Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 201/2025 AI generated

Contractual damages claim invalidated by loss of procedural capacity following corporate deregistration

Case Number Decizia nr. 201/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal (recurs) and annulled the appellant's action, upholding the Court of Appeal’s decision that left the original judgment of the first instance annulled rather than enforced. The dispute involved a claim for contractual damages (approx. 200,000 EUR) filed by a limited liability company against a service provider; the lower courts ultimately determined that the plaintiff-company lacked procedural capacity because it had been struck off the commercial register prior to the first-instance judgment, despite subsequent attempts to appoint a supplementary liquidator under Austrian law. Deciding on the exception of lack of procedural capacity for use (*lipsa capacităţii procesuale de folosinţă*), the court held that under Article 56 of the Code of Civil Procedure, a legal entity loses its legal personality and standing to litigate immediately upon deregistration, rendering it incapable of being a party to civil proceedings; consequently, the appeal was rejected because the appellant did not possess the requisite legal capacity at the time of the challenged decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 C. proc. civ, art. 56 C. proc. civ, art. 56 alin. (1) C. proc. civ; Contractual damages claim invalidated by loss of procedural capacity following corporate deregistration: Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A., prin lichidator suplimentar C., a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1046 din 21 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Keywords

AI generated
contractual damages limited liability company procedural capacity article of civil procedure legal capacity civil liability

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 august 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub numărul de dosar x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 200.506,58 euro, în RON, la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune interese, respectiv prejudiciu contractual; obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei de prezentul litigiu.

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată şi obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 1195 din 16 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 197.430,9 euro, la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune interese (prejudiciu contractual), precum şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 22.820 RON.

Împotriva sentinţei civile nr. 1195 din 16 mai 2023, pârâta B. S.R.L. a declarat apel, solicitând ca, în urma admiterii acestei căi ordinare de atac, să se dispună rejudecarea în fond a cauzei, modificarea sentinţei apelate cu consecinţa respingerii, ca neîntemeiate, a cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin decizia civilă nr. 1046 din 21 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu, cererea de intervenţie accesorie formulată la data de 6 iunie 2024 de petentul C..

A fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de introducere în cauză depusă la aceeaşi dată de petentul C..

A fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1195/16.05.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.,.

A fost schimbată în tot sentinţa atacată în sensul că a fost anulată cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., având în vedere lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A., prin lichidator suplimentar C., a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1046 din 21 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a societăţii A., excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului D..

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1046 din 21 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, va fi respins pentru lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia, pentru considerentele care succed:

Conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, motiv pentru care Înalta Curte va lua în examinare excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei A..

Potrivit art. 56 C. proc. civ.:

"poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile". Per a contrario, nu poate fi parte într-un proces civil persoana care nu are capacitate procesuală de folosinţă întrucât a fost radiată, cum este cazul în speţă.

Capacitatea de folosinţă este capacitatea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii, iar capacitatea procesuală de folosinţă apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual. Cu alte cuvinte, aceasta este capacitatea de a sta în justiţie. Persoana care are capacitate de folosinţă în sens material, are şi capacitatea procesuală în legătură cu drepturile şi obligaţiile sale.

Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă se invocă pe cale de excepţie în orice stare a pricinii, întrucât este o excepţie de fond, peremptorie, absolută, nu numai în primă instanţă, ci chiar direct în apel sau recurs. Mai mult, excepţia poate fi ridicată nu numai de partea ale cărei interese sunt ocrotite prin consacrarea sancţiunii, dar şi de cealaltă parte, care nu poate fi obligată să accepte o judecată în care actele de procedură ale adversarului, inclusiv hotărârea, stau sub semnul nesiguranţei dedusă din riscul anulării lor. Pot invoca excepţia procurorul şi instanţa din oficiu.

Radierea societăţii recurente are drept consecinţă lipsirea persoanei juridice de a avea drepturi şi obligaţii, reprezentând capacitatea de folosinţă.

Astfel, odată cu radierea, recurenta-reclamantă A. şi-a pierdut capacitatea de folosinţă, încetându-şi existenţa ca subiect de drept şi nu mai poate sta în judecată, potrivit art. 32 alin. (1) coroborat cu art. 56 alin. (1) C. proc. civ.

Cu referire la susţinerile recurentei în sensul că potrivit legislaţiei austriece, odată cu radierea societăţii din oficiu capacitatea civilă nu este definitiv abolită, sens în care Tribunalul Comercial din Viena a şi dispus numirea unui lichidator suplimentar, se impune precizarea faptului că acestea sunt lipsite de relevanţă în cauză, deoarece atât demersurile pentru numirea lichidatorului suplimentar cât şi numirea efectivă a acestuia au fost efectuate după data pronunţării soluţiei în primă instanţă. În concluzie, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, la data pronunţării sentinţei, societatea reclamantă, autoare a cererii de chemare în judecată, era lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, câtă vreme a fost radiată din registrul comerţului la o dată anterioară, cu consecinţa pierderii capacităţii sale de folosinţă şi a personalităţii juridice încă de la acel moment.

Prin urmare, în condiţiile în care recurenta-reclamantă este o societate radiată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu prevederile art. 56 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1046 din 21 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A., prin lichidator suplimentar C., împotriva deciziei civile nr. 1046 din 21 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2025.