Road accident moral damages: Plaintiff's appeal dismissed and defendant's appeal annulled for lack of valid cassation grounds

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2025

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 14 iunie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 394.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor menţionate, calculată de la data producerii accidentului - 4 noiembrie 2018 - până la data introducerii cererii de chemare în judecată şi, în continuare, a sumelor ce vor deveni scadente până la data executării obligaţiei principale, dar şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 18 ianuarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă, reţinând că reclamanta a încheiat o tranzacţie cu asigurătorul persoanei vinovate de producerea accidentului, fără a renunţa la eventuale pretenţii faţă de alte persoane apreciate ca fiind responsabile în prezenta cauză, motiv pentru care formularea în contradictoriu cu administratorul drumului nu poate fi considerată inadmisibilă prin raportare la dispoziţiile procesual penale invocate.

Prin încheierea de şedinţă din 16 mai 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins obiecţiunile formulate de pârâtă, în condiţiile în care, aspectele privind amplasamentul glisierei rezultă din planşele foto comunicate de către Parchet, iar din celelalte aspecte invocate de către pârâtă ce vizează culpa în producerea accidentului, instanţa a reţinut faptul că proba a fost încuviinţată pentru determinarea stării glisierei la momentul producerii accidentului şi nu pentru stabilirea dinamicii producerii acestuia şi a culpei, care nu este contestată.

Prin sentinţa civilă nr. 1821 din 11 iulie 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă în parte acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 237.500 RON, cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la 4 noiembrie 2018 şi până la achitarea integrală a debitului principal, precum şi la plata sumei de 8.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A., prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei civile, în sensul admiterii în tot a cererii introductive şi obligarea intimatei-pârâte la plata sumei solicitate de 950.000 RON. cu titlu de daune morale, cât şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, împotriva acestei sentinţe a formulat apel şi pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin care a solicitat admiterea apelului şi modificarea în tot a hotărârii apelate cu consecinţa respingerii acţiunii ca netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 789 din 23 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1821 din 11 iulie 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021.

A fost admis apelul formulat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva aceleiaşi decizii, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 150.000 RON cu titlu de daune morale, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. şi pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. au declarat recurs.

Recursul declarat de reclamanta A..

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., reclamanta A. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi, pe cale de consecinţă, în rejudecarea cauzei în fond, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată.

Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează faptul că instanţa de apel a depăşit limitele efectului devolutiv al apelului, fiind astfel, încălcate prevederile art. 477 alin. (1) din acelaşi Cod.

Aşadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt şi de drept deduse judecăţii, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilităţii. Astfel, efectul devolutiv al apelului poate fi limitat de către apelant, în acest sens statuând art. 477 alin. (l) C. proc. civ.

Ca atare, în prezenta cauză, câtă vreme apelul admis nu cuprinde critici privitoare la maniera în care a fost stabilită de prima instanţă sumă acordată cu titlu de despăgubire, ci vizează în exclusivitate, netemeinicia hotărârii pe motivul neîndeplinirii condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale (lipsa vinovăţiei) soluţia pronunţată de instanţa de apel excede limitelor stabilite prin cererile părţilor, fiind o încălcare gravă a principiului disponibilităţii specific fazei procesuale a apelului, nelegalitate care rezultă din încălcarea unei norme de ordine publică.

Prin urmare, câtă vreme niciuna dintre părţi nu a făcut o cerere pentru reducerea cuantumului şi câtă vreme, în contextul prezentei speţe, această cerere nu rezultă nici măcar implicit, dispunerea unei soluţii prin admiterea unei cereri necerute în etapa procesuală a apelului este nelegală.

Aşadar, având în vedere că ambele apeluri, astfel cum s-a reţinut chiar în considerentele deciziei atacate, au fost apeluri motivate ale căror critici puteau fi în mod expres şi limitativ stabilite, instanţa de apel era ţinută de limitele stabilite de părţi prin cererile de apel formulate în cauză.

Cu privire la încadrarea prezentului recurs în limitele motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. - încălcarea prev. art. 425 (1) lit. b) din acelaşi Cod, recurenta susţine că decizia atacată este nemotivată, fiind încălcat principiul general, potrivit căruia, hotărârile trebuie să fie motivate, judecătorii fiind datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea.

Din această perspectivă, recurenta arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât ca urmare a respingerii tuturor motivelor de apel invocate de titularul apelului admis, motive care limitează analiza ce poate fi realizată asupra hotărârii, soluţia de admitere a apelului este lipsită de motivare. Pârâta apelantă a solicitat prin cererea de apel desfiinţarea în integralitate a hotărârii, aspect incompatibil cu o cerere de reducere a sumei, întemeiată pe neîndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale. Astfel, admiterea apelului pârâtei putea avea unicul efect al desfiinţării întregii hotărâri atacate şi de respingere în integralitate a cererii de chemare în judecată drept neîntemeiată ori nu aceasta a fost soluţia regăsită la nivelul dispozitivului deciziei instanţei de apel.

Mai susţine recurenta că, în situaţia în care instanţa supremă va considera că este incidentă în cauză teza a 2-a care vizează motivele contradictorii, se poate observa că există o contradicţie flagrantă între conţinutul considerentelor versus conţinutul dispozitivului deciziei recurate.

În contextul în care soluţia regăsită în dispozitiv nu are justificare în cuprinsul considerentelor, recurenta susţine că a fost încălcat art. 425 alin. (l) lit. b) C. proc. civ. şi că, această neregularitate procedurală continuă să producă efecte şi nu poate fi înlăturată altfel decât prin admiterea prezentului recurs.

Astfel în cauză, se apreciază că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., pentru oricare dintre următoarele încălcări: a) existenţa contradicţiei între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este neîntemeiată, iar din altă parte, că este întemeiată b) lipsa motivării soluţiei de admitere a apelului pârâtei.

Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că este îndreptăţită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţei de apel.

Astfel, critica formulată se referă la faptul că, deşi a admis apelul declarat de pârâtă, instanţa de apel, în mod greşit a obligat-o la plata sumei de 150.000 RON, ca urmare a interpretării eronate a mai multor norme legale din care rezultă foarte clar că CNAIR S.A. - DRDP Braşov nu are culpă în producerea accidentului.

Referitor la respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocată de pârâtă, se arată că prin considerentele deciziei atacate s-a constatat că în mod legal şi temeinic a fost respinsă de către prima instanţă această excepţie, având în vedere că în cauză nu există "niciun fine de neprimire a cererii de acordare a despăgubirilor formulate de apelanta-reclamantă".

În acest context, recurenta precizează că nu poate fi de acord cu această susţinere, întrucât reclamanta a primit suma de 394.000 RON cu titlu de daune morale de la B. S.A., asiguratorul autoturismului cu nr. de înmatriculare x, încheind cu aceasta tranzacţia autentificată la notar, prin care reclamanta renunţă la pretenţiile izvorâte din accidentul rutier, obligându-se prin aceasta să nu promoveze niciun fel de acţiuni judecătoreşti sau de orice natură, în nume propriu sau prin reprezentanţi împotriva asiguratorului şi nici împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului rutier, prin care să pretindă sume de bani suplimentar celor prevăzute în declaraţia dată în faţa asiguratorului conducătorului auto.

În acest sens, se apreciază greşita interpretare a instanţei de apel a prevederilor normelor de drept care stabilesc răspunderea civilă delictuală statuate prin art. 1349, 1357 şi 1371 C. civ., deoarece trebuia constatată lipsa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs.

Prin urmare, în ceea ce priveşte fapta ilicită instanţa de apel reţine prin considerente că s-a reţinut corect de către prima instanţă că pârâta, în calitate de administrator al drumului DN 1 Km 209+900, avea obligaţia de a lua şi asigura toate măsurile necesare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă, inclusiv de a asigura o stare tehnică corespunzătoare a glisierei, aşa cum rezultă din prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 21 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 43/1997, fără însă să constate că lipseşte raportul de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtei şi producerea vătămării corporale a apelantei-reclamante.

Aşadar, rezultă că la producerea vătămării corporale a apelantei-reclamante a contribuit în mod direct conduita şoferului, prin nerespectarea normelor de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice, împrejurare cu efect cauzal exclusiv în producerea accidentului, aspect ignorat de către instanţa de apel, sens în care se respinge reţinerea culpei concurente a recurentei CNAIR SA-DRDP Braşov în producerea prejudiciului în procent de 50%.

Faţă de cele menţionate, recurenta solicită instanţei de recurs să admită recursul astfel cum a fost formulat.

Prin întâmpinarea formulată la 15 noiembrie 2024, recurenta-reclamantă a invocat excepţia de netimbrare, inadmisibilitatea, precum şi excepţia nulităţii recursului pârâtei.

La 30 decembrie 2024, recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiilor.

La termenul din 10 aprilie 2025, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului pârâtei şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi Cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situaţiei de fapt.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivul invocat prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - nu poate fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează situaţia de fapt şi probele administrate, care sunt aspecte de netemeinicie şi nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în raport cu dispoziţiile incidente cauzei.

Astfel, în expunerea argumentelor vizând analiza incorectă făcută de instanţa de apel, recurenta-pârâtă face consideraţiuni cu privire la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii atât de către prima instanţă, cât şi de către instanţa de apel şi, pe de altă parte se referă la inexistenţa unei legături de cauzalitate între fapta sa ilicită şi consecinţele suportate de reclamantă, precum şi a apărărilor sale cu privire la elementele de fapt ce vizează derularea litigiului dintre părţi, aspecte care, în opinia sa, constituie o interpretare greşită a prevederilor legale aplicabile cauzei.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, ce vizează absenţa oricărei norme de drept material încălcate de către instanţa de apel prin soluţia dată asupra excepţiei inadmisibilităţii şi, cum aceste norme de drept material nu au fost nici indicate, dar nici explicitate în contextul hotărârii pretins nelegale pe acest aspect, instanţa supremă constată că criticile aduse în cadrul recursului se rezumă la exprimarea dezacordului faţă de soluţia pronunţată, chestiune ce evidenţiază faptul că nelegalitatea hotărârii pronunţate pe excepţie este doar declarativă, iar susţinerile evocate nu pot fi asimilate cerinţelor motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la cel de-al doilea motiv de casare, din analizarea motivului invocat, în substanţa sa, prin raportare la soluţiile pronunţate atât de prima instanţă cât şi de instanţa de apel, se poate observa faptul că cererea de recurs nu cuprinde critici reale şi justificate prin raportare la argumentaţia expusă pe larg de către instanţele de fond, ci o simplă expunere pe larg a nemulţumirilor recurentei.

În acest context, se poate observa că nu este expusă nicio justificare referitoare la argumentaţia celor două instanţe apreciată de recurentă ca fiind eronată, ci doar se mărgineşte la a declara că nu este de acord, iar acest motiv este incompatibil cu o soluţie de admitere a recursului, câtă vreme nu sunt oferite critici de nelegalitate care să susţină care este norma de drept material încălcată prin soluţionarea pretins nelegală, sens în care se impune sancţionarea recurentei prin anularea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, din critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit normele de drept material, referitoare la răspunderea civilă delictuală statuate prin art. 1349, 1357 şi 1371 C. civ., se constată că argumentele evocate în acest sens - constatarea lipsei legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs tind la o restabilire a situaţiei de fapt şi la o reanalizare a probatoriului, aspecte incompatibile cu instituţia căii extraordinare a recursului, prevăzut la art. 488 C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care au în vedere o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În acest context, critica formulată vizează faptul că instanţa de apel a depăşit limitele efectului devolutiv al apelului, fiind încălcate prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., întrucât apelul admis nu cuprinde critici privitoare la modul de stabilire, în primă instanţă a sumei acordate cu titlu de despăgubire, iar soluţia pronunţată de instanţa de apel excede limitelor stabilite prin cererile părţilor, fiind o încălcare gravă a principiului disponibilităţii specific fazei procesuale a apelului, nelegalitate care rezultă din încălcarea unei norme de ordine publică.

Aşadar, întrucât niciuna dintre părţi nu a făcut o cerere pentru reducerea cuantumului despăgubirilor, dispunerea unei soluţii prin admiterea unei cereri necerute în etapa procesuală a apelului se apreciază a fi nelegală.

Aceste susţineri sunt nefondate, întrucât apelul fiind o cale de atac devolutivă, dar care nu presupune reanalizarea de către instanţa de apel a tuturor problemelor de fapt şi de drept care s-au ridicat în faţa primei instanţe, ci numai a acelora care sunt criticate de către apelanta-pârâtă, instanţa supremă constată că deşi se invocă acest motiv de recurs, recurenta-reclamantă nu aduce critici concrete subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., context în care se apreciază că acest motiv de casare nu poate fi reţinut.

Aceasta deoarece, recurenta nu prezintă argumente referitoare la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, acest caz de casare fiind invocat din perspectiva soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, ce viza faptul că apelanta-pârâtă nu ar fi solicitat diminuarea sumei solicitate cu titlu de daune morale.

Din analiza apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1821/202, se constată că aceasta a contestat faptul că a fost obligată la plata sumei de 237.500 RON către reclamantă, în condiţiile în care, instanţa de fond a reţinut că vinovat de producerea accidentului se face exclusiv conducătorul auto, astfel că, nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei pe acest aspect.

Aşadar, soluţia pronunţată asupra motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este temeinică şi legală, fiind dată cu respectarea principiului disponibilităţii prevăzut la art. 9 alin. (2) C. proc. civ. şi principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului prevăzut la art. 22 alin. (2) şi (4) C. proc. civ.

În cadrul motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere când, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii", recurenta apreciază că decizia atacată este nemotivată, deoarece lipsa de analiză a aspectelor juridice expuse de către reclamantă reprezintă o lipsă de motivare a hotărârii atacate, totodată aceasta cuprinzând şi motive contradictorii.

Din analiza acestor susţineri, Înalta Curte a observat că nu există niciun temei pentru a se aprecia că decizia atacată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau ar cuprinde motive contradictorii, recurenta-reclamantă făcând doar speculaţii în acest sens, în condiţiile în care, hotărârea atacată cuprinde toate menţiunile impuse de art. 425 C. proc. civ.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora, în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Verificând susţinerile recurentei, se constată că acestea sunt nefondate, întrucât motivarea sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti este corespunzătoare, conform dispoziţiilor legale incidente în cauză, aceste aspecte regăsindu-se în analiza efectuată de instanţă, reflectată în considerentele hotărârii atacate.

Prin urmare, considerentele sentinţei recurate sunt detaliate în mod corespunzător obligaţiei legale de motivare a hotărârii pronunţate şi nu rezultă că ar cuprinde motive contradictorii, astfel încât, un astfel de motiv de casare nu este incident.

În consecinţă, simplul fapt că aceste considerente expuse de instanţa de apel nu concordă modului în care recurenta apreciază că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie.

De asemenea, pentru a se dispune nulitatea hotărârii recurate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aşa cum solicită recurenta-reclamantă, aceasta ar fi trebuit să dovedească, în condiţiile art. 175 alin. (1) din acelaşi Cod, existenţa unei vătămări, care să nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii recurate, ori în cauză nu s-a îndeplinit această condiţie.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 789 din 23 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 789 din 23 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. prin DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI BRAŞOV împotriva deciziei civile nr. 789 din 23 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2025.