Reclassification of forgery of private documents and acquittal for attempted fraud due to lack of intent
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice reversed the lower courts' convictions and ordered the defendant's acquittal for attempted fraud and the reclassification of the falsification charge, ultimately imposing a suspended sentence of one year imprisonment for forgery of private documents. The dispute involved a defendant convicted by the lower courts of material forgery of official documents and complicity in attempted fraud for creating four false invoices intended to help her employers obtain unjustified VAT refunds. The Court found the fraud conviction legally insufficient because the record lacked proof of the requisite intent or understanding with the co-perpetrators, and held that the invoices did not constitute "official documents" under Article 150 of the Penal Code because the involved private limited liability company did not administer public goods. Under Article 334 of the Code of Criminal Procedure, the Court changed the legal qualification from material forgery of official documents (Article 288) to forgery of private documents (Article 290) based on the technical-graphic expertise, and applied Article 81 of the Penal Code to suspend the execution of the sentence for three years while removing the provisions for confiscation and loss of rights.
Legislator headnote
AI generatedart. 288 alin. (1) C. pen, art. 13 C. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 64 C. pen, art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen, art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen; Reclassification of forgery of private documents and acquittal for attempted fraud due to lack of intent: The dispute involved a defendant convicted by the lower courts of material forgery of official documents and complicity in attempted fraud for creating four false invoices intended to help her employers obtain unjustified VAT refunds. The Court found the fraud conviction legally insufficient because the record lacked proof of the requisite intent or understanding with the co-perpetrators, and held that the invoices did not constitute "official documents" under Article 150 of the Penal Code because the involved private limited liability company did not administer public goods. Under Article 334 of the Code of Criminal Procedure, the Court changed the legal qualification from material forgery of official documents (Article 288) to forgery of private documents (Article 290) based on the technical-graphic expertise, and applied Article 81 of the Penal Code to suspend the execution of the sentence for three years while removing the provisions for confiscation and loss of rights.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the acquittal of the defendant for the charge of complicity in fraud.
Basis for changing the legal qualification of the offense from forgery of official documents to forgery of private documents.
Substantive legal basis for the conviction for forgery of private documents with the accessory effect of attempt.
Basis for the conditional suspension of the execution of the prison sentence.
Basis for the removal of the previous court's orders regarding confiscation and the loss of certain legal rights.
Basis for warning the defendant regarding the consequences of non-compliance with the conditions of the suspended sentence.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 269 pronunțată la 25 martie 2003, în dosarul penal nr. 6353/2002, Tribunalul Iași, secția penală, a condamnat pe inculpata C.V.G., pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., la 3 luni închisoare, pentru complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, combinat cu art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., la 5 ani închisoare. S-au contopit pedepsele conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă fiind de 5 ani închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 – art. 64 C. pen., s-au anulat facturile falsificate. S-a luat act că nu există pretenții de la partea civilă. Inculpata a fost obligată la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:
Inculpata a întocmit 4 facturi false, pentru patronii ei arabi (era angajata lor), știind intenția acestora de a obține o sumă de bani ca rambursare TVA, nejustificat, prin înșelăciune.
Inculpata nu și-a recunoscut vinovăția dar nici nu și-a susținut-o, în schimb instanța și-a întemeiat concluzia pe „declarațiile martorilor, actele dosarului, în special pe expertiza grafică, ce au fost mult mai evidente decât nerecunoașterea, modul în care a operat și împrejurările în care și-a desfășurat activitatea infracțională demonstrează cu certitudine, săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, de asemenea și elementele constitutive ale complicitării la înșelăciune”.
Curtea de Apel Iași, secția penală, prin decizia penală nr. 88, pronunțată în dosarul penal nr. 1893/2003, la 11 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, criticând nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor prin care a fost condamnată, ea nefiind vinovată [(art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)] și oricum, încadrările juridice fiind greșite [(art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.)] și pedeapsa prea aspră [(art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)].
Examinând decizia de apel dar și sentința de fond, raportat la motivele invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, ambele hotărâri fiind greșite, după cum se va arăta.
Atât instanța de fond cât și aceea de apel nu au indicat în hotărâri care sunt mijloacele de probă ce dovedesc înțelegerea dintre inculpată și cetățenii arabi, respectiv intenția inculpatei de a-i ajuta ca prin înșelăciune să obțină un fals material. Calitatea de angajat a inculpatei, chiar dacă ar fi existat, nu ar fi avut relevanță pentru reținerea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, atâta timp cât ele nu puteau avea acest caracter, fiind legate de activitatea unei societăți comerciale private. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 150 alin. (2) C. pen., prin înscris oficial se înțelege orice înscris care emană de la o unitate dintre cele prevăzute de art. 145 C. pen., și anume de la o autoritate publică, instituție sau persoană juridică de interes public, care administrează bunuri publice. Or, SC A.T. SRL Iași nu avea acest caracter.
Cum singura dovadă care o incriminează pe inculpată este expertiza grafică prin constatările ei tehnico-științifice, în sarcina acesteia nu se putea legal constata decât săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 290 C. pen., constând în atestarea nereală prin patru facturi, a unei vânzări (fictive) din 3-5 mai 1999, de către SC A.R. SRL București, către SC A.T. SRL Iași, a unor mărfuri în valoare de 12.136.926.000 lei.
În concluzie se remarcă temeinicia motivelor de casare referitoare la nevinovăția privind complicitatea la infracțiunea de înșelăciune și al greșitei încadrări juridice referitoare la fals, precum și individualizarea pedepsei pentru infracțiunea existentă.
Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi admis și hotărârile casate.
Se va dispune achitarea inculpatei pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, lipsind componenta intenției.
Se vor aplica dispozițiile prevăzute de art. 334 C. proc. pen., referitoare la schimbarea încadrării juridice, în ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar nu material, în înscrisuri oficiale.
Se va ține seama la individualizarea pedepsei ce se va aplica, de circumstanțele personale ale inculpatei, infractor primar, familie organizată, minor în întreținere, față de toate apreciindu-se că pedeapsa își poate atinge scopul și fără privare de libertate, suspendându-se condiționat executarea acesteia (cu înlăturarea art. 71 – art. 64 C. pen.).
I se va atrage atenția inculpatei asupra consecințelor ce ar avea un comportament necorespunzător.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpata C.V.G. împotriva deciziei penale nr. 88 din 11 martie 2004 a Curții de Apel Iași.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 269 din 25 martie 2003 a Tribunalului Iași sub aspectul greșitei condamnări a inculpatei, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. și sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpata C.V.G., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 20 C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora o condamnă pe inculpată la un an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.
Înlătură dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.
Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2005.