Nullity of successive property transfers to relatives of insolvent debtor’s shareholders; inapplicability of land registry good faith and *tempus regit actum* against final criminal finding of illicit cause.

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la 24 septembrie 2018 sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. S.A. - prin lichidator judiciar B. Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii C., D., E., F. şi G. a solicitat instanţei să constate nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.11.2001 şi a actului adiţional nr. x/08.07.2002 ambele autentificate de notar public H. (doar în ceea ce priveşte transferul asupra imobilului situat în Slobozia, judeţul Ialomiţa compus din teren, având număr cadastral x şi construcţie C1-spaţiu comercial magazin florărie-având număr cadastral x, intabulat în CF nr. x, CF veche -6265); să constate nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/20.01.2006 şi a actului adiţional ambele autentificate de notar public H. (doar pentru imobilul sus-menţionat) şi a tuturor actelor subsecvente; să constate nulitatea contractului de vânzare nr. x/27.02.2012 autentificat de notar public I. şi a tuturor actelor subsecvente; să constate nulitatea contractului de donaţie nr. x/12.10.2012 autentificat de notar public J. şi a tuturor actelor subsecvente; să constate nulitatea contractului de donaţie nr. x/27.11.2015 autentificat de notar public J. şi a tuturor actelor subsecvente; să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea actualilor proprietari la predarea către A. a imobilului situat în Slobozia, judeţul Ialomiţa, compus din teren, având număr cadastral x şi construcţie CI - spaţiu comercial magazin florărie - având număr cadastral x - CI, intabulat în CF nr. x, CF veche - 6265; rectificarea cărţii funciare a imobilului prin înscrierea A. în calitate de proprietar al imobilului.

Prin sentinţa civilă nr. 719 din 29 martie 2019 pronunţată de Judecătoria Slobozia a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, în cauza privind pe reclamanta A. S.A. - prin lichidator judiciar B. şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

Prin sentinţa civilă nr. 1069F din 24 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă au fost respinse excepţiile ridicate de pârâtul F., respectiv excepţia nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepţia tardivităţii formulării acţiunii, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A fost admisă cererea formulată de reclamanta A. S.A. -prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F. şi G. şi, în consecinţă: a constatat nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2001 şi a actului adiţional autentificat sub nr. x/8.07.2002 de BNP H. numai în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate între S.C. A. S.A. şi S.C. K. S.R.L. a imobilului situat în Slobozia, judeţul Ialomiţa compus din teren având nr. cadastral x şi construcţie CI - spaţiu comercial magazin florărie - având număr cadastral x - CI intabulat în CF nr. x CF veche 6265; a constatat nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.01.2006 de BNP H. încheiat între S.C. K. S.R.L. şi C. cu D., numai în ceea ce priveşte imobilul situat în Slobozia, judeţul Ialomiţa compus din teren aferent în suprafaţă de 133,73 mp şi construcţia P+l - spaţiu comercial având la parter spaţiu vânzare, depozit flori, magazie, vestiar, spălător, 2 wc, cu o suprafaţă construită de 108,50 mp şi o suprafaţă utilă de 93,26 mp; şi la etaj spaţiu vânzare, magazie, vestiar, cu o suprafaţă construită de 121,36 mp şi o suprafaţă utilă de 93,26 mp cu nr. cadastral x şi înscris în CF nr. x a localităţii Slobozia; a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2012 de BNP L. - notar I. încheiat între C. şi D. privind acelaşi imobil; a constatat nulitatea contractului de donaţie autentificat sub nr. x/12 octombrie 2012 de BNP J. încheiat între D. şi F.; a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2015 de L. - J. între F. şi G. privind acelaşi imobil; a obligat pe pârâtul G. să predea reclamantei S.C. A. S.A. - în insolvenţă imobilul în cauză.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâţii F. şi G..

Prin decizia nr. 1054/2020 din 7 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâţi F. şi G. împotriva sentinţei civile nr. 1069F din 24 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă, a fost anulată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. - prin lichidator judiciar B..

Prin decizia nr. 2039 din 7 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar B., împotriva deciziei nr. 1054/2020 din 7 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi F., D., C., G. şi E., a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 855/A din 29 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanţii - pârâţi F. şi G. împotriva sentinţei civile nr. 1069/24.09.2019, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata - reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar B. şi intimaţii - pârâţi C., D. şi E.; a anulat în parte sentinţa apelată şi rejudecând: a admis excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2001 şi a actului adiţional autentificat sub nr. x/8.07.2002 de BNP H. şi, drept consecinţă, a respins acest capăt de cerere ca lipsit de interes.

De asemenea, a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul F. ca neîntemeiată; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva deciziei civile nr. 855/A din 29 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pârâţii F. şi G. au formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 5, pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.

În cuprinsul cererii de recurs s-au invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. privind nelegala compunere a completului de judecată şi pct. 5 din acelaşi cod, susţinându-se că hotărârea atacată este nulă absolut deoarece a fost pronunţată de către un judecător incompatibil, fiind incident motivul de nulitate prevăzut de art. 174 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, după redarea dispoziţiilor art. 41 din C. proc. civ., recurenţii au arătat că doamna judecător M. s-a pronunţat în aceeaşi cauză la 07.09.2020, prin decizia nr. 1054/2020 în dosar nr. x/2018.

De asemenea, redând dispoziţiile art. 45 din C. proc. civ., recurenţii au apreciat că, în condiţiile în care judecătorul nu poate participa la judecată atunci când este incompatibil potrivit art. 41 din C. proc. civ., indiferent de faptul că nu s-a abţinut şi nu a fost recuzat, hotărârea pronunţată este lovită de nulitate absolută, conform art. 174 alin. (2) din C. proc. civ., iar nulitatea este necondiţionată de vătămare potrivit art. 176 pct. 4 din acelaşi cod.

Recurenţii au mai susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei prin reţinerea efectelor hotărârilor penale faţă de recurenţii-terţi de procesul penal, încălcându-se principiul de drept tempus regit actum.

S-a arătat că instanţa de control judiciar, în urma admiterii excepţiei lipsei interesului de a constata nulitatea absolută a contractului nr. x/27.11.2001 şi a actului adiţional nr. x/08.07.2002 autentificate de BNP H., raportat şi la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra petitelor de rectificare şi de repunere a părţilor în situaţia anterioară, a rămas investită doar cu petitele privind constatarea nulităţii absolute a contractelor nr. x/20.01.2006, nr. y/27.12.2012, nr. z/27.11.2015.

În acest context, hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece instanţa de apel nu a făcut aplicarea principiului de drept tempus regit actum şi nu a analizat cauza ilicită şi buna-credinţă pentru fiecare contract în parte.

Recurenţii au apreciat că instanţa de apel a extins în mod nelegal asupra lor efectele sentinţei penale nr. 121/07.08.2015 a Tribunalului Bihor, secţia penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 575/21.09.2015 a Curţii de Apel Oradea, întrucât ei au calitatea de terţi faţă de aceasta. Or, hotărârile penale nu le pot fi opuse, deoarece acestea produc efecte doar faţă de părţile din dosarul în care au fost pronunţate, astfel că, în raport cu recurenţii opozabilitatea se realizează prin intermediul publicităţii imobiliare, singura care poate reflecta realitatea situaţiei juridice a imobilelor înscrise.

Decizia penală din 2015 a fost ulterioară încheierii tuturor contractelor ce fac obiectul prezentului litigiu, astfel că aceasta nu poate constitui un mijloc de dovadă pentru existenţa relei-credinţe la încheierea unor acte juridice în anii 2006, 2010, 2012, deci anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Oricum, în lipsa unui petit privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.11.2001 şi a actului adiţional din 2002 - pe care l-a respins ca fiind lipsit de interes, instanţa de apel a înlăturat posibilitatea de a analiza condiţiile de valabilitate ale acestui contract şi, implicit, posibilitatea de a extinde efectele hotărârii penale faţa de recurenţi.

Tot în categoria motivelor străine de natura pricinii, au susţinut recurenţii, sunt şi considerentele instanţei de apel cu privire la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât, de vreme ce însăşi instanţa de apel a stabilit că nu este învestită cu petitul privind nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. x/27.11.2001 şi a actului adiţional, respectiv cu rectificarea de carte funciară, este evident că nu a operat o întrerupere a termenului de prescripţie de 3 ani şi că atât soluţia pronunţată în ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune, cât şi a lipsei interesului sunt nelegale.

Într-o altă critică recurenţii au susţinut că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută deoarece cuprinde motive contradictorii: pe de o parte instanţa de apel apreciază că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra petitelor de rectificare şi de repunere în situaţia anterioară, şi, prin urmare, acestea nu pot face obiectul apelului, iar, pe de altă parte, aceasta soluţionează excepţiile invocate cu privire la aceste petite şi îl obligă pe G. să predea imobilul către A. S.A..

Recurenţii au mai susţinut că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută deoarece încalcă principiul efectului devolutiv al apelului şi principiul rolului activ al judecătorului, care nu se poate pronunţa decât în limitele investirii sale.

A mai fost invocată şi nelegala soluţionare a excepţiei lipsei de interes a acţiunii în desfiinţarea contractelor atacate, având în vedere intervenirea prescripţiei dreptului material la acţiune referitor la repunerea părţilor în situaţia anterioară cu privire la contractul de vânzare cumpărare x/27.11.2001 şi a actului adiţional, deoarece omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra acestui petit împiedică întreruperea termenului de prescripţie de 3 ani de la data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 575/21.09.2015 a Curţii de Apel Oradea.

Totodată, recurenţii au invocat nelegala soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, raportat la faptul că acţiunea formulată de către lichidator nu are ca finalitate întoarcerea imobilului în patrimoniul societăţii A. S.A., impunându-se admiterea acestei excepţii, raportat la art. 79-84 din Legea nr. 85/2014. Din acest considerent, fiind o simplă acţiune de drept comun, se impunea şi admiterea excepţiei insuficientei timbrări.

Recurenţii au mai susţinut şi greşita reţinere a unei stări de fapt cu privire la statuarea că D. a înstrăinat active ale societăţii A. în scopul de a şi le însuşi ulterior în frauda creditorilor societăţii şi că D., fiind fiica recurentului F. "se naşte în mod rezonabil prezumţia că aceştia au cunoscut cauza ilicită a înstrăinărilor".

În continuare, recurenţii au susţinut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1254 din C. civ., art. 36 pct. 1, art. 37 alin. (2) şi art. 38 din Legea nr. 7/1996, respectiv art. 909 alin. (3) şi art. 908 alin. (1) pct. 1 din C. civ. privind buna credinţă a acestora în materie de carte funciară, precum şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 966-968 din C. civ. privind cauza ilicită.

Cât priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1254 din C. civ., aşa cum s-a arătat anterior, în lipsa unui petit privind constatarea nulităţii absolute a contractului nr. x/2001 şi a actului adiţional, instanţa nu poate extinde efecte hotărârii penale faţă de recurenţi. Consecinţa este că toate actele atacate prin prezentul litigiu nu pot fi considerate acte subsecvente desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2001 şi a actului adiţional.

Având în vedere că bunul descris în memoriul de recurs a fost dobândit prin donaţie, în anul 2012, recurentul a apreciat că legea aplicabilă în materia cărţilor funciare este Noul C. civ., înţelegând, astfel să se prevaleze de cele statuate în cuprinsul art. 909 alin. (2) Noul C. civ.

Întrucât de la data înscrierii dreptului de proprietate (12.10.2012) şi până la data formulării cererii de chemare în judecată (2018) au trecut mai bine de 5 ani, în conformitate cu prevederile art. 909 alin. (2) Noul C. civ., instanţa trebuia să admită apărarea recurenţilor referitoare la prescripţia solicitării de rectificare de carte funciară.

Un al doilea efect al prescripţiei acţiunii în rectificare este cel al consolidării dreptului de proprietate al lui G., actualul titular al dreptului înscris în cartea funciară. Din aceste considerente, soluţia de anulare a contractelor translative prin care bunul litigios a fost dobândit de F. şi G., precum şi soluţia de repunere în situaţia anterioară sunt nelegale.

Motivul de casare reprezentat de aplicarea greşită a normelor de drept material este incident şi cu privire la soluţia de obligare a lui G. de predare în natură a bunului imobil, în lipsa dispunerii rectificării de carte funciară.

S-a arătat că, în materia restituirii, sunt aplicabile prevederile art. 1648 Noul C. civ. şi că, întrucât bunul este imobil, soluţia dispusă de instanţă încalcă prevederile art. 885 alin. (1) Noul C. civ. şi art. 877 din acelaşi cod.

Recurenţii au mai susţinut şi că, în speţă, considerentele reţinute de instanţa de apel, potrivit cărora aceştia nu se pot prevala de prevederile art. 36 din Legea nr. 7/1996 şi de art. 908 şi 909 Noul C. civ., deoarece instanţa penală a anulat Contractul de vânzare nr. x/2001, iar, ulterior, transmisiunea cu titlu oneros s-a realizat către fii inculpaţilor, şi, ulterior, către recurenţi, sunt străine de problema juridică invocată şi încalcă dispoziţiile art. 908 şi 909 Noul C. civ.

De asemenea, considerentele instanţei referitoare la lipsa de bună-credinţă a recurenţilor încalcă cerinţele prevăzute de art. 901 alin. (2) Noul C. civ., referitoare la dobândirea cu bună-credinţă a unui drept tabular.

Au reiterat că bunul a fost dobândit în anul 2012 şi 2015, înainte ca instanţa penală să constate nulitatea primului contract translativ din lanţul de înstrăinări subsecvente în care recurenţii erau parte. Astfel, nu le poate fi reproşată nicio conduită culpabilă, fiind în imposibilitate obiectivă de a cunoaşte la momentul perfectării contractelor că titlul antecesorului lor va fi desfiinţat.

Considerentul curţii de apel referitor la anularea de către instanţa penală a unui contract translativ anterior este străin de chestiunea bunei-credinţe a dobânditorului dreptului tabular, care trebuie analizată prin perspectiva condiţiilor impuse de art. 901 alin. (2) Noul C. civ.. De asemenea, legătura de rudenie nu reprezintă o condiţie prevăzută de lege care să excludă buna-credinţă în regim de carte funciară.

Instanţa de apel a încălcat prezumţia legală relativă a bunei-credinţe, consacrată de prevederile art. 14 alin. (2) Noul C. civ. în lipsa unor probe certe, instanţa nu poate să înfrângă prezumţia legală a bunei-credinţe la încheierea actelor contestate, în temeiul unei prezumţii simple (existenţa unei legături de rudenie).

În ceea ce îl priveşte pe pârâtul G. instanţa nu îşi întemeiază soluţia nici măcar pe o prezumţie simplă. Or, acest lucru atrage nulitatea hotărârii atât din perspectiva încălcării normelor de drept material, cât şi a omisiunii instanţei de a motiva soluţia pronunţată de anulare şi repunere în situaţia anterioară.

Nu în ultimul rând, reţinerea instanţei referitoare la cunoaşterea cauzei ilicite a contractelor perfectate de D. şi C. nu pot fi primite, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material.

Astfel, instanţele penale nu au analizat sub aspectul legalităţii convenţiile a căror anulare a fost solicitată de A. în prezentul litigiu şi nici nu au examinat chestiuni esenţialmente civile referitoare la buna-credinţă a intimaţilor D. şi C., cu atât mai mult cu cât aceştia nu au avut calitatea de parte în dosarul penal.

Instanţa de apel a încălcat atât prevederile art. 430 C. proc. civ., cât şi dispoziţiile referitoare la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale prevăzute de art. 28 C. proc. pen., atrăgând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în egală măsură, dispoziţiile instanţei încălcând şi prevederile art. 966-968 C. civ. de la 1864.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil se impune observaţia că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară şi are ca obiect decizia prin care s-a soluţionat calea de atac a apelului împotriva sentinţei instanţei de fond şi că recursul, spre deosebire de apel, care este o cale de atac ordinară şi devolutivă, este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel enumerate de art. 488 din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din C. proc. civ.. În consecinţă, Curtea va reţine spre examinare numai acele critici ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., şi care se referă strict la aspecte de nelegalitate.

O primă critică, ce poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., vizează pretinsa incompatibilitate a unuia dintre judecătorii ce au participat la soluţionarea cauzei.

Sub acest aspect, instanţa de recurs constată că în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 1054 din 7 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a admis apelul formulat de pârâţii F. şi G., a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Recursul formulat împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia civilă nr. 2039 din 7 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă reţinând în mod expres că instanţa de apel nu a analizat pe fond criticile apelanţilor, rezumându-se la a constata ca fiind întemeiată critica referitoare la nerespectarea de către prima instanţă a exigenţelor privind motivarea hotărârii sale, în sensul că nu a raspuns tuturor excepţiilor invocate sau tuturor apărărilor formulate. Astfel, s-a apreciat că în primul ciclu procesual, instanţa de apel, în mod greşit, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, fără a analiza temeinicia criticilor apelantei sub aspectul soluţiei pronunţate, chiar dacă nu pot fi reţinute ca fiind întrunite condiţiile prevăzute la art. 476 alin. (3) şi art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., câtă vreme nicio excepţie nu a fost reanalizată, iar prima instanţă a pronunţat soluţia şi pe fondul cauzei.

Aşa cum în mod corect arată chiar recurenţii, sintagma "s-a soluţionat cauza" din cuprinsul art. 41 din C. proc. civ. trebuie înţeleasă în sensul că judecătorul s-a pronunţat asupra fondului raportului juridic litigios ori a admis o excepţie de fond.

Însă, aşa cum s-a arătat, prin chiar considerentele deciziei de casare din primul ciclu procesual s-a reţinut că instaţa de apel nu a analizat pe fond criticile apelanţilor şi de asemenea, nu a reanalizat niciuna dintre excepţiile invocate, acesta fiind de altfel chiar motivul pentru care decizia a fost casată şi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

În consecinţă, câtă vreme s-a reţinut în mod expres că instanţa de apel nu a anlizat "fondul raportului juridic litigios", în mod evident nici nu s-a pronunţat asupra acestuia, astfel încât judecătorul care a făcut parte din primul complet de apel, a cărui decizie a fost casată, putea să participe la rejudecarea apelului, nefiind în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 41 alin. (1) din C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., instanţa constată că acesta este indicat formal, câtă vreme din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă că s-ar invoca vreo situaţie de schimbare a completului de judecată sau a compunerii acestuia pe parcursul soluţionării apelului.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. recurenţii invocă existenţa unor motive pretins străine de natura pricinii. Sub un prim aspect, instanţa de recurs subliniază că acest motiv de nelegalitate poate duce la casarea deciziei doar în măsura în care hotărârea ar cuprinde numai motive străine de natura cauzei, nu şi în situaţia în care ar cuprinde şi motive străine de natura cauzei.

Pe de altă parte, împrejurarea că instanţa de apel nu ar fi analizat cauza ilicită şi buna credinţă în mod distinct, pentru fiecare contract subsecvent contractului constatat ca fiind nul, nu face ca hotărârea să cuprindă motive străine de natura pricinii.

Astfel, sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că la data de 27.11.2001 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat de notar public H., prin care A. a vândut către societatea K. S.R.L. (societate radiată între timp) mai multe magazine, printre care şi spaţiul comercial din litigiu - situat în Slobozia- menţionat la pct. 10 din Anexa nr. 1.

La data de 08.07.2002 s-a încheiat Actul adiţional nr. x autentificat de notar public H. prin care părţile au transmis proprietatea inclusiv asupra terenului aferent construcţiilor înstrăinate.

La data de 20.01.2006 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare, autentificat de notar public H., prin care societatea K. S.R.L. a transferat către persoanele fizice C. şi D. proprietatea mai multor imobile (inclusiv spaţiul comercial situat în Slobozia).

La data de 27.02.2012 s-a încheiat contractul de vânzare autentificat de notar public I. prin care C. şi E. au înstrăinat partea sa din imobil (1/2) către D..

La data de 12.10.2012 s-a încheiat contractul de donaţie autentificat de notar public J. prin care D. a donat tatălui său F. imobilul din litigiu.

La data de 27.11.2015 s-a încheiat contractul de donaţie autentificat de notar public J. prin care F. a donat lui G. imobilul din litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 125/21.01.2010 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2006 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei A..

Prin sentinţa civilă nr. 2847/13.12.2012 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2010 s-a dispus trecerea la faliment a debitoarei A., iar în calitate de lichidator judiciar a fost desemnat B..

Prin sentinţa penală nr. 121/07.08.2015 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr. x/2007, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 575A/21.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2007, instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare datei de 29 septembrie 2000 pentru S.C. A. şi datei de 10 octombrie 2002 pentru S.C. N. S.A. Oradea, sens în care în baza art. 25, art. 397 alin. (3), art. 255 şi art. 256 C. proc. pen., a dispus anularea tuturor contractelor de vânzare-cumpărare prin care au fost înstrăinate toate activele celor două societăţi comerciale, inclusiv "contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2001 la BNP H. incluzând anexa nr. 1 la contractul de vânzare cumpărare, respectiv actul adiţional la acest contract autentificat sub nr. x/08 iulie 2002 la acelaşi BNP H.".

În ceea ce priveşte latura penală, s-a reţinut săvârşirea de către inculpata O. a mai multor infracţiuni de înşelăciune şi bancrută frauduloasă, în calitate de preşedinte al P., acţionar majoritar al S.C. A. S.A. Braşov, în perioada 2001-2005, în complicitate cu inculpatul C., constând în înregistrarea în evidenţele contabile a S.C. A. S.A. Braşov a sumei totale de 71.421.217,830 RON reprezentând aşa zise datorii - consultanţă şi chirii către S.C. K. S.R.L. Craiova, sume nedatorate în realitate, în fapt acestea fiind înregistrate pentru a justifica plata prin compensare a activelor S.C. A. S.A. facturate către S.C. K. S.R.L. Craiova, P. şi S.C. Q. S.R.L. Craiova în scopul de a fi însuşite ulterior, aceasta în frauda creditorilor S.C. A. S.R.L. Braşov.

S-a mai reţinut totodată şi că pârâţii D. şi F. sunt fiica şi respectiv, soţul inculpatei O., iar C. şi E. sunt soţi, primul fiind fiul inculpatului C..

Instanţa de apel a apreciat că în circumstanţele concrete ale speţei, pârâţii nu se pot prevala de buna lor credinţă la încheierea contractelor a căror nulitatea absolută s-a solicitat, invocând incidenţa unei excepţii de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, decurgând din prevederile art. 36 pct. 1 şi art. 37 alin. (2) şi art. 38 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, respectiv art. 909 alin. (3) şi art. 908 alin. (1) pct. 1 C. civ., în condiţiile în care în cauza penală s-a statuat asupra cauzei ilicite a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2001 şi a actului adiţional nr. x/08.07.2002, iar transmisiunile succesive ulterioare s-au făcut, cu titlu oneros către fiii inculpaţilor O. şi C., respectiv D. şi C., respectiv de la C. (şi soţia acestuia, E.) către D.; iar către apelanţii-pârâţi F., tatăl pârâtei D., respectiv către G., imobilul a fost transmis cu titlu gratuit.

Faptul că D. şi C. nu au fost părţi în procesul penal nu înseamnă că acestora nu le sunt opozabile constatările şi statuările instanţei penale, care reprezintă un mijloc de dovadă cu privire la lipsa bunei-credinţe.

În raport cu această situaţie de fapt, contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel a analizat şi a constatat lipsa bunei credinţe a fiecăruia dintre subdobânditorii subscvenţi actului anulat. Sub acest aspect, referitor la nemulţumirea recurenţilor vizând statuările instanţei de apel, deduse din aşa zisa "extindere a efectelor sentinţei penale", instanţa de recurs subliniază că acestea sunt aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, astfel încât nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs.

Aşa cum s-a arătat anterior, în cadrul căii extraordinare de atac a recursului nu se pot analiza critici de netemeinicie, prin care să fie cenzurate aprecierile instanţei de apel cu privire la interpretarea probelor administrate în cauză, şi care urmăresc stabilirea unei alte situaţii de fapt, din care, ulterior, să poată fi trase alte consecinţe juridice. Instanţa de recurs poate statua doar asupra modalităţii de aplicare a normelor de drept incidente la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, situaţie de fapt ce constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului.

Aşadar, raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, se constată că hotărârea nu cuprinde motive străine de natura pricinii, în mod corect fiind aplicate în cauză dispoziţiile art. 1254 din C. civ.

Nici din perspectiva excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune hotărîrea instanţei de apel nu cuprinde motive străine de natura pricinii, câtă vreme contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2001 la BNP H., incluzând anexa nr. 1 la contractul de vânzare cumpărare, respectiv actul adiţional la acest contract, autentificat sub nr. x/08 iulie 2002 la acelaşi BNP H., fuseseră deja anulate, în mod definitiv, prin hotărârile penale valorificate ca mijloace de probă în prezenta cauză.

Tot subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. recurenţii invocă existenţa unor motive contradictorii. Această ipoteză cuprinsă în motivul de casare evocat se referă la contradicţia dintre considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii determină o anumită soluţie, în timp ce dispozitivul conţine soluţia contrară, respectiv la contradicţia dintre considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, iar din altele, netemeinicia acestora. Niciuna dintre cele două situaţii nu se regăseşte în privinţa deciziei atacate. Argumentele hotărârii Curţii de Apel, astfel cum au fost expuse în precedent, sunt în deplină concordanţă unele cu altele şi fundamentează în mod corespunzător soluţia cuprinsă în dispozitiv.

În ce priveşte criticile referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material, ce pot fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de recurs constată că acesta este invocat doar formal, recurenţii reluând de fapt critici referitoare la pretinsa greşită interpretare a probelor de către instanţa de apel, în special a hotărârilor pronunţate de instanţele penale. Astfel, susţinerile recurenţilor nu pot fi considerate ca argumente pertinente într-o critică de nelegalitate întrucât se referă la o situaţie de fapt ce ar fi fost greşit reţinută pe baza unui probatoriu insuficient şi greşit interpretat. Or, problemele ce ţin de administrarea şi interpretarea probelor exced limitelor controlului judiciar de legalitate ce poate fi efectuat în recurs, motiv pentru care nu pot fi analizate.

Deşi recurenţii invocă o serie de dispoziţii legale din C. civ., respectiv art. 1254, art. 909 alin. (2), art. 1648, art. 877, art. 885, art. 900 alin. (1), art. 908, art. 901 alin. (2), art. 14 alin. (2), în realitate criticile vizează tot situaţia de fapt, recurenţii apreciind că aceasta a fost greşit reţinută, urmare unui probatoriu insuficient ori greşit interpretat de către instanţa de apel.

Şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. este invocat formal, câtă vreme nu se invocă o veritabilă încălcare a autorităţii de lucru judecat ci modalitatea în care instaţa de apel a înţeles să valorifice, ca mijloace de probă, sentinţa penală nr. 121/07.08.2015 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr. x/2007, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 575A/21.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2007.

Faţă de toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reţinută niciuna din criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenţii-pârâţi F. şi G. împotriva deciziei civile nr. 855/A din 29 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi F. şi G. împotriva deciziei civile nr. 855/A din 29 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2025.