Contractual liability for unapproved railway route modifications and recovery of state transport subsidies

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii.

Prin cererea înregistrată la 12 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară a chemat în judecată pe pârâta S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 14.810.497,19 RON, reprezentând contravaloare compensaţie necuvenită pentru nerealizarea indicatorilor tren-km şi neîncadrarea în ponderile de 85% pentru trenurile InterReggio, actualizată cu indicele de inflaţie, la care se adaugă penalităţi, calculate începând cu 01.02.2018 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

În drept, au fost invocate prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) (ii) şi alin. (4) din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 484/2017, art. 6 alin. (1) lit. c), alin. (3), (4) şi 5 din H.G. nr. 231/2016 şi Ordinul Ministrului Finanţelor Publice şi Ministrului Transporturilor nr. 65/1712/2016.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 3597 din 28 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 286 din 18 mai 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.415.335,99 RON, ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi suma de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Recursul formulat în cauză.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

5. Decizia pronunţată în recurs.

Prin decizia civilă nr. 1843 din 23 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

6. Hotărârea pronunţată în apel, în al doilea ciclu procesual.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018

Prin decizia civilă nr. 724 din 9 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul.

7. Recursul formulat în cauză, în al doilea ciclu procesual.

Împotriva acestei decizii, reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

8. Decizia pronunţată în recurs, în al doilea ciclu procesual.

Prin decizia civilă nr. 1142/10.05.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a apelului.

9. Hotărârea pronunţată în apel, în al treilea ciclu procesual.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018

Prin decizia civilă nr. 1559 din 26 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

10. Recursul formulat în cauză.

Împotriva acestei decizii, reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară a declarat recurs.

Recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Reformă Feroviară a invocat incidenţa motivelor de recurs reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (pct. 6); când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (pct. 8).

După un scurt istoric al cauzei şi o succintă prezentare a situaţiei de fapt, în argumentarea recursului, se susţine, în esenţă, că hotărârea recurată nu este motivată cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece instanţa de apel a omis să aibă în vedere dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a analizat şi nu a motivat în niciun fel motivul neaprobării notelor de modificare, reţinând doar că acesta este abuziv.

În opinia sa, instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze susţinerile reclamantei legate de motivele refuzului aprobării modificărilor, respectiv faptul că volumul de transport feroviar public de călători pe care operatorii de transport feroviar de călători îl puteau executa în cadrul pachetului minim social pentru anul 2017 era deja aprobat prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 483/2017, la data formulării solicitărilor de modificare de rute de către intimata-pârâtă, volumul de transport era deja aprobat. Prin raportare la art. 6 par.l din Convenţia C.E.D.O., apreciază că atâta timp cât în considerente instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

Conchizând, apreciază că prin hotărârea recurată nu s-a realizat o aplicare temeinic motivată a dispoziţiilor legale şi contractuale incidente, iar aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile Anexei 5 la Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 484/2017 şi ale art. 6 alin. (2) din Anexa 1 la H.G. nr. 231/2016, pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători.

Contrar interpretării oferite de instanţa de apel dispoziţiilor legale vizate de Anexa 5 la Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 484/2017 şi art. 6 alin. (2) din Anexa 1 la H.G. nr. 231/2016, acestea prevăd simpla posibilitate a autorităţii concedente de a decide în sensul modificării rutelor.

Ca atare, subliniază recurenta, în mod nelegal, potrivit raţionamentului instanţei de apel, pârâtei i-ar fi recunoscut dreptul de a modifica unilateral rutele.

În mod nelegal, instanţa de apel a reţinut că, "în lipsa oricărei motivări" refuzul de aprobare a modificărilor de rute este abuziv, neobservându-se că volumul de transport feroviar public de călători, pe care operatorii de transport feroviar de călători îl puteau executa în cadrul pachetului minim social pentru anul 2017, era deja aprobat prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 483/2017 pentru aprobarea volumului de transport feroviar public de călători pe care operatorii de transport feroviar de călători îl pot executa în cadrul pachetului minim social pentru care aceştia primesc compensaţii de la bugetul de stat în anul 2017.

A apreciat că aplicarea eronată a acestor dispoziţii legale ale Anexei 5 la Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 484/2017 şi respectiv de art. 6 alin. (2) din Anexa 1 la H.G. nr. 231/2016 este evidenţiată de faptul că acestea nu prevăd obligativitatea acceptării de către recurentă a motivelor indicate în notele supuse spre aprobare.

În opinia recurentei, în mod nelegal, instanţa de apel nu a înţeles să facă aplicarea prevederilor art. 6 alin. (1) din contract, referitoare la anexa ce cuprinde lista trenurilor şi a rutelor, parte din contractul părţilor, ce constituie prestaţia contractuală a intimatei.

De asemenea, nu a avut în vedere art. 14 alin. (2) din contract, potrivit căruia "modificările pot fi operate doar cu acordul ambelor părţi" şi nu a aplicat art. 1270 C. civ.

Or, în condiţiile în care contractul s-a încheiat prin acordul ambelor părţi, în considerarea rutelor indicate, tot astfel modificările acestor rute puteau fi realizate doar prin întrunirea aceluiaşi acord.

Prin urmare, conchide recurenta, instanţa de apel a reţinut, cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (2) C. proc. civ., că intimata-pârâtă ar putea modifica unilateral rutele, determinând astfel, de o manieră nelegală, caracterul pretins arbitrar al refuzului Ministerului Transporturilor de a aproba modificarea rutelor.

Nu în ultimul rând, a apreciat că, urmare a validării raţionamentului instanţei de apel, s-ar ajunge la concluzia că intimata-pârâtă ar avea puterea de a stabili de la sine putere îndeplinirea obligaţiilor de transport aferente perceperii compensaţiei, însă ceea ce omite instanţa de apel să analizeze este faptul că aceste compensaţii se acordă din bugetul de stat în condiţii strict şi limitativ stabilite prin acte normative, pentru îndeplinirea unor nevoi sociale şi prin evaluarea fiecărei rute de circulaţie în parte. Aprecierea îndeplinirii obligaţiilor de către operatorul de transport feroviar de călători nu se realizează strict cantitativ, iar intimata-pârâtă nu poate să fie compensată pentru depăşirea valorilor impuse. Indicatorii tren-Km şi călători-Km, în evaluarea îndeplinirii lor, se apreciază pe rute de circulaţie, ceea ce înseamnă că excesul produs pe o rută nu suplineşte lipsurile de pe altă rută. Este un factor esenţial, pe care instanţa de apel nu 1-a analizat şi, pe cale de consecinţă, intimata-pârâtă nu avea dreptul de a modifica unilateral rutele, neavând puterea de a stabili de la sine putere îndeplinirea obligaţiilor de transport aferente perceperii compensaţiei.

A solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate.

11. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

12. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 21.03.2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

13. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit la data de 09 octombrie 2024, s-a concluzionat că hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul este declarat în termen legal, iar criticile formulate sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Raportul a fost comunicat părţilor la data de 16.10.2024, fiind formulat punct de vedere de către intimata-pârâtă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A.

Recursul a fost admis în principiu prin încheierea din data de 26.11.2024, fiind respinsă totodată excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, şi fiind stabilit termen de judecată la data de 14 ianuarie 2025.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă Autoritatea pentru Reformă Feroviară este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în contradictoriu cu Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., fiind menţinută soluţia dispusă de prima instanţă în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 14.810.497,19 RON reprezentând contravaloare compensaţie necuvenită pentru nerealizarea indicatorilor tren-km şi neîncadrarea în ponderile de 85% pentru trenurile InterReggio, actualizată cu indicele de inflaţie, la care se adaugă penalităţi, calculate începând cu 01.02.2018 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Prioritar, instanţa de apel a subliniat că, în prezentul dosar, raportat la soluţiile pronunţate anterior şi limitele deciziei de casare, în conformitate cu art. 501 alin. (1) C. proc. civ., rejudecarea se impune doar din perspectiva capătului de cerere având ca obiect suma de 5.415.335,99 RON, actualizată cu rata inflaţiei, reprezentând pretenţii formulate de reclamantă, rezultate din neîndeplinirea indicatorului tren-km, conform calculului anexei la adresa nr. x

În esenţă, instanţa de apel a apreciat că nu poate fi angajată răspunderea civilă contractuală a intimatei-pârâte, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile care reies din art. 1350 C. civ., neputând fi reţinută neîndeplinirea de către intimata pârâtă a vreunei obligaţii contractuale, atât timp cât aceasta a acţionat cu bună-credinţă şi a solicitat în mod justificat modificarea rutelor de transport, conform procedurii prevăzute de lege şi de contract.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta reclamantă Autoritatea pentru Reformă Feroviară, invocând încălcarea unor dispoziţii de drept procesual şi a unor dispoziţii de drept material, urmărind să obţină casarea hotărârii atacate şi constatarea temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Primul motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În concret, recurenta reclamantă a susţinut că hotărârea nu este motivată cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece instanţa de apel a omis să aibă în vedere dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a analizat şi nu a motivat în niciun fel motivul neaprobării notelor de modificare, reţinând doar că acesta este abuziv.

De asemenea, recurenta a susţinut faptul că soluţia exprimată prin dispozitiv este nesusţinută şi pur formală, din moment ce, în considerente, instanţa nu a analizat probele care au fost administrate, nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză şi nu a evocat normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, invocând, în acest sens, prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia C.E.D.O.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că instanţa de apel a argumentat, pe larg, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., motivul pentru care a apreciat ca fiind abuzivă neaprobarea notelor de modificare, prezentând dispoziţiile legale şi contractuale aplicabile, măsurile întreprinse de intimata pârâtă, prin solicitările motivate înaintate cu adresele emise la 21.12.2017, 09.01.2018, 21.01.2018 şi 25.01.2018, Ministerul Transporturilor, prin intermediul apelantei reclamante, înaintând un răspuns negativ, complet nemotivat şi nejustificat.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut, în motivarea soluţiei oferite, şi dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 1142/10.05.2023, pronunţată în recurs în al doilea ciclu procesual, în sensul că dreptul Ministerului Transporturilor de a nu aproba notele de modificare nu este unul potestativ, respectiv că nu poate fi avută în vedere prezumţia de legalitate şi veridicitate a notelor de modificare, dedusă din necontestarea lor în faţa instanţei de contencios administrativ.

Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este motivată corespunzător; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat şi, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b), C. proc. civ., evocat de recurenta reclamantă, arată probele verificate, modalitatea interpretării lor şi conturează concluziile instanţei devolutive.

Instanţa de apel a valorificat probele administrate în cauză, dându-le semnificaţie în planul stării de fapt; dincolo de aceste verificări, evaluarea lor în contextul general al examinării probelor este atributul instanţei de fond, necenzurabil din perspectiva legalităţii, reţinându-se că aprecierea probelor în ansamblu este lăsată în marja de apreciere a instanţei de fond.

Obligaţia instanţei de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale a fost respectată. În egală măsură, instanţa a ţinut seama de toate circumstanţele cauzei şi a asigurat respectarea cumulată a principiilor procesului civil, echităţii şi bunei-credinţe.

Recurenta-reclamantă arată că soluţia exprimată prin dispozitiv este nesusţinută şi pur formală, din moment ce, în considerente, instanţa nu a analizat probele care au fost administrate, nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză şi nu a evocat normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, însă, examenul hotărârii recurate permite instanţei supreme observaţia că instanţa de apel a lămurit deplin starea de fapt şi a soluţionat procesul cu respectarea rolului său activ, în funcţia concretă de realizare a justiţiei.

Astfel, în mod decisiv, instanţa de apel a stabilit că, pe baza situaţiei de fapt pe care a analizat-o, din perspectiva întrunirii condiţiilor răspunderii civile contractuale, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1350 C. civ., neputând fi reţinută existenţa vreunei culpe contractuale a intimatei pârâte, care a acţionat cu bună-credinţă, conform procedurii prevăzute de lege şi de contract.

În plus, instanţa supremă nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă argumentelor esenţiale ale părţilor, dar în măsura în care se aplică, această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei, astfel cum s-a statuat şi prin hotărârea Hiro Balani împotriva Spaniei, pronunţată la data de 09 decembrie 1994, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Aplicând cele stabilite de Curtea de la Luxembourg în prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă de control judiciar a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care legea a fost aplicată în cauză, primul motiv de casare invocat fiind, astfel, nefondat.

În ceea ce priveşte criticile încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acestea nu pot fi primite. Astfel, textul legal indicat are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la dispoziţiile legale ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, însă fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

În esenţă, recurenta reclamantă a invocat pretinsa încălcare de către instanţa de apel a prevederilor Anexei 5 la Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 484/2017 şi art. 6 alin. (2) din Anexa 1 la H.G. nr. 231/2016 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători.

De asemenea, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere art. 14 alin. (2) din contract şi nu a aplicat prevederile art. 1270 C. civ.

În speţă, Înalta Curte constată că se invocă greşita interpretare şi aplicare a unor clauze contractuale, respectiv a Anexei 5 la Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 484/2017 şi art. 6 alin. (2) din Anexa 1 la H.G. nr. 231/2016 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători, precum şi art. 14 alin. (2) din contract, însă acestea reprezintă susţineri formale, fără a se reliefa o încălcare sau greşită aplicare a unor dispoziţii legale de drept material. Aceste critici nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a deciziei recurate, ci tind la o reinterpretare a clauzelor contractuale care reglementează raporturile juridice derulate între părţi, excedând cazului de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

În plus, ţinând seama de îndrumările oferite de instanţa de recurs prin decizia de casare pronunţată în al doilea ciclu procesual, în respectarea art. 501 C. proc. civ., în mod just a reţinut instanţa de apel că Ministerul Transporturilor nu are un drept potestativ cu privire la aprobarea notelor de modificare a rutelor, astfel încât refuzul emis trebuie să fie unul motivat, justificat, iar nu unul arbitrar. Prin urmare, s-a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor cuprinse în actele normative menţionate, în deplin acord cu considerentele deciziei nr. 1142 din 10 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Totodată, invocarea neaplicării prevederilor art. 1270 C. civ. reprezintă susţineri formale, ce nu sunt de natură a determina temeinicia motivului de casare analizat, nefiind invocate critici de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa de apel.

În realitate, argumentele expuse sunt de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, recurenta urmărind să obţină o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Toate aceste argumente sunt suficiente pentru a reţine caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurenta reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reţine vreo încălcare sau greşită interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale de drept material.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă Autoritatea pentru Reformă Feroviară împotriva deciziei civile nr. 1559/A/2023 din 26 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamanta AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ împotriva deciziei civile nr. 1559/A/2023 din 26 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2025.