Cassation appeal declared null for failure to identify legal grounds in unfair competition damages claim; appellate decision upholding dismissal of claim maintained.

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I-a civilă, la 16 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. şi C., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 565.100 RON, respectiv 465.100 RON, pentru acoperirea prejudiciului material, şi 100.000 RON reprezentând prejudiciul moral, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. b) şi ale art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.

Prin sentinţa civilă nr. 491/2021 din 31 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei sale materiale funcţionale, invocată de reclamantă, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul aceluiaşi tribunal.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020*, iar prin sentinţa civilă nr. 345/CA/2023 din 12 iunie 2023 pronunţată de această instanţă, au fost respinse excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâte, prin întâmpinare.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, pârâtele fiind obligate, în solidar, să achite reclamantei suma de 44.950 RON, precum şi cheltuielile de judecată în sumă de 107 RON.

3. Împotriva acestei sentinţe pârâtele B. şi C. au declarat apel principal, iar reclamanta A. a formulat recurs incident.

Prin încheierea de şedinţă din 20 februarie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a calificat calea de atac exercitată de reclamantă ca fiind apel incident.

Prin decizia nr. 150/2024 din 4 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul principal declarat de pârâte împotriva sentinţei primei instanţe, care a fost schimbată în parte în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A fost menţinut modul de soluţionare a celor două excepţii.

A fost înlăturată obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată la care au fost obligate în solidar cele două pârâte.

A fost respins apelul incident declarat de către reclamantă.

Reclamanta A. a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 9.256 RON, datorată în primă instanţă, dispozitivul constituind titlu executoriu.

De asemenea, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 988,50 RON către pârâta C., cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel, şi a sumei de 100 RON către pârâta B., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate în primă instanţă, precum şi obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în toate etapele procesuale.

În motivare, recurenta a reluat starea de fapt expusă în etapa apelului, prin întâmpinare, privind raporturile juridice dintre părţi, obiectul de activitate al asociaţiilor şi desfăşurarea evenimentelor care au precedat litigiul dintre acestea, evocând, totodată, dispoziţiile art. 11 lit. a), c) şi d) şi art. 2 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991.

Dezvoltând motivele pentru care a susţinut netemeinicia şi nelegalitatea deciziei atacate, titulara căii de atac a arătat că probele administrate în cauză relevă faptul că o parte din cursanţii recurentei a fost redirecţionată de către intimata-pârâtă B. către societatea C., iar modul de operare al acesteia reprezintă o faptă ilicită care i-a produs prejudiciul pretins, context care îi deschide calea formulării unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991 coroborate cu art. 1.349 C. civ.

În concluzie, s-a mai susţinut că instanţa de apel nu a analizat în mod coroborat probele aflate la dosarul cauzei, criticând considerentul potrivit căruia contractul dintre recurenta-reclamantă şi cursanţi nu a fost încheiat în scris, sens în care a apreciat că este incident principiul consensualismului, existând suficiente elemente pentru perfectarea convenţiei în absenţa acestei formalităţi.

Intimatele-pârâte C. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi pasive, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cererii de recurs, au solicitat respingerea căii extraordinare de atac şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 11 februarie 2025, recurenta-reclamantă a depus în şedinţă publică note scrise, prin care a reformulat motivele pentru care solicită casarea deciziei recurate, arătând, în esenţă, că prejudiciul suferit ca urmare a redirecţionării cursanţilor justifică atragerea răspunderii civile delictuale a intimatelor-pârâte, reluând, totodată, solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată.

La acelaşi termen de judecată, reprezentantul convenţional al intimatelor-pârâte a precizat că nu înţelege să invoce, din nou, în recurs, excepţiile invocate înaintea instanţelor devolutive.

5. Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu este astfel suficient ca partea să indice unul dintre cazurile de casare prevăzute de lege, ci incidenţa unui motiv de recurs trebuie argumentată în mod concret, respectiv recurentul trebuie să arate în ce constă încălcarea legii de către instanţa a cărei hotărâre este atacată.

În cauză, recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material indicate.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenta a criticat decizia instanţei de apel prin prisma stării de fapt reţinute în urma administrării probelor, apreciind că prin hotărârea atacată au fost încălcate mai multe dispoziţii legale din materia concurenţei neloiale, fiind îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimatelor-pârâte.

Pe baza situaţiei de fapt stabilite în cauză, contrar raţionamentului din sentinţa apelată, prima instanţă de control judiciar, motivând soluţia de admitere a apelului declarat de pârâte, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, a reţinut că aspectele care rezultă din înscrisurile aflate la dosar şi din relatările martorilor converg către concluzia potrivit căreia situaţia prezentată de reclamantă nu se confirmă, pretenţiile acesteia nefiind, astfel, dovedite.

Procedând la examinarea memoriului de recurs, Înalta Curte constată că, prin susţinerile formulate, recurenta-reclamantă reia situaţia de fapt şi solicită reaprecierea probatoriului în acord cu propria viziune, aspecte ce vizează netemeinicia deciziei atacate, fără să se susţină o minimă argumentare în drept care să situeze criticile formulate în sfera temeiului de casare privind încălcarea sau aplicarea greşită a regulilor de drept substanţial.

Totodată, simpla evocare a dispoziţiilor legale pe care a fost întemeiată în drept acţiunea introductivă, fără dezvoltarea unui raţionament adecvat, nu este suficientă pentru a se considera că există critici concrete care să poată fi analizate în recurs şi, eventual, să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură hotărârea atacată.

Aşadar, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a criticat considerentele instanţei de apel din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate încercând să schimbe concluzia asupra situaţiei de fapt stabilite în cauză cu scopul de a se reaprecia îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1.349 alin. (1) şi (2) C. civ.

Având în vedere cuprinsul memoriului de recurs, prin care se readuc în discuţie chestiuni de fond ce ţin de temeinicia deciziei pronunţate în soluţionarea apelului, ca expresie a nemulţumirii reclamantei în raport cu această din urmă hotărâre, criticile depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Prin expunerea acestor argumente, autoarea memoriului de recurs tinde la o reevaluare devolutivă a fondului.

Or, atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor aparţine în mod exclusiv instanţelor devolutive, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul şi scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, în condiţiile în care recurenta-reclamantă nu a formulat critici de nelegalitate în raport cu care să se declanşeze controlul judiciar al conformităţii deciziei atacate cu legea aplicabilă şi nici nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 150/2024 din 4 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatelor-pârâte C. şi B. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 alin. (1) din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Raportat la aceste norme, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatele-pârâte au depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial şi costurile deplasării reprezentantului acestora, conform înscrisurilor aflate la dosarul de recurs.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului, urmează să fie admisă cererea intimatelor-pârâte, în sensul obligării recurentei-reclamante A. la plata sumei de 1.771,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 150/2024 din 4 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatelor-pârâte C. şi B. suma de 1.771,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2025.