Cassation annulled for formally invoking legal set-off grounds without identifying specific appellate reasoning errors.

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8 februarie 2022 pe rolul Tribunalului Constanţa sub număr de dosar x/2022, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta A.F.D.J. R.A. Galaţi, solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 414.031,20 RON, reprezentând debit restant conform contractului nr. x/2.12.2020 şi a dobânzii penalizatoare aferente acestei sume, de 0,1% pe zi, calculată de la data de 12.12.2021 şi până la data introducerii acţiunii.

Prin întâmpinare, pârâta A.F.D.J. R.A. Galaţi a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, invocând compensarea de drept a sumei solicitate cu sumele datorate în temeiul contractului nr. x/02.09.2019, în temeiul art. 1616-1617 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 937 din 6 septembrie 2022 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa şi a fost declinată cauza spre competentă soluţionare, în favoarea Tribunalului Galaţi.

Prin sentinţa civilă nr. 207 din 20 septembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Galaţi, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, iar în rejudecare, admiterea acţiunii.

Prin decizia nr. 101/2024 din 3 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 207 din 20 septembrie 2023 pronunţate de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2022.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 101/2024 din 3 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia II-a civilă.

În motivarea cererii, reluând situaţia de fapt, redând şi considerente din decizia nr. 65/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, care a analizat instituţia compensării legale, recurenta a susţinut, în esenţă, că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au aplicat greşit dispoziţiile art. 1617 din C. civ. în referire la compensaţia legală.

Reiterând argumentele din cuprinsul cererii de apel, a precizat că prin adresa nr. x/28.12.2021 comunicase intimatei motivele pentru care aprecia că nu poate să opereze compensaţia legală, respectiv sumele proveneau din raporturi juridice diferite, nu erau întrunite cerinţele prevăzute la art. 1617 alin. (1) C. civ., deoarece penalităţile calculate unilateral de intimată nu constituiau o creanţă, certă, lichidă şi exigibilă, fiind contestate deoarece întârzierea provenise din motive neimputabile, arătate prin adresa nr. x/27.09.2021, exoneratoare de răspundere (la data derulării contractului nr. x/27.09.2021 a fost instituit un sechestru în dosarul penal nr. x/2021 ce viza remorcherele destinate livrării către intimată, după ce a fost ridicat sechestrul a fost livrat remorcherul, depăşindu-se termenul de livrare în lipsa unei culpe provenită din partea sa).

În opinia recurentei, sechestrul asigurător, care a condus la întârzierea şi blocarea activităţii comerciale dintre părţi, a fost instituit în mod nelegal, fapt ce rezulta din hotărârile judecătoreşti pronunţate definitiv şi depuse la dosarul cauzei, prin care se demonstra că faptele reţinute în sarcina societăţii şi reprezentantului B. nu constituie infracţiuni. A mai arătat că această cauză exoneratoare de răspundere era cunoscută de intimată, iar în aceste condiţii, pentru obţinerea unui titlu executoriu pentru sumele reprezentând penalităţi de întârziere trebuia să existe un litigiu civil promovat de intimată.

Consideră că prin compensare s-ar produce o deturnare de fonduri, deoarece preţul din factura nr. x/12.11.2021 provine din fonduri europene care nu pot fi folosite în alt scop.

Solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Intimata-pârâtă ADMINISTRAŢIA FLUVIALĂ A DUNĂRII DE JOS R.A a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând, în esenţă, că motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal motivele de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel cum s-a arătat, rolul instanţei de recurs este acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi nu reevaluarea contextului factual stabilit de instanţele devolutive.

Comparând cererea de recurs cu cererea de apel, se constată că aşa-zisele critici de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu reprezintă altceva decât o reluare a susţinerilor formulate în calea de atac devolutivă a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe, mărturie fiind similitudinea dintre cererea de recurs şi cererea de apel, formulate de aceeaşi parte în cauză.

Aceleaşi motive au fost deduse Curţii de Apel Galaţi spre judecată şi sunt acum readuse în discuţie în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ignorarea instituţiei recursului.

Însă, chiar dacă ne aflăm în situaţia în care, prin decizia instanţei de apel, a fost menţinută soluţia primei instanţe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanţei de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de însăşi instanţa de apel.

Având în vedere că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv, motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost formal invocate, recurenta urmărind, prin reluarea criticilor cenzurate de instanţa de apel, o nouă verificare şi interpretare a celor susţinute în faţa instanţei de apel.

În concret, susţinerile recurentei-reclamante prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată, iar în lipsa unor argumente care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanţa de recurs nu se poate substitui părţii, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanţei de apel.

În concluzie, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, astfel cum s-a arătat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, având în vedere că recurenta a invocat formal motivul de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 101/2024 din 3 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 101/2024 din 3 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2025.