nedeclarării rambursării anticipate a creditului, de la data ultimei plăţi şi până la data pronunţării soluţiei în apel s-a scurs un interval de timp semnificativ, în care ratele lunare de credit au devenit scadente, conform acordului iniţial exprimat de către părţi la încheierea contractului de credit.

Mai mult decât atât, motivarea contradictorie apare în contextul în care instanţa de apel acceptă admisibilitatea prezentei acţiuni în justiţie pentru obţinerea unui titlu executoriu împotriva împrumutaţilor rău-platnici, dar justifică soluţia de respingere a pretenţiilor deduse judecăţii prin lipsa înscrisului constatator al contractului de credit. Totodată, s-a reţinut lipsa probatoriului adecvat pentru stabilirea cuantumului cert al sumei rămase de restituit, dar a fost respinsă administrarea probei cu expertiza contabilă fără o argumentare corespunzătoare, aptă să convingă părţile şi instanţa de control judiciar cu privire la corectitudinea raţionamentului judiciar ce a stat la baza soluţiei pronunţate.

În raport de cele arătate, Înalta Curte constată că primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este fondat, fiind suficient pentru admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, în lipsa motivării corespunzătoare a soluţiei de respingere a apelului şi, implicit, a pretenţiilor deduse judecăţii, atât timp cât lipseşte argumentarea corespunzătoare pentru respingerea probei cu expertiza contabilă solicitată de către partea reclamantă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va analiza în ce măsură apare ca fiind justificată cererea de probatorii formulată de unitatea bancară în sensul efectuării unei expertize contabile pentru a răspunde obiectivelor propuse, respectiv determinarea sumei rămase de plată ca urmare a acordării creditului în valoare de 68.400 EUR, pe baza extraselor de cont, a graficului de rambursare şi a plăţilor efectuate benevol de către împrumutaţi, cu arătarea defalcată a sumelor reprezentând principal, dobânzi, comisioane, penalităţi, prime de asigurare. Utilitatea administrării acestei dovezi trebuie analizată în contextul în care reclamanta a declarat că a pierdut înscrisul constatator al contractului de credit, iar pârâţii nu au depus la dosar exemplarul propriu primit la încheierea contractului, deşi au efectuat plata ratelor de credit până la data de 13.02.2016 şi au emis notificarea de dare în plată a imobilului cu privire la care a fost acordat creditul, fiind, totodată, depus la dosar contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/13.08.2007 la BNP D., care face menţiune expresă despre garantarea obligaţiei de restituire a creditului în valoare de 68.400 EUR, precum şi a obligaţiei de plată a dobânzilor aferente, cheltuielilor, penalităţilor, comisioanelor şi a tuturor celorlalte obligaţii care derivă din contractul de credit nr. x/13.08.2007.

Al doilea motiv de casare invocat de recurenta reclamantă se referă la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Criticile concrete invocate privesc interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează contractul de împrumut cu dobândă şi interpretarea contractului, fiind indicate prevederile art. 1266, art. 2167, art. 1488, art. 1396 alin. (1), art. 1398, art. 1412 şi art. 1413 alin. (2) C. civ. Faţă de împrejurarea că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care nu cuprinde o motivarea corespunzătoare, devine de prisos analiza susţinerilor expuse din perspectiva acestui al doilea motiv de casare, deoarece numai după complinirea lipsei constatate sub aspectul calităţii argumentării hotărârii este posibilă exercitarea controlului judiciar în privinţa corectei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor legale incidente.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1468 A din 10 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Totodată, cu ocazia rejudecării, în măsura existenţei unor solicitări în acest sens, se va ţine seama inclusiv de cheltuielile de judecată efectuate în primul ciclu procesual şi cu prezentul recurs, având în vedere că, la acest moment, nu este stabilită, în mod definitiv, culpa procesuală în promovarea prezentului litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1468 A din 10 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2025.