Contractual damages for delayed handover of state-subsidized housing: obligation of result versus diligence and the certainty of lost-use prejudice

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, au solicitat obligarea acesteia, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1.300 euro/lună (respectiv 6.188,91 RON/lună la cursul de 1 euro = 4,7607 RON din 20 martie 2019) pentru perioada cuprinsă între data de 22 martie 2016 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 22 martie 2019, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 222.800,76 RON la cursul de 1 euro = 4,7607 RON din 20 martie 2019), cu titlu de daune-interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 1.200 euro/lună (echivalentul sumei de 5.712,84 RON/lună la cursul de 1 euro = 4,7607 RON din 20 martie 2019) pentru perioada cuprinsă între 22 martie 2016 şi 22 martie 2019, în sumă totală de 43.200 euro (echivalentul a 205.662,24 RON la cursul de 1 euro = 4,7607 RON din 20 martie 2019), evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte, precum şi la plata contravalorii lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip C32S, situată pe lotul nr. x în Municipiul Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în C.F. individuală nr. 47014 conform încheierii nr. 14626/24.09.2004; daune materiale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 47,607 RON/lună la cursul de 1 euro = 4,7607 RON din 20 martie 2019) pentru perioada cuprinsă între 22 martie 2016 şi 22 martie 2019, în sumă totală de 3.600 euro (echivalentul a 17.138,52 RON la cursul de 1 euro = 4,7607 RON din 20 martie 2019), dar şi la plata daunelor morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei mai sus individualizate, cu cheltuieli de judecată.

La data de 26 noiembrie 2019 pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 12 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a civile a Tribunalului Bucureşti, reţinându-se că este un litigiu cu profesionişti, dată fiind calitatea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2019*, la data de 7 mai 2019.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa nr. 2205 din 23 iulie 2019, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reţinând că nu este suficientă calitatea de profesionist a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe pentru a se stabili că este vorba de un litigiu cu profesionişti, întrucât contractul nu a fost încheiat între un profesionist şi un consumator, iar pârâta este o agenţie naţională.

Constatându-se ivit un conflictul negativ de competenţă între două 2 secţii ale aceleiaşi instanţe, dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, fiind înregistrat sub nr. x/2019, la data de 27 august 2019.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 86 din 20 septembrie 2019, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în favoarea Tribunalului Bucureşti - secţiei a VI-a civilă.

Această din urmă instanţă, prin încheierea din 3 iunie 2020, a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 1900/2021 din 2 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pârâta fiind obligată la plata către reclamanţi a sumei de 31.932 euro în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 22 martie 2016-22 martie 2019, la care se adaugă suma de 887 euro/lună în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 23 martie 2019 şi până la data predării la cheie, după recepţia la terminarea lucrărilor, a locuinţei; pârâta a mai fost obligată la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată în sumă de 7.105 RON, reprezentând onorariul de avocat în sumă de 5.605 RON şi onorariul de expert în sumă de 1.500 RON.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 504 din 28 martie 2022, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva încheierii din 3 iunie 2020 şi a sentinţei civile nr. 1900 din 2 iulie 2021, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B.; a fost schimbată în parte încheierea din 3 iunie 2020 şi în tot sentinţa civilă nr. 1900 din 2 iulie 2021, în sensul că s-a admis excepţia prescripţiei extinctive şi s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă; intimaţii-reclamanţi au fost obligaţi la plata sumei de 3.315,16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către apelantă.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţei de apel.

Prin decizia nr. 2295 din 3 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 504 din 28 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 201A din 13 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Agenţia Naţională Pentru Locuinţe, împotriva încheierii din 3 iunie 2020 şi sentinţei civile nr. 1900 din 2 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B.. A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. A obligat intimaţii să plătească suma de 3315,16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 201A din 13 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Bucureşti.

În argumentarea cererii, recurenţii au susţinut, în esenţă, că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 şi 1539 din vechiul C. civ., coroborat cu art. 22 din Legea nr. 10/1945, privind calitatea în construcţii, cu art. 5 alin. (1), art. 6 indice 1 punctele 4 şi 5 din Legea nr. 152/1998, art. 17.1, 17.2., 17.3 şi 17.4 din Norma Metodologică pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din 27.09.2001 şi cu art. 47 şi urm. din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, în ceea ce priveşte calităţile intimatei pârâte ANL şi natura juridică a obligaţiilor acesteia.

S-a arătat că, deşi atât din cererea de chemare în judecată, cât şi din cererea de apel, precum şi din toate lucrările dosarului rezultă că reclamanţii a invocat calităţile ANL de investitor (sau dezvoltator) în terminologia Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi coordonator al programului construirii de locuinţe la nivel naţional, în baza căreia a făcut oferta publică de contractare a locuinţelor de către beneficiari, de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale naţionale de locuinţe, din care face parte şi Cartierul de Locuinţe Henri Coandă şi de mandatar oneros al reclamanţilor, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a readus în analiza şi în considerentele sale poziţia ANL la calitatea de mandatar ocolind temeinic celelalte calităţi şi refuzând să facă o analiza conformă cu realitatea juridică, invocându-se insuficienţa suportului contractual pentru conturarea obligaţiilor ANL ca fiind de rezultat, principiul relativităţii efectelor contractului în sensul asigurării realizării proiectului guvernamental de locuinţe ANL - HENRI COANDA, iniţiat de aceasta în baza Legii speciale nr. 152/1998 şi din care face parte şi locuinţa contractată de reclamant.

Au apreciat recurenţii că invocarea principiului relativităţii efectelor contractului de mandat în scopul izolării acestuia din urmă de contextul contractul şi legal este greşită, reprezintă, o eroare de judecată, o substituire a acestui complet de judecată voinţei părţilor, în contradicţie cu conţinutul contractului de mandat ce conţine clauze de trimitere la celelalte contracte şi în contradicţie cu izvorul dublu al naşterii lui, şi anume voinţa părţilor şi dispoziţiile Legii nr. 152/1998.

S-a arătat că instanţa de judecată a aplicat măsuri diferite în dosare similare, în înţelegerea mecanismului legal al derulării legale şi logice a obligaţiilor contractuale dintre investitorul (pârâta ANL) şi executantul (constructorul), pe de o parte şi investitorul (pârâta ANL) şi beneficiarul (recurenţii-reclamanţi A. şi B., pe de altă parte, pentru ca aceştia din urmă să aibă locuinţa contractată în cadrul programului guvernamental ANL Cartier Henri Coandă, prin credit ipotecar, iniţial, coordonat şi controlat de o agenţie a stalului roman, (ANL).

În opinia recurenţilor, s-a făcut o interpretare nelegală a contractului de mandat, iar hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 coroborat cu art. 977, 978, 979, 9811, 982 C. civ. şi a dispoziţiilor art. 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea şi funcţionarea ANL, în ceea ce priveşte calitatea pârâtei ANL în raporturile juridice cu recurenţii-reclamanţi, coroborat cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, art. 1-5 din Regulamentul de recepţie al lucrărilor de construire şi a instalaţiilor aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994 modificat prin H.G. nr. 343/2017, coroborat cu art. 6 lit. din) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din 27.06.2001, greşeala vădită constând în reducerea poziţiei intimatei- pârâte ANL la emiţătoare de corespondenţă, un simplu mandatar, cu obligaţii de diligenţă.

Din evaluarea modului în care s-a născut contractul de mandat nr. x/13.08.2007, recurenţii au apreciat că interpretarea acestuia trebuie făcută integrat, pentru că acesta a fost încheiat doar pentru individualizarea raporturilor juridice cu beneficiarul, pentru raţiuni de funcţionare şi de bună evidenţă a raporturilor juridice cu fiecare beneficiar în parte, însă conţinutul lui se completează din punct de vedere al obligaţiilor cu obligaţiile legale şi cu obligaţiile cuprinse în contractele de antrepriză generală, contractul de construire şi contractele de finanţare (credit ipotecar şi ipoteca bunuri viitoare).

Caracterul complementar al acestor contracte recurenţii au arătat că rezultă din faptul că a fost încheiat în cadrul Programului Guvernamental de Locuinţe ANL Henri Coandă, pentru asigurarea analizării locuinţei, parte integrantă din acest cartier pentru care ANL a solicitat şi a obţinut Plan de Urbanism Zonal, PUZ anexat prezentei întâmpinări.

De asemenea, rezultă din dispoziţiile cuprinse în preambulul contractelor de mandat în care se arată că aceste contracte au fost încheiate în baza Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea ANL, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, a Contractului de antrepriză generală nr. 675B/02.07.2004 şi a contractelor de cesiune încheiate.

Rezultă şi din dispoziţiile cuprinse în preambulul contractelor de construire în care se arată că aceste contracte au fost încheiate în baza Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea ANL, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, cu modificările ulterioare a Contractului de antrepriză generală nr. 4841/17.05.2004.

S-a mai susţinut că rezultă din titlu/contractului de credit ipotecar specific convenţiei ANL nr. 415/03.12.2008 şi din titlul contractului de ipotecă specific convenţiei ANL, precum şi din dispoziţiile art. 2 al contractului de credit şi ale art. 1 al acestui contract de ipotecă specific ANL autentificat sub nr. x/03.12.2008 de BNP C., conform cărora, ipoteca a fost constituită în vederea garantării obligaţiei de restituire a creditului ipotecar în valoare de 52.000 euro (...) asupra imobilului constând în construcţia viitoare tip C 32 S cu destinaţia de locuinţă, care se va ridica conform prevederilor Legii nr. 152/1998 şi Legii nr. 190/1990, potrivit Autorizaţiei de construire nr. x/28.02.2008 emisă de PS l Bucureşti; Contractului de antrepriză generală (CAG) nr. 7257/14.07.2004, încheiată între ANL şi Antreprenorul General; Contractelor de cesiune nr. x/06.02.2006, nr. y/25.04.2007; nr. x/27.10.2008 la CAG; Contractului de mandat nr. x/13.08.2007; Contractului de Construite cu încheiere de legalizare de semnătură nr. x/14.11.2008 D.; Actului adiţional nr. x/2008 la Contractul de construire.

De asemenea, au apreciat că rezultă din dispoziţiile art. 18 din contractul de construire care prevăd în mod expres acest caracter complementar; din dispoziţiile art. 19 din contractul de antrepriză generală prin care pârâta ANL şi antreprenorul general se obligă în solidar să asigure executarea infrastructurii şi utilităţilor, precum şi din întreg conţinutul Convenţiei MM 1909/06.05.2004, conform căruia toate semnatarele acestei convenţii se află sub îndrumarea Consiliului de Coordonare condus de ANL printr-un reprezentant desemnat.

Totodată, s-a apreciat de către recurenţi că rezultă caracterul complementar al acestor contracte şi din înscrisul anexat PUZ Ansamblu ANL Henri Coandă, potrivit căruia pârâta ANL a solicitat şi i s-a aprobat acest PUZ, în calitatea sa de investitor.

Asigurarea finalizării construcţiei implică atât asigurarea edificării construcţiei în sine, cât şi instalaţiilor care deservesc şi o fac funcţională.

Constructorul este sub controlul contractual direct al pârâtei ANL, aspect care rezultă prin comparaţia contractului de antrepriză generală cu cel de construire cu legalizare de semnătura nr. x/14.11.2008 BNP D., primul asigurând prin conţinutul şi clauzele sale controlul ANL asupra constructorului. ANL fiind aceea care: obţinea autorizaţia de construire şi cea de modificare, în caz de greşeli (art. 1 din contractul de mandat); realiza recepţia la terminarea lucrărilor (art. 20, art. 65 alin. (2); supraveghea executarea lucrărilor de construire art. 23); autoriza plăţile prin verificarea situaţiilor de lucrări (art. 81 şi urm), trebuia să încaseze penalităţile de întârziere pentru neîncadrarea în graficele de execuţie (art. 64), gestiona garanţiile de bună execuţie (art. 44) decidea rezilierea şi înlocuirea lui (art. 94-96), pe când contractul construire nu are pârghii de control ale beneficiarului asupra constructorului, modelul contractelor fiind impus de ANL.

Având acest control asupra constructorului, recurenţii au arătat că, în mod evident, ANL răspunde faţă de reclamanţi pentru obligaţiile constructorului.

În raport de dispoziţiile legale precitate şi de dispoziţiile Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificat prin H.G. nr. 343/2017 finalitatea locuinţei prin realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor implica edificarea atât a construcţiei, cât şi a instalaţiilor pentru care este necesară executarea prealabilă a reţelelor de apă, canal (de către Primării) şi a celor de gaze curent electric, (de către Distrigaz Sud Reţele S.R.L. E - Distribuţie Muntenia SA) toate fiind semnatare ale Convenţiei MM nr. 1909/2004, sub coordonarea şi controlul ANL, (art. 4) rezultând că mandatul ANL funcţionează şi pe componenta de urbanizare, fără de care nu se poate finaliza şi preda o construcţie.

Consideră că nu se poate antrena răspunderea constructorului, întrucât recepţia la terminarea lucrărilor nu se poate realiza nici în prezent, nefiind finalizate lucrările de infrastructură edilitare. Predarea imobilului de către constructor este o operaţiune ulterioară recepţiei la terminarea lucrărilor, care este în sarcina ANL.

Fără realizarea reţelelor de utilitari, ce sunt în sarcina entităţilor semnatare ale Convenţiei MM nr. 1909/2004, constructorul (în calitate de executant) nu poate notifica ANL pentru ca aceasta să convoace comisia de recepţie la terminarea lucrărilor.

Pârâta ANL nu este doar un mandatar oneros obişnuit, ci este un investitor (dezvoltator imobiliar, calitate pe care o invocă în înscrisurile pe care le emite în executarea obligaţiilor - ordine de începere a lucrărilor, contracte de antrepriza generală, procese-verbale de constatare, (atestare) a stadiului realizării construcţiei, dar pe care o contestă in procese) conform Legii nr. 10/1995 privind calitatea de construcţii (sau dezvoltator imobiliar), coordonator al Programelor Naţionale de Construcţie de Locuinţe potrivit Legii nr. 152/1998 privind organizarea şi funcţionarea ANL (împreună cu H.G. nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicarea a Legii nr. 52/1998) şi de mandatar cu titlu oneros (tripla calitate).

Au mai precizat recurenţii că din citirea art. 1 şi 15 ale contractului de mandat nr. x/13.08.2007, se poate observa că mandatul nu a fost dat pentru încheierea unuia sau mai multor acte juridice, ci pentru asigurarea rezultatului constând în asigurarea predării locuinţei la termen, în conformitate cu proiectul tehnic şi autorizaţia de construire.

Recurenţii au susţinut că ne aflăm în prezenţa unui contract complex, de sorginte legală, nenumit, a cărui interpretare se face în raport de totalitatea regulilor generale aplicabile contractelor, indiferent de izvorul lor formal, cutumiar sau legal, constând în C. civ. sau legile complementare acestuia şi bineînţeles în raport de legislaţia specială, care autorizează funcţionarea si atribuţiile ANL, constând in Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea ANL, H.G. nr. 962/2001 de aprobare a Normelor Metodologice de punere in aplicare a Legii nr. 152/1998 si H.G. nr. 620/2001 de aprobare a Regulamentului de Organizare si Funcţionare a ANL.

Au fost redate texte de lege care reglementează obiectul de activitate al ANL, programele de investiţii ce trebuiau realizate anual, subliniind că, calitatea de investitor se releva în conformitate cu denumirea Programului de Locuinţe ANL, prin credit ipotecar HENRI COANDĂ, din analiza componentelor proiectului şi componenţa de finanţare iniţiată şi derulată de ANL, prin credit ipotecar în baza convenţiilor, încheiată de aceasta cu băncile comerciale, fiind astfel încheiată o Convenţie, ce cuprinde descrierea mecanismului de plata şi obligaţiile celor două părţi, pe care le-a redat în continuare.

Prin urmare, recurenţii au arătat că din preţul total al locuinţei de 81.019 euro (77.446 euro iniţial, majorat cu 3,573 euro sub presiunea ANL conform actului adiţional nr. x/2008 la contractul de construire cu legalizare de semnătură nr. x/14.11.2008 BNP D.) suma de 29.019 euro (25.446+3573) a fost asigurată din fonduri proprii, virată în contul E. conform art. 2.2.7 din Convenţie, iar diferenţa de 52.000 euro a fost asigurată prin creditul ipotecar contractat de reclamanţi în baza contractului de credit ipotecar bancar, persoane fizice autentificate sub nr. x/03.12.2008 finanţarea lucrărilor de construcţie fiind făcută prin mecanismul descris mai sus.

Conform art. 2 şi 4 din contractul de mandat nr. x/13.08.2007_asigurarEa finanţării trebuia făcută de reclamanţi prin mecanismul descris mai sus, până la împlinirea termenului de predare din 01.09.2011 (24 de luni de la emiterea ordinului de începere al lucrărilor nr. 395/09.01.2009 conform art. 8 din contractul de construire) şi nicidecum sine die, pentru că în mod real ANL nu poate prezenta nici în acest moment un termen cert de predare a locuinţei.

Fiind în prezenţa unei intercondiţionări sau interdependente între existenţa finanţării active în împlinirea termenului de predare a locuinţei, după expirarea acestui termen de predare, vorbim despre prelungirea finanţării active care însă implica executarea de către ANL a cel puţin trei obligaţii, respectiv: existenţa unei convenţii valide şi în derulare cu banca finanţatoare - E. S.A.; executarea obligaţiilor de către ANL pe seama şi pe contul reclamanţilor a Convenţiei cu banca E. S.A.; asigurarea unui contract de construire, prin înlocuirea constructorului care nu şi-a executat obligaţiile, conform art. 13 din contractul de mandat nr. HC 1312/13.0B.2007.

Aceasta pentru că, mecanismul de executare al contractului de credit ipotecar funcţiona prin autorizarea tragerilor din cont pe baza situaţiilor de lucrări prezentate ANL de către constructor şi verificate sub aspectul realităţii acestora şi a respectării stindardului de conformitate şi calitate prin responsabilii tehnici cu execuţia şi prin diriginţii de şantier, ambii aflări în sarcina ANL (art. 2 şi 4 din contractul de mandat nr. x/13.08.2007 şi art. 81-86 din contractul de antrepriza generală.

Acest mecanism a fost confirmat de pârâta ANL (cu privire la finanţarea acordată de o altă bancă în mod public pentru toţi beneficiarii prin postarea pe site-ul sau a anunţului intitulat, INFORMARE Re: Prelungirea perioadei de tragere pentru contractele de credit F.: În atenţia beneficiarilor din amplasamentul Henri Coandă din data de 12.07.2016, în care ANL scrie: Perioada de tragere aferentă contractelor de credit va putea fi prelungită până la data de 31.12.2017 doar în cazul îndepliniri următoarelor condiţii:

• la data semnării actelor adiţionale de prelungite, Autorizaţia de Construire aferentă Loturilor semnatare trebuie să fie în vigoare - obligaţie în sarcina ANL, conform art. 1 din contractul de mandat;

• la data semnării actelor adiţionale de prelungire, fiecare lot semnatar va trebui să beneficieze de continuitatea contractului de construire - obligaţia ANL conform art. 14 din contractul de mandat prin asigurarea înlocuirii constructorului.

• la data semnării actelor adiţionale de prelungire, fiecare lot semnatar va trebui sa aibă poliţa de asigurate imobil validă - F. asigura intermedierea cu asigurătorul prelungitei poliţei de asigurare:

Din conţinutul art. 81-84 al Contractului de antrepriză generală de construcţii nr. 7257/14.07.2004, rezultă că în executarea acestuia constructorul va emite situaţii de lucrări lunare pe baza preţurilor unitare şi a cantităţilor de lucrări, conform ofertei adjudecate, confirmate de inspectorii de şantier ANL, iar verificarea lucrărilor se va face de ANL cu respectarea reglementarilor tehnice în vigoare, pe baza formularelor de prezentare a situaţiilor de lucrări şi de decontare.

Cu referire la incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.., recurenţii au susţinut încălcarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Au arătat că soluţia pe acest aspect de drept este rodul abordării incomplete şi nefragmentare a problematicii de drept, de a se extrage contractul de mandat nr. x din13.08.2007 din cadrul Programului Guvernamental de Locuinţe ANL Henri Coandă, deşi este parte dintr-un întreg, cu elemente comune.

Aşa fiind, contractul de mandat nr. x/13.08.2007 nu poate fi privit ca fiind autonom, pentru că se ajunge la concluzia nelegală că nu există dezlegări ce privesc aspecte din prezenta cauză. Aceasta pentru că locuinţa reclamanţilor este parte integrantă a acestui Cartier de Locuinţe, cu drumuri interioare comune, cu drumuri de acces, cu reţetele de utilităţi comune.

Prin decizia civilă nr. 5197/25 aprilie 2013 pronunţată în dosarul nr. x/2011, părţi fiind G. - beneficiar care a contractat în cartierul Henri Coandă locuinţa de pe Lotul x, în calitate de recurent reclamant şi ANL, în calitate de intimata pârâtă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat refuzul nejustificat al pârâtei ANL de a întreprinde toate demersurile pentru finalizarea programului guvernamental "Cartierul de locuinţe Henri Coandă" incluzând imobilul de pe lotul x şi a obligat pârâta ANL să dispună toate măsurile administrative în acest sens în termen de 6 luni de la data prezentei decizii sub sancţiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în considerente obligaţiile pârâtei ANL în calitate de agent guvernamental, de a asigura finalizarea lucrărilor de construire pe ambele componente: locuinţa şi infrastructura cu utilităţile şi urbanizarea, existenţa prerogativelor legale cu care a fost investită ANL ca instituţie de interes public prin Legea de organizare nr. 152/1998, încălcarea de către aceasta a principiului bunei administrări adoptând o conduită prin care a vătămat dreptul beneficiarului de a se bucura de prerogativele dreptului de proprietate si inexistenţa vreunui obstacol în realizarea obligaţiilor, care să se încadreze într-una dintre cauzele exoneratoare de răspundere.

Au apreciat recurenţii că aceasta reprezintă tocmai putere de lucru judecat cu rolul său reglator şi integrator al relaţiilor sociale şi de asigurare a predictibilităţii justiţiei, nefiind posibile existenţa de soluţii juridice opuse, în situaţii juridice identice.

Referitor la condiţia prejudiciului, recurenţii au arătat că hotărârea este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 998, 1073 şi 1084 C. civ. de la 1864 şi a tuturor temeiurilor de drept expuse în cadrul primului motiv de recurs, precum şi a confuziei privind pretenţia dedusă judecăţii, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susţin că în considerentele hotărârii apelate se regăsesc patru teze nelegale, şi anume că: prima instanţă a confundat obligaţia mandatarului cu obligaţia constructorului; un prejudiciu constând în lipsirea de folosinţă poate fi afirmat doar dacă pentru bunul în dispută reclamanţii ar fi avut făcută recepţia finală şi reclamanţii ar fi făcut dovada unui contract de închiriere pe toată perioada în discuţie şi că nici ANL şi nici constructorul nu au avut în vedere că întârzierea predării construcţiei cauzează reclamanţilor lipsirea de folosinţă ("reclamanţii nu deţin bunul, nu sunt proprietarii acestuia").

Recurenţii arată că prima instanţă nu a confundat obligaţia mandatarului cu obligaţia constructorului, diferenţa dintre cele două obligaţii constând în faptul că ANL are obligaţia de asigurare a finalizării locuinţei prin realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor, iar constructorul are obligaţia de a executa lucrările de construcţie, mai puţin lucrările de execuţie a reţelelor de utilităţi, drumurile interioare, drumurile de acces, clădirile cu funcţiuni sociale, şi de a preda locuinţa după recepţia la terminarea lucrărilor ce trebuie asigurată şi făcută de ANL, către reclamanţi.

Nefiind executate reţele de utilităţi şi nefiind finalizate lucrările de construcţie, nici recepţia la terminarea lucrărilor nu s-a făcut, lipsirea de folosinţa locuinţei fiind rezultatul cauzal al faptelor ilicite ale ANL, constând în neexecutarea obligaţiilor contractuale şi legale.

Lipsirea de folosinţă nu are legătură cu prejudiciul constând în ratarea unei şanse, şi nici cu preţul transferului drepturilor rezultate din contractarea locuinţei, regimul juridic fiind diferit, reclamanţii având dreptul de a fi proprietari şi implicit posesori, însă nu sunt din culpa ANL ce nu şi-a executat obligaţiile contractuale.

S-a apreciat de către recurenţi că nu doar titularul dreptului de proprietate poate fi prejudiciat prin lipsirea de folosinţa, ci si titularul dreptului de creanţa, cum ar fi locatarul, chiriaşul, comodatarul, asociatul într-o asociere in participaţiune, iar în acest caz, titularul dreptului de creanţa de a dobândi dreptul real de proprietate.

Indemnizarea sau acoperirea prejudiciului, în absenţa unei clauze penale (modelul şi conţinutul contractului de mandat, dar şi grupului de contracte, a fost conceput şi impus de pârât ANL, care reprezintă o excepţie în evaluarea prejudiciului şi a daunelor, se face potrivit regulilor generale ale dreptului civil, prin determinarea prejudiciului şi a daunelor, operaţiuni distincte, care asigura respectarea principiului reparării (integrale) a prejudiciului, ce reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale oricărui sistem de drept şi pilonul securităţii şi echilibrului într-o societate.

Recurenţii au prezentat efectele juridice ale încheierii contractului de mandat, precizând ce drepturi derivau din nerealizarea acestora şi faptul că prejudiciul constând în lipsirea de folosinţă poate fi afirmat dacă locuinţa contractată de reclamanţi nu are făcută recepţia la terminarea lucrărilor, nu cea finală a bunului.

Au apreciat recurenţii că instanţa face o confuzie între cele două recepţii, la terminarea lucrărilor şi cea finală şi între lucrări de construcţie şi construcţia în sine, prezentând în continuare definiţiile acestora şi precizând textele de lege unde se regăsesc definiţiile sintagmelor utilizate.

Intimata-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând în principal admiterea excepţiei şi, în consecinţă, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a o respinge, constatând că anumite critici pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând decizie atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Pentru a facilita deplina înţelegere a raţionamentului care stă la baza prezentei decizii, se cuvine amintit că, reclamanta, în calitate de mandant a încheiat cu pârâta ANL în calitate de mandatar, contractul de mandat x/13.08.2007, în baza căruia ANL a fost mandatată să îl reprezinte pe reclamant în relaţiile cu proiectantul şi antreprenorul general în vederea urmăririi şi finalizării lucrărilor locuinţei tip C32S, compusă din 4 camere de locuit si dependinţe, având o suprafaţă construită desfăşurată de 203,94 mp, din care suprafaţa utilă de 151,70 mp, situat în cartierul Henri Coandă.

La data de 14.11.2008, a fost încheiat contractul de construire nr. x/14.11.2008, între S.C H. S.RL în calitate de antreprenor general si A., în calitate de beneficiar, având ca obiect construirea la cheie a unei locuinţei tip C32S, conform proiectului tehnic, situată pe lotul x, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. 47014 conform încheierii nr. 14626/24.09.2004, situat în Bucureşti, locuinţa tip C32S, compusă din 4 camere de locuit si dependinţe având o suprafaţă construită desfăşurată de 203,94 mp, din care suprafaţa utilă de 151,70 mp., preţul total al locuinţei, fiind de 77.446 Euro (inclusiv T.V.A).

La data de 14.11.2008, reclamanta a încheiat actul adiţional nr. x la contractul de construire nr. x/14.11.2008 prin care se majora preţul total al locuinţei cu 3.573 euro, ajungând la un preţ total de 81.019 Euro (inclusiv T.V.A.).

Părţile au prevăzut la art. 14 din contract că acestea sunt obligate să respecte clauzele contractului, fiind răspunzătoare de daune interese ce ar putea decurge din nerespectarea acestora, iar potrivit art. 15, contractul de mandat îşi încetează valabilitatea la recepţia finală a locuinţei.

Invocând nerespectarea obligaţiei pârâtei de predare a locuinţei la termen, prin prezenta cerere reclamanţii au solicitat, în temeiul răspunderii civile contractuale, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, constând în prejudiciul material reprezentat de lipsa de folosinţă a imobilului.

Instanţa de apel a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Agenţia Naţională Pentru Locuinţe, împotriva încheierii din 3 iunie 2020 şi sentinţei civile nr. 1900 din 2 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B., a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată şi a obligat intimaţii să plătească suma de 3315,16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recurenţii au criticat hotărârea atacată susţinând că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 50/1991, Legea nr. 10/1995, H.G. nr. 808/2005, Normativul nr. 7/1999, H.G. nr. 807/2015, care definesc lucrările de construire, construcţia şi recepţia la terminarea lucrărilor, darea în folosinţă a unei construcţii, art. 969 C. civ. de la 1864 privind obligaţiile contractuale şi ale Legii nr. 152/1998 privind calităţile şi rolul A.N.L. de investitor şi coordonator al Programului de locuinţe A.N.L. Henri Coandă.

În esenţă, recurenţii susţin că pârâta A.N.L. s-a obligat, potrivit art. 969 C. civ. de la 1864 şi art. 1 şi 15 din contractul de mandat, să predea locuinţa finalizată conform autorizaţiei de construire şi proiectului tehnic, iar instanţa de apel, reţinând că pârâta ANL nu şi-a asumat obligaţia de realizare a locuinţei şi, implicit, pe cea de predare la termenul prevăzut în contractul de construire a făcut confuzie între lucrări de construcţie şi noţiunea de construcţie, finalizarea lucrărilor de construcţie şi recepţia la terminarea lucrărilor, predarea unor lucrări de construcţie şi darea în folosinţă a unei construcţii.

În acest sens, recurenta a arătat că atât timp cât recepţia la terminarea lucrărilor implică edificarea atât a construcţiei, cât şi a instalaţiilor de apă, canal, gaze şi curent electric, pârâta A.N.L. nu şi-a respectat obligaţia de finaliza şi preda la termen o construcţie racordată la utilităţi.

Contrar susţinerilor recurentei, în cauză nu au fost încălcate dispoziţiile legale privind legislaţia din materia construcţiilor, întrucât instanţa de apel nu a făcut nicio confuzie între lucrări de construcţie şi noţiunea de construcţie, finalizarea lucrărilor de construcţie şi recepţia la terminarea lucrărilor, predarea unor lucrări de construcţie şi darea în folosinţă a unei construcţii.

În realitate, criticile recurenţilor vizează modalitatea de interpretare de către instanţa de apel a clauzelor contractului de mandat încheiat între părţi, fiind nemulţumiţi de concluzia la care a ajuns aceasta, în privinţa obligaţiilor pe care şi le-ar fi asumat intimata ANL în baza acestuia.

Din analiza probatoriului administrat, instanţa de apel a constatat că:

"obligaţiile contractuale ale apelantei-pârâte constau în urmărirea executării şi finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, precum şi pentru a utiliza sumele din conturile de avans şi de credit ale reclamantului deschise la F.. în vederea recuperării cheltuielilor avansate de ANL pentru deschiderea amplasamentului şi executarea lucrărilor, precum şi a cheltuielilor necesare pe parcursul execuţiei, precum şi a celorlalte costuri cuprinse în preţul locuinţei." S-a mai reţinut şi că, deşi reclamanţii invocă nerespectarea unor obligaţii de realizare a unui cartier de locuinţe, ce trebuia să includă străzi şi utilităţi, în sarcina intimatei nu există nici o obligaţie cu privire la urmărirea unor astfel de lucrări.

În consecinţă, analiza condiţiilor răspunderii civile contractuale s-a făcut în limita acestor obligaţii ale intimatei, instanţa de apel apreciind că reclamanţii trebuiau să dovedească, în primul rând, fapta ilicită, respectiv că intimata nu a acţionat cu toată diligenţa necesară pentru urmărirea executării şi finalizării lucrărilor de construire a locuinţei, în lipsa dovedirii încălcării acestor obligaţii nefiind posibilă atragerea răspunderii contractuale a intimatei.

Instanţa de recurs nu poate reţine însă o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, câtă vreme controlul pe care îl poate face aceasta este numai de legalitate, nu şi de temeinicie. Or, mare parte a aspectelor invocate de către recurenţi are în vedere tocmai situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, solicitându-se practic, ca, în urma reinterpretării probatoriului administrat, să se constate temeinicia afirmaţiilor acestora, şi astfel să se stabilească o altă situaţie de fapt, din care, ulterior, să poată fi trase alte consecinţe juridice.

O altă critică a recurenţilor vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 998, art. 1073 şi 1084 C. civ. de la 1864, în analiza condiţiei prejudiciului în atragerea răspunderii contractuale a pârâtei, deoarece în mod greşit instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a confundat obligaţia mandatarului cu obligaţia constructorului; un prejudiciu constând în lipsirea de folosinţă poate fi afirmat doar dacă pentru bunul în dispută reclamanţii ar fi avut făcută recepţia finală şi reclamanţii ar fi făcut dovada unui contract de închiriere pe toată perioada în discuţie şi că nici ANL şi nici constructorul nu au avut în vedere că întârzierea predării construcţiei cauzează reclamanţilor lipsirea de folosinţă ("reclamanţii nu deţin bunul, nu sunt proprietarii acestuia").

Potrivit art. 998 C. civ. de la 1864 "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara".

De asemenea, conform art. 1073 C. civ. de la 1864 "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare" şi art. 1085 din acelaşi act normativ "debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligaţiei nu provine din dolul său".

Înalta Curte, verificând decizia recurată în ceea ce priveşte condiţia prejudiciului, constată că instanţa de apel a reţinut că pentru a se angaja răspunderea contractuală a pârâtei în temeiul contractului de mandat, reclamanţii trebuiau să dovedească, în primul rând, fapta ilicită, respectiv că aceasta nu a acţionat cu toată diligenţa necesară pentru urmărirea executării şi finalizării lucrărilor de construire a locuinţei.

Argumentul principal pentru care instanţa de apel a constatat că prejudiciul nu este dovedit îl reprezintă faptul că prejudiciul susţinut de reclamanţi este reprezentat de lipsirea sa de folosinţa imobilului pentru perioada cuprinsă între data la care imobilul trebuia predat la "cheie", şi data la care va avea loc predarea efectivă a acestuia cu toate utilităţile necesare.

Însă, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, locuinţa nu era realizată la cheie la momentul formulării cererii de chemare în judecată şi nu este finalizată nici în prezent, dar pârâta ANL nu şi-a asumat obligaţia de realizare a locuinţei şi, implicit, pe cea de predare la termenul prevăzut în contractul de construire, astfel că această situaţie nu dovedeşte neîndeplinirea obligaţiei de urmărire a execuţiei lucrărilor de construire.

Or, nepredarea locuinţei, la care se raportează prejudiciul afirmat, priveşte obligaţia de realizare a lucrărilor de construire, ce izvorăşte din contractul de construire, iar nu obligaţia de supraveghere ce revenea mandatarului.

În cauză, se reţine că reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei A.N.L. la plata daunelor moratorii constând în echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei contractuale de a edifica şi preda la termen locuinţa.

Prin urmare, fiind invocată răspunderea civilă contractuală pentru nerespectarea obligaţiei de a preda la termen locuinţa, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a reţinut ca fiind incidente dispoziţiile art. 998 C. civ. de la 1864, care reglementează răspunderea civilă delictuală, pentru a se putea susţine aplicarea greşită a acestora.

Înalta Curte constată că în mod just instanţa de apel a analizat cerinţele răspunderii civile contractuale şi a reţinut că prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a locuinţei, invocat de reclamantă, nu este cert, în condiţiile în care, în absenţa unor probe care să ateste posibilitatea reală şi efectivă a reclamanţilor de a ceda contra cost folosinţa imobilului pe toată perioada în litigiu, nu se poate susţine că reclamanţii ar fi putut închiria, mai ales neîntrerupt, imobilul la preţul practicat pe piaţa liberă.

S-a reţinut în mod corect de instanţa de apel că, prejudiciul astfel afirmat de reclamanţi are un caracter incert, având semnificaţia pierderii şansei de realizare a unui avantaj economic, iar nu un prejudiciu efectiv.

În acest sens, la stabilirea daunelor-interese pe cale judiciară conform art. 1084-1086 C. civ. de la 1864, reclamanţii trebuiau să dovedească atât existenţa, cât şi întinderea prejudiciului, respectiv pierderea efectiv suferită şi câştigul nerealizat ca urmare a executării neconforme a obligaţiilor contractuale privind predarea locuinţei de către pârâtă fără utilităţile de care se face vorbire.

Legat de acest aspect, trebuie avut în vedere că preţul imobilului a fost subvenţionat de Stat, fiind astfel sub valoarea de piaţă a construcţiei, iar reclamanţii au cesionat drepturile ce decurg din contractul de construire cu aproximativ dublul preţului suportat de aceştia.

Daunele-interese nu pot cuprinde decât ceea ce este consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei. Or, lipsa de folosinţă a unui bun nu este consecinţa neîndeplinirii obligaţiei mandatarului, ci, cel mult, a celui care avea îndatorirea de realizare a bunului.

Nu în ultimul rând, se reţine că prin criticile invocate de recurentă privind reanalizarea obligaţiilor asumate de părţi prin contractul de mandat şi prin contractele în care reclamantul nu este parte, prezentarea situaţiei de fapt referitor la finanţarea şi realizarea utilităţilor pentru cartierul Henri Coandă, precum şi nedovedirea de către reclamant a despăgubirilor solicitate, sunt reiterate aspecte de netemeinicie care au fost analizate în contradictoriu de instanţele devolutive, neputând face obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului în lipsa indicării unor critici de nelegalitate, care să poată fi încadrate în motivul de casare invocat.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că normele de drept material au fost corect aplicate raportului juridic dedus judecăţii, fiind astfel nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente.

Recurenţii au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., indicând situaţia deciziei nr. 5197/25.04.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în care ICCJ a reţinut în considerente obligaţiile pârâtei ANL în calitate de agent guvernamental, de a asigura finalizarea lucrărilor de construire pe ambele componente: locuinţa şi infrastructura cu utilităţile şi urbanizarea, existenţa prerogativelor legale cu care a fost investită ANL ca instituţie de interes public prin Legea de organizare nr. 152/1998, încălcarea de către aceasta a principiului bunei administrări adoptând o conduită prin care a vătămat dreptul beneficiarului de a se bucura de prerogativele dreptului de proprietate şi inexistenţa vreunui obstacol în realizarea obligaţiilor, care să se încadreze într-una dintre cauzele exoneratoare de răspundere.

Au apreciat recurenţii că aceasta reprezintă tocmai putere de lucru judecat cu rolul său reglator şi integrator al relaţiilor sociale şi de asigurare a predictibilităţii justiţiei, nefiind posibile existenţa de soluţii juridice opuse, în situaţii juridice identice.

Instanţa de apel a reţinut că, în faţa primei instanţe reclamanţii au depus hotărâri judecătoreşti pronunţate în alte cauze similare, iar prima instanţă nu a reţinut că acestea ar avea o altă valoare decât aceea de practică judiciară în prezenta cauză. S-a apreciat că acestea privesc alte raporturi juridice decât cel dedus judecăţii şi nu pot conţine statuări în ce priveşte situaţia de fapt în cauză. Prin urmare, în mod corect s-a apreciat de către prima instanţă de control judiciar că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se putea reţine efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, acestea având doar valoare jurisprudenţială. Or, jurisprudenţa naţională nu are calitatea unui izvor de drept în sistemul nostru juridic, instanţa de judecată fiind obligată să se raporteze la particularităţile concrete ale speţei.

Sub un prim aspect se impune precizarea că dispoziţiile art. 431 C. proc. civ. reglementează efectele hotărârii judecătoreşti, respectiv efectul negativ, în sensul că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect" (alin. (1) şi efectul pozitiv, în sensul că "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă" (alin. (2). Din dispoziţiile legale anterior citate, rezultă cu prisosinţă că referirea la "oricare dintre părţi" din alin. (2) al art. 431 C. proc. civ. are în vedere numai părţile care au participat în litigiul iniţial, astfel că în litigiul ulterior, ce se desfăşoară între aceleaşi părţi, fiecare dintre ele poate să opună celeilalte lucrul anterior judecat între ele, dacă acesta are legătură cu chestiunile dezbătute în noul litigiu.

Această concluzie este întărită inclusiv de dispoziţiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.

Din analiza deciziei civile nr. 5197/25.04.2013 invocată de recurenţi, instanţa de recurs constată că aceştia nu au fost părţi în litigiul în care a fost pronunţată hotărârea, astfel încât, în raport cu dispoziţiile art. 431 C. proc. civ., aceştia fiind terţi şi nu părţi, nu pot invoca în favoarea lor efectul pozitiv al acestei hotărâri judecătoreşti.

Faţă de această situaţie, se apreciază că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 201A din 13 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 201A din 13 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2023.