Loan default offsets upheld: municipality liable for remaining balance after mutual penalty set-off

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 28.07.2021 sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a chemat în judecată pe pârâta Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 4.115.244 RON din care 617.719 RON reprezintă penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 05.11.2018-19.05.2021, 1.235.437 RON reprezintă dobânzi de plată calculate pentru perioada 05.11.2018-19.05.2021, iar 2.262.087 RON reprezintă majorări de întârziere calculate pentru perioada 05.11.2018-19.05.2021. Totodată a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională înregistrate în data de 27.09.2021, pârâta Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L. a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi, în subsidiar, respingerea acţiunii în ce priveşte plata penalităţilor de întârziere în valoare de 617.719 RON şi a dobânzilor în valoare de 1.235.437 RON, întrucât părţile au stabilit prin contractul de împrumut exclusiv plata de majorări de întârziere, nu şi de dobânzi sau penalităţi de întârziere.

Totodată, pârâta-reclamantă a solicitat ca, în ipoteza în care se apreciază de către instanţă că pârâta datorează accesorii de întârziere, să se procedeze la compensarea legală a datoriilor reciproce între părţi, creanţele părţilor fiind certe, lichide şi exigibile, fiind posibile două variante: 1. dacă întârzierea în restituirea sumei împrumutate este o consecinţă directă a neîndeplinirii culpabile a propriilor obligaţii legale şi contractuale ale reclamantului, precum şi a tergiversării procedurii de delegare gestiunii serviciului de iluminat public, acţiuni care au cauzat pârâtei un prejudiciu egal cu contravaloarea accesoriilor de întârziere, a solicitat compensarea accesoriilor de întârziere cu valoarea prejudiciul cauzat de reclamant egal cu contravaloarea accesoriilor de întârziere ce se vor stabili în sarcina pârâtei; 2. dacă reclamantul nu este răspunzător, a solicitat compensarea valorii accesoriilor de întârziere ce se vor stabili în sarcina pârâtei cu valoarea de 2.449.737,93 RON reprezentând accesorii de întârziere pe care reclamantul le datorează pârâtei conform celor menţionate la pct. II.2 din prezenta întâmpinare, aceste solicitări fiind calificate de instanţă ca reprezentând cerere reconvenţională.

Prin sentinţa civilă nr. 312 din data de 18.02.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti în contradictoriu cu pârâta Compania Municipală Iluminat Public S.R.L., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.262.087 RON, reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 05.11.2018-19.05.2021, a respins, în rest, cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, a admis în parte cererea reconvenţională, a obligat reclamantul-pârât Municipiul Bucureşti la plata către pârâta-reclamantă Compania Municipală Iluminat Public S.R.L. la plata sumei de 2.449.737,93 RON, reprezentând dobânzi, respectiv penalităţi de întârziere, a dispus compensarea celor două sume de mai sus până la concurenţa sumei de 2.262.087 RON, urmând ca, în final, reclamantul-pârât să achite pârâtei-reclamante suma de 187.650,93 RON, a respins în rest, cererea reconvenţională ca neîntemeiată şi a obligat reclamantul-pârât să achite pârâtei-reclamante suma de 28.102,37 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1591A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 312 din data de 18.02.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L.

Motivele invocate de Municipiul Bucureşti, prin Primar General sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul-reclamant susţine că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 5, art. 22 alin. (2), art. 6 C. proc. civ. şi a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În susţinerea acestui motiv de recurs, autorul căii de atac redă conţinutul respectivelor prevederi legale, precum şi consideraţii teoretice cu privire la aplicabilitatea acestora. Recurenul-reclamant susţine că prin Convenţia de împrumut, părţile au convenit că este aplicabil Codul de procedură fiscală, în situaţia în care împrumutul nu este rambursat la scadenţă. Astfel, potrivit art. 174 şi art. 176 Codul de procedură fiscală sunt reglementate dobânzile legale şi penalităţile de întârziere la care Municipiul Bucureşti este îndreptăţit, arată recurentul. Totodată, arată că suma solicitată recurentei-pârâte se încadrează în categoriile de creanţe fiscale. Autorul recursului susţine că deşi nu e invocată prescripţia, prevederile art. 2538 C. proc. civ., ce reglementează recunoaşterea dreptului şi fac parte din secţiunea privind întreruperea prescripţiei extinctive, sunt aplicabile. Aceste prevederi legale prevăd că executarea parţială a obligaţiei de plată constituie o recunoaştere tacită a dobânzilor de plată şi a penalităţilor de întârziere, potrivit recurentului. În continuare, recurentul face trimitere la adresele transmise recurentei-pârâte şi arată că aceasta nu a contestat sumele reprezentând debitele datorate şi totodată indică sumele achitate de către Compania Municipală de Iluminat Public.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare, recurentul-reclamant susţine că nu au fost respectate prevederile art. 209 alin. (1) C. proc. civ., deoarece pretenţiile deduse judecăţii prin cererea reconvenţională nu au o strânsă legătură cu cele formulate prin cererea de chemare în judecată. Totodată, arată recurentul că prin compensarea majorărilor de întârziere datorate de pârâtă în cuantum de 2.262.087 RON cu pretinsele accesorii pe care acesta le-ar datora recurentei-pârâte în cuantum de 2.449.737,93 RON, s-au încălcat prevederile art. 1 din Ordonanţa nr. 22/2022, deoarece cele două sume nu puteau fi stinse reciproc. De asemnea, recurentul-reclamant arată că potrivit art. 1618 lit. c) C. civ., compensaţia este exclusă când are ca obiect un bun insesizabil. În continuare, autorul căii de atac face trimitere la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv facturi şi contracte, concluzionând sub acest aspect că pretenţiile Companiei Municipale de Iluminat Public au fost determinate chiar de culpa acesteia, care a dat dovadă de întârziere şi pasivitate cu privire la solicitarea la plată a facturilor emise.

Printr-o altă critică, recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 C. proc. civ.. În acest sens, arată că instanţa de apel a apreciat că Municipiul Bucureşti a invocat modificarea tacită a clauzei penale inserate în convenţia de împrumut, respectiv că invocarea dispoziţiilor art. 2538 C. civ. ar reprezenta de fapt o modificare tacită a clauzei penale, fără să pună în discuţia părţilor această calificare.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant susţine că decizia recurată conţine motive contradictorii. Astfel, arată că instanţa de apel a respins motivul de apel privind inadmisibilitatea cererii reconvenţionale, motivând că pretenţiile deduse judecăţii prin cererea reconvenţională ar avea o strânsă legătură cu cele formulate prin cererea de chemare în judecată şi apreciind că "îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei de restituire a împrumutului a fost determinată de faptele Municipiului Bucureşti, respectiv de a plăti cu întârziere sumele datorate Companiei Municipale pentru serviciile prestate". Se arată că ulterior, instanţa de apel a reţiut că Municipiul Bucureşti nu şi-a asumat obligaţia de a delega în anii 2018-2019 gestiunea serviciului de iluminat public către societatea nou înfiinţată Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L. şi că nu se poate reţine că nerespectarea termenului de rambursare a împrumutului ar fi fost determinată de delegarea cu întârziere a gestiunii serviciilor de iluminat public în Municipiului Bucureşti, conchide recurentul.

În final, recurentul-reclamant susţine că decizia recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material. Sub un prim aspect, arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 2538 C. civ.. În opinia acestuia, în cauză este o recunoaştere de către recurenta-pârâtă a dreptului acestuia de a obţine contravaloarea dobânzilor. Arată că recurenta-pârâtă a achitat suma de 108.808 RON, reprezentând dobânzi de plată aferente împrumutului şi suma de 54.404,50 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente împrumutului. Or, potrivit art. 2538 C. civ., executarea parţială a obligaţiei de plată constituie o recunoaştere tacită a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, arată recurentul. Sub un alt aspect, susţine autorul recursului că au fost încălcate prevederile art. 1 din O.G. nr. 22/2002 şi dispoziţiile art. 1618 lit. c) C. civ.

Recurentul-reclamant a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-reclamant, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

La termenul de judecată din 20 noiembrie 2025 instanţa supremă a respins excepţia nulităţii, cu motivarea reţinută în practicaua prezentei decizii.

Motivele invocate de Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L. sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1351-1352 C. civ. şi art. 1517 C. civ.

În acest sens arată că scopul înfiinţării Companiei Municipale Iluminat Public Bucureşti a fost acela de a presta servicii de iluminat public în Municipiul Bucureşti, iar acordarea împrumutului ce face obiectul Convenţiei nr. 885 s-a făcut pentru motivele ce au fost prezentate prin Adresa nr. x/30.08.2017, precum şi prin Nota de fundamentare privind acordarea unui împrumut nr. 45/19/09/2017. Astfel, arată recurenta, împrumutul a fost acordat cu scopul organizării Companiei Municipale Iluminat Public Bucureşti din punct de vedere al dotărilor materiale şi a resurselor umane necesare pentru îndeplinirea obiectului principal de activitate, respectiv prestarea activităţilor necesare asigurării serviciului de iluminat public. Potrivit recurentei, faptul că au trecut aproximativ doi ani între momentul înfiinţării acesteia şi momentul în care societatea a început să presteze efectiv aceste servicii, nu implică în niciun fel culpa acesteia.

În continuare, recurenta face trimitere la înscrisuri, respectiv nota de fundamentare privind aprobarea bugetului companiei, precum şi la o serie de adrese şi notificări transmise de către aceasta, recurentului-reclamant.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că abia la data de 23.07.2019 a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x cu Municipiul Bucureşti, iar la data de 21.02.2020, recurentul-reclamant a încheiat cu Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti contractul de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public sub nr. x/2020. Or, arată autoarea recursului, până la momentul delegării, aceasta nu a obţinut venituri semnificative, neputându-se angaja în asumarea unor obligaţii contractuale cu terţi şi deci neputând rambursa împrumutul acordat.

Recurenta mai susţine că abia după ce Municipiul Bucureşti a fost executat silit, aceasta a reuşit să achite restul de împrumut. Astfel, arată că recurentul-reclamant a avut întârzieri foarte mari cu privire la plăţi, iar neîndeplinirea propriilor obligaţii a determinat dificultăţile financiate ale acesteia.

În opinia recurentei, dacă instanţa constată că din culpa exclusivă a împrumutătorului, împrumtatul nu a putut restitui suma de bani la termen, poate face aplicarea prevederilor legale referitoare la cauze exoneratoare de răspundere prevăzute de art. 1351-1352 C. civ.

O altă critică vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1517 C. civ.

Recurenta-pârâtă susţine că aceste prevederi legale sunt aplicabile, deoarece tergiversarea încheirii contractuui de delegare, cât şi neachitarea la scadenţă de către Municipiul Bucureşti a facturilor emise şi acumularea de accesorii de întârziere reprezintă o împiedicare concretă din punct de vedere financiar al acesteia de a restitui împrumutul. Dacă recurentul-reclamant şi-ar fi respectat propriile obligaţii legale şi contractuale, aceasta ar fi restituit la termen împrumutul, conchide autoarea recursului.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Bucureşti, prin Primar General.

Recurentul-reclamant a arătat, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că instanţa de apel a apreciat că invocarea dispoziţiilor art. 2538 C. civ. de către Municipiul Bucureşti ar reprezenta de fapt o modificare tacită a clauzei penale, fără să pună în discuţia părţilor această calificare. Se observă că în argumentarea acestui motiv de recurs, autorul căii de atac critică şi încălcarea principiului contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., care va fi analizat din perspectiva aceluiaşi art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Criticile referitoare la încălcarea principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii, subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare menţionat mai sus, nu vor fi însuşite de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie.

Potrivit art. 9 C. proc. civ., procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public, iar obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Totodată, potrivit art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate. Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Înalta Curte reţine că instanţa a fost învestită de către reclamant cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 1350 C. civ.. Astfel cum rezultă din cererea de apel, Municipiul Bucureşti a susţinut că faţă de dispoziţiile legale prevăzute de art. 2538 din C. civ., se află în prezenţa unei recunoaşteri de către recurenta-pârâtă a dreptului său de a obţine contravaloarea dobânzilor de plată şi a penalităţilor de întârziere, executarea parţială a obligaţiei de plată constituind o recunoaştere tacită.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat aspectele invocate prin cererea de apel privind incidenţa prevederilor art. 2538 C. civ., arătând motivele pentru care a reţinut că nu sunt aplicabile cauzei respectivele dispoziţii legale, dar şi cu justificarea că în realitate, criticicile ar reprezenta o modificare tacită a clauzei penale. Astfel, se observă că instanţa de apel a expus aceste argumente în susţinerea şi completarea silogismului logic de natură a explica hotărârea luată sub acest aspect.

Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar nu a încălcat nicio dispoziţie procedurală în activitatea sa de judecare a apelului, iar decizia recurată respectă normele de procedură aplicabile căii de atac a apelului, reglementate de dispoziţiile art. 466-482 C. proc. civ., ceea ce conduce la înlăturarea criticilor formulate de către recurent referitoare la încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 9 şi art. 14 C. proc. civ. şi încadrate în motivul de nelagalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-reclamant cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 5, art. 22 alin. (2), art. 6, art. 209 C. proc. civ. şi a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa supremă reţine că nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece argumentele sunt invocate în mod formal, fără a se arăta în concret de ce normele de drept procesuale nu au fost corect aplicate.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că decizia recurată conţine motive contradictorii.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Înalta Curte constată neîntemeiate susţinerile recurentei potrivit cu care decizia recurată este contradictorie.

Astfel, se observă că în ceea ce priveşte critica privind inadmisibilitatea cererii reconvenţionale, instanţa de apel a argumentat în mod clar şi concis că pretenţiile deduse judecăţii prin cererea reconvenţională au o strânsă legătură cu cele formulate prin cererea de chemare în judecată, chiar dacă nu derivă din acelaşi raport juridic. Totodată a reţinut curtea de apel că pretenţiile formulate prin cererea reconvenţională decurg din apărările invocate prin întâmpinare care sunt în strânsă legătură cu cererea de chemare în judecată, în sensul că îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei de restituire a împrumutului a fost determinată de fapte ale reclamantului.

Prin urmare, contrar criticilor formulate de recurentul-reclamant, considerentele expuse de către curtea de apel în soluţionarea acestui motiv de apel susţinut de Municipiul Bucureşti, nu sunt contradictorii cu cele prin care instanţa de apel a constatat că "Municipiul Bucureşti nu şi-a asumat obligaţia de a delega în anii 2018-2019 gestiunea serviciului de iluminat public către societatea nou înfiinţată Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L." În consecinţă, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat, instanţa de apel argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocând şi aplicând în cauza dedusă judecăţii textele de lege şi actele normative care au stat la baza adoptării soluţiei sale, totodată prezentând raţionamentul-logico juridic prin care a respins apelurile.

În ceea ce priveşte criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 2538 C. civ., art. 1 din O.G. nr. 22/2002, art. 1618 lit. c) C. civ., Înalta Curte reţine că acestea nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs.

Instanţa supremă observă că trimiterile recurentului-reclamant la aceste prevederi legale şi reluarea acestor critici susţinute şi în cererea de apel, au fost făcute în scopul de a repune în discuţie situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel, ceea ce nu mai este permis în această etapă procesuală. Aşa fiind, în lipsa unor argumente care să releve încălcarea sau aplicarea greşită a unor dispoziţii de drept material în judecata apelului, reevaluarea circumstanţelor de fapt considerate relevante nu se integrează controlului de legalitate realizat în etapa procesuală a recursului.

Cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L.

Înalta Curte reţine că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile referitoare la aplicarea greşită a prevederilor cu privire la neexecutarea imputabilă creditorului nu vor fi însuşite de Înalta Curte deoarece instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 1517 C. civ., potrivit cărora "O parte nu poate invoca neexecutarea obligaţiilor celeilalte părţi în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acţiune sau omisiune."

Astfel cum a statuat şi doctrina, prevederile art. 1517 C. civ. consacră principiul neinvocării propriei culpe în executarea obligaţiilor. Aşadar, câtă vreme una dintre părţi a împiedicat cealaltă parte să îşi execute obligaţia prin fapta sa culpabilă, nu poate invoca această neexecutare ca motiv pentru neexecutarea propriei obligaţii. Excepţia de neexecutare nu poate fi invocată dacă neexecutarea prestaţiei celeilalte părţi contractante se datorează unei împrejurări care exclude vinovăţia.

Înalta Curte constată că, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale şi a reţinut, în urma stabilirii situaţiei de fapt şi a unei analize judicioase a probatoriului administrat, că în speţă nu a fost invocată o acţiune sau inacţiune a recurentului-reclamant care să împiedice restituirea de către recurenta-pârâtă a sumei împrumutate, iar neexecutarea la termen a obligaţiilor de plată asumate de Municipiul Bucureşti prin contractele de prestări servicii încheiate între părţi nu justifică aplicarea prevederilor art. 1517 C. civ., întrucât nu este corelativă obligaţiei de restituire a împrumutului şi nu reprezintă o împiedicare de executare a acestei obligaţii de către apelanta-pârâtă.

Aşadar, Înalta Curte constată că instanţa de apel, analizând prevederile art. 1517 C. civ., coroborat cu situaţia de fapt, a constatat că nu există nicio dispoziţie legală care să înlăture răspunderea unei părţi pe considerentul că cealaltă parte nu şi-a îndeplinit obligaţii care nu sunt corelative, decurgând din alte raporturi juridice, fiecare dintre părţi răspunzând pentru executarea necorespunzătoare a propriei obligaţii, prin plata de daune-moratorii, astfel că, în mod corect, a respins apelul Companiei Municipale pe acest aspect.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-pârâte privind aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la răspunderea contractuală şi cauzele exoneratoare de răspundere (art. 1350-1352 C. civ.), Înalta Curte reţine că nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece nu sunt veritabile critici de nelegalitate, ci chestiuni de netemeinicie care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate în recurs.

Instanţa supremă constată că în expunerea acestor critici, recurenta face trimiteri la situaţia de fapt şi probele administrate în cauză. Astfel, argumentele privind raportul contractual dintre părţi, cu precizările referitoare la interpretarea clauzelor contractuale şi trimiterea la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv adrese, notificări şi contracte, nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac.

Instanţa supremă reţine că judecătorii fondului sunt suverani în ceea ce priveşte interpretarea probelor şi a actelor juridice ale cauzei deduse judecăţii, iar circumstanţele factuale ale litigiului nu pot fi reevaluate în calea extraordinară de atac a recursului.

Afirmaţiile prin care recurenta arată că recurentul-reclamant a avut întârzieri foarte mari cu privire la plăţi, iar neîndeplinirea propriilor obligaţii a determinat dificultăţile financiate ale acesteia, cu trimiterea pe care o face la înscrisurile din dosar (notificări, facturi, adrese) aduc în discuţie aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt. Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Pentru aceste considerente, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi de recurenta-pârâtă Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1591 A din 30 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi de recurenta-pârâtă Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1591 A din 30 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2024.