Procedural standing in telecom infrastructure damage claims: ratification of third-party lease via handover protocol validates contractual basis for action despite absent direct contract.

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 09.08.2022, societatea "Telecomunicaţii C.F.R." S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. RC-CF TRANS S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 4.983.715,09 RON, reprezentând despăgubiri, precum şi cheltuieli de judecată.

Pe calea întâmpinării, pârâta a solicitat respingerea acţiunii atât pe cale de excepţie, context în care a invocat lipsa calităţii procesuale active, cât şi pe fond.

Prin sentinţa civilă nr. 564/C/27.11.2023, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentinţe civile, societatea "Telecomunicaţii C.F.R." S.A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 354/Ap/06.03.2024, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis apelul, a anulat sentinţa apelată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Împotriva aceste decizii, S.C. RC-CF TRANS S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin memoriul de recurs, a arătat că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 9, art. 36, art. 204 şi art. 478 alin. (3) C. proc. civ. şi cuprinde motive contradictorii.

În opinia sa, instanţa de apel, reţinând că reclamanta, prin semnarea procesului-verbal de predare primire nr. Tc/AR5/2/1581/20.06.2006, a ratificat contractul de închiriere încheiat între pârâtă şi Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. (în continuare, C.N. CFR S.A.), a schimbat, în calea devolutivă de atac, cauza acţiunii, întrucât instanţa a fost învestită cu pretenţii născute dintr-un contract de comodat încheiat în formă simplificată între părţile litigiului, având ca obiect dreptul de folosinţă gratuită asupra reţelei de telecomunicaţii.

A susţinut că, deşi cererea de chemare în judecată nu a fost modificată conform art. 204 C. proc. civ., iar prima instanţă a examinat-o prin prisma cauzei juridice invocate de titulara sa - reţinând că aceasta nu a probat existenţa unui raport contractual născut între părţile litigiului, ci că transmiterea dreptului de folosinţă asupra reţelei de telecomunicaţii a avut la bază un contract de închiriere semnat de pârâtă cu C.N. CFR S.A. -, prin cererea de apel, reclamanta a invocat un pretins contract de comodat.

Potrivit recurentei, această modificare a acţiunii în apel a fost valorificată prin decizia recurată, împrejurare care încalcă principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

A mai arătat că instanţa de apel, contrar voinţei părţilor, a conferit procesului-verbal de predare-primire a reţelei de telecomunicaţii, semnat de părţi, valoarea de înscris prin care reclamanta a ratificat contractul de închiriere semnat de pârâtă cu C.N. CFR S.A. A susţinut că această calificare, dacă ar fi reală, ar conduce la concluzia că recurenta a încheiat contractul cu un reprezentant al intimatei, însă cuprinsul contractului de închiriere relevă împrejurarea că C.N. CFR S.A. s-a angajat contractual în nume propriu, aspect necontestat de părţi sau de probele administrate în cauză şi confirmat de reclamantă prin cererile formulate pe parcursul procesului.

În consecinţă, titulara cererii de recurs a subliniat că argumentele instanţei de apel demonstrează că a dat o altă calificare juridică situaţiei de fapt expuse de reclamantă, schimbând astfel cauza juridică a acţiunii în calea devolutivă de atac, cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 9, art. 36, art. 204 şi art. 478 alin. (3) C. proc. civ., fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A criticat decizia atacată şi prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind contradictorii considerentele curţii de apel prin care a reţinut că reţeaua de telecomunicaţii a făcut obiect al contractului de închiriere pe care l-a încheiat cu C.N. CFR S.A. cu cele potrivit cărora aceasta din urmă a încheiat contractul în calitate de reprezentantă a reclamantei.

A mai menţionat că facturile care au fost emise de intimată, referitoare la valoarea unor pagube la reţeaua de telecomunicaţii, nu vizează segmentul de infrastructură feroviară ce a format obiect al contractului de închiriere menţionat anterior, astfel că nici prin aceste înscrisuri nu se poate demonstra existenţa unui raport contractual între părţile litigiului.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, iar recurenta a răspuns la întâmpinare.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Pentru a statua asupra calităţii procesuale active, instanţele anterioare au reţinut identic situaţia de fapt, însă au interpretat diferit actele juridice încheiate de părţi.

Dacă tribunalul a notat că instalaţiile şi echipamentele de telecomunicaţii au făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/27.04.2006 încheiat între C.N. C.F.R. S.A., în calitate de locator, şi pârâtă, în calitate de locatar, iar procesul-verbal de predare-primire nr. Tc/AR5/2/1581/20.06.2006 a fost semnat de părţile litigiului în executarea contractului de închiriere (căruia nu i se poate reţine natura juridică de contract de comodat) şi a tras concluzia inexistenţei unui raport juridic contractual între părţi, curtea de apel a reţinut, în schimb, că folosinţa instalaţiilor de telecomunicaţii a fost transmisă de locator fără a le deţine în proprietate, iar prin semnarea procesului-verbal de predare-primire amintit, reclamanta a ratificat contractul de închiriere dintre C.N. CFR S.A. şi pârâtă şi că, ulterior, pe parcursul derulării lui, părţile litigiului au întocmit, periodic, procese-verbale de constatare a stării bunurilor exploatate de pârâtă; a stabilit că între părţi există raporturi juridice care justifică, astfel, calitatea procesuală activă.

Recurenta a criticat decizia instanţei de apel, apreciind că a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură regăsite în art. 9, art. 36, art. 204 şi art. 478 alin. (3) C. proc. civ., a căror nesocotire atrage sancţiunea nulităţii. A susţinut că, în lipsa modificării în termenul legal a cauzei cererii de chemare în judecată, curţii de apel nu-i era îngăduit să o valorifice, iar procedând într-un atare mod, a nesocotit principiul disponibilităţii şi limitele efectului devolutiv al apelului.

În acest context, Înalta Curte subliniază că noţiunea de cauză juridică poate viza şi acţiunea civilă (causa petendi) - reprezentând scopul urmărit de cel care o promovează, cu accent pe situaţia de fapt, dar şi dreptul (causa debendi) - primind sensul de fundament al pretenţiei concrete deduse judecăţii, cu caracter constant, indiferent de calea procedurală aleasă. Astfel, spre deosebire de cauza acţiunii, care reflectă scopul urmărit de reclamant, explicat prin motivele ce l-au determinat să acţioneze, cauza dreptului constituie cauza cererii de chemare în judecată, temeiul ei juridic; potrivit regulilor procedurii civile, ea nu poate fi schimbată în căile de atac.

În speţă, cauza acţiunii civile este repararea prejudiciului pretins a fi fost cauzat de către pârâtă, prin exploatarea necorespunzătoare a echipamentelor de telecomunicaţii, iar cauza cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă contractuală.

În justificarea cauzei, reclamanta a invocat o serie de acte normative, cu referire în special la H.G. nr. 706/2002, în baza căreia, înfiinţată ca filială a C.N. C.F.R. S.A., a dobândit proprietatea acestor instalaţii, dar şi H.G. nr. 27/2004, care a recunoscut C.N. C.F.R. S.A. dreptul de a închiria părţile din infrastructura feroviară clasificate ca neinteroperabile, cum erau cele din speţă; ca atare, apreciind că C.N. C.F.R. S.A. nu putea transmite folosinţa şi a subsistemului de telecomunicaţii, dar că intimata trebuia să beneficieze de acesta, pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii de siguranţă, reclamanta a susţinut că a fost de acord cu transmisiunea folosinţei, care, deşi neformalizată, iniţial, prin vreun înscris, a fost executată prin semnarea procesului-verbal de predare-primire nr. Tc/AR5/2/1581/20.06.2006; aşa fiind, a apreciat că existenţa unor raporturi juridice cu pârâta rezultă din succesiunea acestor acte normative şi contractuale.

Contrar criticilor recurentei vizând schimbarea, în apel, a cauzei cererii de chemare în judecată, Înalta Curte observă că o atare modificare nu s-a produs, căci reclamanta nu a invocat alte împrejurări decât cele deja prezentate tribunalului; ca atare, calitatea ei procesuală a fost stabilită, în urma propriei interpretări pe care curtea de apel a dat-o actelor juridice deja deduse judecăţii şi în considerarea aceloraşi argumente care fundamentaseră, în opinia titularei demersului judiciar, îndrituirea sa de a acţiona, calificându-le în sens opus, însă, primei instanţe.

De aceea, statuările instanţei de apel nu încalcă normele de procedură la care recurenta s-a referit, neputându-se reţine nici schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată în apel, nici încălcarea principiului disponibilităţii ori a caracterului devolutiv al apelului.

Referitor la criticile vizând considerentele contradictorii ale deciziei atacate, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa supremă constată că este inexactă afirmaţia recurentei potrivit căreia s-ar fi statuat că C.N. CFR S.A. a încheiat contractul de închiriere în calitate de reprezentantă a reclamantei, acest argument lipsind din motivarea curţii de apel, care a reţinut însă faptul predării de către locator a instalaţiilor de telecomunicaţii aparţinând reclamantei către pârâtă, precum şi împrejurarea că această conduită, pe care legea civilă nu o interzicea, a fost confirmată de proprietară prin semnarea procesului-verbal de predare-primire nr. Tc/AR5/2/1581/20.06.2006, prin care a ratificat cedarea anterioară a folosinţei prin închiriere.

Prin urmare, criticile invocate de recurentă sunt nefondate, iar decizia instanţei de apel, de a recunoaşte titularei demersului judiciar calitatea procesuală, este legală, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 354/Ap/06.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 noiembrie 2024.