Construction contract payment for works with plaintiff retaining ownership of structure; scope of cassation review for alleged errors of fact and procedural violations

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2025

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 21.12.2022 sub nr. x/2022, întemeiată pe art. 1.349, art. 1.350, art. 1.357 şi urm. şi art. 1.531 şi urm. C. civ., reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. şi E. la plata sumei de 444.223,11 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de aceasta şi neachitate, cu dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la achitarea efectivă a debitului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâţii au formulat întâmpinare comună, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La primul termen de judecată, din 11.04.2023, în şedinţă publică, pârâţii au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Prin încheierea din 11.04.2023, instanţa a constatat că acţiunea cuprinde două capete de cerere principale, unul formulat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi întemeiat pe răspunderea civilă contractuală, respectiv unul formulat în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.R.L., D., E. şi întemeiat pe răspunderea civilă delictuală. De asemenea, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâţi şi a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect pretenţiile reclamantei formulate în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.R.L., D. şi E., întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, fiind format dosarul nr. x/2023.

Prin încheierea din 19.09.2023, instanţa a încuviinţat proba cu expertiza tehnică, însă la termenul de judecată ulterior, din 06.10.2023, a revenit asupra probei, apreciind, faţă de înscrisurile existente la dosar, că nu este utilă pentru soluţionarea cauzei, fiind respinsă, totodată, şi proba testimonială.

Prin sentinţa civilă nr. 971 C/01.11.2023, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi a obligat-o la plata sumei de 444.223,11 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi neachitate, cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la achitarea efectivă a debitului; totodată, a luat act că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe civile, S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. şi E. au promovat apel.

Cauza a fost înegistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă la 08.02.2024 sub acelaşi număr de dosar, iar dezbaterile asupra cererii de apel au fost consemnate în încheierea din 10.05.2024.

Prin decizia civilă nr. 332/28.05.2024, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul declarat de S.C. B. S.R.L., a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins ca nefondată cererea de obligarea a pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la achitarea efectivă a debitului şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; totodată, a menţinut încheierile din 11.04.2023 şi 06.10.2023.

Împotriva acestei decizii civile şi a încheierii din 10.05.2024, au formulat recurs S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. şi E., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin memoriul de recurs, după expunerea circumstanţelor cauzei şi a parcursului procesual, în considerarea primului motiv de nelegalitate invocat, statuat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa devolutivă de control a încălcat regulile de procedură reglementate de C. proc. civ. în capitolul 2 "Judecata", deoarece nu a efectuat o cercetare a procesului, o administrare a probelor, pentru ca apoi să treacă la dezbaterea asupra fondului cauzei şi pronunţarea hotărârii.

Astfel, au afirmat că, în condiţiile în care, în temeiul art. 466 alin. (1) şi alin. (4) şi art. 235 C. proc. civ., au formulat trei apeluri, împotriva a trei hotărâri ale tribunalului, instanţa de apel nu putea să constate că există o singură cale de atac asupra unei singure hotărâri, fiind încălcate prevederile art. 460 C. proc. civ. privind unicitatea căii de atac.

Potrivit recurenţilor, atacarea încheierii interlocutorii din 11.04.2023, cu consecinţa desfiinţării şi a actelor de procedură ulterioare, conform art. 179 alin. (3) C. proc. civ., impunea ca judecata apelului promovat împotriva acestei încheieri să se facă prioritar şi în mod separat.

Printr-o altă critică, susţinând încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., au reproşat instanţei faptul că nu s-a pronunţat asupra cererii de probatorii formulată de aceaştia şi nici cu privire la apelurile formulate de părţi împotriva încheierilor din 11.04.2023 şi 06.10.2023, în condiţiile în care dispozitivul hotărârii pronunţate atestă că apelul a fost exercitat doar de către pârâta S.C. B. S.R.L. şi numai împotriva sentinţei tribunalului, vătămarea fiind, astfel, prezumată.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la încheierile apelate, autorii recursului au afirmat că instanţa devolutivă de control nu a analizat în mod real criticile învederate, ci a reluat concluziile tribunalului.

În acest sens, au precizat că argumentele aduse în susţinerea apelurilor formulate împotriva celor trei hotărâri judecătoreşti - faptul că tribunalul, fără să pună în discuţia părţilor şi fără să existe o modificare a acţiunii, a hotărât că există două capete principale de cerere şi abia apoi a acordat posibilitatea părţilor de a-şi exprima punctul de vedere - nu au fost avute în vedere de către instanţa devolutivă, iar efectul disjungerii motivării în două capete l-a reprezentat o analiză parţială a cauzei, fiind examinată numai situaţia dintre intimată şi pârâta S.C. B. S.R.L.

Au mai menţionat că nici apărarea privind împrejurarea comunicării prin e-mail de către intimată a faptului că a modificat proiectul tehnic şi a executat astfel structura metalică, nu a fost examinată, deşi analiza se impunea a fi făcută în considerarea faptului că părţile au decis să încheie o nouă finanţare cu A.F.I.R., care avea la bază un proiect tehnic care să reflecte structura metalică modificată.

Prin ultimele critici, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la considerentele prin care s-a reţinut că structura metalică se află în stăpânirea intimatei-reclamante, recurenţii au susţinut că instanţa de apel nu îi putea obliga la plata contravalorii lucrării, fiind încălcate normele de drept material cuprinse în art. 1.350 şi art. 1.516 alin. (1) C. civ., precum şi faptul că, prin reţinerea actului adiţional nr. x au fost încălcate dispoziţiile art. 1.470 C. civ., deoarece intimata-reclamantă nu poate, în acelaşi timp, să fie în stăpânirea structurii metalice, să fie proprietara acesteia şi să solicite şi contravaloarea lucrării.

Prin întâmpinarea înaintată la dosar la 08.11.2024, în termenul legal, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, răspunzând criticilor privind încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, a învederat că există o singură cerere de apel formulată de apelanţii S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. şi E. şi care vizează atât încheierile din 11.04.2023, 06.10.2023, cât şi hotărârea de la fond, că instanţa de apel s-a pronunţat în privinţa acestora şi nu a omis apelul promovat împotriva încheierilor, în dispozitiv fiind menţionat în mod expres că se menţin încheierile ce au făcut obiectul cererii de apel, respectiv că, întrucât sentinţa tribunalului a fost pronunţaţă numai în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., apelul nu putea fi analizat decât din perspectiva acestei pârâte.

A mai arătat că decizia apelată este amplu motivată, în acord cu susţinerile părţilor şi situaţia de fapt, iar împrejurarea că instanţa nu şi-a însuşit argumentaţia apelantei nu poate conduce la concluzia că soluţia nu este corectă ori că este rezultatul unei aplicări greşite a normelor de drept, ci este corect şi temeinic fundamentată.

Recurenţii-pârâţi au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apărărilor evocate în întâmpinare.

Prin rezoluţia din 25.11.2024 s-a fixat termen în şedinţă publică 05.02.2025, cu citarea părţilor.

Examinând decizia şi încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Printr-un prim motiv de casare invocat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii afirmă că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 460 C. proc. civ. privind unicitatea căii de atac, respectiv art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cu referire la conţinutul hotărârii, împrejurare ce face ca vătămarea să fie prezumată, potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate, având în vedere că actele dosarului nu relevă nicio încălcare a regulilor de procedură de natură a atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte subliniază că art. 460 C. proc. civ. consacră unicitatea dreptului de exercitare a căii de atac, prevăzând expres că o cale de atac poate fi exercitată o singură dată împotriva unei hotărâri, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac.

În egală măsură, reţine că regula unicităţii este incidentă inclusiv în ipoteza în care instanţa învestită cu un apel sau recurs omite să se pronunţe asupra căii de atac respective, însă această ipoteză nu se regăseşte în cauză.

În dezacord cu susţinerile recurenţilor, se constată că instanţa de apel nu a încălcat regulile de procedură ce reglementează unicitatea căii de atac, în condiţiile în care actele dosarului atestă că recurenţii au formulat o singură cerere de apel împotriva încheierilor din 11.04.2023 şi 06.10.2023 şi a sentinţei civile nr. 971C/01.11.2023 a Tribunalului Neamţ, structurată pe trei motive de apel, două îndreptate împotriva încheierilor apelate şi unul asupra soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, iar dispozitivul deciziei recurate cuprinde soluţia privind menţinerea încheierilor de şedinţă apelate, pentru argumentele prezentate în considerente.

De asemenea, se constată că instanţa devolutivă de control, la termenul din 10.05.2024, a învederat că, în situaţia în care va reţine cauza spre rejudecare, în raport cu soluţia pe care o va pronunţa cu privire la încheierea din 06.10.2023, se va discuta măsura în care se va impune administrarea de probatorii în apel şi va stabili şi limitele în care se poate administra probatoriul odată cu rejudecarea.

Soluţionând apelul împotriva acestei încheieri, din perspectiva încălcării prevederilor art. 259 C. proc. civ., instanţa a arătat, în considerentele deciziei atacate, de ce revenirea de către prima instanţa asupra probei cu expertiză ce fusese încuviinţată anterior nu confirmă susţinerile apelanţilor.

Or, în condiţiile în care administrarea de probatorii în apel depindea de soluţia pronunţată în privinţa încheierii din 06.10.2023, menţinută, se reţine că instanţa nu a omis să se pronunţe cu privire la administrarea probei cu martori şi expertiza tehnică în construcţii solicitată de apelanţi prin cererea de apel, critica privind încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. c) neputând fii primită.

Înalta Curte constată, de asemenea, caracterul nefondat al afirmaţiei prin care se susţine că apelul exercitat împotriva încheierii interlocutorii din 11.04.2023 se impunea a fi judecat cu prioritate şi în mod separat de către instanţa de apel, câtă vreme încheierile interlocutorii se atacă odată cu hotărârea prin care a fost soluţionat fondul cauzei, iar efectul anulării unei astfel de încheieri îl reprezintă desfiinţarea hotărârii; prin urmare, nu era necesar ca apelul să fie judecat separat. De altfel, se observă că argumentele critice aduse împotriva acestei încheieri au fost analizate cu prioritate de către instanţa devolutivă de control.

Cât priveşte critica prin care se susţine nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva faptului că a fost pronunţată numai în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. fără ca ceilalţi apelanţi să fie menţionaţi în dispozitiv, Înalta Curte observă că deşi cererea de apel a fost formulată de consorţiul procesual format din pârâţii S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. şi E., în dispozitiv în mod corect a fost menţionată doar pârâta S.C. B. S.R.L., având în vedere că, urmare a disjungerii capătului de cerere întemeiat pe răspunderea civilă delictuală a celorlalţi pârâţi, părţi litigante în prezentul dosar au rămas doar S.C. A. S.A., intimată-reclamantă, şi S.C. B. S.R.L., apelantă-pârâtă.

Notează Înalta Curte că pârâţii S.C. C. S.R.L., D. şi E., nemenţionaţi în dispozitivul deciziei atacate, nu sunt în niciun fel vătămaţi de măsura disjungerii cererii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală formulată împotriva acestora, instanţa urmând a se pronunţa în privinţa lor în cauza disjunsă, înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr. x/2023.

Sunt, prin urmare, nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Lipsite de temei sunt şi criticile ce vizează nemotivarea deciziei atacate. În esenţă, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea atacată nu cuprinde o motivare cu privire la apelurile exercitate împotriva celor trei hotărâri apelate, că instanţa nu a analizat în mod real şi corect criticile, ci a reluat concluziile instanţei de fond, că a analizat parţial cauza dedusă judecăţii, respectiv că nu a analizat apărarea cu privire la împrejurarea că intimata a comunicat pe e-mail faptul că a modificat proiectul tehnic şi a executat structura metalică potrivit modificărilor.

Cu referire la această critică, Înalta Curte reţine că, în acord cu conţinutul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motivul de casare menţionat poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Prin urmare, viciile motivării unei hotărâri, în sensul acestui text legal, se referă la lipsa totală a motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind supusă casării, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc, când lipsesc argumentele necesare a sprijini soluţia inserată în dispozitiv sau când aceasta este superficială, inadecvată şi neconvingătoare ori cuprinde numai considerente străine de natura pricinii.

În aceste repere, examinând hotărârea atacată cu recurs, din perspectiva respectării cerinţelor legale de indicare a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, Înalta Curte constată că aceasta corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a răspuns criticilor invocate, verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Astfel, analizând criticile aduse încheierii din 11.04.2023, instanţa devolutivă de control a statuat, în mod judicios, că nu se impunea modificarea acţiunii, în condiţiile în care, atât din motivarea în fapt şi în drept, cât şi din precizările formulate oral de către reclamantă, a rezultat cu evidenţă faptul că cererea de chemare în judecată cuprinde două capete distincte de cerere, fundamentate pe temeiuri juridice diferite, având indicaţi pârâţii pentru fiecare dintre cele două capete, că excepţia inadmisibilităţii a fost judicios respinsă, în condiţiile în care nu se poate reţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 1.350 alin. (3) C. civ., respectiv că măsura disjungerii celor două capete de cerere principale a fost în mod legal şi temeinic justificată, fiind pusă în discuţia părţilor şi motivată.

De asemenea, au fost examinate criticile aduse încheierii din 06.10.2023, curtea reţinând că revenirea asupra probei cu expertiză ce fusese încuviinţată anterior de către prima instanţă a fost pusă în discuţia părţilor, că acestea au formulat concluzii scrise, respectiv că măsura a fost determinată de faptul că înscrisurile noi depuse la dosar la solicitarea expresă a instanţei au fost apreciate suficiente pentru soluţionarea cauzei, câtă vreme chestiunile ce se doreau a fi desluşite prin administrarea probei cu expertiză au fost lămurite în urma analizării acestora.

Procedând la analiza criticilor ce vizau fondul cauzei, instanţa de apel a statuat, în esenţă, că pârâta S.C. B. S.R.L. nu poate invoca propria culpă drept temei pentru a înlătura eficacitatea actelor adiţionale pe care şi le-a asumat în deplină cunoştinţă de cauză, că solicitarea privind modificarea adresată A.F.I.R. a fost întemeiată pe cu totul alte considerente decât cele care vizau modalitatea de executare a contractului încheiat cu reclamanta, respectiv că actele dosarului nu atestă că ar fi notificat în vreun moment executantul ori ar fi răspuns acestuia în sensul că lucrările executate nu corespund proiectului, astfel încât să îi facă cunoscut faptul că nu acceptă să plătească preţul convenit.

Totodată, examinând motivul de apel privind obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului principal, curtea l-a găsit întemeiat, a admis apelul şi a schimbat hotărârea pronunţată pe fond în sensul că a respins ca nefondată cererea ce viza plata dobânzii legale penalizatoare.

Pretinzând că instanţa de apel nu a realizat un examen efectiv al argumentelor prezentate în cuprinsul cererii de apel, ci ar fi reluat concluziile primei instanţe, aspect care nu rezultă însă din lectura deciziei atacate, recurenţii îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de concluziile la care a ajuns instanţa de apel, or, aceasta nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi nu justifică incidenţa în cauză a acestui caz de casare.

În consecinţă, reţinând că hotărârea atacată cu recurs respectă cerinţele legale de indicare a argumentelor de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia adoptată în cauză şi că instanţa de apel a luat în considerare, a analizat şi a răspuns tuturor criticilor esenţiale formulate prin motivele de apel, Înalta Curte constată că susţinerile subsumate motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, acest caz de casare nefiind incident în cauză şi nejustificând solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Prevalându-se de cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut pretinsa încălcare a normelor de drept material reglementate de art. 1.350, art. 1.516 alin. (1) şi art. 1.470 C. civ., apreciind că nu pot fi obligaţi la plata contravalorii structurii metalice în considerarea clauzei cuprinsă în art. 6.4.5 din actul adiţional nr. x la contract, intimata-reclamantă neputând fi proprietara structurii metalice şi, în acelaşi timp, să pretindă contravaloarea acesteia.

Înalta Curte, în raport cu cele reţinute prin considerentele deciziei recurate, constată că aspectele invocate nu se grefează pe statuările instanţei devolutive de control şi nici nu permit, prin modalitatea de redactare, identificarea unor elemente de nelegalitate care să poată fi analizate de către instanţa de control judiciar.

Astfel, se observă că instanţa de apel, în urma analizării probatoriului, a reţinut că S.C. B. S.R.L. a profitat de lucrările realizate, le-a preluat în baza procesului-verbal de recepţie şi şi-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară, iar apoi le-a vândut către o altă societate. De asemenea, a statuat că, potrivit procesului-verbal de custodie nr. x/28.07.2015, schelele metalice au fost lăsate în custodia reclamantei, că acestea se regăsesc în proprietatea beneficiarului-deponent (pârâta-recurentă B. SRL), urmare a preluării lor prin procesul-verbal de recepţie, respectiv că pot fi preluate la cerere. A concluzionat în sensul că lăsarea acestora în depozit nu echivalează cu reţinerea fără drept de către reclamantă, în speţă nefiind discutată şi dovedită o astfel de ipoteză. În egală măsură, instanţa de apel a argumentat de ce nu pot fi primite susţinerile pârâţilor referitoare la dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra acestei schele metalice, critica de nelegalitate a recurenţilor fiind fundamentată pe o stare de fapt diametral opusă faţă de cea reţinută de instanţa de apel, respectiv pe aprecierea acestora că reclamanta ar fi dobândit totuşi proprietatea schelei metalice aflată în stăpânirea sa.

Pe cale de consecinţă, prin raportare la starea de fapt reţinută de instanţa de apel, susţinerile recurenţilor privind o pretinsă aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1350, art. 1516 şi art. 1470 C. civ., este nefondată deoarece se fundamentează pe o stare de fapt imaginată de recurente, iar nu pe starea de fapt reţinută de instanţa de apel şi care nu mai poate face obiect de analiză şi cenzură în faţa instanţei de recurs, în raport de limitele devolutive ale acestei căi extraordinare de atac consacrate de art. 483 alin. (3) corelate cu art. 488 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. şi E. împotriva deciziei civile nr. 332/28.05.2024 şi a încheierii din 10.05.2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. şi E. împotriva deciziei civile nr. 332/28.05.2024 şi a încheierii din 10.05.2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 februarie 2025.