Challenge to arbitration annulment for failure to analyze contractual defenses and alleged breach of imperative liability norms

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x/2021, astfel cum a fost precizată, reclamanta A.. a solicitat obligarea pârâtei COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. C.N.A.I.R. S.A. la plata: sumei totale de 4.034.847,08 RON, compusă din: (i) costuri suplimentare de 2.069.794,26 RON, (ii) profit aferent costurilor suplimentare de 103.490 RON (lii) beneficiu nerealizat de 928.200,20 RON şi (iv) dobândă contractuală de 942.362,62 RON, calculată până la data de 29.09.2023 inclusiv; taxei pe valoarea adăugată în valoare de 412.924 RON; dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 1.831,54 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data imediat următoare pronunţării hotărârii arbitrale şi până la data plăţii efective a debitului recunoscut de tribunalul arbitral; cheltuielilor suportate de reclamantă şi ocazionate de soluţionarea litigiului.

Prin sentinţa arbitrală nr. 99 din 15 decembrie 2023, pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2021 de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a fost admisă în parte cererea, fiind obligată pârâta: la plata sumei în cuantum de 1.915.141,75 RON costuri suplimentare; la plata sumei de 928.200,20 RON beneficiu nerealizat; la plata dobânzii contractuale în valoare totală de 242.833,08 RON aferentă pretenţiilor admise, precum şi în continuare de la data de 21.02.2022 şi până la data plăţii efective de către pârâtă a debitului recunoscut de tribunalul arbitral, dobândă ce va fi calculată în condiţiile art. 7.3 din Acordul contractual.

Au fost respinse solicitările de obligare a pârâtei la plata profitului aferent costurilor suplimentare, la plata taxei pe valoare adăugată, precum şi de obligare la plata dobânzii legale şi a dobânzii la dobândă.

A fost admisă în parte cererea reclamantei privind plata cheltuielilor de arbitrare, fiind obligată pârâta la plata sumei de 326.118,20 RON.

Împotriva acestei sentinţe, invocând motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) Cod procedură, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat acţiune în anulare, solicitând desfiinţarea sentinţei arbitrale, iar pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral.

Acţiunea în anulare a fost înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014 şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi Achiziţii Publice sub nr. x/2024*.

Pârâta A.. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat: admiterea excepţiei necompetenţei secţiei a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru Achiziţii Publice; anularea cererii de chemare în judecată pentru neachitarea taxei de timbru; respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în anulare, întrucât criticile nu se încadrează în motivele limitative prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ. respingerea ca neîntemeiată a acţiunii în anulare.

Prin încheierea din 3 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi Achiziţii Publice a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea secţiilor civile ale Curţii de Apel, specializate în materia raporturilor dintre profesionişti.

Acţiunea în anulare a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă sub număr de dosar x/2024

La termenul de judecată din 23 mai 2024, Curtea a constatat că reclamanta nu datorează taxă judiciară de timbru, reţinând că solicitarea de respingere ca inadmisibilă a acţiunii este o apărare de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 57/2024 din 23 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă acţiunea în anulare formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., în contradictoriu cu pârâta A..

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva acestei sentinţe, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

În argumentarea cererii de recurs, sub un prim aspect, susţine, în esenţă, că instanţa de fond a încălcat normele legale reglementate de art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., raportat la art. 425 C. proc. civ., art. 6 CEDO.

Apreciază că, în mod nelegal, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că hotărârea arbitrală nr. 99 din 15 decembrie 2023 a fost motivată din perspectiva înlăturării apărărilor reclamantei aferente petitului A pct. (iv) al cererii arbitrale, prin care s-a a solicitat obligarea pârâtei CNAIR S.A. la plata sumei în cuantum de 942.362,62 RON, reprezentând pretinsă dobândă contractuală.

Subliniază că prin acţiunea în anulare a criticat hotărârea arbitrală, din perspectiva dispoziţiilor prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., întrucât în considerentele hotărârii arbitrale nu au fost indicate motivele pentru care nu s-a ţinut cont de apărările prezentate, cu atât mai mult cu cât aceste apărări au fost esenţiale, fiind depuse 3 hotărâri arbitrale, care au conturat practica arbitrală pe acesta problemă de drept.

Instanţa de fond a ignorat, în mod nelegal, că motivarea hotărârii arbitrale este deficitară, în sensul că nu răspunde apărării CNAIR cu privire la incidenţa celei de-a doua teze a sub clauzei 14.8 şi a incidenţei practicii judiciare depuse la dosar.

Consideră ca fiind eronat raţionamentul instanţei de fond care a apreciat că:

"(. . . . . . . . . .) o (...) omisiune de analiză a apărării CNAIR cu privire la incidenţa celei de-a doua teze a sub clauzei 14.8 să fi fost de natură a produce acesteia o vătămare procesuală ce nu ar putea fi înlăturată astfel decât prin anularea sentinţei", deoarece câtă vreme hotărârea arbitrată nu prezintă raţionamentul logico-juridic care a condus la înlăturarea incidenţei celei de-a doua teze a sub clauzei 14.8, CNAIR S.A. nu a avut posibilitatea legală de a critica hotărârea arbitrală din perspectiva încălcării efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. (conform practicii judiciare depuse la dosar).

Or, lipsa oricărei analize cu privire la incidenţa celei de-a doua teze a sub clauzei 14.8 şi a incidenţei practicii judiciare depuse la dosar pe această problemă de drept echivalează în mod evident cu o nemotivare, întrucât, spre deosebire de legislaţia anterioară, în sistemul Noului C. proc. civ. efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este reglementat ca un efect important al hotărârii judecătoreşti, şi nu mai poate fi considerat doar un mijloc de probă ca în vechea legislaţie.

Faţă de cele prezentate, solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, iar pe fondul cererii de recurs, admiterea acţiunii în anulare, cu consecinţa desfiinţării în tot a sentinţei arbitrate nr. 99 din 15 decembrie 2023 pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2021 de către Tribunalul Arbitrat din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, şi trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunalul arbitral din perspectiva analizării susţinerilor reclamantei privind pierderea dreptului antreprenorului de a fi îndreptăţit la dobânda penalizatoare şi a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, conform practicii judiciare depuse la dosar.

Sub un alt aspect, apreciază că instanţa de fond a încălcat normele legale reglementate de art. 608 alin. (1) h) C. proc. civ., raportat la art. 1350. 1530, art. 1534 şi art. 1556 C. civ., coroborat cu art. 1270 C. civ.

După o succintă prezentare a situaţiei de fapt, redând conţinutul unor clauze contractuale şi făcând referiri la derularea relaţiilor contractuale prin raportare şi la o pretinsă încălcare de către antreprenor a obligaţiilor contractuale pe perioada derulării contractului, în opinia recurentei, instanţa de fond ar fi trebuit să reţină că atât timp cât tribunalul arbitral nu a analizat incidenţa dispoziţiilor art. 1350, art. 1530, art. 1534 şi art. 1556 C. civ., coroborat cu art. 1270 C. civ., acesta nu a făcut evaluarea judiciară a răspunderii contractuale şi a pretinsului prejudiciu solicitat.

Consideră că, indiferent dacă mai era în fiinţă contractul la data declanşării procesului, tribunalul arbitral era obligat să analizeze îndeplinirea sau nu a obligaţiilor de către ambele părţi contractante din perioada de executare a contractului, în vederea stabilirii vinovăţiei şi a raportului de cauzalitate dintre pretinsa faptă şi prejudiciu. Cu alte cuvinte, chiar dacă contractul a fost reziliat de către antreprenor, tribunalul arbitral era obligat să analizeze şi să dea eficienţă dispoziţiilor art. 1350 C. civ.

De asemenea, apreciază că instanţa de fond, a ignorat faptul că tribunalul arbitral a încălcat dispoziţiile art. 1530 din C. civ. (care stabilesc, fără echivoc că, prejudiciul trebuie să fie consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei), întrucât doctrina în materia răspunderii contractuale nu limitează aplicarea acestor norme legale în ipoteza rezilierii contractului.

Astfel, pentru a se putea antrena răspunderea contractuală a pretinsului debitor, trebuie îndeplinite cumulativ anumite elementele care condiţionează acordarea pretinselor costuri, aspecte care nu au fost analizate de către Tribunalul arbitral şi nesocotite şi de către Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea acţiunii în anulare.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunalul arbitral din perspectiva analizării şi aplicării art. 1350, art. 1530, art. 1534 şi art. 1556 C. civ., coroborat cu art. 1270 C. civ.

Intimata-pârâtă A.. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării şi excepţia nulităţii recursului. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia.

La termenul din 5 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţiile invocate prin întâmpinare şi a rămas în pronunţare pe fondul recursului.

Verificând în cadrul controlului de legalitate sentinţa atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările formulate prin întâmpinare, constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că acţiunea în anulare este calea de atac ce se exercită împotriva hotărârii arbitrale şi poate fi exercitată exclusiv pentru motivele enumerate limitativ la art. 608 alin. (1) lit. a) - i). Această cale de atac nu este una devolutivă, instanţa sesizată cu acţiunea în anulare având a verifica exclusiv dacă hotărârea arbitrală ar putea fi desfiinţată pentru unul dintre motivele arătate în textul din Codul precizat.

Nu mai puţin, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare, astfel cum s-a statuat prin considerentul 66 din decizia nr. 1/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284/24.03.2022.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În condiţiile în care reclamanta, considerând sentinţa nemotivată, a susţinut că tribunalul arbitral nu ar fi analizat, în dezlegarea capătului de cerere privind dobânda contractuală, apărarea acesteia referitoare la incidenţa prevederilor tezei a II-a sub-clauzei 14.8 din Condiţiile speciale ale contractului, se constată că prima instanţă în mod legal a examinat această critică prin prisma motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Or, nemulţumirea recurentei-reclamante cu privire la argumentele care au format convingerea instanţei învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare, neînsuşirea de către aceasta a susţinerilor formulate de către parte ("este eronat raţionamentul instanţei de fond care a apreciat că: (. . . . . . . . . . .) o (...) omisiune de analiză a apărării CNAIR cu privire la incidenţa celei de-a doua teze a sub clauzei 14.8 să fi fost de natură a produce acesteia o vătămare procesuală ce nu ar putea fi înlăturată astfel decât prin anularea sentinţei"), nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la casarea decizie recurate, nefiind incident motivul de recurs reglementat de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Argumentat şi legal motivat, cu referire la incidenţa art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că sentinţa arbitrală cuprinde o dezlegare exhaustivă a petitului vizând dobânda contractuală, fiind stabilit regimul juridic al dobânzii, data la care începe să curgă, cuantumul acesteia, prevederea contractuală în raport de care va fi calculată, în soluţionarea acestui capăt de cerere fiind expuse atât motivele de fapt cât şi cele de drept, raţionamentul logico-juridic fiind unul clar şi coerent.

Totodată, s-a arătat că tribunalul arbitral nu a constatat caracterul fondat al acestui petit în raport de prevederile sub-clauzei 14.8 din Condiţiile speciale ale contractului, astfel încât o pretinsă omisiune de analiză a apărării CNAIR cu privire la incidenţa celei de-a doua teze a sub-clauzei 14.8 să fi fost de natură a produce acesteia o vătămare procesuală ce nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea sentinţei.

Prin urmare, în contextul în care motivarea tribunalului arbitral nu a fost axată pe prevederile sub-clauzei 14.8 din Condiţiile speciale ale contractului, dobânda nefiind acordată în baza acestei dispoziţii contractuale, ci a celei prevăzute de art. 7.3 din Acordul Contractual, s-a arătat expres că o prezentare a raţionamentului pentru care teza a doua a art. 14.8 ar fi sau nu incidentă nu prezenta relevanţă raportat la soluţia pronunţată.

În cauză, acţiunea în anulare formulată a fost analizată strict în limitele criticilor indicate de parte, iar faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia Curţii de Apel Bucureşti nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. se referă la accepţiunea restrânsă a noţiunii de lege imperativă, privită ca sumă de reguli de conduită cu caracter general, obligatoriu şi impersonal, care stabilesc inderogabil modul de comportament al subiectelor de drept în cadrul relaţiilor socio-juridice.

Legea imperativă este, în acest sens, diferită de legea părţilor, care, deşi trasează, la rândul său, o conduită a părţilor, are în vedere efectele raportului juridic stabilit între acestea, adică obligaţia părţilor acestuia de a se conforma întocmai regulilor convenite de şi între ele.

Criticile aduse hotărârii pronunţate de către curtea de apel vizează pronunţarea hotărârii cu încălcarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., raportat la art. 1350, art. 1530, art. 1534 şi art. 1556 C. civ., coroborat cu art. 1270 C. civ.

Astfel cum s-a arătat, aspectul care interesează în analiza motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. este dacă norma ce se susţine a fi încălcată de instanţa arbitrală are caracter imperativ sau nu. Norma, fie de drept material, fie de drept procesual, trebuie să prescrie o anumită conduită obligatorie, încălcată de părţi, sau să interzică o anumită conduită.

Conduita părţilor, contrară clauzelor contractuale, nu poate fi echivalată cu încălcarea unei norme imperative a legii, atunci când partea care o contestă face referire, în acest sens, la dispoziţiile C. civ. (art. 1556, art. 1350, art. 1530, art. 1534 C. civ.) privind executarea obligaţiilor contractuale, dreptul creditorului la daune-interese ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiei de către debitor, precum şi la prejudiciul imputabil creditorului, deoarece se situează în afara domeniului încălcării legii imperative, fiind o chestiune de temeinicie care excedează controlul de legalitate permis în acţiunea în anulare, impus prin art. 608 C. proc. civ.

Nefiind vorba, aşadar, de nesocotirea unor dispoziţii imperative ale legii, astfel cum se pretinde prin acţiunea în anulare, chiar dacă prima instanţă nu a operat corect cu aceste distincţii pentru a înlătura acest motiv de anulare a hotărârii arbitrale, urmează a fi menţinută ca legală sentinţa recurată, însă pentru considerentele menţionate.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare de către tribunalul arbitral a prevederilor art. 1270 C. civ., Curtea de Apel Bucureşti a reţinut legal că nu au fost dezvoltate argumente care să se încadreze în motivul de anulare invocat.

Este de menţionat că, prin modalitatea în care au fost expuse argumentele în susţinerea încălcării art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., recurenta a solicitat în realitate reexaminarea acţiunii în anulare şi nu doar să se analizeze legalitatea sentinţei recurate, întrucât o parte din aşa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susţinerilor formulate în cuprinsul cererii de anulare a hotărârii arbitrale.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă, Curtea de Apel Bucureşti procedând corect la analizarea acţiunii în anulare dedusă judecăţii raportat la motivele întemeiate pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 57/2024 din 23 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, menţinând sentinţa recurată, ca fiind legală.

Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.:

"Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său".

Este de notorieitate că, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, partea care a câştigat procesul nu poate obţine rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune şi în dreptul intern.

Realitatea şi necesitatea cheltuielilor ţin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia şi au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obţine serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanţie a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputaţia celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

Văzând prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa apreciază că, în raport de complexitatea cauzei şi activitatea concretă desfăşurată de avocatul intimatei A.., nu se impune reducerea cuantumului onorariului avocaţial.

Motivat de aceste considerente, va respinge cererea de reducere a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

În raport cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. la plata sumei de 18651,79 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 57/2024 din 23 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. la plata sumei de 18651,79 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2024.