Liquidator's claim upheld: defendant's appeal annulled as time-barred, RON 3.8M judgment final.

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia Civilă, la 03.02.2023, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B. a chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.828.800 RON, reprezentând debit principal şi dobânda contractuală calculată până la data de 31.12.2022, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii contractuale în continuare până la data plăţii efective a debitului.

Prin sentinţa civilă nr. 303/27.10.2023, Tribunalul Teleorman, secţia Civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 667/2024 din 22.04.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 3.828.800 RON, reprezentând debit principal şi dobânzi calculate până la 31.12.2022, precum şi la plata dobânzii contractuale, în continuare, până la data plăţii efective a debitului.

Împotriva acestei decizii civile, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond.

Totodată, recurenta a solicitat repunerea în termenul de recurs, cât şi pentru formularea apărărilor pe fondul cauzei.

Prezentând situaţia de fapt dedusă judecăţii, recurenta a afirmat că, chiar şi în lipsa citării sale corecte în cauză, tribunalul în mod corect a respins acţiunea, reţinând incidenţa art. 4.3 din contractul de împrumut, iar instanţa de apel nelegal a admis apelul şi a schimbat sentinţa tribunalului, obligând-o la plata sumei de 3.828.800 RON, debit principal şi dobânzi, dobânda ce va fi achitată în continuare până la data plăţii efective.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de formulare a apărărilor pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că a aflat despre existenţa dosarului în cauză doar în urma contactării şi informării de către terţul poprit, D., care a primit o adresă de poprire emisă în cadrul dosarului de executare nr. 309/2024 al B.E.J. E., având ca titlu executoriu decizia civilă nr. 667/22.04.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, a constatat că nicio procedură de comunicare a citaţiei sau a actelor din dosar nu a fost în mod legal îndeplinită.

În acest sens, a susţinut că lichidatorul judiciar al intimatei-reclamante, C.I.I. B., fost avocat angajat al recurentei, cunoştea structura organizatorică şi administrativă a C. S.A., inclusiv faptul că administratorul său este F. S.R.L., cu sediul în Voluntari, judeţ Ilfov.; de altfel, apreciază că lichidatorul judiciar al părţii adverse în mod intenţionat nu a dezvăluit şi faptul că administratorul societăţii are sediul într-o altă localitate, neataşând un raport O.N.R.C. care să dovedească că sediul recurentei se afla la adresa menţionată în acţiune, urmărind în mod evident să nu existe o opoziţie la cererea de chemare în judecată.

Recurenta a evidenţiat şi faptul că procesele-verbale de înmânare a comunicării acţiunii şi citaţia au fost semnate de o persoană necunoscută, G., acesta nefiind angajat al C. şi nici împuternicit cu primirea corespondenţei; în plus, începând cu anul 2022 societatea nu a mai avut angajaţi, iar semnăturile diferă între ele, deşi aparţin teoretic aceleiaşi persoane, relevante sub acest aspect fiind procesele-verbale de înmânare din 13.02.2023 şi 23.03.2023.

În acest context, recurenta a afirmat că există posibilitatea unei înţelegeri între factorul poştal şi lichidatorul părţii adverse în vederea nerealizării efective a comunicării actelor de procedură, din moment ce nu există o explicaţie de ce niciun act de procedură nu a ajuns la sediul societăţii.

Potrivit recurentei, aceeaşi înţelegere s-a repetat şi în etapa apelului, context în care evidenţiază mai multe neregularităţi ale procedurii de citare şi comunicare, precum şi neîndeplinirea condiţiei de predare a actelor de procedură la sediul Primăriei Alexandria, în lipsa refuzului explicit al primirii documentelor, aşa cum prevede art. 163 alin. (3) C. proc. civ., fiind bifată rubrica lipsa destinatarului; această situaţie repetându-se atât cu ocazia comunicării citaţiei pentru termenul când a avut loc judecata apelului, cât şi la momentul comunicării deciziei din apel.

În aceste condiţii, în care procedura de comunicare a actelor de procedură era, în mod evident, viciată, recurenta a afirmat că revenea tribunalului şi curţii de apel obligaţia de a prevalenta principiul rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., care impune judecătorului obligaţia de a preveni erorile privind aflarea adevărului în cauză. Prin urmare, întrucât un astfel de rol, de "arbitru" independent, obiectiv şi imparţial, nu a fost exercitat de judecătorul cauzei, recurenta a afirmat că a fost prejudiciată, în mod direct, prin imposibilitatea exercitării dreptului la apărare, care deşi garantat de art. 13 alin. (1) C. proc. civ., a fost lipsit de substanţă prin soluţionarea cauzei în lipsa sa. În plus, pronunţarea hotărârilor în lipsa sa reprezintă o încălcare a principiului contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., care menţionează în mod explicit că instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel; or, în prezenta cauză, procedura de citare a fost nelegală şi, chiar orchestrată, de lichidatorul judiciar al părţii adverse, fost avocat al recurentei.

În final, a evocat art. 186 C. proc. civ. şi a arătat că motivele pierderii termenelor procedurale de formulare a apărărilor pe fondul cauzei, respectiv de formulare a recursului rezidă în neîndeplinirea legală a procedurii sale de citare pe tot parcursul derulării actelor de procedură în cauză, motiv pentru care apreciază că se impune admiterea cererilor de repunere în termenul de formulare a apărărilor de fond şi de declarare a recursului.

Următorul set de critici se referă la lipsa legitimării calităţii procesuale active a C.I.I. B. în formularea acţiunii introductive; în acest sens, după evocarea dispoziţiilor art. 37 C. proc. civ. şi art. 117 din Legea nr. 85/2014, recurenta a susţinut că lichidatorul judiciar ar fi putut introduce acţiuni doar în faţa judecătorului-sindic şi doar în legătură cu acte sau contracte încheiate în cei doi ani anterior deschiderii procedurii insolvenţei. Prin urmare, întrucât contractele supuse analizei au fost încheiate în 2013 şi 2014, recurenta a solicitat constatarea inadmisibilităţii acţiunii şi lipsa legitimării procesuale active a lichidatorului judiciar.

Referitor la fondul cauzei, recurenta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în raport cu art. 2.517 şi art. 2.524 C. civ., subliniind că acţiunea a fost formulată şi înregistrată pe rolul instanţei, după mai mult de 6, respectiv 7 ani de la scadenţa creanţei.

În continuare, a afirmat că instanţele de fond au încălcat regulile de procedură privind citarea părţilor, context în care a evocat art. 153 C. proc. civ. şi a reiterat faptul că judecata cauzei s-a desfăşurat în lipsa sa, nelegal citată; a arătat, totodată, că nu sunt incidente prevederile art. 163 alin. (3) lit. f) teza finală C. proc. civ., referitoare la citarea prin afişare la sediul Primăriei, întrucât nu a refuzat primirea actelor de procedură.

De asemenea, a mai susţinut că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 4.3 din contract, calificându-le şi analizându-le ca penalitate în sensul art. 1.539 C. civ., ceea ce a condus la schimbarea obiectului contractului.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

La 18.07.2024, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

La 09.08.2024, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Verificând regularitatea sesizării, din perspectiva termenului de declarare a recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 485 C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468 alin. (2) - (4), precum şi cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător.

Neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancţiunea decăderii, în afară de cazul în care legea dispune altfel, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, potrivit art. 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, iar în acest scop partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta a solicitat repunerea în termenul de recurs, argumentele invocate nu se circumscriu cerinţelor prevăzute de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu relevă existenţa unui impediment obiectiv care să fi făcut imposibilă exercitarea în termen a recursului.

În realitate, recurenta îşi fundamentează solicitarea pe pretinse neregularităţi privind comunicarea actelor de procedură, invocând suspiciuni cu privire la o posibilă înţelegere între reprezentantul intimatei şi factorul poştal/funcţionarul de la primărie menită să afecteze legalitatea acestor comunicări cu scopul de a nu exista nicio opoziţie la cererea de chemare în judecată. Cu toate acestea, reţinând că recurenta nu a urmat procedura înscrierii în fals în privinţa actelor de procedură contestate, în raport cu art. 304 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că pretinsele neconcordanţe semnalate rămân simple afirmaţii.

În condiţiile în care decizia din apel a fost comunicată la 30.04.2024, iar recursul a fost declarat la 21.06.2024, rezultă că exercitarea căii de atac a recursului a fost făcută cu depăşirea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 485 C. proc. civ., care s-a împlinit la 31.05.2024.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor art. 185 alin. (1), rap. la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului.

Anulează recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 667/2024 din 22.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2024.