Contractual "calendar days" vs. Civil Code exclusive time-calculation method for late payment penalties

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 septembrie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. a solicitat obligarea pârâtei Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. - Călători S.A. la plata sumei de 2.171.335,26 RON, reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi NONTUI, sumă actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 192, art. 194 şi următoarele C. proc. civ., art. 1.164, art. 1.170, art. 1.270, art. 1.272, art. 1.350, art. 1.516, art. 1.530 - 1.535, art. 1.547 - 1.548 C. civ. şi dispoziţiile contractului de acces pe infrastructură feroviară nr. 158/12.12.2019.

La 26 noiembrie 2020 pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva Autorităţii pentru Reformă Feroviară, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 665.356,10 RON, reprezentând pretenţiile afirmate de reclamantă, în situaţia în care s-ar admite acţiunea.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 72-74 C. proc. civ., O.U.G. nr. 62/2016, H.G. nr. 584/1998, O.U.G. nr. 12/1998, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2016.

Prin încheierea din 4 martie 2021 a fost respinsă cererea de chemare în garanţie, ca inadmisibilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1568 din 28 iunie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.063.012,57 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi NONTUI, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 24.235,12 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A.

De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii din data de 4 martie 2021 a formulat apel pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. - Călători S.A.

Prin decizia civilă nr. 202/2024 din 8 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au fost respinse apelurile, ca nefondate.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile formulate de apelanta - reclamantă şi apelanta - pârâtă având ca obiect cheltuielile de judecată din apel.

3. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii în tot a cererii de chemare în judecată respectiv a obligării pârâtei şi la plata sumei de 108.322,69 RON.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a invocat caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei prin care s-a reţinut că penalităţile de întârziere se calculează începând cu prima zi după expirarea termenului de plată, în calculul acestui termen pe zile calendaristice neintrând ultima zi şi nici prima, conform art. 2.553 alin. (1) C. civ.. Totodată, s-a imputat precedentei instanţe cercetarea sumară a cauzei, în opinia părţii instanţa de apel aprobând, fără o minimă verificare, calculul penalităţilor prezentat de intimata-pârâtă.

Potrivit recurentei-reclamante, părţile au exclus din perioada de scadenţă prima şi ultima zi, astfel că, după împlinirea scadenţei, nu se mai poate elimina, încă o dată, prima zi, deoarece la art. 5.6. din contract este stipulat că dobânda şi penalităţile se calculează începând cu prima zi după expirarea termenului de plată.

Dezvoltând motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2.553 şi art. 2.554 C. civ., reproşând instanţei de apel ignorarea prevederilor art. 1 pct. 1.10, art. 5.2., art. 5.4. şi art. 5.6. din contractul nr. x/2019. A argumentat că, prin clauzele contractuale evocate, părţile au convenit să deroge de la dreptul comun în materie şi să stabilesca un mod de calcul al termenelor de scadenţă şi implicit de curgere a penalităţilor, pe zile libere, aspect de care instanţa ar fi făcut abstracţie.

Prin urmare, conform contractului, care se aplică cu prioritate, în virtutea art. 1.270 C. civ., faţă de dispoziţiile art. 2.553 şi art. 2.554 C. civ., prima zi a termenului trebuie luată în considerare.

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs, s-a invocat încălcarea art. 1.268, art. 1.270 alin. (1) şi art. 1.272 C. civ.. Dezvoltând, recurenta-reclamantă a arătat că sintagma "prima zi după expirarea termenului de plată" coroborată cu sintagma "termen de scadenţă 30 zile calendaristice de la data primirii/emiterii‘ se interpretează în sensul că ultima zi de plată se împlineşte în a 30-a zi, şi nu în ziua următoare sau în prima zi lucrătoare.

Recurenta-reclamantă a susţinut, astfel, că voinţa părţilor la momentul încheierii contractului a fost de stabilire a unor termene de scadenţă care să se calculeze pe zile calendaristice, a căror împlinire nu poate fi în niciun caz decalată până în prima zi lucrătoare, în situaţia în care cade într-o zi nelucrătoare.

Prin urmare, în opinia recurentei-reclamante, instanţa de apel, prin validarea calculului penalităţilor prezentat de intimată, a interpretat eronat dispoziţiile contractului nr. x/2019, încălcând voinţa părţilor cu privire la modul de calcul al acestora.

S-a mai arătat că au fost depuse la dosarul cauzei dovezi, respectiv facturi fiscale şi extrase de cont, din care rezultă că practica statornicită între părţi este de a achita contravaloarea prestaţiilor în termenul de scadenţă de 30 de zile calendaristice, care se împlineşte în a 30 a zi şi nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua este nelucrătoare, aspect ignorat în apel.

În sprijinul raţionamentului său, partea a invocat deciziile nr. 167/A/2021 şi nr. 2653/2021 pronunţate în dosarul nr. x/2019.

La data de 30 mai 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. - Călători S.A., prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

La data de 25 iulie 2024 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A.

4. Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Un prim motiv de casare de care s-a prevalat recurenta-reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocându-se existenţa unor motive contradictorii.

Incongruenţa considerentelor presupune ca argumentele din cuprinsul unei hotărâri să se anihileze reciproc, lipsind practic raţionamentul care fundamentează soluţia, ipoteză care nu se regăseşte în cauză.

Într-o prima observaţie trebuie arătat că recurenta-reclamantă nu ilustrează în ce constă contradicţia considerentelor instanţei iar simpla enunţare a modului în care instanţa de apel a dat eficienţă art. 2.553 alin. (1) C. civ. sau a interpretat art. 5.6 din contract nu reflectă în sine un aspect de nelegalitate.

Partea propune în recurs propria interpretare a art. 5.6 din contract, în contrast cu cea reţinută de instanţa de apel, care a stabilit clar şi neechivoc că, prin contractul de acces pe infrastructura feroviară nr. 158/12.12.2019, părţile nu au derogat de la modalitatea de calcul a termenelor stipulată în C. civ., nefiind convenit un alt mod de calcul al termenelor decât cel stabilit de art. 2.553 şi art. 2.554 C. civ., art. 5.6 prevăzând, de altfel, în acest sens, că penalităţile sunt datorate începând cu prima zi după expirarea termenului de plată, cu consecinţa că ultima zi a termenului nu se ia în calcul.

Prin urmare, analiza contractului a relevat că termenul de plată de 30 de zile calendaristice se calculează, conform art. 2.553 şi art. 2.554 C. civ., pe zile libere, neluându-se în calcul prima şi ultima zi a termenului, iar, dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează.

În acest context, se reţine că alegaţiile recurentei-reclamante privesc, în realitate, maniera în care instanţa a acordat relevanţă conţinutului clauzelor contractuale - cu consecinţe asupra cuantumului penalităţilor şi, deci, modul de apreciere a probatoriului, deşi acesta nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât vizează netemeinicia deciziei atacate.

Nu în ultimul rând, afirmaţia generică, necircumstanţiată, privind cercetarea sumară a motivelor de apel de către instanţa de prim control judiciar nu respectă exigenţele de motivare a recursului.

Prin urmare, vor fi înlăturate argumentele circumscrise acestui motiv de casare, constatând că acesta a fost invocat formal.

În continuare, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă pretinde, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut modalitatea de calcul a penalităţilor de întârziere pe zile libere, în conformitate cu art. 2.553 alin. (1) şi art. 2.554 C. civ., contrar voinţei părţilor care au derogat de la aceste dispoziţii, stabilind contractual că termenele sunt calendaristice, ceea ce a condus la încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1.270 C. civ.

Verificând considerentele deciziei atacate, se reţine că instanţa de apel a confirmat că recurenta-reclamantă are dreptul, conform art. 5.6 din contract, la penalităţi de întârziere de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după expirarea termenului de plată, însă a validat modul de calcul propus de intimata-pârâtă, cu consecinţa menţinerii sentinţei primei instanţe, prin care s-au acordat penalităţi într-un cuantum inferior celui solicitat prin cererea introductivă.

Pentru a decide astfel, a stabilit că părţile nu au derogat expres de la dispoziţiile C. civ. privind calculul termenelor şi, în consecinţă, a opus noţiunea de "zile calendaristice" nu celei de "zile libere", ci sintagmei de "zile lucrătoare" iar, subsecvent, a statuat că, potrivit art. 2.553 alin. (1) C. civ., aplicabil în raporturile dintre părţi, termenul de scadenţă se calculează fără a se lua în calcul prima şi ultima zi a termenului.

Instanţa supremă constată că în recurs partea nu combate raţionamentul instanţei de control judiciar devolutiv, ci se limitează la a reproduce dispoziţiile art. 5.2, 5.4 şi 5.6 din contract şi la a afirma, în esenţă, că, potrivit prevederilor contractuale, care se aplică, conform art. 1.270 C. civ., cu prioritate faţă de 2.553 şi 2.554 C. civ., prima zi, subsecventă primirii facturii, este inclusă în calcul termenului de plată.

Înalta Curte confirmă decizia recurată, convergentă şi cu propria jurisprudenţă consolidată, evidenţiată în decizia nr. 24/2022, evocată de instanţa de apel, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept privind modalitatea de interpretare a incidenţei dispoziţiilor art. 2.551-2.553 din C. civ. în cazul termenelor stabilite pe zile calendaristice în convenţia părţilor. Instanţa de unificare a reţinut că, în aplicarea principiului libertăţii contractuale, părţile pot deroga de la modalitatea de calcul a termenelor reglementată de titlul III din cartea a VI-a a C. civ., însă, în lipsa unei asemenea derogări exprese, se aplică normele generale de calcul al termenelor.

Art. 2.551 C. civ. dispune că "Durata termenelor, fără deosebire de natura şi izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu" iar art. 2.553 consacră, în cazul termenului stabilit pe zile, sistemul exclusiv, în care nici ziua în care a început să curgă şi nici cea în care s-a împlinit termenul nu intră în calcul.

Pentru a reprezenta o derogare expresă de la modul de calcul amintit, înţelegerea părţilor trebuie să fie inechivocă şi să reflecte un alt sistem de calcul, fie cel inclusiv - în care se socoteşte atât prima, cât şi ultima zi a termenului, fie cel intermediar în care numai una dintre zile - cea în care a început să curgă sau cea în care s-a împlinit - se calculează în termen.

Dimpotrivă, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, în cauză prevederile contractuale de care se prevalează autoarea căii de atac nu relevă o derogare de la dispoziţiile C. civ.

În consecinţă, criticile vor fi înlăturate, reţinându-se că, din moment ce părţile nu au derogat de la dreptul comun reglementat de art. 2.551 raportat la 2.553 alin. (1) C. civ., scadenţa facturilor stabilită de art. 5.2 şi 5.4 din contractul de acces se calculează cu excluderea primei şi a ultimei zile a termenului, astfel cum judicios a reţinut instanţa de apel.

Susţinerile recurentei-reclamante privitoare la concluziile raportului de expertiză şi modul în care proba a fost interpretată de instanţa de apel nu vor fi analizate, fiind incompatibile cu funcţia căii extraordinare de atac de verificare a hotărârii recurate exclusiv din perspectiva legalităţii şi a motivelor prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cele din urmă, nu pot fi primite nici criticile privind încălcarea art. 1.2.70, art. 1.268 şi art. 1.272 C. civ.

Raţionamentul instanţei de apel, sintetizat anterior, la baza căruia se află chiar dispoziţiile contractuale agreate de părţi, nu încalcă art. 1.270 C. civ., aşa cum greşit susţine recurenta-reclamantă, ci reflectă înţelegerea părţilor, astfel cum a fost materializată în cuprinsul contractului.

Susţinerile privind dispoziţiile art. 1.268 C. civ. nu pun în discuţie argumentaţia expusă prin decizia atacată, ci sunt menite să spriijine interpretarea proprie asupra clauzelor contractuale litigioase, pe care partea doreşte să o impună în recurs. Se ignoră, însă, că premisa aplicării regulilor de interpretare conţinute de dispoziţiile legale evocate o reprezintă existenţa unei stipulaţii contractuale ambigue, ceea ce nu este cazul în speţă, având în vedere că instanţa de apel nu a identificat o astfel de clauză în contractul dintre părţi şi, ca urmare, nu a recurs la interpretarea contractului conform art. 1.268 C. civ.

Dimpotrivă, reţinând caracterul clar, neîndoielnic, al prevederilor art. 5.2 - 5.4 şi art. 5.6 din contract, instanţa de apel a stabilit că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1.268 C. civ., faptul că partea nu este de acord cu interpretarea sintagmei "zile calendaristice" neputând conduce la o altă concluzie.

În final, critica privind încălcarea art. 1.272 C. civ. vizează reevaluarea înscrisurilor - contract, facturi fiscale şi extrase de cont - depuse de recurenta-reclamantă cu scopul dovedirii unei pretinse practici statornicite între părţi contrastante faţă de interpretarea oferită de instanţa de apel în ceea ce priveşte calculul termenelor, cu toate că aprecierea şi valorificarea probelor reprezintă atributul suveran al instanţelor de fond, neputând face obiectul căii extraordinare de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. împotriva deciziei civile nr. 202/2024 din 8 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. împotriva deciziei civile nr. 202/2024 din 8 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.