Arbitral award upheld after annulment action fails on construction-contract damages claims

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. x/16.06.2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei:

(i) la acoperirea prejudiciului suportat de antreprenor, constând în pierderea efectiv suferită în cuantum de 5.688.671,89 RON plus TVA în cota prevăzută de dispoziţiile legale;

(ii) la acoperirea prejudiciului suportat de antreprenor, constând în beneficiul nerealizat, aferent duratei iniţiale de execuţie a contractului, în cuantum de 5.047.316,89 RON la care urmează a se adăuga TVA în cota prevăzută de dispoziţiile legale;

(iii) la acoperirea prejudiciului suportat de antreprenor, constând în actualizarea valorii beneficiului nerealizat, aferent duratei iniţiale de execuţie a contractului, în cuantum de 1.159.168,44 RON;

(iv) la acoperirea prejudiciului suportat de antreprenor, constând în beneficiul nerealizat, aferent perioadei suplimentare de timp, cuprinsă între data iniţială de finalizare a lucrărilor şi data încetării raporturilor contractuale, în cuantum de 2.357.674 RON la care urmează a se adăuga TVA în cota prevăzută de dispoziţiile legale;

(v) la acoperirea prejudiciului suportat de antreprenor, constând în actualizarea valorii beneficiului nerealizat, aferent perioadei suplimentare de timp, cuprinsă între data iniţială de finalizare a lucrărilor şi data încetării raporturilor contractuale, în cuantum de 815.630,7 RON;

(vi) la plata dobânzii legale penalizatoare;

(vii) la plata cheltuielilor arbitrale generate de soluţionarea cauzei;

Prin notele de şedinţă din 30 martie 2021, la solicitarea Tribunalului arbitral de defalcare a prejudiciului suportat de reclamantă, aceasta a arătat că prejudiciul este compus din prejudiciul efectiv suportat şi din beneficiul nerealizat, debitul principal fiind în sumă de 15.068.491,93 RON la care se adaugă TVA şi dobândă legală penalizatoare, totalul general fiind de 19.792.120,82 RON. Pe categorii de prejudicii, reclamanta a arătat că acesta se compune din:

(1) suma de 268.450 RON, reprezentând cost investiţional cu garanţia de participare la licitaţie în perioada 30 mai 2013 - 14 august 2014, la care se adaugă dobânda penalizatoare în sumă de 33.148,06 RON pentru perioada cuprinsă între 23.10.2019 - 18.01.2021;

(2) suma de 393.770 RON, reprezentând costuri cu garanţia de participare la licitaţie în perioada 14.08.2014 - 05.10.2014, la care se adaugă dobândă în sumă de 48.622,50 RON aferentă perioadei 23.10.2019 - 18.01.2021;

(3) suma de 864.955,42 RON, reprezentând costuri investiţionale în scopul contractului în perioada 14.08.2014 - 05.10.2016, la care se adaugă dobânda în sumă de 106.804,22 RON aferentă perioadei 23.10.2019 - 18.01.2021;

(4) suma de 1.400.120,57 RON, reprezentând costuri pentru garanţia de bună execuţie în perioada 05.10.2016 - 23.10.2019 la care se adaugă dobânda legală penalizatoare în sumă de 172.886,12 RON aferentă aceleiaşi perioade;

(5) suma de 1.437.514,67 RON, reprezentând costuri de şantier în perioada 05.10.2016 - 23.10.2019 la care se adaugă dobânda legală penalizatoare în sumă de 177.503,52 RON aferentă perioadei 23.10.2019 - 18.01.2021;

(6) suma de 1.323.861,24 RON, reprezentând costuri de sediu central în perioada 05.10.2016 - 23.10.2019 la care se adaugă dobândă penalizatoare în sumă de 163.469,66 RON aferentă perioadei 23.10.2019- 18.01.2021;

(7) suma de 5.047.316,89 RON, reprezentând beneficiul nerealizat aferent perioadei iniţiale contractuale de 24 luni, respectiv perioadei cuprinse între 05.10.2016 (data semnării contractului) - 05.10.2018 (data la care, conform contractului, lucrările trebuiau finalizate). La acestea se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei 23.10.2019 - 18.10.2021;

(8) suma de 1.159.168,44 RON, reprezentând valoarea actualizată a beneficiului nerealizat indicat la punctul 7) la care adaugă dobânda legală penalizatoare în sumă de 143.133,48 RON pentru perioada 23.10.2019 - 18.01.2021;

(9) suma de 2.357.674 RON, reprezentând beneficiul nerealizat aferent perioadei suplimentare contractuale de 12 luni şi care a fost evaluat pentru perioada 05.10.2018 - 23.10.2019 la care adaugă dobânda legală penalizatoare în sumă de 291.124,29 RON aferentă perioadei 23.10.2019 - 18.01.2021;

(10) suma de 815.630,70 RON, reprezentând actualizarea beneficiului nerealizat indicat la punctul 9) la care se adaugă dobânda de 100.713,63 RON aferent perioadei 23.10.2019 - 18.01.2021, la toate acestea adăugându-se dobânda legală penalizatoare;

(11) suma de 2.863.013,47 RON, reprezentând TVA prin aplicarea cotei de 19% la suma totală de 15.068.491,93 RON;

Prin cererea din 8 februarie 2022 reclamanta şi-a "precizat câtimea pretenţiilor deduse judecăţii", în sensul că solicită obligarea pârâtei:

1. în principal, la plata:

1.1. sumei de 14.464.632,99 RON, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă, sumă compusă din 5.385.268,85 RON constând în pierderea efectiv suferită şi 9.079.364,14 RON constând în beneficiul nerealizat (incluzând actualizarea conform sub-clauzei 13.8);

1.2. dobânzii legale penalizatoare de la data de 23.10.2019 şi până la data plăţii efective, evaluată provizoriu până la data de 18.02.2022 în cuantum de 3.264.746,92 RON;

1.3. sumei de 2.748.280,27 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată, în cotă de 19% aplicată la suma de 14.464.632,99 RON;

2. în subsidiar, la plata:

2.1. sumei de 10.655.119,27 RON, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă, compus din suma de 4.322.927,82 RON constând în pierderea efectiv suferită şi suma de 6.332.191,45 RON (incluzând actualizarea conform sub- clauzei 13.8);

2.2. dobânzii legale penalizatoare de la data de 23.10.2019 şi până la data plăţii efective, evaluată provizoriu până la data de 18.02.2022 în cuantum de 2.404.878,18 RON;

2.3. sumei de 2.024.472,67 RON, reprezentând TVA, în cotă de 19% aplicată la suma de 10.655.119,27 RON;

Prin încheierea din 13 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2020, s-a respins excepţia necompetenţei, invocată de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., constatându-se că litigiul este arbitrabil. Astfel, s-a reţinut că tribunalul arbitral constituit în acord cu voinţa părţilor este competent să judece litigiul în temeiul convenţiei arbitrale prevăzute de sub-clauza 20.06 din contractul nr. x/05.10.2016 încheiat între părţi. Arbitrabilitatea litigiului derivă din faptul că acesta priveşte drepturi de care părţile pot să dispună prin tranzacţie, iar competenţa tribunalului arbitral constituit rezultă din convenţia arbitrală încheiată de părţi, convenţie prin care au stabilit că vor soluţiona prin arbitraj orice dispută decurgând din sau în legătură cu contractul, incluzând fără rezerve orice dispută privind încălcări ale angajamentului, rezilierea sau invaliditatea contractului.

Tribunalul a observat, pe de o parte, că inaplicabilitatea convenţiei arbitrale invocată de pârâtă se referă doar la o parte a pretenţiilor (costuri ale reclamantei cu menţinerea garanţiei de participare la licitaţie până la încheierea contractului). Or, acestea au legătură cu contractul.

Pe de altă parte, a observat că părţile au încheiat o convenţie arbitrală care are în vedere toate pretenţiile în legătură cu contractul. Pretenţia reclamantei cu titlu de costuri suportate anterior încheierii contractului are legătură cu contractul şi cu angajamentele asumate prin contract. Aşa fiind, Tribunalul arbitral a constatat că litigiul este arbitrabil.

Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin sentinţa arbitrală nr. 27 din 5 mai 2022, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă cu referire la petitul reclamantei privind acordarea de daune constând în costuri pentru menţinerea garanţiei de participare la licitaţie până la data semnării contractului (05.10.2016); a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă pentru revendicări formulate de reclamantă pentru "toate costurile născute cu 3 ani înainte de înregistrarea cererii de arbitrare (16.06.2020); a admis în parte cererea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 3.627.100,23 RON la care se adaugă dobânda legală calculată de la data comunicării hotărârii, cu titlu de pierderi/pagube; de asemenea, pârâta a fost obligată la plata sumei de 4.589.265,57 RON la care se adaugă dobânda legală calculată de la data comunicării hotărârii, cu titlu de pierdere de profit; a respins ca neîntemeiate petitele din cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 77.163,05 RON revendicată cu titlu de costuri salariale cu personalul extern; la plata sumei de 301.191,03 RON revendicată cu titlu "Decont Spania"; la plata sumei revendicate cu titlu de actualizare cu suma de 1.323.861,24 RON a profitului nerealizat acordat (4.589.265,57 RON); la plata profitului nerealizat aferent perioadei suplimentare de contract în sumă de 2.357.674 RON (iar în varianta subsidiară de 113.159.75 RON) şi actualizarea acestuia cu suma de 756.517,28 RON (iar în varianta subsidiară cu suma de 39.933,46 RON); la plata TVA calculată la sumele acordate cu titlu de pierderi/pagube şi profit nerealizat. Totodată, tribunalul arbitral a obligat pârâta la plata parţială a cheltuielilor de judecată, respectiv a sumelor de: 862,82 RON taxă administrativă; 137.202,70 RON taxă arbitrală aferentă pretenţiilor admise (8.216.365,8 RON); 103.709,53 RON onorariu de avocat justificat în cuantumul solicitat şi acordat de complexitatea cauzei şi volumul de muncă; a respins cererea de acordare a onorariului de expertiză în sumă de 70.180,49 RON; a respins cererea de acordare a onorariului în sumă de 17.651 RON pentru opinia de specialitate a doamnei B..

Prin acţiunea înregistrată la data de 7 iunie 2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2022, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat, în contradictoriu cu A. S.A., anularea încheierii interlocutorii din data de 13 aprilie 2021 şi a sentinţei arbitrale nr. 27 din 5 mai 2022, ambele pronunţate de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2020, în ceea ce priveşte costurile aferente pregătirii ofertei şi constituirii garanţiei de participare, în temeiul art. 611 coroborat cu art. 608 lit. a) din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 66 din 5 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 27 din 5 mai 2022 şi a încheierii interlocutorii din 13 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2020, formulată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R - S.A., în contradictoriu cu A. S.A. prin Sucursala Bucureşti; COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R - S.A. a fost obligată la plata către partea adversă a sumei de 14.711,67 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fostă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.) a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 15 decembrie 2022.

Recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fostă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.) a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, Curţii de Apel Bucureşti.

Sentinţa civilă nr. 66 din 5 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 1166, art. 1179, art. 1182 şi art. 1270 din C. civ. privind încheierea, condiţiile de valabilitate şi efectele contractului. Astfel, deşi Curtea de Apel Bucureşti a reţinut corect faptul că recuperarea prejudiciilor suferite în cadrul procedurii de atribuire se face potrivit O.U.G. nr. 34/2006, în mod nelegal a înlăturat dispoziţiile art. 255 şi art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, motivat de existenţa unei convenţii arbitrale.

Potrivit legii, convenţia arbitrală este un act juridic de natură contractuală ce se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrise în contractul principal, fie sub forma compromisului.

Clauza compromisorie, denumită şi clauza de arbitraj, reprezintă un acord anterior oricărui contencios între părţi, spre deosebire de compromis, care are ca obiect litigii deja existente ce urmează a fi soluţionate pe calea arbitrajului.

Spre deosebire de compromis, în cazul clauzei compromisorii, legea nu impune arătarea obiectului litigiului, deoarece prin definiţie acesta este subînţeles, litigiul referindu-se tocmai la neînţelegerea părţilor cu privire la contractul în care este inserată acea clauză.

În speţă, convenţia arbitrală îmbracă forma unei clauze compromisorii înscrise în cuprinsul contractului de execuţie de lucrări "Construcţia variantei de ocolire Stei" încheiat la data de 5 octombrie 2016 şi reprezintă dispoziţia contractuală prin care părţile se obligă să soluţioneze, pe cale arbitrală, neînţelegerile ce s-ar ivi între acestea cu ocazia ducerii la îndeplinire a contractului.

Potrivit recurentei, clauza compromisorie înscrisă în cuprinsul contractului de lucrări produce efecte de la data încheierii acestuia şi priveşte obligaţiile corelative asumate de părţi prin contractul de lucrări, ceea ce înseamnă că nu poate retroactiva.

Contractul şi, implicit, clauza compromisorie au fost încheiate la data de 5 octombrie 2016 şi produc efecte pentru viitor, astfel că pretenţiile A. S.A. născute anterior încheierii contractului de lucrări (în cadrul procedurii de achiziţie publică) nu sunt susceptibile de a fi soluţionate pe calea arbitrajului.

Curtea de Apel Bucureşti în mod eronat a exclus competenţa instanţelor de judecată în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciilor suferite în cadrul procedurii de atribuire (prejudicii născute în perioada mai 2013 - 5 octombrie 2016), întrucât la data producerii acestor prejudicii nu exista o clauză compromisorie valabil încheiată care să înlăture competenţa instanţelor de judecată, clauza compromisorie fiind încheiată şi producând efecte numai după data de 5 octombrie 2016.

Dimpotrivă, exista o lege specială (O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice) care reglementa procedura de urmat în vederea recuperării eventualelor prejudicii suferite în cadrul procedurii de atribuire.

O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică reprezintă o punere în aplicare a principiului electa una via non datur recursus ad alteram în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, persoana vătămată într-un drept al său având obligaţia de a respecta prevederile ordonanţei de urgenţă aplicabile procedurii de atribuire la care a optat să participe.

Întrucât participarea la procedura de achiziţie publică a fost opţiunea ofertantului A. S.A., costurile aferente pregătirii ofertei şi constituirii garanţiei de participare nu puteau fi recuperate în cadrul contractului, art. 172 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 (act normativ în baza căruia s-a demarat procedura de achiziţie publică) stabilind că "riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forţa majoră, cad în sarcina operatorului economic".

Pe cale de consecinţă, amortizarea costurilor aferente pregătirii ofertei şi constituirii garanţiei de participare prin contract şi recuperarea acestora pe temeiul răspunderii contractuale încalcă dispoziţiile legale şi este discriminatorie faţă de ceilalţi ofertanţi care au participat la procedura de achiziţie publică, au pregătit oferte şi au constituit garanţii de participare, dar nu au fost declaraţi câştigători, astfel încât aceştia nu au posibilitatea de a amortiza aceste costuri prin contract.

Tocmai pentru a nu se crea o astfel de discriminare, legiuitorul a prevăzut în cadrul legii speciale posibilitatea recuperării eventualelor prejudicii suferite în cadrul procedurii de achiziţie publică.

Mai mult, prin nicio clauză contractuală CNAIR S.A. nu se putea obliga la plata costurilor născute anterior semnării contractului (costuri aferente pregătirii ofertei şi/sau costuri pentru menţinerea garanţiei de participare), întrucât această obligaţie ar fi fost contrară legii, deci, ilicită.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.A. PRIN A. S.A. - Sucursala Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.812,90 RON, conform înscrisurilor justificative depuse la termenul din 16 noiembrie 2023 .

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 12 iunie 2023 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 2 noiembrie 2023, cu citarea părţilor, termen care a fost preschimbat, din oficiu, la data de 16 noiembrie 2023, prin încheierea din 30 august 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Pe calea recursului promovat, recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. invocă o pretinsă încălcare/aplicare greşită de către judecătorul fondului a dispoziţiilor art. 1166, art. 1179, art. 1182 şi art. 1270 din C. civ., susţinând, în esenţă, faptul că părţile au convenit, prin clauza compromisorie, să deducă soluţionării arbitrale doar disputele privitoare la contractul în care este inserată respectiva clauză, concluzionându-se că această clauză arbitrală nu ar putea retroactiva, astfel că orice pretenţii anterioare semnării contractului nu ar fi acoperite de clauza arbitrală.

Înalta Curte constată că recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă criticile formulate de recurentă se circumscriu ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, întrucât autoarea căii de atac deduce verificării modalitatea în care curtea de apel a dezlegat motivul acţiunii în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

Deşi toate pretenţiile reclamantei din dosarul arbitral au fost formulate pe tărâm contractual, în baza principiilor răspunderii contractuale şi ale prevederilor sub-clauzelor 16.2, 16.4 şi 19.6 din contract, pârâta CNAIR S.A. invocă faptul că aceste pretenţii ar fi trebuit analizate din perspectiva unei acţiuni în răspundere delictuală bazată pe dispoziţiile art. 255 şi art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, faţă de care clauza arbitrală nu ar opera, motiv pentru care, nici Tribunalul arbitral nu ar avea competenţă să analizeze temeinicia pretenţiilor reclamantei.

Se poate observa cu uşurinţă faptul că pretenţiile reclamantei au fost invocate pe târâm contractual, temeiul disputelor deduse soluţionării arbitrale constând în răspunderea contractuală a beneficiarului, bazată atât pe dispoziţiile legale aplicabile răspunderii contractuale, cât şi pe prevederile contractuale.

Tribunalul arbitral a fost învestit să analizeze care sunt pierderile suportate de antreprenor, ca urmare a rezilierii raporturilor contractuale din culpa beneficiarului şi, nicidecum, să se pronunţe cu privire la pretinse prejudicii pe care reclamanta le-ar fi suferit în cadrul procedurii de atribuire.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-pârâte nu vizează non-arbitrabilitatea litigiului purtat între părţi, ci doar faptul că, din punctul de vedere al acesteia, clauza compromisorie ar putea să acopere cel mult dispute privind costuri suportate după data încheierii raporturilor contractuale.

În realitate, recurenta nu contestă legalitatea hotărârii arbitrale, ci raţionamentul logico-juridic al Tribunalului arbitral în finalul căruia a stabilit că, în raport de conduita beneficiarului, investiţiile realizate de reclamantă care nu au putut fi amortizate, ca urmare a culpei CNAIR S.A., s-au transformat într-o pierdere, fiind supusă reparării în temeiul sub-clauzei 16.4.

Din această perspectivă, prin hotărârea pronunţată, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că "în ceea ce priveşte afirmaţiile petentei CNAIR în sensul că nu are temei contractual sau legal motivarea instanţei arbitrale prin care se indică faptul că "pierderea suferită de antreprenor (egală cu costurile pentru realizarea ofertei şi care s-ar fi acoperit în caz de executare şi plată a lucrărilor) se datorează nu încălcării unei obligaţii legale în procedura de atribuire a contractului, ci a unei obligaţii contractuale şi care a făcut ca oferta antreprenorului (costurile pentru menţinerea Garanţiei de Participare la Licitaţie până la semnarea Contractului) să devină pierdere", precum şi cele prin care se invocă faptul că prin nicio clauză contractuală CNAIR S.A. nu s-a obligat la plata costurilor născute anterior semnării contractului, Curtea constată că aceste critici nu pot fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 608 lit. a) C. proc. civ. de vreme ce vizează temeinicia soluţiei tribunalului arbitral, iar nu legalitatea acesteia".

Cu alte cuvinte, Curtea de Apel Bucureşti a constatat, în mod corect, faptul că disputa arbitrală a vizat întinderea prejudiciului la care reclamanta este îndreptăţită, reţinând, totodată, şi faptul că raţionamentul logico-juridic prin care Tribunalul arbitral a stabilit întinderea prejudiciului reclamat nu poate fi supus analizei de legalitate în cadrul acţiunii în anulare, întrucât un astfel de raţionament ar putea fi cenzurat doar în cadrul unei căi de atac devolutive.

Tot din aceeaşi perspectivă, instanţa de fond a reţinut că "(...) încadrarea pretenţiilor reclamantei într-o anumită categorie de prejudiciu este, astfel, cum s-a indicat şi anterior, un aspect care ţine de temeinicia sentinţei arbitrale şi nu poate face obiectul criticii printr-o acţiune în anulare".

Înalta Curte constată că nu se poate susţine o pretinsă aplicare şi/sau interpretare greşită a dispoziţiilor art. 1166, art. 1179, art. 1182 şi art. 1270 din C. civ. de către judecătorul fondului, întrucât, pe de o parte, ţinând cont de natura juridică şi limitele judecăţii în cadrul unei acţiuni în anulare, oricum analiza, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor invocate de recurentă ar fi însemnat o analiză de temeinicie a soluţiei arbitrale, iar nu de legalitate, iar, pe de altă parte, obiectul cererii de arbitrare a vizat exclusiv răspunderea contractuală a beneficiarului şi repararea pierderilor suportate de antreprenor, ca urmare a rezilierii raporturilor contractuale, dispută acoperită pe deplin de către clauza arbitrală.

În raport de conţinutul prevederilor sub-clauzei 20.6, potrivit cărora "cu excepţia disputelor soluţionate pe cale amiabilă sau printr-o decizie a CAD care a devenit definitivă şi obligatorie, orice dispută decurgând din sau în legătură cu Contractul care va apărea, incluzând fără rezerve orice dispută privind încălcări ale angajamentului, reziliere sau invaliditate, va fi soluţionată în final prin arbitraj la Camera Internaţională de Comerţ - conform menţiunilor din Anexa la Ofertă", analizate coroborat cu prevederile sub-clauzei 16.4 lit. (c), nu se poate constata altceva decât faptul că Tribunalul arbitral era competent să soluţioneze disputa privitoare la plata prejudiciului antreprenorului după rezilierea contractului din culpa beneficiarului, aspecte la care, de altfel, s-a şi raportat Tribunalul arbitral, dar şi Curtea de Apel Bucureşti atunci când au fost analizate susţinerile CNAIR S.A. privitoare la pretinsa lipsă de jurisdicţie a Tribunalului arbitral.

De altfel, cuprinsul clauzei arbitrale este în perfectă concordanţă cu dispoziţiile art. 550 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituţionalizat este suficientă referirea la instituţia sau regulile de procedură ale instituţiei care organizează arbitrajul".

De vreme ce s-a analizat temeiul acţiunii arbitrale şi s-a constatat faptul că acesta se încadrează printre cele prevăzute de clauza arbitrală, momentul ocazionării unor costuri, respectiv anterior sau ulterior semnării contractului nu mai prezintă relevanţă, întrucât ceea ce se verifică, din perspectiva arbitrabilităţii litigiului, este temeiul juridic al acestuia şi anume dacă pretenţiile deduse judecăţii rezultă din contract sau sunt întemeiate pe drepturile şi obligaţiile părţilor stabilite prin contract.

Înalta Curte reţine că în memoriul de recurs au fost reiterate criticile care au fundamentat acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ.

Procedând în această manieră, recurenta ignoră că toate aceste susţineri au primit un răspuns specific din partea primei instanţe sesizate şi că, prin urmare, motivele de recurs ar fi trebuit raportate la considerentele hotărârii atacate.

Faţă de cele anterior expuse, constatând că motivul de casare invocat este nefondat şi că sentinţa recurată este legală, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

Cum recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. este partea care a pierdut procesul, va fi obligată, în temeiul art. 453 alin. (1), raportat la art. 494 din C. proc. civ., la plata către intimata-reclamantă a sumei de 8.812,90 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor justificative depuse la termenul din 16 noiembrie 2023 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fostă COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A.) împotriva sentinţei civile nr. 66 din 5 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 8.812,90 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2023.