Inadmissibility of nullity appeal against definitive pension decision where cassation path is statutorily excluded

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2025

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat să se constate acţiunea organizată de încălcare a dreptului fundamental la viaţă prin privarea de pensie, recunoaşterea dreptului de pensie, emiterea deciziei de pensionare în condiţiile legii, repararea prejudiciului.

Prin sentinţa civilă nr. 1048 din 27 februarie 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

A fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 C. pen., ca inadmisibilă.

A fost calificată excepţia de uzurpare a suveranităţii naţionale ca fiind un argument în justificarea pretenţiilor şi nu o excepţie procesuală.

A fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, fiind respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă, în rest, acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, chemat în garanţie Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice şi chematul în garanţie Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamantul A., solicitând admiterea apelului, atribuirea cauzei către autoritatea competentă şi soluţionarea ei.

Prin decizia nr. 2006/2024 din 18 aprilie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1048 din 27 februarie 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 27 mai 2024, sub nr. x/2022*.

Prin decizia nr. 2009 din 5 noiembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2006/2024 din 18 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestaţie în anulare-denunţ, pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicie a instaurării ordinii constituţionale şi a democraţiei prin încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, cu referire la restituirea proprietăţilor confiscate de regimul comunist şi cu privire la pronunţarea unor decizii arbitrare în materia pensiilor.

Totodată, se susţine că judecarea contestaţiei-denunţ împotriva statului capturat de către o ramura a statului capturat este o încălcare vădită şi grosolană a principiului de drept, potrivit căruia, nimeni nu poate fi judecător în propria cauză, iar motivarea hotărârii printr-o excepţie atribuită părţii care s-a autocalificat ca lipsită de calitate procesuală este o încălcare a principiilor fundamentale ale procesului civil.

În acest context, se solicită executarea garanţiilor art. 118 (1) din Constituţia României, potrivit cărora, armata garantează democraţia constituţională, în condiţiile legii şi tratatelor internaţionale la care România este parte.

Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Procedând la examinarea contestaţiei în anulare, instanţa supremă notează că, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată decât în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestei norme legale,,(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale; 3. când instanţa de recurs respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză".

Aşadar, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o noua judecată.

În raport cu dispoziţiile evocate, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a fi constatată admisibilitatea contestaţiei în anulare, având în vedere soluţia pronunţată de instanţa de recurs şi anume respingerea recursului ca inadmisibil, motivat de împrejurarea că acesta avea ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanţa de apel a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1048 din 27 februarie 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, ce avea ca obiect o cerere privind un conflict de asigurări sociale.

Totodată, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, împotriva hotărârilor prin care au fost soluţionate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale se constată că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile pronunţate în materia litigiilor de asigurări sociale care, potrivit prevederilor legale enunţate, pot fi atacate numai cu apel.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că decizia nr. 2006/2024 din 18 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale împotriva căreia s-a exercitat calea extraordinară de atac a recursului era o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I raportat la art. 634 alin. (2), nesusceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului.

În acest context, instanţa supremă reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora, "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată şi cum, contestatorul nu avea deschisă calea de atac a recursului, întrucât decizia din apel era definitivă se constată că în cauză a devenit incidentă excepţia inadmisibilităţii prezentei căi de atac, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta, întrucât, în virtutea principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ., părţile pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, numai de mijloacele procedurale prevăzute de lege, ele neputând exercita decât căile de atac reglementate legal în condiţiile şi termenele prevăzute.

În acest sens, Înalta Curte a reţinut prioritatea analizării excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, întrucât, pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

În aceste condiţii, instanţa supremă constată că aspectele evocate nu pot viza decât respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, nefiind astfel îndeplinite condiţiile pentru exercitarea prezentei căi extraordinare de atac.

Aşa fiind, pentru toate argumentele în fapt şi în drept care preced, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii cererii formulate şi, în consecinţă, va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată A. împotriva deciziei nr. 2009 din 5 noiembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inamisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2009 din 5 noiembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022 în contradictoriu cu intimaţii CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2025.