Competence for patrimonial gas network extension claims under Law 123/2012 and sufficiency of identification of rulings in appeals

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, secţia Civilă, la 30 august 2021, sub nr. x/2021, reclamanta UAT Comuna Finta, în contradictoriu cu pârâta A. S.A. Bucureşti, a solicitat obligarea acesteia la înfiinţarea reţelei de distribuţie în satul Gheboaia, a branşamentelor corespunzătoare şi a tuturor lucrărilor necesare racordării locuitorilor acestui sat din comuna Finta.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 104 alin. (6) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012.

Prin sentinţa civilă nr. 16402 din 24 noiembrie 2021, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, care, prin încheierea de şedinţă din 8 noiembrie 2022, a respins excepţia necompetenţei sale materiale.

Prin sentinţa civilă nr. 394 din 21 februarie 2022, pronunţată de aceeaşi instanţă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Împotriva acestor hotărâri reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Finta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1237 din 20 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantă, cu consecinţa anulării hotărârilor atacate, cauza fiind trimisă Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti în vederea rejudecării.

4. Împotriva acestei decizii pârâta A. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a susţinut că prin decizia atacată în mod greşit instanţa de apel a reţinut că actul procedural împotriva căruia a fost formulată calea ordinară de atac a fost identificat în mod suficient, doar prin trimiterea la soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei materiale, chiar dacă tipul hotărârii prin care a fost soluţionată această excepţie şi data pronunţării nu au fost indicate în mod expres, fiind încălcate, astfel, dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a criticat decizia pronunţată în apel şi prin prisma nesocotirii prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., susţinând că izvorul obligaţiei a cărei executare se solicită în cauză izvorăşte din contractul de concesiune încheiat între reclamantă şi Ministerul Economiei şi Comerţului, astfel că instanţa competentă să soluţioneze litigiul se determină conform art. 53 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 101/2016, fiind eronată calificarea juridică dată acţiunii de către instanţa de apel ca fiind o acţiune în răspundere civilă delictuală.

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Finta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea acesteia.

La termenul de judecată din 11 februarie 2025, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, pentru motivele reţinute în practicaua acestei decizii, şi a rămas în pronunţare asupra recursului.

5. Examinând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză, recuranta-pârâtă A. S.R.L. şi-a întemeiat calea de atac pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate.

Prin recursul declarat, titulara memoriului de recurs a criticat decizia atacată, susţinând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. b) şi (3) C. proc. civ. din perspectiva identificării în mod insuficient a încheierii prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia necompetenţei materiale, precum şi prevederile art. 22 alin. (4) din acelaşi cod, apreciind că în mod greşit a fost calificată cererea introductivă ca fiind o acţiune în răspundere delictuală în loc de una în răspundere contractuală, cum în mod corect s-a reţinut prin sentinţa primei instanţe.

În legătură cu aceste aspecte, răspunzând criticilor formulate în apel, prin decizia recurată s-a reţinut existenţa unor elemente suficiente inserate în cuprinsul căii ordinare de atac pentru ca încheierea din 8 noiembrie 2022, prin care s-a soluţionat excepţia necompetenţei materiale, să poată fi individualizată.

Referitor la critica privind insuficienta identificare a hotărârii împotriva căreia s-a declarat apel, Înalta Curte, validând raţionamentul instanţei de apel, constată că încheierea din 8 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, era determinabilă, întrucât criticile formulate prin cererea de apel făceau posibilă identificarea şi stabilirea obiectului căii ordinare de atac, chiar şi în lipsa menţionării în mod expres a tipului hotărârii şi a datei pronunţării acesteia.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, însă interpretarea şi aplicarea acestor norme în sensul solicitat de recurenta-pârâtă ar reprezenta un formalism excesiv, care ar îngrădi exercitarea dreptului de a declara calea de atac până la pierderea substanţei acestuia, concluzie care ar deturna norma juridică de la scopul pentru care a fost instituită, critica fiind, astfel, nefondată.

Cu privire la calificarea juridică a acţiunii deduse judecăţii, prima instanţă de control judiciar a reţinut că reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Finta nu şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile care reglementează răspunderea contractuală, ci pe dispoziţiile art. 104 alin. (6) din Legea nr. 123/2012, finalitatea urmărită fiind valorificarea unui drept de extindere a reţelelor de gaze naturale, care reprezintă, în fapt, o investiţie evaluabilă în bani, din care rezultă caracterul patrimonial al acţiuni, în funcţie de care se stabileşte competenţa între judecătorie şi tribunal.

În privinţa criticii privind calificarea greşită a acţiunii deduse judecăţii, Înalta Curte constată că, pe tot parcursul procesului, reclamanta şi-a menţinut voinţa manifestată neechivoc sub aspectul indicării temeiului de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 104 alin. (6) din Legea nr. 123/2012, uzând de dreptul de dispoziţie care îi este recunoscut de art. 9 alin. alin. (1) şi (2) C. proc. civ., stabilind atât obiectul, cât şi limitele învestirii instanţei de judecată.

De asemenea, raportat la evaluarea pecuniară a acţiunii realizată de către intimata-reclamantă în primă instanţă, în mod corect s-a reţinut prin decizia atacată că cererea de chemare în judecată are caracter patrimonial, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 98 alin. (1) C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cauza stabilindu-se după valoarea obiectului cererii introductive de instanţă, care în cauză, raportat la suma estimată de 40.000 RON, revine Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ.

Prin urmare, întrucât nici această critică nu este fondată, Înalta Curte constată că niciuna dintre normele de procedură invocate de recurenta-pârâtă nu a fost încălcată prin decizia recurată, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1237 din 20 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1237 din 20 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2025.