Disqualification of contract interpretation and non-performance defenses as evidence-based factual findings in cassation

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă la 15 iunie 2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei obligarea acesteia la plata sumei totale de 115.840,41 Euro (574.200.67 RON, curs din 12 iunie 2023) reprezentând contravaloare facturi fiscale nr. x/13.07.2022, în valoare de 49.736,20 Euro, reprezentând aditivi pentru furajare pui, respectiv nr. x din 15 iunie 2020, în valoare totală de 66104,21 Euro, reprezentând aditivi pentru furajare pui, ambele facturi neachitate de către reclamantă, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 Euro (14.870 RON curs din 12 iunie 2023) reprezentând cheltuieli de judecată.

Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 2854 din 28 noiembrie 2023, a admis cererea formulată de reclamanta A. şi a obligat pârâta B. S.R.L. la plata sumei de 115.840,41 Euro sau echivalentul în RON la data de 12 iunie 2023, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. x/13.07.2022 şi nr. x/15.06.2020 emise de reclamant, luându-se act de faptul că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, pârâta B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 196/A-COM din 9 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2854 din 28 noiembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, care a fost schimbată, în sensul că s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă, în echivalent în RON, a sumei de 30.775 Euro, menţinându-se în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Totodată a fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 2082 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în sensul menţinerii sentinţei de fond, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

În susţinerea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat normele de procedură, prevăzute de art. 1076 C. proc. civ., în contextul în care aceasta a arătat instanţei că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru litispendenţa internaţională, iar soluţia care se impunea era suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea apelului de către Curtea de Apel din Rennes şi, cu toate acestea, Curtea de Apel Piteşti a dispus judecarea în continuare a apelului, încălcând astfel dispoziţiile art. 1076 C. proc. civ.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanţa de apel a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 249 C. proc. civ., având în vedere că acest text de lege obliga pârâta să-şi dovedească susţinerile, iar instanţa a achiesat fără a face verificări cu privire la procentul de 30% pretins fără nici un suport de către pârâtă, fiind răsturnată astfel sarcina probei.

În acest sens, se arată că pârâta B. S.R.L. a trimis probe ale aditivilor la un laborator autorizat din Polonia, pentru a se verifica dacă aceştia corespund specificaţiilor comunicate de vânzătoare, fiind emise astfel rapoartele de analize depuse la dosarul de fond, ce relevă diferenţe semnificative de concentraţie în privinţa oligoelementelor pe care aditivii le conţin, iar în opinia recurentei, rapoartele de analize evocate nu puteau să conducă la o concluzie ştiinţifică a Curţii de Apel Piteşti în lipsa menţionării procentului de incertitudine la care orice laborator este obligat să facă referire raportul de analize.

Prin urmare, concluzia din care rezulta că sunt diferenţe semnificative de concentraţie în privinţa oligoelementelor era posibilă doar dacă se aplica şi procentul de incertitudine ce lipseşte din raportul C..

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că apelanta-pârâtă nu poate fi obligată la plata preţului aditivilor necorespunzători pe care nu i-a folosit în furajele livrate fermelor de pui şi pe care i-a distrus, ca urmare a expirării valabilităţii.

În acest context, instanţa a reţinut că apelanta-pârâtă nu poate invoca excepţia de neexecutare a contractului pentru a obţine scutirea de la plata preţului aditivilor pe care i-a utilizat în furajele vândute clienţilor săi, ci numai în măsura în care nu a utilizat aceşti aditivi.

Recurenta mai arată că, întrucât, instanţa a luat în calculul raţionamentul faptului că pârâta a utilizat în producţie doar o cantitate de 13.144 t, în cauză rezultă o diferenţă semnificativă şi a sumei datorate către reclamantă, respectiv suma de 77.500 Euro datoraţi faţă de numai 30.775 Euro cât a dispus instanţa.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1556 C. civ., ce vizează excepţia de neexecutare.

În acest sens, se susţine că aşa-zisele diferenţe semnificative de concentraţie în privinţa oligoelementelor din Raportul C. reprezintă o concluzie greşită şi neştiinţifică a instanţei de apel, întrucât aceasta nu a procedat la o aplicare a gradului de incertitudine, ajungându-se astfel la aplicarea defectuoasă a art. 1556 C. civ., instanţa apreciind neexecutarea contractului acolo unde ar putea fi vorba de o neexecutare de mică importanţă şi care nu poate genera o decizie corectă de neplată decât cu asumarea imoralităţii.

Pentru comparaţie, în raportul D., invocat de recurentă, gradul de incertitudine este de 24%, iar dacă acest procent ar fi de luat în calcul şi în analiza C., diferenţele ar deveni mult mai mici, fiind circumscrise sintagmei legale de neexecutare de mică importanţă, conform art. 1556 C. civ.

Mai susţine recurenta că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor evocate, întrucât afirmaţia instanţei privind diferenţa semnificativă a concentraţiei de oligoelemente nu e susţinută de un raţionament corect.

De asemenea, se arată că mai trebuie avut în vedere şi faptul că, potrivit înţelegerii dintre cele două părţi, procentul de minerale iniţial indicat la 5% a scăzut la 3%, această modificare fiind făcută cu acordul ambelor părţi, potrivit corespondenţei electronice. In plus, tot cele două părţi au convenit modificări importante faţă de reţeta de bază.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanţa de apel a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 1266 C. civ., în sensul în care, instanţa a apreciat conformitatea în raport cu reţeta de bază, considerând greşit conformitatea mărfii în funcţie de eticheta produsului. Reţeta produsului menţionată pe etichetă a fost personalizată ulterior începerii discuţiilor, prin negociere între părţi şi nu mai poate servi ca reper pentru stabilirea conformităţii mărfii.

In acest sens se arată că instanţa nu a ţinut seama că un contract iniţial se poate negocia şi modifica faţă de oferta iniţială, context în care se apreciază că au fost încălcate dispoziţiile art. 1266 C. civ., având în vedere că B. a cerut modificări ale compoziţiei reţetei de bază acceptate de A. şi în aceste condiţii această reţetă nu mai putea servi drept bază a verificării conformităţii mărfii.

În raport de prevederile art. 1266 C. civ., de care instanţa nu a ţinut seama, recurenta apreciază că suntem într-o negociere a contractului, respectiv al compoziţiei mărfii, aceasta fiind modificată faţă de compoziţia standard menţionată pe etichetă la cererea cumpărătorului, iar producătorul a acceptat.

Prin urmare, în condiţiile în care concentraţia aditivilor a fost stabilită printr-o schimbare a reţetei originale cu acordul ambelor părţi, această concentraţie trebuia avută în vedere de instanţă la stabilirea conformităţii produsului şi nu eticheta originală.

Astfel, aceste considerente ale instanţei încalcă flagrant dispoziţiile de drept material evocate, care prevăd că contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după cel literar al termenilor, iar la stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate între părţi.

Mai arată recurenta că, dat fiind complexitatea comparării rezultatelor C. şi D. cu specificaţiile celor trei produse şi ţinând seama de modificările efectuate de producător la cererea cumpărătorului, aceasta apreciază că se impune ca instanţa de recurs să dispună trimiterea dosarului pentru rejudecare, în cadrul căreia să fie dispusă expertiza sanitar veterinară.

În opinia recurentei, această expertiză va uşura sarcina instanţei, pentru că obiectivul expertizei ar putea efectiv stabili dacă cele trei tipuri de aditivi sunt conformi cu specificaţiile etichetei produsului astfel cum au fost modificate prin înţelegerile intervenite între ambele părţi pentru schimbarea reţetei.

Într-o altă critică, recurenta susţine că prin hotărârea atacată au fost încălcate dispoziţiile Regulamentului CE 1831/2003 cu privire la rolul aditivilor pentru hrana animalelor - art. 5 alin. (2) lit. g) raportat la art. 1235 şi art. 1266 C. civ., întrucât speţa era complexă, iar instanţa de apel era obligată să o cerceteze sub toate aspectele, cu atât mai mult cu cât s-a arătat că scopul contractului era deosebit de important.

In acest context se susţine că instanţa nu a ţinut seama de art. 1235 şi art. 1266 C. civ., reţinând textual că nu contează acest scop şi că, ceea ce contează este doar dacă produsul corespunde cu specificaţiile de pe etichetă.

Ori, tocmai scopul contractului este cel care a dus la discutarea reţetei, la eliminarea mazării din reţetă şi la suplimentarea porumbului ducând în final la modificarea specificaţiilor iniţiale.

Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că este îndreptăţită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus, la 28 august 2024, întâmpinare prin a invocat excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 12 septembrie 2024, recurenta-reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinarea intimatei, solicitând înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În cadrul motivului de casare, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică decizia atacată apreciind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1556 C. civ., referitoare la excepţia de neexecutare, a art. 1266 C. civ., privind interpretarea contractului şi a art. 1235 C. civ. ce vizează cauza care determină fiecare parte să încheie contractul.

În cadrul dezbaterilor de la termenul de judecată din 7 noiembrie 2024, înainte de acordarea cuvântului pe fondul recursului, instanţa supremă a dat cuvântul părţilor asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, context în care a respins excepţia nulităţii recursului, însă numai din perspectiva pct. 5 a art. 488 C. proc. civ., părţile urmând să formuleze concluzii doar cu privire la criticile subsumate acestui punct.

În acest context, cu referire la incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă a apreciat că acesta a fost invocat în mod formal, în condiţiile în care a constatat că nemulţumirea recurentei se referă la modul în care instanţa de apel a interpretat probele. Astfel, susţinerea că au fost încălcate dispoziţiile care impun ca cel care face o cerere să o şi probeze, precum şi criticile care se referă la erorile din buletinele de analize, cantităţile de aditivi care au fost sau nu distruşi, sunt chestiuni care ţin de aprecierea probelor şi, prin urmare, încadrarea în motivele de casare este pur formală.

În ceea ce priveşte excepţia de neexecutare a contractului, se susţine că s-au încălcat prevederile legale care reglementează această apărare pe care o poate avea una dintre părţi, însă critica invocată se referă la modul în care instanţa de apel a interpretat şi a apreciat probele şi nu la modul în care a aplicat legea.

În acest context, Înalta Curte urmează să analizeze memoriul de recurs din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care au în vedere o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea acestui motiv de casare, recurenta susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1076 C. proc. civ., aplicat greşit de către instanţa de apel cu referire la litispendenţă, având în vedere că soluţia care se impunea în cauză ar fi fost suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea apelului de către Curtea de Apel din Rennes şi, cu toate acestea, Curtea de Apel Piteşti a dispus judecarea în continuare a apelului, încălcând astfel dispoziţiile evocate.

Această critică este nefondată, având în vedere că instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile cuprinse în art. 1076 C. proc. civ. privind litispendenţa internaţională, câtă vreme acest text de lege conferă doar posibilitatea instanţei de a suspenda judecata cauzei.

În contextul arătat, instanţa de apel a apreciat, astfel cum s-a consemnat în încheierea de amânarea pronunţării din 25 aprilie 2024, că reprezentantul convenţional al reclamantei a solicitat instanţei să facă aplicarea art. 1076 C. proc. civ., după ce a precizat expres că nu mai are nicio chestiune prealabilă de discutat, or, suspendarea judecăţii, în temeiul litispendenţei internaţionale constituie un incident procedural, o chestiune prealabilă ce nu putea fi invocată în faza dezbaterilor asupra apelului.

În ceea ce priveşte soluţia suspendării cauzei, instanţa de apel a analizat faptul că pe rolul instanţelor se află două dosare cu acelaşi obiect, dar care nu au aceiaşi cauză, întrucât în prezentul litigiu acţiunea este întemeiată pe dreptul comun, iar în Franţa se soluţionează o procedură de somaţie europeană de plată.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că a fost invocată lipsa de interes a reclamantei A., în considerarea dosarului aflat pe rolul instanţelor din Franţa. S-a avut în vedere faptul că aceasta are deja un titlu executoriu, doar că aceasta are deja un titlu executoriu, însă reclamanta, nu şi-a încasat încă suma de bani, iar cererea sa a fost respinsă, aceasta având aşadar interesul de a promova o nouă acţiune.

Din această perspectivă, instanţa supremă constată că instanţa de apel a apreciat în mod corect faptul că în cauză nu se mai impunea suspendarea prezentei cauze, în temeiul dispoziţiilor art. 1076 C. proc. civ., avându-se în vedere în împrejurarea că a fost respinsă excepţia lipsei de interes a reclamantei A..

Într-o altă critică, recurenta susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ. în ceea ce priveşte faptul că partea care vine în faţa instanţei trebuie să probeze afirmaţiile pe care le face.

Această critică este nefondată, deoarece susţinerea recurentei vizează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate; evocând recurenta exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia adoptată şi de interpretarea pe care a dat-o instanţa de apel probelor administrare în cauză.

Aşadar, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, critica recurentei referindu-se la soluţia pronunţată şi la interpretarea probelor pe care instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia adoptată, aspecte are nu ţin de încălcarea regulilor de procedură, ci de interpretarea sau aprecierea probelor administrare în cauză.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 196/A-COM din 9 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 196/A-COM din 9 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2024.