Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2151/2024 AI generated

Annulment motion for failure to examine cassation grounds rejected as inadmissible; prior decision remains in force.

Case Number Decizia nr. 2151/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the appellant’s motion to annul its own prior decision No. 2716 of 14 December 2023, which had dismissed the appellant’s appeal on the merits; the challenged decision therefore remains in force. The appellant had sought annulment under Article 503(2) points 2 and 3 of the Civil Procedure Code, arguing that the appeal court had failed to examine certain cassation grounds (including alleged violations of res judicata, Article 425(1)(b), Articles 1349 and 1353 of the Civil Code) and that its rulings on other grounds resulted from material error. The court held that the appeal decision had in fact addressed all invoked cassation grounds, that the extraordinary remedy cannot be used to re-examine arguments already considered, and that the alleged “material errors” were actually substantive judicial errors that cannot be relitigated in a disguised appeal. The motion was dismissed as inadmissible because the stated grounds did not fall within the exhaustive list in Article 503(2) points 2 and 3 CPC.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 1349 C. civ, art. 14 alin. (6) C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ; Annulment motion for failure to examine cassation grounds rejected as inadmissible; prior decision remains in force: 2716 of 14 December 2023, which had dismissed the appellant’s appeal on the merits; the challenged decision therefore remains in force. The appellant had sought annulment under Article 503(2) points 2 and 3 of the Civil Procedure Code, arguing that the appeal court had failed to examine certain cassation grounds (including alleged violations of res judicata, Article 425(1)(b), Articles 1349 and 1353 of the Civil Code) and that its rulings on other grounds resulted from material error. The court held that the appeal decision had in fact addressed all invoked cassation grounds, that the extraordinary remedy cannot be used to re-examine arguments already considered, and that the alleged “material errors” were actually substantive judicial errors that cannot be relitigated in a disguised appeal. The motion was dismissed as inadmissible because the stated grounds did not fall within the exhaustive list in Article 503(2) points 2 and 3 CPC.

Keywords

AI generated
civil annulment grounds for cassation interpretation of a judgment article of civil procedure substantive res judicata substantive error

Cited Legislation

AI generated
art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ
În susţinerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea arată, în esenţă, sub un prim aspect, că instanţa de recurs nu a cercetat în nicio manieră motivul de casare circumscris art.
art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ
civ., contestatoarea arată, în esenţă, sub un prim aspect, că instanţa de recurs nu a cercetat în nicio manieră motivul de casare circumscris art. 488 alin.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Sub un alt aspect, contestatoarea susţine că instanţa de recurs a omis să răspundă motivului de casare referitor la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., raportat la 482 C.
art. 1349 C. civ
1353 şi art. 1349 C. civ..
art. 14 alin. (6) C. proc. civ
Contestatoarea susţine de asemenea că, dezlegarea dată de către instanţa de recurs motivului de casare referitor la încălcarea art. 14 alin. (6) C. proc. civ.
art. 503 alin. (1) C. proc. civ
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.
art. 503 alin. (2) C. proc. civ
(contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
are ca situaţie premisă neexaminarea unor motive de recurs, înţelese ca motive de casare, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 508 C. proc. civ.

Legal basis for the court's decision to dismiss the contestation in annulment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 5 august 2024, sub nr. x/2024, OMV Petrom S.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva împotriva deciziei nr. 2716 din 14 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea arată, în esenţă, sub un prim aspect, că instanţa de recurs nu a cercetat în nicio manieră motivul de casare circumscris art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reprezentat de: încălcarea autorităţii de lucru judecat a încheierii din 28.10.2013, încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 1391 din 28.09.2016, încălcarea autorităţii de lucru judecat a dispozitivului sentinţei nr. 138 din 02.04.2018, încălcarea autorităţii de lucru judecat a considerentelor sentinţei nr. 138 din 02.04.2018 şi încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 548 din 17.10.2018.

Sub un alt aspect, contestatoarea susţine că instanţa de recurs a omis să răspundă motivului de casare referitor la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., raportat la 482 C. proc. civ.

Totodată, contestatoarea arată că prin decizia instanţei de recurs nu s-a analizat motivul de casare referitor la încălcarea prevederilor art. 1353 şi art. 1349 C. civ.. Potrivit contestatoarei, instanţa de recurs se limitează să reproducă considerentele deciziei recurate.

Contestatoarea susţine de asemenea că, dezlegarea dată de către instanţa de recurs motivului de casare referitor la încălcarea art. 14 alin. (6) C. proc. civ. este rezultatul unei erori materiale. În acest sens, contestatoarea arată că instanţa de recurs a reţinut că O.U.G. nr. 19/2013 este actul normativ aplicabil în timp asupra procedurii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de intimata A. şi că situaţia patrimonială a societăţii A. se circumscrie prevederilor acestui act normativ. Or, din conţinutul dezlegării instanţei de recurs rezultă că premisa tacită a raţionamentului judiciar este în sensul că motivul de casare a vizat o problemă juridică circumscrisă dreptului intertemporal, conchide autoarea contestaţiei. În opinia acesteia, instanţa de recurs confundă elemente importante ale prezentei cauze referitoare la conţinutul motivelor de casare.

De asemenea, contestatoarea susţine că dezlegarea dată motivului de casare referitor la încălcarea art. 479 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. este rezultatul unei erori materiale. Constatarea instanţei de recurs este contrară circumstanţelor prezentei cauze, în care instanţa de apel realizează raţionamente proprii asupra situaţiei de fapt în temeiul consultării sistemului ECRIS, precizează contestatoarea.

Sub un ultim aspect, autoarea contestaţiei arată că dezlegarea dată motivului de casare referitor la încălcarea art. 1353 şi art. 1349 C. civ. este rezultatul unei erori materiale. În dezlegarea dată acestor critici, potrivit contestatoarei, problemele de drept reţinute de instanţa de recurs sunt contrare conţinutului motivelor de casare care excedează complet instituţiei vinovăţiei civile şi a ilicitului prevăzut de O.U.G. nr. 91/2013.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele ce urmează:

Cererea dedusă judecăţii de faţă are ca obiect contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 2716 din 14 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta OMV Petrom S.A. împotriva deciziei civile nr. 25 din 26 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanţei de recurs).

Contestaţia în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte:

1. atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are ca situaţie premisă neexaminarea unor motive de recurs, înţelese ca motive de casare, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ. şi sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin.

În cauză, contestatoarea a arătat că unul dintre motivele formulării contestaţiei în anulare este acela că instanţa de recurs a omis să ia în discuţie criticile întemeiate pe motivul de casare circumscris art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la încălcarea autorităţii de lucru judecat a încheierii din 28.10.2013, încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 1391 din 28.09.2016, încălcarea autorităţii de lucru judecat a dispozitivului sentinţei nr. 138 din 02.04.2018, încălcarea autorităţii de lucru judecat a considerentelor sentinţei nr. 138 din 02.04.2018 şi încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 548 din 17.10.2018.

Totodată, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs a omis să răspundă motivului de casare referitor la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., raportat la 482 C. proc. civ., precum şi criticilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 1353 şi art. 1349 C. civ.

Înalta Curte, verificând considerentele deciziei atacate, reţine că instanţa de recurs a analizat criticile cu privire la încălcarea autorităţii de lucru judecat a încheierii din 28.10.2013, încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 1391 din 28.09.2016, încălcarea autorităţii de lucru judecat a dispozitivului sentinţei nr. 138 din 02.04.2018, încălcarea autorităţii de lucru judecat a considerentelor sentinţei nr. 138 din 02.04.2018 şi încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 548 din 17.10.2018.

Astfel, se constată că în considerentele deciziei atacate se regăseşte la paginile 6-9 motivarea amplă a instanţei de recurs prin care a argumentat că susţinerile subsumate motivului de casare reglementat de pct. 7 al art. 488 C. proc. civ. sunt nefondate.

De altfel, trebuie observat că prin cercetarea motivelor de casare trebuie înţeleasă analiza motivelor de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurentă, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de nelegalitate enumerate limitativ de art. 488 C. proc. civ.. Prin urmare, contestaţia în anulare nu poate fi primită dacă instanţa a omis să cerceteze un simplu argument, întrucât argumentele sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină. Instanţa de recurs poate grupa argumentele invocate în susţinerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul de recurs, aşa cum se susţine în prezenta cauză.

Totodată, Înalta Curte constată că la paginile 11-12 instanţa de recurs a răspuns criticilor recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a invocat încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 478 din acelaşi cod, a prevedrilor art. 1353 şi art. 1349 C. civ. şi a expus argumentele pentru care aceste susţineri nu au putut fi primite.

De altfel, instanţa supremă constată că deşi se invocă omisiunea instanţei de recurs de a răspunde criticilor privind încălcarea normelor materiale, în dezvoltarea acestui motiv, contestatorii critică soluţia instanţei de apel şi maniera în care instanţa de recurs a soluţionat motivul de recurs formulat sub acest aspect.

Astfel, de vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este neechivoc în privinţa omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, ori de câte ori se aduce în discuţie necercetarea unor argumente care susţin motivele de recurs, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă, deoarece reevaluarea argumentelor de nelegalitate constituie o rejudecare a recursului, care excedează acestei căi extraordinare de atac.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., dispoziţiile legale prevăd că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În cauză, contestatoarea a susţinut că dezlegarea dată de către instanţa de recurs motivelor de casare referitor la încălcarea art. 14 alin. (6), art. 479 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., precum şi cele privind încălcarea dispoziţiilor art. 1353 şi art. 1349 C. civ. este rezultatul unei erori materiale.

Înalta Curte constată că în argumentarea acestui motiv de contestaţie, autoarea căii de atac expune aspecte similare cu cele ce au făcut obiectul recursului soluţionat prin decizia atacată, asupra cărora instanţa de recurs s-a pronunţat şi care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale de atac.

Erorile materiale la care se referă norma procedurală prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează aspecte formale ale judecăţii, care trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, iar pentru verificarea acestor situaţii nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, şi nu de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuţie nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor erori materiale care, în fapt, vizează pretinse greşeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanţă cererii de recurs.

Or, din analiza considerentelor deciziei atacate se constată că instanţa şi-a argumentat soluţia de respingere a motivelor prin care s-a criticat încălcarea art. 14 alin. (6), art. 479 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., precum şi cele privind încălcarea dispoziţiilor art. 1353 şi art. 1349 C. civ.

În acest context al analizei evidenţiată de considerentele deciziei atacate prin contestaţia în anulare pendinte, argumentele critice expuse de către contestatoare în fundamentarea acestei căi de atac sunt unele care se referă la o eroare de judecată imputată instanţei de recurs, la chestiuni de fond deduse judecăţii în recurs, iar nu la o eroare materială pretins săvârşită în mod involuntar de către Înalta Curte prin adoptarea soluţiei de respingere a recursului.

În aceste condiţii, dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de către contestatoare, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, securitatea raporturilor juridice fiind o dimensiune esenţială.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea OMV Petrom S.A. împotriva deciziei nr. 2716 din 14 decembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea OMV Petrom S.A. împotriva deciziei nr. 2716 din 14 decembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2024.