Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1997/2024 AI generated

Fiscal Damages Claim Dismissed for Post-Hearing Modification of Claim Without Party Consent Under Civil Procedure Article 204

Case Number Decizia nr. 1997/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

**Summary:** The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed the appeal filed by the State (represented by the National Fiscal Administration Agency), upholding the Court of Appeal’s decision that rejected the claim for an additional 19,436.18 RON, thereby leaving in force the lower court judgment that obligated the defendant to pay only the initial 40,704 RON in damages for tax debts. The dispute concerned a civil delictual liability action where the plaintiff alleged the defendant’s illegal trading of contraband cigarettes caused fiscal prejudice, challenging the appellate court’s refusal to include an extra sum covering excise taxes and customs duties based on a document submitted after the first hearing. The decisive legal basis was Article 204 of the Code of Civil Procedure, which the ICCJ applied to determine that the subsequent submission constituted a new claim or substantive modification of the request rather than a mere clarification; because this modification was made after the first hearing without the explicit agreement of all parties, the court correctly refused to be seized with the new claim, adhering to the principle of *dispositif* and procedural limits.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 204 C. proc. civ, art. 173 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, art. 490 alin. (2) din C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Fiscal Damages Claim Dismissed for Post-Hearing Modification of Claim Without Party Consent Under Civil Procedure Article 204: Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, şi pentru suma de 19.436,18 RON.

Keywords

AI generated
actions for damages article of civil procedure tax procedure hearing of the parties tax debts liability of the administration

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 204 C. proc. civ
(3) al art. 204 C. proc. civ., în sensul că se impunea comunicarea cererii şi formularea punctului de vedere al pârâtului.
art. 173 alin. (1) din Legea nr. 207/2015
De asemenea, legătura de cauzalitate este implicită, ca urmare a activităţii ilicite desfăşurate de pârât, iar, drept urmare, trebuie obligat şi la această sumă, plus accesoriile aferente, potrivit art. 173 alin.
art. 490 alin. (2) din C. proc. civ
Prin rezoluţia din 08 iulie 2024, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 5 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr.
art. 483 alin. (3) din C. proc. civ
Înalta Curte, analizând recursul, în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succedă.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar nu la pct.
art. 488 pct. 5 C. proc. civ
civ., Înalta Curte îl va examina sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ
x/06.04.2021 la dosarul de fond se circumscrie prevederilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că reprezintă o majorare a cuantumului obiectului cererii cu suma de 19.436,18 RON, a sumei iniţial cerute, de 40.704 RON.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2024

Asupra recursului, reţine următoarele:

I. Circumstanţele litigiului.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă, la data de 11.01.2021, sub nr. x/2021, reclamantul STATUL ROMÂN- prin AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- reprezentată de DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI- ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE ARGEŞ a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat Statului în cuantum de 40.704 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit, la care se vor adăuga accesoriile calculate de la data scadentei debitului principal până la data plăţii efective, precum şi instituirea măsurii sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtului.

Parcursul procesului

Prin sentinţa civilă nr. 380/07.06.2021, Tribunalul Argeş, secţia civilă (Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal) a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 40.704 RON, la care se adaugă accesoriile calculate până la plata efectivă, sumă reprezentând prejudiciu conform dosarului nr. x/2020; totodată, a dispus instituirea măsurii sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtului.

Pârâtul A. a formulat recurs, recalificat de instanţă ca fiind apel în temeiul art. 456, 457 alin. (2) C. proc. civ., atât împotriva încheierii de şedinţă din 22.03.2021, cât şi a sentinţei civile nr. 380/07.06.2021, solicitând desfiinţarea acestor hotărâri şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Piteşti, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii, ca nefondată.

Reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, a formulat apel împotriva sentinţei nr. 380/07.06.2021, solicitând modificarea în parte a hotărârii şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de instituţia fiscală ca nefondat, precizând că reclamantul a depus adresa nr. x/06.04.2021 la data de 09.04.2021, după primul termen de judecată, fără a formula o cerere adiţională, astfel că instanţa nu a fost învestită cu un capăt de cerere privitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 19.436,18 RON.

Prin decizia nr. 350/A-CONT/2022, Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile declarate de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, a anulat sentinţa şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă. Totodată, a respins apelul formulat de pârâtul A. împotriva încheierii de şedinţă din 22.03.2021, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2021.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la data de 24.10.2022 la Tribunalul Argeş, sub nr. x/2021*.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 1032/2022 din 28 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a admis actiunea privind pe reclamantul Statul Român - prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş şi pe pârâtul A. şi a obligat pârâtul la plata sumei de 40.704 RON, împreună cu accesoriile calculate până la plata efectivă, sumă ce reprezintă prejudiciul calculat conform dosarului nr. x/2020; a dispus instituirea măsurii sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtului.

3. Soluţia instanţei de apel. Hotărârea recurată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, şi pentru suma de 19.436,18 RON.

În şedinţa publică din 11.10 2023, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., a recalificat calea de atac declarată în cauză ca fiind apel şi, pentru a-i da posibilitatea apelantului-reclamant să motiveze calea de atac a apelului, a acordat termen de judecată.

Prin cererea de apel formulată, reclamantul Statul Român, prin A.N.A.F., a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost precizată, şi pentru suma de 19.436,18 RON.

Prin decizia nr. 12/A-COM din 17 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, împotriva sentinţei civile nr. 1032 din data de 28 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2021, intimat fiind pârâtul A..

II. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei civile anterior menţionate a declarat recurs reclamantul STATUL ROMÂN, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 12.04.2024, sub nr. x/2021*.

Recurentul-reclamant a criticat decizia recurată ca fiind netemeinică şi nelegală şi a invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

Instanţa de apel a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 204 alin. (1) şi (3), C. proc. civ. - nu alin. (4), cum greşit s-a menţionat în hotărâre-, întrucât cererea precizatoare, chiar şi în condiţiile în care instanţa ar fi considerat că priveşte o modificare a cererii introductive, în sensul formulării unui nou capăt de cerere, trebuia comunicată pârâtului, care să îşi exprime acordul asupra modificării.

În opinia recurentului, cererea precizatoare depusă sub nr. x/06.04.2021 la dosarul de fond se circumscrie prevederilor art. 204 alin. (2), pct. 2, C. proc. civ., în sensul că reprezintă o majorare a cuantumului obiectului cererii cu suma de 19.436,18 RON, reprezentând acciză, valoare în vamă, taxă vamală şi TVA, a sumei iniţial cerute, de 40.704 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Recurentul a arătat că nu s-a ţinut seama de faptul că, în decizia nr. 350/A-CONT din 07.09.2022, Curtea de Apel Piteşti a casat sentinţa nr. 380/7 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2021, trimiţând cauza spre rejudecare, motivat de faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat şi asupra sumei menţionate în cererea precizatoare, deşi erau îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru întreg prejudiciul.

Nici în dosarul nr. x/2021, constituit în rejudecare, instanţa de fond nu a dat o altă interpretare cererii precizatoare, decât cea prevăzută la art. 204, alin. (2), pct. 2 C. proc. civ. Însă, instanţa nu s-a pronunţat şi asupra acesteia.

Recurentul-reclamant susţine că nu a fost respectată dispoziţia menţionată la alin. (3) al art. 204 C. proc. civ., în sensul că se impunea comunicarea cererii şi formularea punctului de vedere al pârâtului.

În finalul recursului, a arătat că prejudiciul de 19.436,18 RON este cert, de natură patrimonială, constând în acciză, valoare în vamă, taxă vamală şi TVA parţial. Este dovedit că pârâtul - intimat a săvârşit o faptă ilicită, recunoscută prin acordul de recunoaştere şi consfinţită de instanţa penală prin sentinţă. De asemenea, legătura de cauzalitate este implicită, ca urmare a activităţii ilicite desfăşurate de pârât, iar, drept urmare, trebuie obligat şi la această sumă, plus accesoriile aferente, potrivit art. 173 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, dar şi instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale intimatului-pârât pentru recuperarea sumei de 19.436,18 RON.

Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate şi rejudecând, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Apărarea formulată în recurs

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând, în principal, admiterea excepţiei şi anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate, ca temeinică şi legală.

III. Procedura de soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 7 ianuarie 2021, deci după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluţia din 08 iulie 2024, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 5 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, analizând recursul, în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succedă.

Cu titlu prealabil, instanţa de recurs încadrează criticile formulate de recurent la pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar nu la pct. 8 al aceluiaşi articol, care vizează încălcarea sau aplicarea greşită doar a normelor de drept material.

Astfel, faţă de motivul invocat, privind aplicarea în mod eronat a dispoziţiilor art. 204 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte îl va examina sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), motiv de recurs în care se include şi neregularitatea de ordin procedural constând în nesocotirea principiului disponibilităţii.

Critica recurentului-reclamant este nefondată.

Apreciind ca fiind întemeiată acţiunea reclamantului, în conformitate cu art. 1357 şi urm. din C. civ., precum şi îndeplinirea cumulativă a condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale, prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul la plata sumei de 40.704 RON, împreună cu accesoriile calculate până la plata efectivă, prejudiciu calculat conform dosarului penal nr. x/2020, dispunându-se, totodată, instituirea măsurii sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtului; soluţia a fost menţinută şi în apel.

Recurentul-reclamant critică decizia din apel, susţinând, în esenţă, că instanţa de prim control judiciar a aplicat eronat dispoziţiile art. 204 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., întrucât, arată acesta, cererea precizatoare depusă de el sub nr. x/06.04.2021 la dosarul de fond se circumscrie prevederilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că reprezintă o majorare a cuantumului obiectului cererii cu suma de 19.436,18 RON, a sumei iniţial cerute, de 40.704 RON.

Aceste aspecte învederate de recurentul-reclamant, referitoare la faptul că instanţa de apel ar fi aplicat în mod greşit art. 204 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., nu pot fi primite, fiind nefondate.

Articolul 204 din C. proc. civ., cu denumirea marginală Modificarea cererii de chemare în judecată, reglementează regimul juridic al cererii adiţionale, prin care are loc o modificare a pretenţiilor iniţiale din cererea de chemare în judecată.

Astfel, în ceea ce priveşte argumentele reţinute prin hotărârea recurată, în sensul că nu se poate reproşa primei instanţe faptul că nu s-a pronunţat asupra unei cereri cu care nu a fost legal învestită, în mod corect instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 204 C. proc. civ.

Potrivit art. 204 C. proc. civ.: "Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei. Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când: 1. se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii; 2. reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii; 3. se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului; 4. se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă. Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul stabilit în alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor.

Ca atare, excepţiile prevăzute de la dispoziţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. sunt cuprinse în art. 204 alin. (2) C. proc. civ., iar cererea formulată de către recurentul-reclamant în mod legal s-a reţinut că nu se încadrează în aceste dispoziţii de excepţie.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii, întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, conform dispoziţiilor art. 1357 şi urm. C. civ. şi art. 1447 C. civ., prin intermediul căreia reclamantul Statul Român - prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 40.704 RON, reprezentând obligaţii fiscale TVA şi impozit pe profit, plus accesorii calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Ulterior, conformându-se dispoziţiilor instanţei dispuse la termenul de judecată din 22.03.2021, primul termen acordat în cauză, reclamantul a depus la dosar înscrisurile solicitate, cu cererea formulată şi înregistrată la data de 09.04.2021 .

Abia prin această cerere, a solicitat instanţei, în concluzie, "să ia act de faptul că instituţia fiscală înţelege să-şi precizeze pretenţiile cu privire la prejudiciul creat de A. prin activitatea de contrabandă cu ţigări şi a solicitat obligarea acestuia la plata prejudiciului în cuantum de 40.704 RON (TVA 23.487 RON + impozit pe profit 17.217 RON, pentru perioada octombrie 2018 - iulie 2019) + 19.436,18 RON (reprezentând TVA, accize şi alte taxe vamale pentru ţigaretele deţinute şi ridicate la percheziţie), la care se vor adăuga accesoriile calculate de la data scadenţei debitului principal până la data plăţii efective (conform Deciziei I.C.C.J. nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii)".

Este vorba, deci, despre un nou capăt de cerere, recurentul-reclamant solicitând, pe lângă capătul de cerere privind obligarea intimatului-pârât la plata prejudiciului în cuantum de 40.704 RON, şi obligarea acestuia la plata sumei de 19.436,18 RON, reprezentând TVA, accize şi alte taxe vamale pentru ţigaretele deţinute şi ridicate la percheziţie - deci, o sumă diferită, având obiect şi cauză diferite.

Mai explicit, nu suntem în prezenţa unei majorări a cuantumului obiectului cererii iniţiale, ci a unei modificări a obiectului cererii, prin solicitarea unor prejudicii distincte, neavute în vedere la momentul formulării acţiunii de chemare în judecată.

Ca atare, în cauză a intervenit, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, o modificare a cererii de chemare în judecată, critica recurentului-reclamant fiind nefondată, în cauză nefiind vorba despre o simplă cerere precizatoare, cu caracter incidental, ci despre un adevărat nou capăt de cerere, care trebuia supus procedurii imperative, indicate în dispoziţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit definiţiei legale cuprinse în art. 30 alin. (3) C. proc. civ.: "(3) Cererea principală este cererea introductivă de instanţă. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât şi capete de cerere accesorii"; cererea principală este, aşadar, cererea introductivă de instanţă, prin intermediul căreia se declanşează procedura judiciară.

Art. 204 C. proc. civ., cu denumirea marginală -Modificarea cererii de chemare în judecată prevede că: "(1) Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.".

Iar alin. (3) al aceluiaşi text prevede că: "Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor".

Din această perspectivă, câtă vreme o atare modificare a cererii de chemare în judecată nu a fost făcută de recurentul- reclamant astfel cum prevăd dispoziţiile legale arătate şi pentru care se impunea existenţa unui acord expres al celeilalte părţi, iar în condiţiile în care acest acord expres nu a existat, este evident că în mod corect şi legal instanţa de apel a constatat că nu se poate reproşa primei instanţe faptul că nu s-a pronunţat asupra unei cereri cu care nu a fost legal învestită, aceasta examinând cauza şi pronunţându-se în limitele sesizării sale, cu respectarea principiului disponibilităţii.

Susţinerea recurentului- reclamant din recurs, în sensul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 204 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. (în opinia sa, aplicate în mod eronat de către instanţa de apel), această nouă cerere trebuia comunicată intimatului-pârât, care să îşi exprime acordul asupra modificării, este contrazisă de înseşi dispoziţiile legale invocate de recurent, care, aşa cum s-a arătat supra, prevăd obligativitatea comunicării cererii modificatoare numai în situaţia în care cererea a fost făcută până la primul termen la care reclamantul este legal citat.

Cum, în speţă, formularea cererii modificatoare s-a făcut după primul termen de judecată la care reclamantul a fost legal citat, instanţa nu avea obligaţia de a amâna cauza pentru a o comunica pârâtului, cu menţiunea de a-şi preciza poziţia procesuală, în sensul exprimării sau nu a acordului vizând modificarea pretenţiilor peste termenul legal, întrucât legea nu prevede o astfel de obligaţie.

Astfel, pentru toate argumentele arătate, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat nu este fondat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant STATUL ROMÂN, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva deciziei nr. 12/A-COM din 17 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2024.