Suspension of civil appeal upheld pending criminal probe into forged assignment contract.

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2025

Analizând actele de la dosar şi încheierea atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 29.07.2021 sub nr. x/2021, întemeiată pe art. 1.235, art. 1.250 şi art. 1.566 C. civ. şi Regulamentul (UE) nr. 1.215/2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B.., S.C. C. S.R.L. şi D., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună constatarea nulităţii contractului de cesiune încheiat între pârâţii B.. şi S.C. C. S.R.L. având ca obiect cedarea creanţei în valoare de 1.044.047,45 euro deţinută împotriva debitorului cedat S.C. E. S.R.L. şi a creanţei în valoare de 142.542,50 euro deţinută împotriva debitorului cedat S.C. F. S.R.L., întrucât a fost încheiat fără consimţământul şi în dauna pârâtei B.., anularea tuturor actelor subsecvente acestuia, repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Pe calea întâmpinării, pârâta S.C. C. S.R.L. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D., iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul D. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi, în subsidiar, calificarea întâmpinării/răspunsului la întâmpinare ca fiind o cerere de intervenţie accesorie în sprijinul reclamantului, precum şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Pârâta B.., prin întâmpinare, a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1051/26.04.2023, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; totodată, a respins ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B..

Împotriva acestei sentinţe civile, A. şi B.., respectiv D. au formulat câte o cerere de apel.

În cursul judecăţii cererilor de apel, A. şi B.., în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., au formulat o cerere de suspendare a judecăţii apelurilor până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cerere admisă prin încheierea din 11.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Această încheiere a fost atacată cu recurs de S.C. C. S.R.L., întemeiat pe art. 414 alin. (2) coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând casarea ei, cu consecinţa respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare a judecăţii şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea continuării judecăţii cererilor de apel.

În motivarea căii de atac declarate, din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., evocând dispoziţiile art. 233 alin. (1) lit. j) şi ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta a reproşat instanţei de apel faptul că nu a motivat în ce constă caracterul esenţial al argumentelor/susţinerilor invocate, de natură a justifica concluzia existenţei unei înrâuriri hotărâtoare pe care l-ar putea avea soluţia ce s-ar putea da în dosarul penal asupra modului de soluţionare a acţiunii civile de faţă.

Astfel, a susţinut că instanţa de apel nu a argumentat în ce modalitate soluţia ce va fi pronunţată în dosarul penal ar influenţa soluţia din procesul civil pendinte, deşi obligativitatea motivării unei hotărârii judecătoreşti, inclusiv a unei încheieri interlocutorii, constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din legea fundamentală şi a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamantale.

În opinia autoarei recursului, instanţa s-a rezumat la a prelua în mod succint şi lacunar motivarea cererii de suspendare, reţinând doar că a fost începută urmărirea penală, fără a face propria cercetare judecătorească pentru a stabili dacă aceasta putea avea sau nu un rol determinant în cauză.

Circumscris celui de-al doilea motiv de casare invocat, statuat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a invocat încălcarea/aplicarea greşită a normei de procedură reglementată de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cu referire la prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru ca acest caz de suspendare facultativă să devină operant, a susţinut că numai începerea urmăririi penale in personam răspunde exigenţelor cerute pentru luarea unei măsuri cu efecte importante de întrerupere a cursului judecăţii procesului civil, întrucât acceptarea ca fiind suficientă începerea urmăririi penale in rem ar deschide calea unor abuzuri procesuale, permiţând tergiversarea procesului civil prin formularea unor plângeri penale cu efect imediat de suspendare a judecăţii cauzei civile.

Cum dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu fac nicio distincţie între urmărirea penală in rem şi urmărirea penală in personam, autoarea recursului a afirmat că acestea, în circumstanţele concrete ale pricinii, nu pot fi înţelese şi interpretate decât în sensul în care urmărirea penală a început cu privire la persoana bănuită că ar fi săvârşit o faptă de natură penală, pentru că numai astfel s-ar putea aprecia că soluţia pronunţată de instanţa penală ar putea avea o înrâurire hotărâtoare şi asupra modului de soluţionare a cauzei civile.

A mai precizat că sintagma "s-a început urmărirea penală" trebuia interpretată numai în sensul art. 305 alin. (3) C. proc. pen.., întrucât, la momentul începerii urmăririi penale in rem, situaţia cu privire la infracţiunea pentru care a fost sesizat organul de urmărire penală nu este suficient conturată, nu are nicio bază probatorie, ci doar o simplă sesizare; prin urmare, oportunitatea suspendării cauzei civile ar fi putut fi discutată doar după ce urmărirea penală era continuată in personam, deoarece numai în acest fel se putea stabili care ar fi fost înrâurirea hotărârii penale asupra cauzei civile.

În opinia sa, prin formularea plângerii penale înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, având ca obiect, printre altele, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv a înscrisului ce face obiectul prezentei cauze, contractul de cesiune de creanţă din 21.04.2021, apelanţii au urmărit tergiversarea procesului, cunoscând posibilitatea instanţei de a suspenda judecata cauzei până la soluţionarea plângerii penale.

Cu referire la cea de-a doua condiţie necesar a fi îndeplinită, contrar celor reţinute de instanţa de apel, a susţinut că soluţia ce urmează a se pronunţa în cauza penală nu are nicio înrâurire asupra soluţiei din litigiul pendinte, iar soluţia de suspendare a judecăţii cauzei nu reprezintă altceva decât o materializare a încălcării dreptului la un proces desfăşurat într-un termen optim şi previzibil, potrivit art. 6 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 6.1 din C.E.D.O.

A învederat că prezenta cauză se află pe rolul instanţelor din anul 2021, iar o eventuală tergiversare a procesului ar provoca o vătămare a intereselor intimatei-pârâte, care nu ar putea să dispună executarea obligaţiei transferate prin contractul de cesiune nr. x/21.04.2021.

A concluzionat în sensul că nu există niciun motiv temeinic justificat pentru care judecata cauzei ar trebui să stagneze până la soluţionarea dosarului penal.

Intimatul-reclamant A. şi intimata-pârâtă B.. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, întrucât nemulţumirea părţii cu privire la motivarea încheierii recurate nu se poate confunda cu lipsa motivării, raţionamentul expus de instanţa de apel fiind ireproşabil, câtă vreme cuprinde analiza în detaliu a condiţiilor cerute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin raportare la materialul probator.

Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au invocat nulitatea acestuia deoarece nu este dezvoltat astfel cum prevede art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., iar în raport cu obiectul acţiunii, au precizat că, în situaţia în care în dosarul penal s-ar dispune, urmare a stabilirii existenţei săvârşirii unor înfracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, anularea înscrisului "contract de cesiune din 21.01.2021 încheiat între S.C. C. S.R.L. şi B..", în mod rezonabil, prin efectul art. 28 C. proc. pen.., soluţia din prezentul dosar nu ar putea nesocoti acest fapt juridic.

A conchis prin a aprecia în sensul că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată cercetată în dosarul penal nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti are o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se pronunţa în dosarul civil.

Recurenta-pârâtă nu a înţeles să uzeze de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 08.10.2024 s-a fixat termen în şedinţă publică la 15.01.2025, cu citarea părţilor, iar prin încheierea din 16.10.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus, din oficiu, preschimbarea termenului de judecată stabilit pentru 15.01.2025, la 05.02.2025, cu citarea părţilor.

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Demersul procesual pune în discuţie, în considerarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta susţinând, în esenţă, că suspedarea judecăţii cauzei civile nu intervine în cazul începerii urmăririi penale in rem, nefiind suficientă începerea urmăririi penale doar cu privire la faptă, ci ar trebui să fie declanşată etapa urmăririi penale in personam, respectiv că soluţia ce urmează a fi pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Pachetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nu are nicio înrâurire asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa în litigiul pendinte, iar din perspectiva cazului de casare statuat de pct. 6 al aceluiaşi articol, nemotivarea încheierii cu privire la modul concret în care soluţionarea dosarului penal ar influenţa hotărârea ce urma să fie pronunţată în procesul civil.

Prealabil, Înalta Curte subliniază că potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

Cazul de suspendare facultativă reglementat de dispoziţiile menţionate are în vedere ipoteza în care judecata cauzei depinde de stabilirea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, fiind însă necesar să se fi declanşat urmărirea penală în legătură cu infracţiunea respectivă pentru a se putea lua în discuţie oportunitatea dispunerii măsurii suspendării judecăţii.

Analizând critica subsumabilă ipotezei de casare înscrisă în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul neîntemeiat al acesteia, întrucât - astfel cum s-a reţinut prin decizia nr. 21/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 460/20.06.2017 - art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu face nicio distincţie în funcţie de stadiul şi tipul urmăririi penale - cu privire la faptă sau cu privire la persoană - şi atrage interpretarea sa potrivit principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

În egală măsură, constată că recurenta, prin argumentele aduse în susţinerea neîndeplinirii primei condiţii impuse de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ignoră faptul că prin decizia menţionată a fost dezlegată în mod definitiv problema de drept dedusă judecăţii, concluzia mecanismului de unificare a practicii pronunţat de Înalta Curte fiind clară, iar potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, partea I.

Prin urmare, se reţine că, în mod nejustificat şi cu ignorarea dezlegărilor obligatorii anterioare ale instanţei supreme, se susţine faptul că începerea urmăririi penale in rem nu ar reprezenta o condiţie suficientă, prin sine însăşi, pentru a conduce analiza oportunităţii suspendării judecăţii.

Nici argumentele recurentei prin intermediul cărora se susţine inexistenţa elementelor din care să rezulte înrâurirea hotărâtoare a soluţiei ce s-ar putea da în dosarul penal asupra litigiului civil de faţă nu sunt fondate.

În acest sens, Înalta Curte notează că verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu are loc in abstracto¸ ci prin raportare la obiectul şi cauza pretenţiilor deduse judecăţii în faţa instanţei chemate să aprecieze asupra incidenţei cazului de suspendare, la apărările formulate de către pârâţi, la probatoriul administrat, respectiv la infracţiunile care fac obiectul urmăririi penale, pentru a se stabili în ce măsură existenţa sau inexistenţa acestora ar putea să influenţeze soluţia în pricina civilă.

În cazul de faţă se constată că, prin acţiunea promovată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B.., S.C. C. S.R.L. şi D., constatarea nulităţii contractului de cesiune încheiat la 21.04.2021 între pârâţii B.. şi S.C. C. S.R.L., având ca obiect cedarea unor creanţe fără consimţământul şi în dauna pârâtei B.., cu consecinţa anulării tuturor actelor subsecvente şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia.

Pricina în raport cu care s-a cerut suspendarea, nr. 1980/159/P/2023, aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, vizează plângerea penală formulată de A., în calitate de reprezentant al B.. împotriva lui D., S.C. C. S.R.L. şi G. sub aspectul săvârşirii (şi) a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată a contractului de cesiune nr. x/21.04.2021.

Întrucât verificarea caracterului fals al documentului care atestă încheierea contractului de cesiune a căruia anulare se solicită în pretenta cauză urmează a fi efectuată de către organele de urmărire penală în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că măsura suspendării este justificată de obiectul urmăririi penale şi de cel al cauzei de faţă. Astfel, plângerea penală formulată vizează acte şi împrejurări care au legătură directă cu litigiul dedus judecăţii civile, de vreme ce în dosarul penal este cercetat eventualul caracter fals al înscrisului ce constată contractul a cărui anulare se solicită în prezentul proces civil.

În această situaţie concretă, Înalta Curte apreciază, contrar susţinerilor recurentei, că, în cauză, erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că posibila existenţă a unei infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, care face obiectul urmăririi penale în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, are o înrâurire hotărâtoare asupra cauzei deduse judecăţii din dosarul civil, concluzia instanţei de apel fiind dată cu respectarea acestor prevederi legale.

Ca atare, cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Cu referire la criticile ce vizează nemotivarea încheierii cu privire la modul concret în care soluţionarea dosarului penal ar influenţa hotărârea ce urma să fie pronunţată în procesul civil, subsumate de recurentă cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că obligaţia instanţelor judecătoreşti de a motiva hotărârile pronunţate, statornicită în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., presupune indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază soluţia adoptată, ceea ce impune stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi a punctului de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi prezentarea raţionamentului logico-juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată, neîndeplinirea acestor condiţii atrăgând casarea.

Obligaţia instanţei de motivare a hotărârii se înscrie între garanţiile dreptului la un proces echitabil, astfel că absenţa motivării sau insuficienta motivare a hotărârilor judecătoreşti are semnificaţia juridică a încălcării dreptului la un recurs efectiv şi, prin urmare, a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Această interpretare nu poate, totuşi, să conducă la ideea că instanţa ar fi obligată să răspundă separat şi detaliat fiecărui argument invocat de părţi, măsura în care obligaţia de motivare se consideră îndeplinită putând varia în funcţie de natura deciziei şi de circumstanţele concrete ale cauzei, precum şi de natura argumentului invocat, de importanţa acestuia în soluţionarea cauzei.

În aceste repere, verificând încheierea atacată cu recurs din perspectiva respectării cerinţelor legale de indicare a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, Înalta Curte constată că aceasta corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a arătat într-o manieră suficient de lămuritoare considerentele pentru care a admis cererea de suspendare, cu referiri exprese la condiţiile ce trebuie întrunite pentru ca o astfel de cerere să poată fi admisă, aşa cum rezultă ele din cuprinsul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., şi la aspectele invocate de apelantul-reclamant şi apelanta-pârâtă B.. în susţinerea cererii formulate.

Astfel, analizând cererea cu care a fost învestită, instanţa de apel a apreciat, în raport cu considerentele deciziei nr. 21/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestuiuni de drept, că, pentru a se putea dispune suspendarea judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este suficient să se fi dispus începerea urmăririi penale exclusiv cu privire la fapta (in rem), în condiţiile art. 305 alin. (1) C. proc. pen.., respectiv că prima condiţie impusă de legiuitor este îndeplinită întrucât ordonanţa din 07.09.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. în dosarul nr. x/2021 s-a început urmărirea penală, iar textul de lege nu face nicio distincţie în funcţie de stadiul şi tipul urmăririi penale.

De asemenea, a apreciat că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, constatându-se existenţa unei legături între susţinerile/argumentele invocate de părţi în cauză şi infracţiunile pentru care s-a început urmărirea penală, dat fiind faptul că argumentele prezentate în susţinerea plângerii penale cu privire la modalitatea de încheiere a contractului de cesiune de creanţă nr. x, sunt asemănătoare susţinerilor invocate de reclamant în cauza dedusă judecăţii pentru a justifica motivele de nulitate ale aceluiaşi contract de cesiune.

Statuând în sensul celor mai sus arătate, Curtea de Apel Bucureşti a dat o bază legală suficientă hotărârii adoptate şi a răspuns într-o manieră concentrată, dar adecvată susţinerilor formulate, din motivarea hotărârii rezultând că instanţa s-a raportat întocmai la argumentele invocate în susţinerea cererii deduse judecăţii, reţinând caracterul oportun al măsurii suspendării, fundamentată pe îndeplinirea cumulativă a condiţiilor legale impuse de textul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pretinzând, prin motivele de recurs, că instanţa de apel a preluat motivarea cererii de suspendare, fără a face propria cercetare judecătorească, recurenta îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de concluziile la care a ajuns instanţa de apel cu privire la îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Or, faptul că judecătorul interpretează elementele procesului într-o altă manieră decât cea agreată de această parte nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi nu justifică incidenţa în cauză a acestui caz de casare.

În consecinţă, reţinând că hotărârea atacată cu recurs respectă cerinţele legale de indicare a argumentelor de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia adoptată în cauză şi că instanţa de apel a luat în considerare, a analizat şi a răspuns susţinerilor esenţiale formulate în cuprinsul cererii de suspendare, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile subsumate motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest caz de casare nefiind incident în cauză.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din 11.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din 11.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 februarie 2025.