Consumer credit dispute: inadmissibility of cassation appeal under statutory exclusion for consumer protection matters

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la 27 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat să se constate caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzelor contractului de credit nr. x din 25 iulie 2007 încheiat între reclamanţi şi societatea antecesoare pârâtei, D. S.A., cuprinse în art. 1.3, cu privire la comisionul de acordare a creditului, respectiv 1% din valoarea totală a creditului, în sensul eliminării acestei clauze şi, în consecinţă, să se dispună restituirea sumelor achitate cu acest titlu, în art. 1.3 lit. c), modificată prin art. 2 din actul adiţional nr. x din 2 martie 2011, cu privire la comisionul de schimbare a garanţiei imobiliare de 1% din valoarea creditului rămas de rambursat, în sensul eliminării acestei clauze şi dispunerea restituirii sumelor achitate cu acest titlu, a clauzei de risc valutar şi, în consecinţă, stabilizarea cursului de schimb la valoarea de la data încheierii şi semnării contractului de credit pe toată durata acestuia, calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de la data încheierii contractului de credit, obligarea pârâtei la restituirea sumelor excedentare încasate peste cursul valutar menţionat anterior, de la data introducerii acţiunii şi în continuare, în subsidiar, să se constate că sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii şi adaptarea pentru viitor a contractului de credit, prin stabilizarea cursului de schimb valutar franc elveţian - leu la valoarea cursului de la data încheierii contractului de credit, plus o marjă procentuală de 20%, calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian la cursul indicat până la restituirea efectivă a acestor sume, anularea parţială a graficelor de rambursare şi obligarea pârâtei să emită un nou plan de rambursare, să plătească echivalentul în RON a dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor achitate în plus în baza clauzelor abuzive, calculată de la data plăţii de către reclamanţi a fiecărei sume de bani în parte şi până la data restituirii efective a acestor sume, actualizată cu rata inflaţiei, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, Directiva nr. 93/13/CEE, O.G. nr. 13/2011, art. 1.271, art. 1.341-1.344 C. civ., art. 992, art. 994 şi următoarele C. civ. de la 1864.

Prin sentinţa civilă nr. 2283/2022 din 2 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi şi, în consecinţă, a fost constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în contractul de credit x din 25 iulie 2007 încheiat între reclamanţi şi pârâta C. S.A., fostă D. S.A., cuprinse în art. 1.3 lit. a) referitoare la comisionul de acordare şi a clauzelor cuprinse la art. 1.3 lit. d), introdus prin art. 2 din actul adiţional nr. x din 2 martie 2011 referitoare la comisionul de schimbare a garanţiei imobiliare.

A fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor suma de 2.175 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de acordare, 2.6270,3 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată până la data de 19 iunie 2022, precum şi la plata în continuare a dobânzii legale penalizatoare calculată asupra sumei reprezentând comision de acordare începând cu data de 19.06.2022 şi până la data plăţii efective.

De asemenea, pârâta a fost obligată să restituie reclamanţilor suma de 2.170,88 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de schimbare a garanţiei imobiliare, 2.317,06 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată până la data de 19 iunie 2022, precum şi la plata în continuare a dobânzii legale penalizatoare calculată asupra sumei reprezentând comision de acordare începând cu data de 19 iunie 2022 şi până la data plăţii efective.

A fost constatată impreviziunea în raport cu contractul de credit x din 25 iulie 2007 încheiat între reclamanţi şi pârâta C. S.A., fostă D. S.A., şi s-a dispus adaptarea contractului de credit de la data formulării cererii de chemare în judecată până la data rambursării integrale a creditului, prin folosirea, începând cu data de 27 mai 2021, când s-a introdus acţiunea, a unui curs valutar calculat după următoarea formulă 1CHF = valoarea CHF la cursul BNR de la data acordării creditului + (valoarea CHF la cursul BNR de la data scadenţei fiecărei rate - valoarea CHF la cursul BNR de la data acordării creditului)/2.

A fost dispusă restituirea de către pârâtă în favoarea reclamanţilor a sumelor încasate în plus, după data de 27 mai 2021, prin raportare la cursul valutar menţionat anterior.

Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenţii ale reclamanţilor.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 6.959,13 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată aferente pretenţiilor admise.

2. Împotriva acestei sentinţe părţile au declarat apel.

Prin decizia nr. 161/2024 din 8 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, s-au admis apelurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile primei instanţe, care a fost schimbată în parte, în sensul adaptării contractului de credit de la data formulării cererii de chemare în judecată, în sensul că părţile vor suporta în mod egal riscul valutar ce depăşeşte o apreciere a monedei creditului peste 52,6%, pârâta fiind obligată să achite reclamanţilor suma de 5.103,01 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă sumei datorate cu titlu de comision de acordare, şi suma de 5.463,2 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă sumei datorate cu titlu de comision de schimbare a garanţiei, ambele calculate până la data de 19 iunie 2022.

De asemenea, au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate şi au fost compensate cheltuielile de judecată suportate de părţi în apel.

3. Împotriva acestei decizii reclamanţii şi pârâta au declarat recurs.

Prin recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel sub aspectul impreviziunii, în sensul de a se dispune adaptarea pentru viitor a contractului de credit, prin stabilizarea cursului de schimb valutar franc elveţian-leu, la valoarea cursului de la data încheierii contractului de credit, respectiv 25 iulie 2007, plus o marjă procentuală de 20% din aprecierea francului elveţian, începând cu data cererii de chemare în judecată, respectiv 27 mai 2021.

Recursul recurentei-pârâte C. S.A. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitându-se modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului pe care l-a declarat şi schimbarea sentinţei primei instanţe, cu consecinţa respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinare, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat, şi, pe cale de consecinţă, menţinerea în parte a deciziei recurate, în sensul de a reţine incidenţa impreviziunii în cauză, precum şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi, iar pe fond, respingerea căii de atac asupra aspectelor criticate de aceştia, precum şi obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenţii-reclamanţi au solicitat respingerea excepţiei nulităţii invocate de recurenta-pârâtă şi admiterea propriului recurs.

4. Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii căilor extraordinare de atac, a cărei soluţionare face de prisos examinarea altor excepţii ridicate de părţi sau a fondului cauzei, reţine că aceasta este fondată, motivarea hotărârii primind configurarea prevăzută de art. 499 teza finală C. proc. civ.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.

Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege este recunoscută cu valoare de principiu de art. 129 din Constituţia României, iar legea procesuală civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care concretizează una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În cauză, reclamanţii au învestit Tribunalul Specializat Cluj, la 27 mai 2021, cu o cerere prin care au solicitat, pe lângă constatarea nulităţii unor clauze contractuale pe care le consideră abuzive, şi adaptarea pentru viitor a contractului de credit nr. x din 25 iulie 2007, prin stabilizarea cursului de schimb valutar franc elveţian CHF-RON la valoarea cursului de la data încheierii contractului, plus o marjă procentuală de 20%, precum şi restituirea sumelor achitate în plus, în temeiul impreviziunii, invocând dispoziţiile C. civ. şi deciziile Curţii Constituţionale.

În motivarea acţiunii cu mai multe capete de cerere, reclamanţii au combinat argumente şi temeiuri juridice din domeniul protecţiei consumatorului, respectiv Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive încheiate cu consumatorii, cu alte temeiuri juridice specifice dreptului comun prevăzute de art. 969 şi art. 970 din C. civ. de la 1864.

Înalta Curte constată că acţiunea ce face obiectul litigiului pendinte a fost introdusă de reclamanţi în considerarea calităţii lor de consumatori şi, indiferent de temeiul de drept comun invocat în completare, pentru aplicarea teoriei impreviziunii raportului juridic născut sub imperiul C. civ. de la 1864, în cauză trebuie avut în vedere că aspectele deduse judecăţii au survenit în contextul raportului juridic reglementat de legislaţia privind protecţia consumatorilor.

Reclamanţii-consumatori au solicitat adaptarea contractului de credit în raport cu reperul cursului de schimb valutar de la data încheierii acestuia, prevalându-se de lipsa transparenţei şi imprevizibilitatea riscului asumat la data respectivă.

Principiul disponibilităţii impune, conform art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (5) C. proc. civ., identificarea căilor de atac prevăzute de lege prin raportare la cererile în justiţie formulate, conform art. 30 şi art. 460 C. proc. civ., avându-se în vedere calificarea juridică a demersului în instanţă al reclamanţilor.

Obiectul recursurilor declarate în cauză îl constituie decizia nr. 161/2024 din 8 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă într-un litigiu din materia protecţiei consumatorilor.

Întrucât procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv la 27 mai 2021, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările şi completările ulterioare, "Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2019."

Aşadar, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele pronunţate în materia protecţiei consumatorilor.

Având în vedere cauza şi obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a dobândit caracter definitiv de la data pronunţării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., raportat la alin. (2) al aceluiaşi articol, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Prin urmare, menţionarea în dispozitivul deciziei recurate a dreptului la recurs în termen de 30 de zile de la comunicare nu poate avea ca efect recunoaşterea căii de atac a recursului în alte cazuri decât cele prevăzute de lege, instanţa supremă având obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 161/2024 din 8 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 161/2024 din 8 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2024.