Cassation inadmissible for opposition to company dissolution: statutory restriction of appeal means under Art. 62(3) Law 31/1990 bars further appeal

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 24 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Râşnov, în contradictoriu cu pârâţii A. S.R.L. şi B., a formulat opoziţie împotriva deciziei asociatului unic nr. 1 din 13 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 169 din 12 ianuarie 2023, solicitând anularea deciziei prin care asociatul unic a hotărât dizolvarea şi lichidarea simultană a societăţii, suspendarea acesteia până la soluţionarea opoziţiei, obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului în cuantum de 359.633,10 RON, compus din suma de 334.544,64 RON, reprezentând sume restante datorate bugetului local din anii anteriori, şi suma de 25.088,41 RON, cu titlu de accesorii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 61 şi ale art. 62 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată.

La 15 mai 2023, reclamanta a depus note de şedinţă, prin care a precizat că prin primul capăt de cerere înţelege să învestească instanţa cu o acţiune în anularea hotărârii adunării generale a asociaţilor, întemeiată pe dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, iar prin cel de-al treilea capăt de cerere cu opoziţie întemeiată pe dispoziţiile art. 61 şi următoarele din aceeaşi lege.

Prin încheierea de şedinţă din 16 mai 2023, prima instanţă a dispus disjungerea petitelor privind anularea deciziei asociatului unic şi suspendarea deciziei până la soluţionarea opoziţiei, cu consecinţa formării unui nou dosar.

În cauza pendinte,prin încheierea de şedinţă din 27 iunie 2023, aceeaşi instanţă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei A. S.R.L. şi a respins excepţia tardivităţii formulării cererii, invocată prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 16/C din 22 ianuarie 2024 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile autorităţii de lucru judecat şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâtul B., prin întâmpinare.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată având ca obiect opoziţie împotriva deciziei asociatului unic nr. 1 din 13 decembrie 2022 formulată în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect opoziţie împotriva aceleiaşi decizii a asociatului unic formulată în contradictoriu cu pârâtul B., care a fost obligat la acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei în sumă de 308.251,73 RON, potrivit sentinţei civile nr. 65/C din 5 februarie 2019 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 466 din 24 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă.

2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 27 iunie 2023 pârâtul B. a declarat apel.

Prin încheierea de şedinţă din 24 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, s-a respins proba cu înscrisuri constând în emiterea unei adrese către intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Râşnov, fiind amânată pronunţarea soluţiei asupra căii ordinare de atac.

Prin decizia civilă nr. 926/Ap din 5 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat în cauză, fiind păstrate hotărârile atacate pronunţate de prima instanţă.

Prin încheierea din 18 septembrie 2024, aceeaşi instanţă a respins ca nefondată cererea formulată de apelantul-pârât privind lămurirea hotărârii pronunţate în apel referitoare la calea de atac ce poate fi exercitată în cauză.

3. Împotriva acestei decizii pârâtul B. a formulat cerere de revizuire, cale extraordinară de atac ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 1499/Ap/2024 din 16 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2024.

4. La 12 august 2024, împotriva încheierii din 24 mai 2024 şi a deciziei civile pronunţate în apel pârâtul B. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Râşnov a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii recursului, iar pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 7 februarie 2025, recurentul-pârât a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 raportat la art. 62 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, pentru soluţionarea căreia la termenul de judecată de astăzi s-a dispus formarea unui dosar nou, fiind stabilit termen de judecată la 13 mai 2025.

5. Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, invocată de intimata-reclamantă, asupra căreia, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

În cauză, recursul are ca obiect hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2023, respectiv încheierea de şedinţă din 24 mai 2024, prin care s-a respins cererea în probaţiune formulată de pârâtul B., şi decizia civilă nr. 926/Ap din 5 iunie 2024, prin care s-a respins apelul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei primei instanţe.

Potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, "hotărârea pronunţată asupra opoziţiei este supusă numai apelului."

De asemenea, potrivit prevederilor art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., în forma prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Articolul 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

De asemenea, conform art. 460 alin. (2) din acelaşi cod, " Dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală."

Hotărârea judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie statuând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din analiza dispoziţiilor legale evocate anterior şi în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată şi a dispoziţiilor pe care a fost întemeiată, decizia recurată face parte din categoria hotărârilor definitive de la data pronunţării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 şi (2) C. proc. civ., regim juridic care se extinde şi asupra încheierii atacate.

Pe cale de consecinţă, hotărârile nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs şi se înscriu în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., fiind incident principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Pentru aceste considerentele, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii din 24 mai 2024 şi a deciziei civile nr. 926/Ap din 5 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii din 24 mai 2024 şi a deciziei civile nr. 926/Ap din 5 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2025.