Passive procedural standing of a corporate branch acting as fiscal representative in a sub-contract

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2024

Asupra recursului, reţine următoarele:

I. Circumstanţele litigiului.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă, la data de 20.10.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând a se constata faptul că pârâta, în calitate de beneficiar (antreprenor în contractul de subantrepriză al părţilor din 14.11.2018), fără motive temeinice, nu se prezintă şi refuză nejustificat semnarea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi, ca atare, în baza art. 1862 alin. (2) C. civ., să se constate lucrarea ca fiind recepţionată fără rezerve, obligarea pârâtei la eliberarea garanţiei de bună execuţie conform art. 9.5 din contractul părţilor, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 541 din data de 27 octombrie 2023, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. - Sucursala România Bucureşti, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală activă.

3. Soluţia instanţei de apel. Hotărârea recurată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 159/A din 02 aprilie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. Arad, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. Sucursala România Bucureşti (fostă, B. Sucursala România Bucureşti) împotriva sentinţei civile nr. 541/27.10.2023, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2022; a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei civile anterior menţionate a declarat recurs pârâta B. - SUCURSALA ROMÂNIA BUCUREŞTI (fostă B.- Sucursala România Bucureşti) reprezentant al ASOCIERII B. - C. - D. (fostă B.- C. - D.), solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile de fond, nr. 541/27.10.2023, pronunţată de Tribunalul Arad.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanţei de apel ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Instanţa de apel a interpretat în mod vădit eronat dispoziţiile art. 1951 C. civ., considerând ca sucursala este parte a Asocierii in participaţiune care a semnat contractul de subantrepriză cu intimata-reclamantă şi retine că este identitate între părţile din contract şi părţile supuse raportului juridic litigios, în opinia sa fiind o eroare a instanţei de apel, în condiţiile în care este vizibil că această identitate nu există.

Arată că B. Sucursala România Bucureşti (fosta B. Sucursala România Bucureşti) este o sucursală din România a companiei- mamă - B. din Italia şi nu deţine atribuţii de reprezentare a asocierii; Sucursala România Bucureşti a societăţii- mamă B. SpA a fost desemnată doar să efectueze operaţiunile financiar-contabile ale acestei asocieri, dar nu are calitatea de membru în asociere, această calitate aparţinând companiei -mamă din Italia, B.

Potrivit dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 31/1990, republicată, sucursala, fiind dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii, nu devine subiect de drept distinct, din punct de vedere juridic, aceasta făcând parte din structura organizatorică a societăţii mamă, sucursala neavând drepturi şi obligaţii proprii.

Recurenta-pârâtă a subliniat că, pentru asocierile cu sediul în România, în care B. SpA este parte, B. SUCURSALA ROMÂNIA BUCUREŞTI este desemnată să îndeplinească doar operaţiunile financiar-contabile, strict din motive fiscale, stabilirea domiciliului fiscal fiind foarte clar reglementată, dar fără a exista, însă, un transfer de responsabilitate sau de alt tip de reprezentare între societatea-mamă şi sucursală, făcând referire, în continuare, la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 284/2016.

În opinia recurentei-pârâte, împrejurarea că societatea-mamă B. SpA are calitatea de beneficiar într-un raport juridic născut urmare a derulării unor raporturi comerciale nu este de natură să confere sucursalei din Bucureşti legitimare procesuală pasivă într-o acţiune ca speţa de faţă, deoarece sucursala nu este ţinută să răspundă pentru datoriile societăţii al cărei dezmembrământ este, fiind posibil doar un eventual raport invers.

Astfel, recurenta-pârâtă consideră că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia invocată - respectiv excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive - reţinând în mod corect faptul că menţiunea din contract, conform căreia sucursala este reprezentantul contabil şi fiscal al asocierii, nu îi conferă calitate de cocontractant, deci nici calitate procesuală pasivă în cauza de faţă.

De asemenea, mai arată recurenta, reţinerile instanţei de apel conform cărora faptul că sucursala este menţionată în contract ca fiind reprezentant contabil şi fiscal îi conferă acesteia calitate de contractant şi personalitate juridică sunt total eronate şi în contradicţie cu prevederile legale.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 19.06.2024, sub nr. x/2022.

Apărarea formulată în cauză

Intimata-reclamantă A. SR.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

III. Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât procesul a fost început după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluţia din 20 august 2024, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 5 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În esenţă, criticile formulate de către recurenta-pârâtă pe calea demersului său judiciar pun în discuţie nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., referitor la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că verificarea legalităţii hotărârii, din perspectiva modului de interpretare şi aplicare a normelor de drept material, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situaţia de fapt, aşa cum a fost ea determinată de instanţele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Aceasta pentru că motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. poate fi invocat doar atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluţia este în contradicţie cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecăţii iar înlăturarea acestei contradicţii se impune în raport cu faptele şi temeiurile de drept incidente, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite în cauză.

Din această perspectivă, susţinerile recurentei-pârâte din cuprinsul motivelor de recurs referitoare la modul în care au fost analizate şi interpretate elementele de fapt ale raporturilor dintre părţi şi la modul în care acestea au fost valorificate de către instanţa devolutivă nu vor fi analizate, câtă vreme nu relevă aspecte de nelegalitate a deciziei atacate, ci tind către reevaluarea situaţiei de fapt, astfel că nu impun o verificare a legalei aplicări a normelor de drept material.

Astfel, Înalta Curte reţine că, pe calea prezentului recurs, recurenta-pârâtă a criticat aprecierile instanţei de apel că există identitate între părţi şi subiectele raportului juridic litigios dedus judecăţii, susţinând recurenta, pe de o parte, că Sucursala România Bucureşti a B. nu are calitatea de parte în contractul de subantrepriză nr. x/14.11.2018, iar, pe de altă parte, că sucursala este doar un dezmembrământ al societăţii, neputând fi ţinută să răspundă pentru datoriile societăţii- mamă.

Criticile astfel formulate de către recurenta-pârâtă se găsesc a fi nefondate.

Contrar susţinerilor recurentei şi astfel cum corect a notat şi instanţa de apel, în chiar preambulul contractului de subantrepriză încheiat, la părţile contractului, se menţionează că acesta se încheie între Asocierea B. - C. - D. x A, asociere reprezentată contabil şi fiscal de B. Sucursala România Bucureşti.

În consecinţă, prin înserarea Sucursalei România Bucureşti, în calitatea acesteia de reprezentant al asocierii, părţile au convenit, încă de la momentul încheierii contractului de subantrepriză, că acel contract este încheiat de sucursală, în calitate de parte al contractului.

Nu în ultimul rând, se reţine că aceste aspecte invocate de recurenta-pârâtă ar putea privi, cel mult, o chestiune de capacitate procesuală de folosinţă a sucursalei, chestiune care, de altfel, a fost invocată în cauză, sub forma excepţiei lipsei capacităţii procesuale, şi care a fost respinsă definitiv, nefăcând obiectul recursului.

În ceea ce priveşte invocarea de către recurenta-pârâtă a încălcării legii şi prin raportare la art. 43 din Legea nr. 31/1990, republicată, Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată.

Conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.

Art. 56 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.

Prin urmare, sucursala, fiind constituită potrivit legii, poate sta în judecată.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă, potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Nu poate fi acceptată opinia în sensul că sucursala nu poate avea niciodată calitate procesuală pasivă (aceasta revenindu-i societăţii-mamă- cum greşit pretinde recurenta-pârâtă), pentru că nu îşi poate asuma obligaţii în nume propriu; în acest caz, dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. ar deveni practic inaplicabile, ceea ce nu poate fi primit (în concret, deşi sucursala poate sta în judecată, având capacitate procesuală de folosinţă, în realitate nu ar figura în calitate de pârâtă într-un litigiu, pentru că nu ar avea calitate pasivă).

În concret, în litigiile derivând din raporturi juridice contractuale, legitimare procesuală pasivă pot avea doar părţile actului sau succesorii acestuia.

Astfel, câtă vreme raporturile juridice de drept substanţial s-au născut între reclamantă şi sucursală, fiind dovedit că sucursala a preluat obligaţiile societăţii-mamă referitoare la teritoriul României, criticile recurentei-pârâte sunt total nefondate, neputând fi primite.

În acest sens, trebuie observat şi că, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii-mame, fiind o extensie în teritoriu a acesteia; cu alte cuvinte, de esenţa sucursalei este că se defineşte printr-un loc unde societatea desfăşoară o activitate autorizată.

În raport cu toate aceste aspecte, se consideră ca fiind temeinică şi legală soluţia pronunţată de instanţa de apel, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. - SUCURSALA ROMÂNIA BUCUREŞTI (fostă, B.- Sucursala România Bucureşti), reprezentant al ASOCIERII B. - C. - D. (fostă, B. - C. - D.) împotriva deciziei civile nr. 159/A din 02 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din exploatarea unei Întreprinderi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2024.