Nullity of cassation appeal for failure to articulate concrete legal grounds challenging refusal of expert evidence in unjust enrichment claim over completed promissory notes

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia Civilă, la 9 martie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat să se constate că, la 3 august 2017, pentru garantarea obligaţiilor asumate prin contractul nr. M 172-1034 încheiat la aceeaşi dată, societatea A. S.R.L. a emis în alb biletul la ordin seria x nr. x, autorizând pârâta să îl completeze conform pactului cambial anexat contractului, pentru suma de 130.324 RON; să se constate că acest pact cambial nu este semnat de către reprezentantul legal al A. S.R.L., semnătura aplicată pe acest înscris fiind diferită de semnătura de pe biletul la ordin emis de reclamantă, avalizat de reprezentantul legal al acesteia, C.; să se constate că, la 5 februarie 2018, pentru garantarea obligaţiilor contractuale asumate în cadrul contractului cu nr. x din 5 februarie 2018, încheiat între aceleaşi părţi, societatea A. S.R.L. a emis în alb biletul la ordin seria x nr. x, autorizând pârâta să îl completeze conform pactului cambial anexat acestui contract, pentru suma de 640.067 RON; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.217.470,89 RON, reprezentând plata necuvenită, dar încasată de aceasta prin introducerea în bancă a biletului la ordin seria x nr. x din 1 iulie 2020, completat de aceasta cu suma de 636.804,15 RON, scadent la 28 iulie 2020 şi introdus în bancă la 28 iulie 2020 şi a biletului la ordin seria x nr. x din 1 iulie 2020, completat în mod abuziv de către pârâtă cu suma de 541.128,46 RON, scadent la 9 martie 2021 şi introdus la plată la 8 martie 2021, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La 4 mai 2023, reclamanta a depus precizare de acţiune, prin care a majorat valoarea celui de-al patrulea petit al cererii de chemare în judecată de la suma de 1.217.470,89 RON la suma de 1.219.063,78 RON, susţinând că aceasta a fost încasată de pârâtă în cadrul dosarului execuţional cu nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc D..

Prin sentinţa civilă nr. 30/C din 6 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii primelor trei petite din cererea de chemare în judecată, invocată de pârâta B. S.R.L., care au fost respinse ca atare.

A fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată.

De asemenea, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1104/Ap din 25 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, s-a respins cererea de apel formulată în cauză, ca nefondată, fiind păstrată sentinţa atacată.

Totodată, s-a respins cererea intimatei-pârâte privind obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

3. Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă jucată instanţei de apel, iar în subsidiar, casarea aceleiaşi decizii, cu consecinţa admiterii celui de-al patrulea petit al cererii de chemare în judecată şi obligarea intimatei-pârâte la plata sumei pretinse.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că prin decizia atacată instanţa de apel a încălcat principiile dreptului la un proces echitabil şi rolului judecătorului în aflarea adevărului, reglementate de art. 6 şi art. 22 C. proc. civ., cu consecinţa aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1.341 şi ale art. 1.635 alin. (1) C. civ.

Circumscris aceluiaşi motiv de casare, aceasta a susţinut nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva neîndeplinirii exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. privind motivarea hotărârilor judecătoreşti, prezentând cu titlu general cerinţele care trebuie îndeplinite pentru a se constata că decizia respectă acest standard.

Astfel, recurenta a susţinut că pentru soluţionarea celui de-al patrulea petit al cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat restituirea sumei de 1.219.063,78 RON, cu titlu de plată nedatorată, instanţa de apel era datoare să suplimenteze probatoriul administrat în cauză pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt, însă, respingerea probei cu expertiză contabilă a condus, implicit, şi la nesocotirea dispoziţiilor privind motivarea deciziei pronunţate în apel.

Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., titulara căii de atac a expus punctual condiţiile legale care trebuie întrunite pentru a se constata existenţa plăţii nedatorate, alăturând acestora situaţia de fapt privind desfăşurarea raporturilor juridice între părţile litigante.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, precum şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, a solicitat sancţionarea acesteia cu amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON, conform art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., pentru exercitarea abuzivă a unei căi de atac vădit netemeinice.

La termenul de judecată din 11 februarie 2025, reprezentantul convenţional al intimatei-pârâte a depus la dosar note de şedinţă, prin care a reluat excepţiile invocate şi apărările formulate prin întâmpinare, precizând în şedinţă publică că nu mai susţine excepţia netimbrării căii de atac, având în vedere că s-a constatat legala timbrare a recursului, precum şi că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, iar Înalta Curte, după acordarea cuvântului asupra excepţiei nulităţii recursului, a rămas în pronunţare asupra acesteia.

4. Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu este astfel suficient ca partea să indice unul dintre cazurile de casare prevăzute de lege, ci incidenţa unui motiv de recurs trebuie argumentată în mod concret, respectiv recurentul trebuie să arate în ce constă încălcarea legii de către instanţa a cărei hotărâre este atacată.

În cauză, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate, iar pentru invocarea motivului prevăzut la pct. 8 al articolului menţionat, este necesară indicarea normei de drept material pretins nesocotită, încălcată sau interpretată greşit, dar şi expunerea unui raţionament apt să activeze filtrul controlului de nelegalitate a deciziei atacate.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că motivele de casare pe care recurenta şi-a întemeiat calea de atac sunt invocate formal, fără ca susţinerile acesteia să poată fi calificate drept veritabile critici de nelegalitate.

În cadrul motivului de casare de la pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că prin decizia recurată instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 6, art. 22 şi ale art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, argumentând că situaţia de fapt nu a fost stabilită în mod corect, în condiţiile respingerii probei cu expertiză contabilă, solicitate de aceasta.

În ceea ce priveşte această susţinere, care a făcut obiectul analizei în apel, prima instanţă de control judiciar a reţinut că, în condiţiile în care s-a constatat că sunt suficiente probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile, respingerea altei probe solicitate nu aduce nicio atingere dreptului la apărare al părţii, în absenţa identificării viciilor de nelegalitate care ar afecta măsura adoptată de instanţă, transpusă într-o vătămare legitimă cu caracter personal suferită de reclamantă.

Examinând memoriul de recurs, în ceea ce priveşte neregulile procedurale, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-reclamante vizează aspecte privind situaţia de fapt, stabilită de instanţele devolutive, pe baza probelor administrate în cauză, fiind reluată cronologia raporturilor juridice desfăşurate între aceasta şi intimata-pârâtă, premergătoare litigiului pendinte, fiind expuse dispoziţii legale şi consideraţii generale şi teoretice privind standardul de motivare a hotărârilor judecătoreşti.

Cu toate acestea, instanţa supremă constată că din modul în care şi-a configurat calea de atac nu poate fi identificată vreo critică concretă care ar putea fi analizată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care nemulţumirea primordială a autoarei recursului priveşte aspecte de netemeinicie, care excedează limitele examinării în recurs, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În privinţa motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă critică tot soluţia de respingere a probei cu expertiză contabilă şi se rezumă la alăturarea situaţiei de fapt condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru a se constata plata nedatorată a sumei de bani a cărei restituire o solicită, şi deşi menţionează dispoziţiile art. 1.341 şi ale art. 1.635 alin. (1) C. civ., aceasta nu dezvoltă un raţionament apt să atragă analiza conformităţii deciziei atacate din această perspectivă.

Or, o astfel de configurare a căii de atac conduce la concluzia că susţinerile acesteia vizează, în realitate, aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, cu toate că în recurs nu are loc o rejudecare a fondului cauzei.

Prin urmare, în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susţinerilor recurentei neputând fi desprinse critici relevante care să permită verificarea legalităţii deciziei recurate.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar reluarea situaţiei de fapt şi nemulţumirea privind modalitatea de soluţionare a unei cereri în probaţiune nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în limitele instituite de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cum accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

În considerarea celor reţinute anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1104/Ap din 25 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

În ceea ce priveşte solicitarea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind aplicarea unei amenzi judiciare recurentei-reclamante pentru exercitarea abuzivă a căii de atac, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 alin. (1) C. proc. civ., "Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate, şi poate fi obligată şi la plata unei amenzi judiciare.

Dispoziţiile art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. stabilesc posibilitatea instanţei de judecată de a aplica amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON părţii care introduce, cu rea-credinţă, cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice.

Raportat la aceste norme legale, Înalta Curte constată că, prin exercitarea căii extraordinare de atac, recurenta-reclamantă a urmărit ocrotirea unor drepturi procesuale recunoscute de lege, ceea ce nu semnifică în mod automat exercitarea abuzivă a dreptului de a formula calea de atac a recursului.

De asemenea, se constată că soluţia de anulare a recursului nu echivalează cu exercitarea unei căi de atac vădit netemeinice, având în vedere că legea îi conferă reclamantei dreptul de a formula această cale de atac, care, deşi s-a constatat că nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi examinată pe fond, nu confirmă teza potrivit căreia a fost exercitată în mod abuziv, caracter care nu rezultă din dosarul cauzei, astfel că prezumţia de bună-credinţă a părţii din această perspectivă nu a fost probată, pentru a fi răsturnată şi, prin urmare, nu se impune aplicarea unei amenzi judiciare recurentei-reclamante A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1104/Ap din 25 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2025.