Claimant's appeal annulled; arbitral award upholding limitation defense stands as final

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin sentinţa arbitrală nr. 77/11.09.2023, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins, ca prescrise, pretenţiile reclamantei S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. împotriva pârâtelor Asocierea Webuild SpA - D. S.A. - E. S.R.L. - F. S.R.L., C. - Sucursala România Bucureşti, C., prin reprezentant C. - Sucursala România Bucureşti şi D. S.A. Spania, prin reprezentant D. S.A. Barcelona - Sucursala Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe arbitrale, S.C. A. S.R.L. a formulat acţiune în anulare, care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa civilă nr. 117/08.12.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A. S.R.L., prin lichidator judiciar G.., a declarat recurs împotriva acestei sentinţe civile, solicitând casarea ei şi, în consecinţă, anularea sentinţei arbitrale.

În motivare, a arătat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.522, art. 2.537 pct. 4 şi ale art. 2.540 C. civ.

Recurenta a susţinut că, prin notificarea trimisă asocierii pârâte la 23.08.2022 pentru a achita facturile emise în perioada august 2019- aprilie 2022, întemeiată pe art. 1.014 C. proc. civ., debitoarea a fost pusă în întârziere, astfel că a operat întreruperea termenul de prescripţie extinctivă, potrivit art. 2.537 pct. 4 C. civ.

Totodată, a subliniat că sunt îndeplinite cerinţele art. 2.540 C. civ., întrucât a sesizat instanţa arbitrală la 16.02.2023, în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.

Titulara căii de atac a criticat raţionamentul tribunalului arbitral, potrivit căruia debitorul care se află în întârziere de drept nu mai poate fi pus în întârziere printr-o notificare, simpla ajungere la scadenţă a debitului având acest efect, şi a apreciat a fi aplicabile dispoziţiile art. 1.522 C. civ. A mai subliniat că, deşi notificarea a fost întemeiată pe o normă de drept care reglementează somaţia ce trebuie comunicată debitorului în procedura ordonanţei de plată, efectul punerii în întârziere se produce, cu consecinţa întreruperii termenului de prescripţie extinctivă.

A susţinut că, fiind încălcate dispoziţiile imperative care reglementează instituţia prescripţiei extinctive, a promovat acţiunea în anulare întemeiată pe art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., însă, în mod nelegal, curtea de apel a respins-o.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

În speţă, deşi a indicat expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, criticile dezvoltate prin memoriul de recurs nu privesc considerentele hotărârii recurate, ci doar situaţia de fapt şi probatoriul administrat, recurenta urmărind să convingă instanţa de recurs că pretenţiile sale nu sunt prescrise.

Astfel, susţinerile sale privind punerea în întârziere a asocierii debitoare prin notificarea din 23.08.2022, cu consecinţa întreruperii termenului de prescripţie, precum şi promovarea acţiunii în termen de 6 luni de la data respectivă reprezintă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de prima instanţă, prin prisma dovezilor de la dosar, reprezentând critici de netemeinicie cu privire la sentinţa recurată.

Totodată, Înalta Curte constată că argumentele cuprinse în cererea de recurs sunt identice cu cele prezentate în cuprinsul acţiunii în anulare, întemeiată pe art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. şi au fost analizate de curtea de apel, autoarea demersului judiciar susţinând că normele de drept invocate, referitoare la prescripţia extinctivă, au natura juridică a unora imperative.

Contrar opiniei reclamantei, prin hotărârea recurată, curtea de apel a statuat în sensul că dispoziţiile art. 2.537 pct. 1 şi 4 şi ale art. 2.540 C. civ. nu au caracter imperativ, reţinând că această concluzie rezultă din cuprinsul art. 2.515 alin. (3), (4) şi (5) C. civ., astfel că nu este incident cazul de desfiinţare a sentinţei arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

De aceea, recurenta ar fi trebuit să critice hotărârea curţii de apel, care nu a recunoscut caracter imperativ normelor de drept invocate, dar analiza cererii de recurs relevă lipsa oricăror asemenea argumente. Titulara căii extraordinare de atac s-a limitat să afirme că sentinţa atacată este nelegală sub aspectul interpretării date dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., că normele juridice imperative prescriu o conduită obligatorie de urmat ce poate consta într-o acţiune sau inacţiune şi că a invocat natura imperativă a dispoziţiilor care prevăd întreruperea cursului prescripţiei, dar aceste susţineri nu pot fi calificate drept critici de nelegalitate la adresa sentinţei atacate, cât timp niciun argument suplimentar care să combată raţionamentul primei instanţe nu a fost dezvoltat.

Înalta Curte reaminteşte că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare din perspectiva rigorilor procedurale, situaţie constatată şi în cauza de faţă, de vreme ce analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă a fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal; controlul judiciar s-ar fi putut realiza doar în măsura în care recurenta ar fi adus critici de veritabilă nelegalitate hotărârii atacate şi ar fi arătat în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţa de fond.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar G.., împotriva sentinţei civile nr. 117/08.12.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 noiembrie 2024.