Insurance Insolvency: Automatic Suspension of Civil Damages Actions and Exemption from Insolvency Claims Table

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 august 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub număr de dosar x/2022, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. şi pe intervenientele forţate D., E., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 800.000 euro, cu titlu de daune morale ca urmare a traumelor psihice generate de accidentul a cărui victima a fost reclamantul A., în nume personal cât şi în calitate de moştenitor al numitei F.; obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale ca urmare a traumelor psihice generate de accidentul a cărui victima a fost reclamanta B.; obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 RON, cu titlu de daune materiale; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la 21 octombrie 2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub număr de dosar x/2022, reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta C. S.A. şi pe intervenientul forţat G., prin moştenitoarele E. şi D. solicitând să fie obligată pârâta la plata sumei de 31.064,66 RON reprezentând cheltuieli ocazionate cu îngrijirea şi spitalizarea pacientului A. pentru perioada spitalizării 26.06.2020 - 09.07.2020, precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data producerii prejudiciului în patrimoniul spitalului, de la data de 09.07.2020, data externării pacientului şi până la plata efectivă a întregului debit datorat, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă excepţia conexităţii şi a fost conexat dosarul nr. x/2022 la dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 906 din 7 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea principală formulată de reclamanţii A., şi B.; a admis în parte cererea conexă formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi a obligat pârâta C. S.A. la plata către reclamantul A. a sumei de 30.000 de euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, la plata către reclamanta B. a sumei de 20.000 de euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. A respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor A. şi B. de acordare a daunelor materiale. A mai obligat pârâta C. la plata către reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a sumei de 31.064,66 RON, la plata către reclamantul A. a sumei de 1190 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, la plata către reclamanta B. a sumei de 1190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins cererile reclamantului Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti de obligare la plata dobânzilor şi a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 13 noiembrie 2023.

Prin încheierea din 1 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2022, a fost suspendată judecata cererilor de apel formulate de apelanţii-reclamanţi A., B. şi SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI, în temeiul dispoziţiilor art. 262 alin. (4) coroborat cu art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii A. şi B. au declarat recurs împotriva încheierii din 1 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2022, susţinând că instanţa de apel a dispus suspendarea cauzei cu interpretarea greşită a art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

În opinia recurenţilor, din analiza acestor prevederi se poate constata că măsura suspendării poate viza doar acele acţiuni judiciare sau extrajudiciare şi măsuri de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare în vederea realizării unor creanţe susceptibile de a fi înscrise la masa credală. Faptul că măsura suspendării poate fi dispusă doar în cazul unor astfel de creanţe reiese chiar din conţinutul acestui text de lege, art. 262 alin. (4) teza a II-a, din Legea nr. 85/2014 prevăzând în mod clar:

"Creanţele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului şi se supun examinării şi înscrierii lor în tabelul creanţelor, potrivii prezentei legi".

Totodată, la art. 262 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 se prevede expres:

"Creanţele de asigurări, constat ale prin titluri executorii obţinute ulterior momentului pronunţării hotărârii de faliment, se înregistrează la tribunal sub sancţiunea decăderii din drept, în termen de cel mult 10 zile de la data obţinerii titlului".

Or, în prezentul dosar, având ca obiect daunele materiale şi morale formulate de reclamanţi ca urmare a accidentului din data de 26 iunie 2020, sumele solicitate, susţin recurenţii-reclamanţi, nu ar putea fi examinate şi înscrise în tabelul creanţelor, în condiţiile în care reclamanţii nu deţin încă o creanţă determinată, certă, lichidă şi exigibilă împotriva societăţii de asigurare-reasigure (până la pronunţarea unei hotărâri definitive prin care să se stabilească despăgubirea cuvenită victimelor accidentului din dala de 26 iunie 2020).

În acelaşi sens, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 690/2018, la punctul 18, s-a statuat că textul de lege criticat (art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014) se referă la acţiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, astfel încât numai acele acţiuni care tind la realizarea creanţelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate. Revine instanţei de judecată competenţa şi, în acelaşi timp, obligaţia de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţei de judecată se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate (...).

Nu în ultimul rând, există prevederile speciale şi în Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, unde la art. 14 se prevede expres faptul că:

"Orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în stare de insolvenţă poate formula o cerere de plată motivată, adresată Fondului în condiţiile prevăzute la art. 121 şi alin. (4), dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancţiunea decăderii din drept".

Aceste prevederi întăresc ideea că nu poate fi dispusă suspendarea unui proces derulat împotriva asigurătorului aflat în procedura insolvenţei, întrucât legiuitorul a prevăzut o procedură specială de recuperarea a creanţelor în situaţia unui asigurător aflat în procedura de insolvenţă (ulterior obţinerii titlului executoriu partea interesată se adresează Fondului de Garantare) şi nu cea obişnuită de înscriere la masa credală.

Or, în condiţiile în care dreptul de creanţă al recurenţilor nu s-a născut încă, hotărârea privind stabilirea despăgubirilor nefiind definitivă, menţinerea soluţiei suspendării prezentului dosar ar conduce în mod inevitabil la imposibilitatea valorificării prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Astfel, conchid recurenţii, interpretarea instanţei de apel nu ar putea fi primită şi prin prisma faptului că ar constitui un impediment la obţinerea despăgubirilor cuvenite, conform procedurii stabilite de legiuitor la art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.

Intimatul-reclamant SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că sunt incidente prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, act normativ care are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, creditorul având posibilitatea de a-şi recupera creanţa prin recurgerea la mijloacele prevăzute de lege în procedura insolvenţei, respectiv de a formula o declaraţie de creanţă, conform dispoziţiilor acestui act normativ.

Art. 262 din Legea nr. 85/2014 reglementează procedurile aplicabile în cazul societăţilor de asigurare sau reasigurare debitoare, alin. (4) statuând că:

"hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare sau reasigurare debitoare. Creanţele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului şi se supun examinării şi înscrierii lor în tabelul creanţelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs".

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate, rezultă că legiuitorul a reglementat situaţia societăţilor de asigurare sau reasigurare în sensul prevederii unei norme imperative, conform căreia hotărârea de deschidere a procedurii falimentului societăţii de asigurare sau reasigurare are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare sau reasigurare debitoare.

Legiuitorul a urmărit, prin norma imperativă prevăzută de textul legal anterior menţionat, concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic.

Suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare sau reasigurare, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, reprezintă un efect al deschiderii procedurii falimentului societăţii de asigurare. Această suspendare operează prin efectul legii şi trebuie numai constatată de instanţa de judecată.

Asigurarea judecării în mod unitar de către judecătorul-sindic a tuturor cererilor îndreptate împotriva debitorului societate de asigurare ce pot afecta patrimoniul acestuia, este scopul avut în vedere de textul legal instituit prin art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, indiferent dacă prin acestea se urmăreşte recuperarea unor creanţe comerciale ori a unor creanţe din asigurări, în condiţiile în care acest text de lege nu conţine vreo dispoziţie de exceptare de la măsura suspendării.

Deşi recurenţii au invocat incidenţa motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se constată că argumentele acestora vizează aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, respectiv încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de procedură, ceea ce poate fi subsumat motivului reglementat de pct. 5 al art. 488, însă, acest motiv de recurs este nefondat, întrucât instanţa a dat o corectă eficienţă normelor procedurale incidente speţei.

Conform art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare.(…)."

Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.(…)", iar potrivit alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol, "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; (…)".

Totodată, prin norma de trimitere cuprinsă în art. 242 din aceeaşi lege se dispune că "prevederile cap. I, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol."

Fiind situate în cuprinsul capitolului I al titlului II - Procedura insolvenţei, capitol denumit "Dispoziţii comune", rezultă, raportat la art. 242 anterior evocat, că prevederile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile şi în procedura falimentului unei societăţi de asigurare/reasigurare.

Astfel, contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel a aplicat în mod corect toate dispoziţiile legale menţionate anterior, precum şi statuările obligatorii ale instanţei de contencios constituţional, regăsite în decizia nr. 690/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 210 din 18 martie 2019, Partea I, cât şi interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 19/2022, Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1061 din 2 noiembrie 2022, Partea I.

Prin aceste decizii, s-a statuat că excepţiile de la regula suspendării de drept, reglementate în cuprinsul primului capitol al titlului II - Procedura insolvenţei, capitol intitulat "Dispoziţii comune", sunt aplicabile şi în procedura falimentului unei societăţi de asigurare/reasigurare; această interpretare a fost justificată atât pe conţinutul art. 242 din Legea nr. 85/2014, în temeiul căruia art. 262 alin. (4) şi (5) din aceeaşi lege, ca dispoziţie cu caracter special, se completează cu prevederile art. 75 alin. (2) din acelaşi act normativ, în măsura în care norma specială nu dispune altfel şi în măsura compatibilităţii lor cu falimentul societăţii de asigurare/reasigurare, cât şi din însăşi interpretarea dispoziţiilor art. 262 din legea anterior menţionată.

Aşadar, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 au fost aplicate în mod corect de instanţa de apel, întrucât legiuitorul a înţeles să excepteze de la suspendarea de drept, printre altele, căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unor creditori, începute înaintea deschiderii procedurii.

Întrucât art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 instituie un caz de excepţie, iar dispoziţiile art. 262 alin. (4) din aceeaşi lege nu pot produce efecte în ceea ce priveşte căile de atac promovate de către societatea debitoare, Înalta Curte, constată că încheierea recurată este legală, instanţa devolutivă de prim control judiciar aplicând corect prevederile imperative ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, care interzic creditorilor societăţii de asigurare/reasigurare aflată în insolvenţă să iniţieze sau să continue acţiuni judiciare sau extrajudiciare împotriva ei, aceştia fiind chemaţi să îşi valorifice drepturile în cadrul procedurii, cu respectarea cerinţelor legale.

Instanţa supremă reţine că prin noţiunea de acţiune se înţelege orice mijloc procesual prin care se apără un drept subiectiv sau un interes legitim, putând îmbrăca forme diferite, în funcţie de etapa în care se află litigiul, respectiv cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac, astfel că dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, vor fi incidente în orice fază a procesului.

Astfel, în măsura în care deschiderea procedurii de faliment împotriva unei societăţi de asigurare care are calitatea de pârâtă într-o acţiune prin care un creditor urmăreşte să îşi realizeze o creanţă asupra ei intervine în timp ce litigiul se află pe rol în primă instanţă, judecata trebuie suspendată ori încetată, în funcţie de incidenţa criteriilor legale (rămânerea definitivă sau nu a hotărârii de deschidere a procedurii), iar dacă intervine ulterior pronunţării hotărârii primei instanţe, aplicarea art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 presupune suspendarea judecăţii căii de atac, sub rezerva ca aceasta să nu fi fost declarată de chiar societatea falită.

De asemenea, criticile legate de imposibilitatea valorificării creanţei pretinse de recurenţii creditori sunt neîntemeiate, atât timp cât există căi legale lăsate la dispoziţia creditorului de asigurări, atât prin înscrierea în procedura insolvenţei, cu respectarea cerinţelor prevăzute de Legea nr. 85/2014, cât şi prin recurgerea la procedura administrativă derulată în faţa Fondului de garantare a asiguraţilor, cu respectarea condiţiilor stipulate în Legea nr. 213/2015.

Aşadar, instanţa supremă constată că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, aşa încât nu se poate reţine, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vreo încălcare sau greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale indicate prin cererea de recurs.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva încheierii din 1 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva încheierii din 1 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2024.