Arbitral award annulment actions rejected; port company, contractor, and expert appeals dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa, în contradictoriu cu pârâta A., a formulat acţiune în anulare împotriva sentinţei arbitrale nr. 16/26.11.2019, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial şi Maritim de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, în dosarul nr. x/2017, solicitând anularea acesteia şi menţinerea cauzei spre rejudecare, pronunţând o hotărâre de respingere în tot a pretenţiilor reclamate prin capetele de cerere 1.3, 1.2, II. l şi III.1 din acţiunea arbitrală, în sensul respingerii pretenţiilor reclamantei în sumă de 21.233.848,80 RON, cu titlu de debit principal rezultat din admiterea în parte a pretenţiilor din petitele 1.1 şi 1.2, a sumei de 366.553,26 RON, cu titlu de daune moratorii solicitate prin capătul de cerere III. 1 şi a dobânzilor contractuale solicitate prin capătul de cerere II.1, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/06.01.2020, reclamanta A. a formulat acţiune în anulare prin care a solicitat:

I. anularea parţială a încheierii din data de 16.09.2019 cu privire la soluţia dată excepţiei de decădere invocată de către reclamantă;

II. anularea parţială a sentinţei arbitrale nr. 16/26.11.2019 cu privire soluţia dată capetelor de cerere 1.1 si 11.1 şi, pe fond:

a) Obligarea pârâtei la plata restului de preţ conform facturilor, reprezentat de costurile aferente timpului de staţionare şi costuri aferente extinderii de timp în valoare de 55.293.806,10 RON, inclusiv TVA.

b) Obligarea pârâtei la dobânzi contractuale, calculată conform Sub-clauzei 14.8 până la şi incluzând data de 02.06.2019, pentru neîndeplinirea de către Beneficiar a obligaţiei de plata a restului de preţ de 55.289.806,10 RON, conform facturilor emise, în valoare de 13.200.849,00 RON, şi în continuare dobânda contractuală până la data plaţii efective.

III. anularea parţială a sentinţei arbitrale nr. 16/26.11.2019 cu privire soluţia dată capetelor de cerere I.3 şi II.3 şi pe fond:

a) Obligarea pârâtei la plata restului de preţ în cuantum de 20.368.001,52 RON, reprezentând diferenţa dintre preţul unitar de 30.680,22 RON şi cel de 902,44 RON plătit de către pârâta, pentru 684 elemente de beton demontate de sub nivelul apei în anii 2013 şi 2015;

b) Obligarea pârâtei la dobânzi contractuale, calculate conform Sub-clauzei 14.8, în raport de scadenţa facturii x/05.11.2015, şi în continuare până la data plaţii efective;

IV. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor arbitrale calculate corespunzător admiterii în parte a cererii de arbitraj;

V. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/02.05.2019, reclamantul B. a chemat în judecată pârâţii A. şi Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, solicitând instanţei:

I. Desfiinţarea următoarelor măsuri dispuse de tribunalul arbitral:

1. măsura anulării raportului de expertiza contabilă;

2. "aprecierea" ca expertului contabil nu i se cuvine onorariul stabilit;

3. repartizarea către noul expert desemnat a sumelor deja plătite cu titlu de onorariu expertului desemnat.

II. Modificarea măsurilor în sensul acordării în integralitate a onorariului de expert, în cuantum de 30.000 euro, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011.

Pârâta Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii în anulare ca: inadmisibilă, exercitată de o persoană fără calitate procesuală activă, prematură, tardiv formulată, şi nefondată.

În subsidiar, în ipoteza în care instanţa de judecată ar aprecia că acţiunea în anulare este întemeiată şi va anula încheierea arbitrală, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral, conform disp. art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat următoarele: admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 610 C. proc. civ. şi, în consecinţă, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei către Curtea de Apel Constanţa; admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anulare, întrucât încheierea din 04.02.2019 nu poate fi atacată separat cu acţiune în anulare, conform prevederilor art. 594 alin. (1) C. proc. civ., admiterea excepţiei prematurităţii acţiunii în anulare; respingerea acţiunii în anulare, pe fond, ca fiind neîntemeiată; obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 697/29.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat cauza, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Constanţa.

La termenul de judecată din data de 15.07.2020, instanţa a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2020 la dosarul nr. x/2019, acesta fiind primul dosar înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, urmând ca ele să fie soluţionate împreună având în vedere că cererile au acelaşi obiect, respectiv acţiune în anulare, precum şi că vizează aceeaşi hotărâre arbitrală.

La acelaşi termen, instanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Î.C.C.J. în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin sentinţa civilă nr. 4/2020 din 12 august 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, acţiunile în anulare ce fac obiectul dosarului nr. x/2019 şi al dosarului conex nr. x/2020; a respins, ca nefondate, excepţia inadmisibilităţii, cea a prematurităţii şi cea a tardivităţii formulării acţiunii în anulare ce face obiectul dosarului conex nr. x/2019, şi a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare ce face obiectul dosarului conex nr. x/2019; în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi al art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a obligat reclamanta din dosarul nr. x/2019, Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa, la plata către pârâta din acest dosar, A.,a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial redus), respectiv, a obligat reclamanta din dosarul conex nr. x/2020, A., la plata către pârâta din acest dosar, Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa, a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial redus); în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a dispus compensarea cheltuielilor de judecată stabilite în paragraful precedent şi, în temeiul art. 453 alin. (1) Cod procedură, a dispus obligarea reclamantului din dosarul conex nr. x/2019, B., la plata către pârâta A. a sumei de 1.705 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial).

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs Societatea A. Olanda - prin A. Rotterdam - Sucursala Constanţa, pârâta Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa şi expertul judiciar B..

Prin decizia civilă nr. 1138 din 12.05.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost admise recursurile, a fost casată sentinţa recurată şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul curţii de apel.

Prin decizia civilă nr. 9 din 16 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi au fost respinse ca nefondate acţiunile în anulare formulate de Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa împotriva sentinţei arbitrale nr. 16/26.11.2019 pronunţată în dosar x/2017 al Curţii de Arbitraj Comercial şi Maritim de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, de Societatea A. Olanda - prin A. Rotterdam - Sucursala Constanţa împotriva încheierii din data de 16.09.2019 şi împotriva sentinţei arbitrale nr 16/26.11.2019 şi acţiunea în anulare formulată de domnul expert B. împotriva încheierii din data de 04.02.2019 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial şi Maritim de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa Constanţa în dosar x/2017.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs principal Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa şi B., iar Societatea A. Olanda - prin A. Rotterdam - Sucursala Constanţa a formulat recurs incident.

Motivele invocate de Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta susţine că sentinţa recurată conţine motive contradictorii. În acest sens, arată că prin sentinţa atacată, instanţa a reţinut pe de o parte, că între părţi a fost încheiat un contract de tip FIDIC Cartea Roşie, implementat în legislaţia naţională prin H.G. nr. 1405/2010, care potrivit Ghidului de utilizare cuprinde o valoare de contract acceptată în sumă fixă, iar pe de altă parte, că părţile nu au încheiat un contract cu valoare prestabilită, cu preţ determinat, ci un contract cu preţ determinabil. Totodată, arată recurenta că transpunerea motivelor de respingere a acţiunii în anulare s-a realizat într-un mod lipsit de coerenţă, iar argumentele ce au condus către soluţia dispusă sunt în contradicţie, atât unele faţă de celelalate, cât şi în raport cu ceea ce s-a solicitat prin acţiunea în anulare.

Sub un alt aspect, recurenta susţine că au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2), art. 25 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, art. 2 alin. (2), art. 97 din Hotărârea de Guvern nr. 925/2006. În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta reia din considerentele sentinţei arbitrale şi arată că în conţinutul acestora nu se regăseşte niciun silogism juridic prin intermediul căruia să se explice modalitatea în care, în cursul unui contract de achiziţie publică este permisă extinderea obiectului contractului sau a duratei acestuia, fără a fi încălcate cerinţele documentaţiei de atribuire şi nici cum este posibilă o ajustare a preţului fără parcurgerea unei proceduri de achiziţie nouă sau a uneia de negociere directă. Recurenta arată că sub aspectul motivului de recurs privind încălcarea normelor de drept material de către prima instanţă, similar cu motivele de nelegalitate ale sentinţei arbitrale întemeiate pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., au fost încălcate dispoziţiile imperative ale legii, cauza fiind soluţionată cu nesocotirea prevederilor art. 2 alin. (2), art. 25 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, art. 2 alin. (2), art. 97 din Hotărârea de Guvern nr. 925/2006.

În continuare recurenta redă istoricul contractual al părţilor şi concluzionează că în raport de clauzele contractuale şi dispoziţiile legale aplicabile, rezultă că majorarea preţului pe calea acţiunii în despăgubiri, după terminarea lucrărilor, nu este generată de o modificare legislativă sau de o ajustare permisă prin contractual părţilor, ceea ce făcea ca pretenţia dedusă judecăţii să nu poată fi primită.

Totodată, recurenta redă situaţia de fapt, cu trimitere la contract, acte adiţionale, procedura de atribuire, caiet de sarcini, concluzionând că pentru a fi îndreptăţită la plata daunelor-interese, recurenta-pârâtă era ţinută să facă dovada prejudiciului efectiv suferit, dovadă pe care nu a facut-o şi pe care atât Tribunalul arbitral, cât şi instanţa au ignorat-o, apreciindu-se cu încălcarea dispoziţiilor art. 97 alin. (6) din Hotărârea de Guvern nr. 925/2006, că daunele interese contractuale pot fi calculate prin raportare la evaluările inginerului, iar nu pe baza probatoriului administrat, din care a rezultat că pârâta nu deţine niciun fel de înregistrări contabile care să probeze întinderea pagubei efectiv suferite.

Recurenta a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Societatea A. Olanda - prin A. Rotterdam - Sucursala Constanţa a depus recurs incident şi întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa, excepţia nulităţii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din 20 noiembrie 2025 instanţa supremă a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, cu motivarea reţinută în practicaua prezentei decizii.

Motivele invocate de B. prin cererea de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul susţine că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Potrivit recurentului, maniera extrem de succintă în care se exprimă considerentele soluţiei face hotărârea dată criticabilă din perspectiva legalităţii, în măsura în care nu creează transparenţa asupra silogismului judiciar care explică şi justifică dispozitivul şi nu arată care a fost parcursul logic al concluziei exprimate. În opinia autorului recursului, instanţei de fond nu i-au fost clare motivele anulării raportului de expertiză şi nu a dat dovadă de interes în aflarea adevărului, motiv pentru care motivarea este ambiguă şi inconsistentă.

Sub un alt aspect, recurentul susţine că sentinţa atacată conţine motive contradictorii. În acest sens arată că, în speţă, pe de o parte, admite că motivarea tribunalului arbitral nu cuprinde raţionamentul propriu al arbitrilor, ci doar o expunere pe larg a susţinerilor pârâtei în practicaua sentinţei arbitrale, iar pe de altă parte consideră că expunerea susţinerilor pârâtei ar reprezenta motivarea sentinţei arbitrale. Totodată susţine că argumentele curţii de apel sunt străine de motivarea tribunalului arbitral.

O ultimă critică vizează încălcarea prevederilor art. 332 şi art. 338 C. proc. civ.. Recurentul reia criticile din acţiunea în anulare cu privire la motivarea încheirii tribunalului arbitral de înlocuire a expertului şi de anulare a raportului de expertiză.

Recurentul a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Societatea A. Olanda - prin A. Rotterdam - Sucursala Constanţa a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de B., excepţia nulităţii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din 20 noiembrie 2025 instanţa supremă a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, cu motivarea reţinută în practicaua prezentei decizii.

Motivele invocate de Societatea A. Olanda - prin A. Rotterdam - Sucursala Constanţa prin cererea de recurs incident sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 9, art. 22 alin. (6) şi art. 20 C. proc. civ.. Potrivit recurentei, prin omisiunea de cercetare a motivului de anulare care viza modul de soluţionare de către tribunalul arbitral a capetelor I.3 şi III.2 din cererea de arbitrare, au fost încălcate principiile disponibilităţii şi rolului judecătorului în aflarea adevărului. Astfel, arată recurentul, au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece din conţinutul hotărârii lipsesc motivele de fapt şi de drept pentru care instanţa a respins în totalitate acţiunea în anulare, în contextul în care nu a motivat soluţia de respingere raportat la motivul de anulare redat la pag. 38 din acţiunea în anulare, care viza modificarea de către tribunalul arbitral a preţului pentru lucrările efectuate sub nivelul apei, deşi acest preţ fusese stabilit prin contract.

Printr-o altă critică, recurenta arată că deşi a susţinut nelegalitatea hotărârii arbitrale din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. privind dreptul subiectiv al recurentei-reclamante de a invoca anularea hotărârilor inginerului ca apărare de fond, curtea de apel a respins motivele de anulare referitoare la capetele I.1 şi II.1 reţinând că nu există nicio încălcare a ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii. Or, prin modul în care instanţa de fond a dezlegat aspectele legate de învestirea tribunalului arbitral cu anularea/revizuirea hotărârilor inginerului prin care au fost stabilite costuri pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, au fost încălcate dispoziţiile art. 8, art. 9, art. 10 alin. (1), art. 11, art. 13, art. 14, art. 20, art. 22 alin. (4), art. 32, art. 209 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO, conchide recurenta.

În continuare, autoarea recursului reia argumentele susţinute prin acţiunea în anulare şi arată că tribunalul arbitral nu a făcut nicio calificare cu privire la natura juridică a solicitării recurentei-reclamante de anulare a hotărârilor inginerului, respectiv dacă reprezintă apărări de fond sau pretenţii proprii. Astfel, arată recurenta, atât tribunalul arbitral, cât şi curtea de apel au reţinut că în conformitate cu declaraţia Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Maritime", anularea hotărârilor inginerului reprezintă o apărare de fond şi au considerat aplicabilă subclauza 20.6, dar, sentinţele nu cuprind niciun silogism juridic din care să rezulte analiza acestora relativă la faptul că solicitarea de anulare reprezintă de fapt o pretenţie proprie a recurentei-reclamante. Totodată autoarea recursului face trimitere la argumentele instanţei arbitrale reţinute sub acest spect şi arată că o consecinţă a acestei nelegalităţi a fost că A. nu a putut să administreze nicio probă sau să formuleze vreo apărare cu privire la hotărârile inginerului a căror anulare a fost solicitată de către Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime", direct prin concluziile scrise.

Recurenta a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat.

Examinând sentinţa atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Referitor la cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv: dacă în conformitate cu dispoziţiile art. 594 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sintagma "potrivit art. 585" se referă şi la constatarea anumitor împrejurări de fapt?; dacă în conformitate cu dispoziţiile art. 594 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., măsurile privind anularea raportului de expertiză şi repartizării onorariului expertului al cărui raport a fost anulat către expertul nou desemnat constituie măsuri asiguratorii sau provizorii?; dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 235 C. proc. civ., încheierea prin care instanţa de judecată sau tribunalul arbitral se pronunţă asupra anulării raportului de expertiză şi asupra onorariului expertului are caracterul unei hotărâri interlocutorii? Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, este de menţionat că, deşi verificarea condiţiilor de admisibilitate este un atribut al completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cererea de sesizare - ca act procedural - nu a fost lăsată de legiuitor doar la dispoziţia părţilor, ci a fost instituită obligaţia completului învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă de a argumenta concret punctul de vedere al completului prin care să argumenteze necesitatea mecanismului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Legiuitorul, în cuprinsul art. 519 C. proc. civ., a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care se impun a fi întrunite cumulativ, respectiv:

a) existenţa unei cauze aflată în curs de judecată, în ultimă instanţă;

b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

c) ivirea unei chestiuni de drept a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

d) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea unui recurs aflat în curs de judecată urmează să pronunţe o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Următoarea condiţie impusă de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură nu este îndeplinită.

Art. 519 C. proc. civ. nu defineşte noţiunea de "chestiune de drept", însă în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale.

În acelaşi timp problema de drept trebuie să fie una reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.

Ceea ce este definitoriu pentru această procedură este deci, dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare, atunci când este susceptibilă de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate.

În cauză, se reţine că solicitarea de sesizare a instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile nu îndeplineşte, din punct de vedere al naturii şi caracterului veritabil al chestiunii de drept, rigorile art. 519 C. proc. civ., în înţelesul dat acestora conform jurisprudenţei în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Nu este vorba, aşadar, de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă, astfel că rămâne atributul exclusiv al completului de judecată să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestit, aplicând, în acest scop, regulile de interpretare a actelor normative.

Nefiind îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept care să întrunească exigenţele prevăzute de lege, Înalta Curte urmează a respinge cererea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată de către recurentul B..

Cu privire la excepţia nulităţii recursurilor principale, instanţa supremă o va respinge având în vedere că prin memoriile de recurs au fost formulate motive de nelegalitate care pot fi analizate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la recursul principal declarat de Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că sentinţa recurată conţine motive contradictorii.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Înalta Curte reţine neîntemeiate aceste critici.

Prin acţiunea în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., reclamanta a susţinut că tribunalul arbitral a admis în parte cererea acesteia obligând pârâta la plata unor daune interese contractuale încălcând şi excluzând în mod explicit dispoziţiile legale din materia atribuirii contractelor de achiziţie publică.

Instanţa supremă constată că motivarea primei instanţe întruneşte exigenţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. sub acest aspect, în condiţiile în care aceasta a argumentat în mod clar şi concis că în mod întemeiat tribunalul arbitral a arătat că valoarea de contract acceptată nu trebuie confundată cu preţul contractului, acesta din urmă putând fi determinat doar după execuţia efectivă a cantităţilor de lucrări şi măsurarea lor de către inginer. Totodată, a reţinut curtea de apel că în cauză nu este un contract cu valoare prestabilită, cu preţ determinat, ci un contract cu preţ determinabil, în acest sens fiind multe clauze ale contractului încheiat între părţi prin care se reglementează mecanismul de determinare a preţului contractului.

Prin urmare, contrar criticilor formulate de către recurenta-reclamantă, considerentele expuse de către curtea de apel în soluţionarea acestui motiv de anulare nu sunt contradictorii, aceasta argumentându-şi în mod coerent raţionamentul prin constatarea că dispoziţiile art. 97 din Hotărârea de Guvern 925/2006 nu sunt aplicabile în prezenta cauză, iar invocarea acestor prevederi de către reclamantă este făcută ca urmare a confuziei realizate între preţul contractului şi valoarea de contract acceptată.

Prin memoriul de recurs a fost invocat şi motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 25 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, art. 2 alin. (2), art. 97 din Hotărârea de Guvern nr. 925/2006.

Nici aceste critici nu vor fi însuşite de Înalta Curte.

Motivul de casare prevăzut de acest art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine că hotărârea arbitrală are o natură mixtă, fiind un act jurisdicţional cu o pronunţată componentă contractuală, nereprezentând o hotărâre judecătorească, ci un act jurisdicţional asimilat hotărârilor judecătoreşti. Chiar dacă, în limbajul curent, se poate spune că hotărârea arbitrală este supusă "căii de atac" a acţiunii în anulare, aceasta nu înseamnă că sunt împrumutate regulile căilor de atac, cât timp legiuitorul a prevăzut expres cazurile în care se poate introduce acţiunea în anulare, termenul, instanţa competentă, modul de judecată şi regimul hotărârii pronunţate asupra acţiunii în anulare.

Instanţa de judecată nu poate interveni în judecata arbitrală, afară dacă s-au încălcat garanţiile procesuale ori dacă, prin hotărârea pronunţată, tribunalul arbitral a acceptat o cerere contrară ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii.

Pe calea acţiunii în anulare se poate cerceta respectarea condiţiilor de formă ale arbitrajului, existenta unei convenţii arbitrale legale şi posibilitatea ca litigiul sa fie soluţionat pe calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare a părţilor, redactarea hotărârii arbitrale şi respectarea dispoziţiilor imperative ale legii şi a normelor care asigură ordinea publică şi bunele moravuri.

Recurenta s-a prevalat de prevederile art. 2 alin. (2), art. 25 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, art. 2 alin. (2), art. 97 din Hotărârea de Guvern nr. 925/2006, apreciind că tribunalul arbitral a soluţionat cauza cu încălcarea şi excluderea dispoziţiilor legale din materia atribuirii contractelor de achiziţie publică şi susţinând că instanţa fond a respins în mod nelegal motivul de anulare întemeiat pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Se observă că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 reglementează atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, iar Hotărârea de Guvern nr. 925/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.

Or, Înalta Curte constată că în cauză, curtea de apel a reţinut că normele din materia achiziţiilor publice pretins încălcate nu sunt aplicabile prezentului litigiu, având în vedere că preţul din contractul părţilor nu a fost unul determinat, ci unul determinabil, sens în care în mod corect a statuat că invocarea temeiurilor din materia achiziţiilor publice privind ajustarea şi modificarea preţului contractului nu reprezintă critici pertinente ale hotărârii arbitrale din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ.

De altfel, instanţa supremă reţine că recurenta a criticat şi prin acţiunea în anulare încălcarea de către tribunalul arbitral a aceloraşi prevederi legale, critici care şi-au găsit o rezolvare prin sentinţa recurată.

Totodată, Înalta Curte reţine că trimiterile recurentei la situaţia de fapt şi criticile aduse hotărârii arbitrale nu pot fi primite. Se constată că, în realitate, criticile invocate sub acest aspect reprezintă un pretext pentru a repune în discuţie judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, însă, controlul efectuat de instanţă asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate, nu de temeinicie, iar invocarea motivului prevăzut de lit. h) a art. 608 C. proc. civ. nu trebuie să urmărească reexaminarea pe fond a litigiului.

Netemeinicia hotărârii arbitrale excede orice control din partea instanţei competente a soluţiona acţiunea în anulare. Înalta Curte subliniază că interpretarea obligaţiilor contractuale dintre părţi, făcută de instanţa arbitrală, indiferent de pertinenţa ei, nu poate reprezenta o încălcare a dispoziţiilor imperative ale legii; în acelaşi sens, în stabilirea situaţiei de fapt şi a temeiniciei, instanţa arbitrală nu poate fi cenzurată pe acest temei în ceea ce priveşte interpretarea materialului probator.

Cu privire la recursul principal declarat de B.

Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., crticând maniera succintă în care a fost motivată. Totodată, recurentul a susţinut, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 că sentinţa conţine motive contradictorii.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că va analiza aceste critici împreună, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aceste critici nu vor fi însuşite de Înalta Curte.

Dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. care consacră în mod expres structura hotărârii judecătoreşti stabilesc, în privinţa considerentelor, că acestea conţin pe lângă arătarea obiectului cererii şi susţinerilor pe scurt ale părţilor, şi expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Se reţine, totodată, că, potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanţa europeană a arătat totuşi, în mod constant, faptul că "Art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (Hotărârea Ruiza Torija c. Spaniei). Ca urmare, motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele deduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

În cauză, instanţa supremă constată că motivarea curţii de apel întruneşte exigenţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. în condiţiile în care aceasta a analizat încheierea din data de 04.02.2019, prin prisma motivul de anulare întemeiat de prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Instanţa supremă reţine că prin intermediul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. hotărârea poate fi desfiinţată dacă nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitri.

Or, din considerentele sentinţei recurate reiese că instanţa învestită cu acţiunea în anulare a avut în vedere susţinerile părţii, arătând că nu se verifică în cazul de faţă motivul de anulare prevăzut de art. 608 lit. g) C. proc. civ., deoarece încheierea tribunalului arbitral cu privire la măsura anulării raportului de expertiză şi retragerii onorariului de expert cuprinde elementele de fapt şi de drept care au determinat luarea acestei măsuri, fiind îndeplinite cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte constată neîntemeiate susţinerile recurentului potrivit cu care sentinţa recurată este contradictorie.

Contrar susţinerilor recurentului, din considerentele sentinţei rezultă în mod clar şi concis raţionamentul pe care curtea de apel s-a sprijinit atunci când a înlăturat criticile încadrate în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., apreciind că măsura anulării raportului de expertiză a fost determinată de existenţa unui dubiu rezonabil asupra obiectivităţii realizării acestuia pornind de la aspectele semnalate de pârâtă şi concluziile părţilor asupra acestor împrejurări.

Prin urmare, considerentele prin care curtea de apel a reţinut că încheierea cuprinde pe larg susţinerile pârâtei, arătând că tribunalul arbitral a consemnat în motivarea acesteia pe scurt "că există îndoieli rezonabile cu privire la maniera obiectivă de a proceda în efectuarea raportului de expertiză de către expertul desemnat, inclusiv aspectele legate de iniţierea documentului", nu sunt contradictorii cu motivele prin care s-a constatat că instanţa arbitrală nu a mai reluat în sentinţă aspectele relevate de către pârâtă sub acest aspect.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat, curtea de apel argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la criticile prin care se susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. art. 332 şi art. 338 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea nu sunt veritabile critici de nelegalitate, fiind invocate formal, recurentul nu arată în concret cu ce a greşit curtea de apel şi de ce normele procesuale nu au fost corect aplicate, ci reia, sub o altă formă, criticile din acţiunea în anulare cu privire la motivarea încheierii tribunalului arbitral de înlocuire a expertului şi de anulare a raportului de expertiza, care au primit deja o dezlegare în faţa curţii de apel.

De altfel, instanţa supremă constată că, în realitate, criticile invocate sub acest aspect reprezintă un pretext pentru a repune în discuţie judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, însă, controlul efectuat de instanţă asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate, nu de temeinicie, iar invocarea motivelor prevăzute de art. 608 C. proc. civ. nu trebuie să urmărească reexaminarea pe fond a litigiului.

Referiror la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă constată că acesta a fost indicat în mod formal, fără să fie evocate critici de nelegalitate subsumate acestuia.

Cu privire la recursul incident declarat de Societatea A. Olanda - prin A. Rotterdam - Sucursala Constanţa

Motivele care pot întemeia o acţiune în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, potrivit art. 608 din C. proc. civ., fiind, ca atare, de strictă interpretare şi deci fără posibilitatea de a fi extinse pe cale de analogie. Acestea vizează condiţii de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înţelegerea părţilor concretizată în convenţia arbitrală şi cauze de nelegalitate expres stabilite, fără a putea fi analizate critici referitoare la situaţia de fapt, probele administrate şi aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare.

Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs autoarea căii de atac susţine că instanţa de fond a omis să analizeze motivul de anulare care viza modul de soluţionare de către tribunalul arbitral a capetelor I.3 şi III.2 din cererea de arbitrare, sentinţa fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 9, art. 20, art. 22 alin. (6) şi art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., potrivit acesteia.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că aceste critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., vor fi analizate împreună, având în vedere că, subsumat acestor motive de recurs, recurenta critică sentinţa curţii de apel referitor la soluţia dată cu privire la motivul de anulare întemeiat de prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că aceste critici sunt nefondate.

Instanţa supremă constată că motivarea instanţei de fond întruneşte exigenţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. sub acest aspect, în condiţiile în care aceasta a analizat sentinţa arbitrală atacată, având în vedere caracterul specific al acţiunii în anulare, prin prisma motivelor limitativ stabilite de art. 608 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că la fila x din sentinţa recurată se regăsesc motivele pentru care instanţa de fond a reţinut că argumentele pârâtei de la filele x ale cererii în anulare, reprezintă solicitările acesteia pe fondul cauzei, solicitări care ar fi putut fi analizate de către instanţă numai în măsura în care ar fi fost găsite întemeiate motivele de anulare a hotărârii arbitrale.

Concluzionând, în cauză, acţiunea în anulare formulată de pârâtă a fost analizată strict în limitele criticilor indicate de parte şi a celor stabilite de lege. Faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sub acelaşi aspect, criticile privind încălcarea principiului disponibilităţii şi rolului activ al judecătorului, subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu vor fi însuşite de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie.

Potrivit art. 9 C. proc. civ., procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public, iar obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Totodată, potrivit art. 22 alin. (6) "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Deşi recurenta arată că prin omisiunea de cercetare a motivului de anulare care viza modul de soluţionare a capetelor I.3 şi II.2 de către tribunalul arbitral, Curtea de apel a încălcat principiile procesuale precitate anterior, criticile recurentei vizează nemulţumirea acesteia cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de fond sub acest aspect.

Aşadar, instanţa supremă constată că, în realitate, criticile invocate sub acest aspect reprezintă un pretext pentru a repune în discuţie judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, însă, controlul efectuat de instanţă asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate, nu de temeinicie, iar invocarea motivului prevăzut de lit. h) a art. 608 C. proc. civ. nu trebuie să urmărească reexaminarea pe fond a litigiului.

În ceea ce priveşte referirile recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 8, art. 9, art. 10 alin. (1), art. 11, art. 13, art. 14, art. 20, art. 22 alin. (4), art. 32, art. 209 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO, criticând în esenţă modul modul în care instanţa de fond a dezlegat aspectele legate de învestirea tribunalului arbitral cu anularea/revizuirea hotărârilor inginerului prin care au fost stabilite costuri pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale nu justifică incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din punctul de vedere al nerespectării normei de drept procesual, întrucât aduc în discuţie aspecte care ţin de fondul litigiului şi asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunţat în mod definitiv.

În realitate, prin memoriul de recurs se reiau sub o altă formă, susţinerile din acţiunea în anulare prin care s-a criticat nelegalitatea hotărârii arbitrale din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) Cod rocedură civilă, care au primit deja o dezlegare în faţa curţii de apel şi nu se dezvoltă critici de nelegalitate ale sentinţei atacate.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi va respinge ca nefondate recursurile principale declarate de recurenţii-reclamanţi Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa şi B. şi recursul incident declarat de recurenta A. prin A. Rotterdam-Sucursala Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 9/LP din 16 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată de către recurentul B..

Respinge excepţia nulităţii recursurilor principale.

Respinge ca nefondate recursurile principale declarate de recurenţii-reclamanţi Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa şi B. şi recursul incident declarat de recurenta A. prin A. Rotterdam-Sucursala Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 9/LP din 16 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2024.