Annullment of arbitral award: contractual tax withholding clause does not constitute a violation of mandatory law or public order

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2024

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Centrului de Arbitraj Internaţional de la Viena ("VIAC") la data de 19 ianuarie 2023 sub nr. x, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A.:

- la plata către reclamant a compensaţiei de neconcurenţă în cuantum de 186.384.00 RON (echivalent în Euro - 37.764.00 Euro), conform art. 5.2.3 şi art. 9.1 alin. final din Contractul de Mandat nr. C239.30.09.2020 actualizată cu rata inflaţiei, de asemenea, a dobânzii legale în sumă de 32.227.84 RON (echivalent Euro 6.530.00) calculată de la data scadenţei - 22 iunie 2021 până la data cererii de arbitrare şi continuând ulterior până la data plăţii integrale;

- la plata către reclamant a compensaţiei aferente indemnizaţiilor fixe brute lunare rămase până la sfârşitul mandatului, în cuantum de 605.748,00 RON (echivalent Euro - 122.733,00), conform articolului 9.2 lit. A) şi 9.1 lit. a) din Contract, respectiv pentru perioada iulie 2021 - septembrie 2024, ca urmare a constatării revocării fără justă cauză, actualizată cu rata inflaţiei şi, de asemenea, dobânda legală în sumă de 104.740.47 RON. (echivalent Euro 21.222.00) calculată de la data scadenţei - 22 iunie 2021 până la data Cererii de arbitrare şi continuând ulterior până la data plăţii integrale;

- la plata către reclamant a componentei variabile a remuneraţiei pentru anul 2020 în sumă de 46.596.00 RON (echivalent Euro 9.441.0), în conformitate cu prevederile Anexei 2 la Actul adiţional nr. x la Contract, actualizată cu rata inflaţiei, de asemenea, dobânda legală în cuantum de 7891,64 RON, (echivalent Euro 1.599.00) calculată de la data scadenţei - 6 iulie 2021 până la data cererii de arbitrare şi continuând ulterior până la data plăţii integrale;

- la plata către reclamant a cheltuielilor de arbitraj, a taxelor administrative, a onorariilor tribunalului arbitral, a costurilor de traducere a documentelor anexate, a onorariului avocatului, a oricăror alte costuri legale şi de altă natură suportate de reclamant.

Prin sentinţa arbitrală din 22 decembrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x, Centrul de Arbitraj Internaţional de la Viena ("VIAC") a admis cererea reclamantului A. şi a dispus următoarele:

1. Obligarea pârâtei Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice - Transelectrica S.A. la plata către reclamantul A. a compensaţiei de neconcurenţă în valoare de 186.384,00 RON (echivalentul în Euro - 37.764,00 la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României la data de 19 ianuarie 2023, de 1 Euro = 4,9355 RON), actualizată cu rata inflaţiei, de asemenea, dobânda legală calculată de la data scadenţei - 22 iunie 2021 până la data plăţii integrale, calculată conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 şi art. 4 din Legea nr. 72/2013.

2. Obligarea Pârâtei Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice - Transelectrica S.A. la plata către A. a compensaţiei aferente indemnizaţiilor fixe brute lunare rămase până la finalul mandatului în valoare de 605.748,00 RON (echivalent în euro 122.733,00 Euro, cursul de schimb al Băncii Naţionale a României la data de 19 ianuarie 2023, de 1 Euro = 4,9355 RON), actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală de la data scadenţei - 22 iunie 2021 până la data plăţii integrale, calculată conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 şi art. 4 din Legea nr. 72/2013.

3. Obligarea pârâtei Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice - Transelectrica S.A. la plata către A. a componentei variabile a remuneraţiei pentru anul 2020 în cuantum de 46.596,00 RON (echivalentul în euro 9.441,00 Euro, la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României la data de 19 ianuarie 2023, de 1 Euro = 4,9355 RON), actualizată cu rata inflaţiei, de asemenea, dobânda legală calculată de la data scadenţei - 6 iulie 2021 până la data plăţii integrale, calculată conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 şi art. 4 din Legea nr. 72/2013.

4. Obligarea Pârâtei Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice - Transelectrica S.A. la plata către A. a cheltuielilor de arbitrare, constând în taxe administrative VIAC, inclusiv onorariu arbitru, în valoare de 8.178,03 Euro, taxă de înregistrare dosar în valoare de 1.500 Euro, plus onorariu de avocat în valoare de 58.611,07 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la 5 februarie 2024 sub nr. x/2024, reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat, pe calea acţiunii în anulare prevăzute de art. 608 C. proc. civ., desfiinţarea în parte a sentinţei arbitrale din 22 decembrie 2023 pronunţate în dosarul nr. x -5726, referitor la "plata sumelor în cuantum brut".

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 50 din 26 aprilie 2024 a respins ca neîntemeiată cererea în anulare formulată de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva sentinţei arbitrale din 22 decembrie 2023 pronunţate în dosarul nr. x, fiind obligată reclamanta la 5.000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi, în subsidiar, în cazul în care se constată că art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. nu este aplicabil, reţinerea cauzei spre rejudecare, anularea sentinţei instanţei de fond şi admiterea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale astfel cum a fost formulată.

Prin memoriul de recurs se susţine că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată pe de o parte, cu încălcarea normelor de drept material, iar pe de altă parte este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în privinţa respingerii cererii, ca neîntemeiată.

În acest sens, instanţa a reţinut că, prin sentinţa arbitrală atacată, nu s-a nesocotit existenţa principiului forţei obligatorii a contractului pentru părţile contractante, ci s-a făcut o interpretare a acestui contract, interpretare care ea însăşi nu poate face obiectul controlului judiciar, prin intermediul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. pentru considerentul încălcării art. 1270 C. civ.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, instanţa arbitrală nu a făcut doar o interpretare a contractului de mandat, chiar şi greşită, după cum chiar instanţa de fond confirmă prin sentinţa recurată, ci a nesocotit voinţa părţilor, neţinând cont de incidenţa art. 1270 C. civ., prin aceea că a ignorat prevederile clauzei 6.5 din Contractul de mandat, precum şi prevederile legale aplicabile, motivând inaplicabilitatea legislaţiei pe motiv că aşa este jurisprudenţa în materie.

Or, instanţa de fond, prin faptul că a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, pe motiv că tribunalul arbitral a aplicat art. 1270 C. civ., chiar dacă a interpretat greşit prevederile contractului, a încălcat la rândul său acest articol prin raportare la prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât nu a ţinut cont de forţa obligatorie a contractului.

Totodată, instanţa de fond, prin faptul că a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, pe motiv că "dispoziţia instanţei arbitrale este evident corectă în sensul că nu încalcă normele fiscale invocate de reclamantă tocmai pentru că nu dispune asupra obligaţiilor fiscale ale părţilor", motivare care nu este legală şi temeinică, prin raportare la motivele avute în vedere de tribunalul arbitral şi analizate de instanţa de fond - a încălcat la rândul său art. 72 alin. (2) lit. f), art. 78, art. 80. art. 157 din Codul fiscal (Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare), incidente cauzei.

Prin sentinţa atacată cu recurs, recurenta susţine că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 1270 C. civ., în sensul că nu a ţinut cont de forţa obligatorie a contractului de mandat, încheiat între părţi, în speţă nefiind avute în vedere prevederile art. 6.5 din contractul de mandat nr. x/30.09.2020 şi nici prevederile legislaţiei fiscale invocate de Transelectrica S.A., la care face trimitere clauza 6.5, unde se menţionează că "orice impozite datorate de mandatar cu privire la remuneraţie şi beneficiile primite în cadrul prezentului contract vor fi calculate, reţinute şi plătite de companie în numele şi în contul mandatarului în măsura permisă de legea aplicabilă".

Pentru o mai bună înţelegere a acestor aspecte, recurenta arată că toate plăţile convenite de părţi prin prezentul contract sunt brute. Astfel, orice variaţie a cotelor legale de impozitare şi a contribuţiilor sociale vor determina o variaţie corespunzătoare a sumei finale nete pe care o va primi mandatarul.

Cu toate acestea, în dispozitivul hotărârii arbitrale sunt menţionate sumele brute, prevăzute în contract, fără să fie luată în considerare aplicarea clauzei 6.5 din contract, prin raportare la prevederile art. 1270 C. civ. - principiul forţei obligatorii a contractului.

Mai susţine recurenta, contrar celor reţinute de instanţa de fond în sentinţa atacată cu recurs, că hotărârea arbitrală este pronunţată cu încălcarea art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii", în sensul că prin hotărârea evocată au fost încălcate dispoziţii imperative ale legii.

Cu referire la indemnizaţia de neconcurenţă, recurenta susţine că în hotărârea arbitrală nu se regăseşte niciun temei legal menţionat cu privire la acordarea în cuantum brut a acestei sume şi motivul neaplicării clauzei 6.5 din contract, prin raportare la art. 1270 C. civ. şi nici prevederea legală care îndreptăţea instanţa arbitrală să nu aplice legislaţia fiscală, privind stopajul la sursă.

De asemenea, nici în ceea ce priveşte compensaţia de denunţare, recurenta arată că în hotărârea arbitrală nu se regăseşte niciun temei legal cu privire la acordarea în cuantum brut a acestei sume şi motivul neaplicării clauzei 6.5 din contract, prin raportare la prevederile art. 1270 C. civ. şi nici în ceea ce priveşte componenta variabilă a remuneraţiei pentru anul financiar 2020 nu sunt menţionate aceste aspecte.

În aceste context, se susţine că, întrucât hotărârea arbitrală a stabilit în sarcina Transelectrica S.A. plata sumelor brute, astfel cum au fost solicitate de reclamant raportat la caracterul definitiv şi executoriu al hotărârii arbitrale - sumele ce pot fi executate silit vor fi cele brute, astfel că, nu se vor mai putea reţine, prin stopaj la sursă, sumele reprezentând impozite şi taxe, aşa cum este prevăzut de Codul fiscal. Drept urmare, nu va exista posibilitatea ca Transelectrica S.A. să reţină şi să plătească contribuţiile prevăzute de Codul fiscal şi de convenţia părţilor.

În acest sens, se observă că prevederile contractului de mandat stabilesc faptul că sumele datorate reclamantului sunt cele nete, pârâta Transelectrica S.A. având obligaţia de a calcula, reţine şi plăti Statului român toate contribuţiile prevăzute de lege pentru orice remuneraţie sau beneficiu pe care reclamantul le-ar primi în temeiul contractului de mandat, aspect reţinut de tribunalul arbitral, dar complet ignorate.

Prin urmare, recurenta susţine că hotărârea arbitrală pronunţată la data de 22 decembrie 2023, este dată cu încălcarea prevederilor Codul fiscal - Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015, incidente cauzei.

În continuare, recurenta redă dispoziţiile art. 76-80 din Codul fiscal, precum şi definiţii din acelaşi act normativ şi în final solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Intimatul-pârât A. a depus, la 5 iulie 2024, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.

La 22 iulie 2024, recurenta-reclamantă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a depus răspuns la întâmpinarea intimatului solicitând înlăturarea susţinerilor acestuia ca fiind neîntemeiate.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă are în vedere situaţia în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, context în care aceasta consideră că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ., prin raportare la clauza art. 6.5 din Contractul de mandat nr. x/30.09.2020, precum şi la legislaţia fiscală indicată, privind stopajul la sursă, critica Transelectrica raportându-se la cuantumul sumelor pretinse, sub aspectul modalităţii de plată, respectiv în sume nete şi nu brute.

Astfel, în susţinerea acestui motiv de recurs, se arată că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 1270 C. civ., în sensul că nu a ţinut cont de forţa obligatorie a contractului de mandat, încheiat între părţi, în speţă nefiind avute în vedere prevederile art. 6.5 din contractul de mandat nr. x/30.09.2020 şi nici prevederile legislaţiei fiscale invocate de Transelectrica S.A., la care face trimitere clauza respectivă.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că tribunalul arbitral a analizat cauza sub toate aspectele, prin raportare la probele existente la dosarul cauzei şi la susţinerile fiecărei părţi, expunându-şi motivele şi argumentele în mod distinct pentru fiecare pretenţie în parte, sub auspiciul aplicării art. 1270 C. civ., aspecte reţinute şi de curtea de apel în considerentele sentinţei pronunţate.

Cu referire la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., instanţa supremă apreciază că nu se poate cerceta voinţa părţilor în temeiul urmărit de către recurentă, câtă vreme interpretarea contractului părţilor şi situaţia de fapt reţinută în dosar nu se subsumează exigenţelor actului normativ evocat, în dosar nefiind vorba aşadar de nesocotirea unor dispoziţii imperative ale legii, astfel cum se pretinde prin acţiunea în anulare.

În măsura în care prin acţiunea în anulare s-a susţinut că o clauză contractuală instituie o normă legală imperativă, prin trimiterea făcută la art. 1270 C. civ., care prevede regula că o convenţie legal încheiată are putere de lege între părţile contractante, s-a reţinut în mod corect că principiul enunţat de lege se referă la efectele contractului, la obligaţia contractanţilor de conformare la o conduită bilateral stabilită, iar nu la încălcarea unei legi cu valoare imperativă.

Prin urmare, modul defectuos de conformare a părţilor la conţinutul unei clauze contractuale nu poate fi evaluat ca o încălcare a unei norme imperative a legii, atunci când partea care o contestă face referire, în acest sens, la dispoziţiile art. 1270 C. civ., deoarece acest fapt se situează în afara domeniului încălcării legii imperative, iar prima instanţă a operat corect cu aceste distincţii pentru a înlătura acest motiv de anulare a hotărârii arbitrale.

În acest context, instanţa supremă constată că din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă că în cauză s-au readus în discuţie aspecte ce ţin de netemeinicia deciziei atacate, vizând nemulţumirea acesteia cu privire la modalitatea de plată a sumelor pretinse, iar din considerentele hotărârii atacate se desprind motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei de menţinere a soluţiei tribunalului arbitral.

În concluzie, Înalta Curte va înlătura motivul de casare examinat şi, pentru toate considerentele prezentate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., statuând asupra caracterului nefondat al recursului, îl va respinge.

Referitor la cererea intimatului-pârât A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimatul-pârât A. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 5.950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocaţial dovedite prin înscrisurile aflate la dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. să plătească intimatului-pârât A. suma de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva sentinţei civile nr. 50 din 26 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o va obliga la plata sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-pârât A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva sentinţei civile nr. 50 din 26 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

Obligă recurenta la plata sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-pârât.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2024.