Medical services contract dispute: positive effect of res judicata bars damages claim based on prior contract interpretation

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 ianuarie 2014 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A. a chemat în judecată pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei de judecată să dispună rezilierea contractelor de prestări servicii medicale 140/948/06.09.2010 şi 278/06.09.2010, precum şi obligarea la plata sumei de 6.005.944,04 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 1273 din 4 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.005.944,04 RON contravaloare servicii neefectuate şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 64264 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu expertiză.

Totodată, a respins capătul de cerere privind rezilierea contractelor de prestări servicii, ca rămas fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe pârâta A. S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea apelului, rejudecarea fondului, schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată şi nefondată.

Prin decizia nr. 376 din 16 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1273 din 4 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A. şi, în consecinţă, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 12 iulie 2017, sub nr. x/2014*.

La termenul din 29.11.2017, instanţa a reţinut că prezenta cauză este un litigiu cu profesionişti, iar nu o cauză derivând dintr-un contract de achiziţie publică.

Prin sentinţa nr. 1139 din 16 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2014, astfel cum a fost completată prin sentinţa nr. 367 din 6 aprilie 2021, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare, a respins ca neîntemeiată acţiunea având ca obiect "reziliere contract" formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. Totodată, a obligat pârâta să achite în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Prahova diferenţa de onorariu expert în sumă de 4.913 RON.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A. - Sucursala Ploieşti a declarat apel, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 40 din 9 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A. împotriva sentinţei nr. 1139 din 16 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Prahova.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A. - Sucursala Regională Ploieşti a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi admiterea acţiunii, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în motivare, recurenta a susţinut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Detaliind, recurenta a solicitat să se constate faptul că, deşi în considerentele hotărârii recurate instanţa de apel a reţinut că sentinţa atacată este amplu şi temeinic motivată, niciuna dintre instanţele de fond şi apel nu a analizat cu atenţie probele administrate, pronunţând hotărâri strict pe baza altor hotărâri judecătoreşti definitive care nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii. În acest sens, recurenta a solicitat instanţei de recurs să constate că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel se află în eroare întrucât nu există identitate de obiect şi de calităţi procesuale în cauzele evocate de cele două instanţe.

În concret, a arătat că, prin cererea dedusă judecăţii, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6.005.944,04 RON, reprezentând daune interese pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea contractului nr. x/948/06.09.2010 încheiat între părţi, în perioada 2010-2012, perioadă anterioară dosarului menţionat de instanţa de fond, astfel încât solicită să se constate că în mod neîntemeiat instanţa de fond i-a respins cererea pe motiv că, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Totodată, recurenta arată că, în speţă, are calitate de reclamantă, iar A. are calitate de pârâtă, părţile având calităţi procesuale diferite faţă de cele avute în cauza menţionată de instanţa de fond.

În continuare, susţine că, în loc să facă o apreciere proprie a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, ambele instanţe redau citate întregi din raportul de expertiză întocmit în cauză, pronunţând hotărârea pe baza altor sentinţe (6388/30.10.2013 a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. x/2013).

De asemenea, solicită a se observa faptul că instanţa a pronunţat hotărârea raportându-se la alte litigii, fără să facă o analiză proprie a cauzei deduse judecăţii şi că, din întregul material probator aflat la dosarul cauzei, contrar celor reţinute de instanţa de apel, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract.

Totodată, a apreciat că nu se poate pune în discuţie autoritatea de lucru judecat între litigiile tranşate de Tribunalul Bucureşti şi prezentul litigiu, fapt reţinut şi de Curtea de Apel Ploieşti care, în opinia recurentei, în mod nejustificat a conchis în sensul că "în mod judicios Tribunalul Prahova a ţinut cont de analiza Tribunalului Bucureşti care a constituit raţionamentul care a determinat soluţiile adoptate în cele două dosare."

În continuare, referindu-se la ceea ce a reţinut Curtea de Apel Ploieşti, respectiv că nu poate fi vorba de o neexecutare, chiar şi parţială, a intimatei-pârâte în derularea contractului nr. x/948/06.09.2010 şi nici de o culpă grefată pe o interpretare unilaterală a pârâtei, atât timp cât acest mod de interpretare a contractului rezultă din deciziile nr. 11/2011, 6/2012 ale Curţii de Conturi, precum şi din sentinţa nr. 6388/30.10.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2013, fiind întărite şi de concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, recurenta susţine că ambele instanţe se află în eroare cu privire la această chestiune, în cauză nefiind o identitate de obiect.

În acest sens, reiterează faptul că, prin cererea dedusă judecăţii, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6.005.944,04 RON, reprezentând daune interese pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea contractului nr. x/948/06.09.2010, în perioada 2010-2012, perioadă anterioară dosarului menţionat de instanţa de fond.

Prin urmare, solicită instanţei de recurs să observe faptul că, în temeiul art. 2.1 din Contract, A., în calitate de Prestator, s-a obligat faţă de recurenta-reclamantă să efectueze investigaţii şi consultaţii de medicina muncii necesare Beneficiarului, în condiţiile şi în conformitate cu obligaţiile asumate prin contract, iar diferenţele achitate de recurentă, reprezentând contravaloarea unor servicii neefectuate, se ridică la suma de 6.005.944,04 RON.

Nu în ultimul rând, faţă de împrejurarea că a făcut dovada existenţei unor raporturi contractuale şi a executării propriilor obligaţii, iar pârâta nu a făcut nicio dovadă în sensul stingerii integrale a obligaţiilor contractuale, recurenta solicită a se reţine în sarcina pârâtei o obligaţie de plată în sumă de 6.005.944,04 RON şi a dobânzii contractuale calculate până la achitarea integrală a debitului.

La 29 aprilie 2022, recurenta a precizat că din eroare a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata dobânzii contractuale, întrucât acest capăt de cerere nu se regăseşte în cererea introductivă, menţionând, totodată, că este de acord cu soluţionarea recursului de completul de filtru, în situaţia în care acesta va fi găsit admisibil în principiu.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă a criticat decizia instanţei de apel susţinând, în esenţă, că aceasta nu a analizat cu atenţie probele administrate în dosarul cauzei, pronunţând decizia atacată strict în baza altor hotărâri judecătoreşti care nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii, întrucât nu există identitate de obiect şi de calităţi procesuale în cauzele evocate de instanţă.

Deşi autoarea recursului şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, criticile recurentei nu vizează încălcarea sau aplicarea greşită a unei norme de drept material, ci acele considerente prin care instanţa de apel a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Cum respectivele considerente presupun aplicarea unor norme de drept procesual (art. 430 şi următoarele din C. proc. civ.), criticile recurentei se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din perspectiva acestui motiv de casare.

Înalta Curte subliniază că între excepţia autorităţii de lucru judecat (efectul negativ) şi puterea de lucru judecat (efectul pozitiv) există o distincţie clară.

Astfel, efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate (de părţi, obiect şi cauză juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, iar prezumţia de lucru judecat impune consecvenţa în judecată şi operează atunci când efectul hotărârii se manifestă pozitiv, relevând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre aceleaşi părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

În acest din urmă caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior, neimpunându-se ca instanţa să identifice tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Or, în prezenta cauză, s-a valorificat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, adică s-au reţinut acele aspecte dezlegate printr-o judecată anterioară, care au legătură cu ceea ce s-a dedus ulterior judecăţii, în acord cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Soluţia apare în acord cu dispoziţiile legale anterior menţionate ce obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis anterior şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii ulterior.

Aşadar, în această situaţie, instanţa de apel nu respinge acţiunea în baza autorităţii de lucru judecat, ci are obligaţia de a judeca în fond, însă soluţia trebuie să ţină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecăţii.

Recurenta-reclamantă confundă, însă, efectul negativ al autorităţii de lucru judecat cu efectul pozitiv, care se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă, de natură să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Ţinând seama de faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată ca efect al puterii de lucru judecat, argumentele prezentate de recurentă se impun a fi înlăturate prin raportare la efectele generate de această situaţie, cu atât mai mult cu cât, într-o astfel de ipoteză, instanţa de apel are obligaţia de a-şi fundamenta soluţia pe constatările din hotărârile ce au dezlegat chestiunea ce face obiectul acestui litigiu, respectiv pretinsa neexecutare culpabilă a intimatei-pârâte în derularea contractului nr. x/948/06.09.2010 (înregistrat la intimata-pârâtă sub nr. x/06.09.2010).

Aşa fiind, se constată că, în speţă, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut în mod corect considerentele sentinţei nr. 6388 din 30 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2013, considerente care au intrat sub autoritatea lucrului judecat.

Prin urmare, chiar dacă acţiunea de faţă vizează altă perioadă contractuală decât cea analizată în dosarul mai sus menţionat şi chiar dacă părţile nu au avut aceeaşi calitate procesuală în ambele dosare, la baza pretenţiilor a stat acelaşi act juridic, care a făcut deja obiectul analizei/interpretării unei alte instanţe (Tribunalul Bucureşti), în sensul celor statuate prin considerentele sentinţei nr. 6388 din 30 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2013, anume că preţul stabilit în contract nu depinde de serviciile efectiv prestate, ci numai de numărul total de salariaţi iar, din această perspectivă, verificarea modului în care au fost respectate obligaţiile legate de prestarea efectivă a serviciilor (natura şi cantitatea acestora, întocmirea situaţiilor şi rapoartelor) este irelevantă pentru stabilirea cuantumului preţului, preţ care a fost stabilit prin contract pentru numărul total de angajaţi, facturat în conformitate cu această convenţie, necontestat şi nemodificat prin voinţa ulterioară a părţilor.

Aşadar, în analiza conduitei intimatei-pârâte, instanţa de apel nu putea face abstracţie de aceste considerente care se impun cu putere de lucru judecat şi în litigiul pendinte, astfel încât în mod corect prima instanţă de control judiciar a reţinut că, dacă au existat plăţi fără o contraprestaţie efectivă din partea S.C. A. S.R.L., această situaţie este nu numai permisă, dar şi generată de contract, prin care s-a instituit o modalitate de plată de tip abonament, prin raportare la numărul total de angajaţi existenţi, fără a fi posibilă o ajustare în funcţie de numărul şi tipul serviciilor efectiv prestate.

În altă ordine de idei, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel nu a pronunţat decizia recurată exclusiv în baza efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ci convingerea instanţei, materializată în soluţia pronunţată, a fost fundamentată pe o analiză proprie a clauzelor contractuale şi pe coroborarea întregului material probator administrat în cauză, constând în înscrisuri, inclusiv deciziile nr. 11/2011 şi nr. 6/2012 date de Curtea de Conturi, dar şi în expertiza judiciară specialitatea contabilitatea efectuată în cauză.

Constatând, aşadar, că nu este incident motivul de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. raportat la art. 493 alin. (6) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ PLOIEŞTI împotriva deciziei nr. 40 din 9 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ PLOIEŞTI împotriva deciziei nr. 40 din 9 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Dată în camera de consiliu, azi, 31 octombrie 2023 şi pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.