Revocatory action against inter vivos donation: unmet insolvency and fraudulent intent requirements despite certain creditor claim

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâţii B. şi C., solicitând instanţei ca, în baza probelor administrate în cauză, să declare inopozabilitatea contractului de donaţie autentificat sub nr. x/17.10.2019 de către Biroul Individual Notarial D. având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, Drumul Mânăstirea Văratec nr. 7-11, Corp C2, având număr cadastral x, înscris în CF nr. x Bucureşti, şi să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi următoarele C. proc. civ., art. 451, art. 1562 şi următoarele C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 5897/01.10.2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi materiale a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Prin sentinţa civilă nr. 121/C/16 aprilie 2021, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi cererea formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar Expert SPRL, Filiala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., ca neîntemeiată. De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. A fost obligată reclamanta la plata către pârâtul C. a sumei de 4.840 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva sentinţe mai sus precizate, a declarat apel reclamanta A. S.A., în insolvenţă, prin administrator special E..

Prin decizia civilă nr. 1427/Ap din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special, E., pentru reclamanta A. S.A., în insolvenţă, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a anulat cererea de apel formulată de administratorul special E., pentru reclamanta A. S.A., în insolvenţă în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 121/C/16 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă. Totodată, a obligat administratorul special E. să achite intimatului-pârât C. suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi intimatului-pârât B. suma de 5.000 RON, cu acelaşi titlu.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.A., prin administrator judiciar F. şi prin administrator special E., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 şi următoarele C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac formulate şi casarea deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată.

5. Soluţia instanţei de recurs, în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 1357 din 24 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin administrator judiciar F. şi prin administrator special E. împotriva deciziei civile nr. 1427/Ap din 10 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi a casat decizia recurată, trimiţând cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

6. Soluţia instanţei de apel, în rejudecare

În rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2020*.

Prin decizia civilă nr. 1984/Ap din 13.12.2023, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins apelul declarat de apelanta reclamantă A. S.A., în insolvenţă, prin administrator special E. şi prin administrator judiciar F., împotriva sentinţei civile nr. 121/C/16.04.2021 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2020, pe care a păstrat-o. Totodată, a obligat apelanta reclamantă să plătească intimatului pârât C. suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel şi a obligat apelanta reclamantă să plătească intimatului pârât B. suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

7. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la data de 29.04.2024, a declarat recurs reclamantul A. S.A., solicitând casarea în totalitate a deciziei civile nr. 1984/Ap din 13.12.2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov şi, în rejudecarea cauzei pe fond, admiterea cererii de declarare a inopozabilităţii contractului de donaţie autentificat sub nr. x/17.10.2019 de către Biroul Individual Notarial D., având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, Drumul Mănăstirea Văratec, nr. 7-11, având număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x Bucureşti Sectorul 6, şi respingerea solicitării intimaţilor de plată a cheltuielilor de judecată. Totodată, a solicitat obligarea intimaţilor la suportarea cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei cauze.

Un prim motiv de casare indicat de recurenta reclamantă se referă la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că în mod greşit instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul A..

Astfel, recurenta reclamantă a arătat că, în ceea ce priveşte caracterul cert al creanţei A., nu se poate reţine puterea de lucru judecat al hotărârilor pronunţate în cele două dosare la care instanţa de apel a făcut trimitere, nr. 163/3/2020 al Curţii de Apel Bucureşti şi nr. 844/62/2020/a1 al Curţii de Apel Braşov.

Acţiunea revocatorie demarată de către recurenta reclamantă are la bază două titluri executorii reprezentate de bilete la ordin emise de către societatea G. S.R.L. şi avalizate personal de intimatul B..

Contestaţiile la executare demarate atât de către B., cât şi de către G., au fost respinse în mod definitiv.

În ceea ce priveşte hotărârea pronunţată în dosar nr. x/2020, recurenta a arătat că nu se poate vorbi despre o putere de lucru judecat al acesteia, având în vedere dispoziţiile art. 430 şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., singurele considerente ce sunt susceptibile de a genera autoritate de lucru judecat sau măcar un efect benefic al puterii de lucru judecat fiind cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă sau sunt rezultatul judecăţii dintr-un alt litigiu.

În dosarul nr. x/2020, soluţionat prin emiterea deciziei civile nr. 498, achitarea sau nu a întregii chirii anuale de 330.000 euro nu a reprezentat o chestiune litigioasă, însăşi apelanta reclamantă din acel dosar, G., prin contestaţia cu care a înţeles să investească instanţa, recunoscând nemijlocit că nu a achitat întreaga sumă de 330.000 euro.

De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere considerentele sentinţei civile nr. 2401/2020, apreciind că referirile la suma de 330.000 euro reprezintă un considerent indiferent sau supraabundent, care depăşeşte sfera dezbaterilor din proces şi care nu se bucură de autoritate de lucru judecat şi nici nu este apt a genera, în mod independent, un efect benefic al lucrului judecat.

Recurenta a mai apreciat că emiterea biletului la ordin aferent celei de a patra tranşe a chiriei reprezintă o operaţiune de plată valabilă din partea debitoarei G., indicând în acest sens pct. 2 din norma-cadru nr. 6 din 8.03.1994, privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cambii şi bilete la ordin, pe baza Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993, aprobată şi modificată prin Legea nr. 83/1994.

În ceea ce priveşte hotărârea pronunţată în dosar nr. x/2020, a arătat că nici aceasta nu poate să genereze un efect benefic al puterii de lucru judecat, prin această hotărâre fiind reţinut caracterul litigios al creanţei deţinute de către A. împotriva G..

Recurenta a apreciat ca fiind foarte important faptul că hotărârea pronunţată de către Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2020 a fost pronunţată în timp ce pe rolul instanţelor de judecată se afla dosarul nr. x/2019 şi înainte de pronunţarea hotărârii definitive din respectivul dosar, hotărâre prin care a fost respins apelul G. împotriva hotărârii de respingere a contestaţiilor la executare.

În ceea ce priveşte natura juridică a actului de donaţie, recurenta a arătat că instanţa de apel a comis o gravă eroare de judecată, respectiv a echivalat un act de liberalitate cu un act prin care s-a urmărit stingerea unei datorii, în cuprinsul actului de donaţie nefiind menţionată vreo creanţă a lui C. faţă de B., creanţă care să fie stinsă prin darea în plată cu valoarea apartamentului donat.

Pe fondul cauzei, recurenta reclamantă a considerat că sunt îndeplinite toate condiţiile admiterii acţiunii revocatorii, respectiv existenţa prejudiciului, crearea stării de insolvabilitate a debitorului şi frauda debitorului la încheierea actului a cărui inopozabilitate se solicita, reluând, în motivarea recursului, susţinerile făcute pe parcursul procesului, cu privire la condiţiile acţiunii revocatorii.

8. Apărările formulate în cauză

La data de 01.07.2024, intimaţii-pârâţi B. şi C. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând totodată şi respingerea recursului, ca nefondat.

9. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 17.05.2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 02.09.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 15.10.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 15.10.2024, după dezbateri contradictorii, instanţa a rămas în pronunţare atât asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimaţii pârâţi, cât şi asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Procedând la soluţionarea, cu prioritate, a excepţiei nulităţii recursului, în conformitate cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece din parcurgerea motivelor indicate prin cererea de recurs se observă că există critici de nelegalitate care se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, în concret, sunt formulate atât critici de netemeinicie, care ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi de reaprecierea probatoriului, nefiind susceptibile de analiză în cadrul controlului judiciar prevăzut de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., cât şi critici de nelegalitate vizând greşita interpretare şi aplicare a unor dispoziţii de drept material, respectiv art. 1562 C. civ. referitoare condiţiile acţiunii revocatorii.

Întrucât sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu art. 489 C. proc. civ., intervine în ipoteza în care toate criticile invocate, în integralitate, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, constatându-se că o parte dintre acestea vizează motivul de casare referitor la darea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se impune respingerea excepţiei nulităţii invocate prin întâmpinare, nefiind posibilă pronunţarea unei soluţii de anulare în parte, în privinţa criticilor care se referă la netemeinicia soluţiei pronunţate de instanţa de apel. Desigur, cu prilejul analizării fiecărei critici, se va arăta punctual care sunt cele de nelegalitate, ce se impun a fi analizate pe fondul lor, şi care sunt cele de netemeinicie, inadmisibile în calea extraordinară de atac a recursului, astfel cum se va argumenta mai jos.

Procedând la soluţionarea fondului recursului, Înalta Curte reţine că, prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimaţii pârâţi B. şi C., fiind menţinută soluţia dispusă de prima instanţă în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată având ca obiect acţiunea revocatorie prin care s-a solicitat declararea inopozabilităţii contractului de donaţie încheiat între pârâţi, autentificat sub nr. x/17.10.2019 la BIN D.. În esenţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta este creditoarea pârâtului B., conform biletelor la ordin emise la data de 20.05.2019, cu privire la care a fost încuviinţată executarea silită la data de 09.10.2019, fiind somat debitorul să achite sumele datorate, conform somaţiilor din data de 11.10.2019 şi din data de 25.10.2019, însă la data de 17.10.2019, a fost autentificat contractul de donaţie ce formează obiectul acţiunii revocatorii, prin care donatorul B. a donat donatarului C. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în mun. Bucureşti, Drumul Mănăstirea Văratic nr. 7-11, corp C2, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a sectorului 6 Bucureşti. În privinţa condiţiilor legale prevăzute de art. 1562 C. civ. referitoare la acţiunea revocatorie, prima instanţă a considerat că, prin încheierea contractului de donaţie atacat, nu s-a creat sau mărit o stare de insolvabilitate a debitorului B., nefiind administrate probe în sensul lipsei bunurilor mobile şi imobile urmăribile existente în patrimoniul acestuia, în condiţiile în care pârâtul are deschise conturi la două unităţi bancare şi realizează venituri din salarii.

Instanţa de apel a reţinut că nu este îndeplinită condiţia certitudinii creanţei în patrimoniul reclamantei, astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., prin decizia civilă nr. 498/19.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020, constatându-se că, în raportul juridic fundamental generator al biletelor la ordin emise pentru garantarea plăţii creanţelor izvorâte din contractul de închiriere din data de 28.03.2019, emitentul biletelor la ordin, G. S.R.L., nu datorează creanţa pretinsă pe temeiul contractului, ci, dimpotrivă, beneficiarul biletelor la ordin, A. S.R.L., datorează sume de bani emitentului. De asemenea, în sensul lipsei certitudinii creanţei sunt şi statuările cuprinse în considerentele deciziei civile nr. 12/Ap/21.01.2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea creditoarei A. S.R.L. de deschidere a procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei G. S.R.L. S-a mai arătat că nu mai sunt analizate celelalte condiţii de admisibilitate ale acţiunii revocatorii, prevăzute de art. 1563 C. civ., dar s-a subliniat că între părţile contractului de donaţie atacat, respectiv între pârâţii B. şi C., s-au încheiat două contracte de împrumut în valoare de 75.000 RON şi respectiv 50.000 RON, la data de 31.05.2017 şi respectiv 12.03.2018, cu termen de restituire a sumelor împrumutate în termen de 1 an de la data acordării împrumuturilor, astfel încât este pertinentă apărarea pârâţilor în sensul că, prin actul de donaţie, intenţia părţilor a fost de a stinge datoriile existente în temeiul contractelor de împrumut, iar nu de a frauda interesele creditoarei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta reclamantă A. S.R.L., invocând încălcarea unor dispoziţii de drept material cu prilejul reţinerii de către instanţa de apel a neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii revocatorii, urmărind să obţină casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea admiterii cererii de chemare în judecată şi declarării inopozabilităţii contractului de donaţie autentificat sub nr. x/17.10.2019 la BIN D..

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la ipoteza în care hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. În esenţă, recurenta reclamantă a invocat nesocotirea de către instanţa de apel a prevederilor art. 1562 şi art. 1563 C. civ., care reglementează condiţiile de admisibilitate ale acţiunii revocatorii, fiind formulate critici concrete în sensul greşitei reţineri a lipsei de certitudine a creanţei pretinse de reclamantă şi a greşitei reţineri a stingerii unor creanţe ale pârâtului C. faţă de pârâtul B. prin încheierea contractului de donaţie.

Procedând la cercetarea criticilor invocate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că, deşi o parte dintre acestea sunt fondate, totuşi nu sunt suficiente pentru a atrage soluţia casării hotărârii recurate şi, implicit, admiterea acţiunii revocatorii deduse judecăţii, pentru argumentelor ce vor fi prezentate mai jos.

Susţinerile recurentei reclamante în sensul îndeplinirii condiţiei certitudinii creanţei de care se prevalează aceasta în acţiunea revocatorie sunt întemeiate. Sub acest aspect, sunt relevante prevederile art. 1563 C. civ., conform cărora creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii revocatorii, iar în privinţa noţiunii de creanţă certă este de menţionat definiţia legală cuprinsă în art. 663 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.

În cauza de faţă, reclamanta îşi justifică demersul procesual prin prisma biletelor la ordin seria x nr. x în valoare de 321.348,99 RON şi nr. x în valoare de 199.651,28 RON, emise la data de 20.05.2019, cu scadenţa la data de 25.09.2019, avalizate de pârâtul B., în calitate de administrator al societăţii G. S.R.L., în considerarea creanţelor deţinute de reclamanta A. S.R.L. în temeiul contractului de închiriere din data de 28.03.2019.

Niciuna dintre părţi nu a invocat şi, cu atât mai puţin, nu a probat desfiinţarea celor două titluri de care se prevalează reclamanta, astfel încât sumele rezultate din biletele la ordin sunt pe deplin datorate, în lipsa prezentării vreunei hotărâri judecătoreşti definitive de admitere a contestaţiei la executare sau a opoziţiei derulate cu privire la respectivele titluri executorii. Atât timp cât biletele la ordin nu au fost anulate, acestea constată o creanţă certă în sensul art. 663 alin. (2) C. proc. civ., deoarece încorporează o obligaţie abstractă, autonomă, independentă de raportul juridic de fond, care a determinat emiterea acestor titluri de valoare. Altfel spus, în lipsa desfiinţării biletelor la ordin, sumele pe care le constată sunt pe deplin datorate, creanţa este neîndoielnică şi rezultă din cuprinsul actelor menţionate.

În plus, hotărârile judecătoreşti indicate de instanţa de apel ca având putere de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv, respectiv decizia civilă nr. 498/19.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020, şi decizia civilă nr. 12/Ap/21.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2020, nu sunt apte să susţină neîndeplinirea condiţiei certitudinii creanţei, atât timp cât acestea sunt pronunţate ulterior introducerii acţiunii revocatorii. Astfel, cererea de faţă a fost înregistrată pe rolul instanţelor judecătoreşti la data de 19.02.2020, în timp ce deciziile invocate în hotărârea recurată au fost pronunţate ulterior, respectiv la data de 19.03.2021 şi la data de 21.01.2021. Or, conform art. 1563 C. civ., creanţa invocată de reclamant în sprijinul acţiunii revocatorii trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii. Aşadar, până la data învestirii instanţei, nu a fost pronunţată vreo hotărâre judecătorească prin care să fie pus în discuţie caracterul cert al creanţei rezultate din biletele la ordin emise în favoarea reclamantei A. S.R.L. şi avalizate de pârâtul B..

Mai mult decât atât, din observarea hotărârilor judecătoreşti menţionate se constată că acestea au vizat raportul juridic cauzal, respectiv raporturile de închiriere derulate între reclamantă şi societatea G. S.R.L., fără vreo referire la valabilitatea biletelor la ordin emise la data de 20.05.2019, astfel încât cerinţa identităţii de obiect nu este realizată. Nepunându-se problema existenţei unui lucru anterior judecat într-un alt litigiu, nu sunt îndeplinite cerinţele pentru a se reţine efectul pozitiv al lucrului judecat, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., cum eronat a reţinut instanţa de apel.

Aceste argumente sunt suficiente pentru a reţine că, în cauză, contrar considerentelor expuse de instanţa de apel, este îndeplinită cerinţa existenţei unei creanţe certe a creditorului care a introdus acţiunea revocatorie, conform art. 1563 C. civ.

Cu toate acestea, îndeplinirea acestei cerinţe de admisibilitate nu determină în mod automat admiterea prezentei căi de atac şi, implicit, admiterea acţiunii revocatorii, atât timp cât aceasta presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, desprinse din prevederile art. 1562 alin. (1) C. civ. şi avute în vedere de instanţa de apel, respectiv cauzarea unui prejudiciu creditorului prin încheierea actului atacat şi existenţa fraudei debitorului la încheierea respectivului act juridic. Într-adevăr, textul legal menţionat prevede că "dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate."

Cu privire la cerinţa prejudicierii creditorului prin încheierea actului atacat, instanţa de apel a reţinut neîndeplinirea acestei condiţii, efectuând o analiză a situaţiei de fapt pe baza probatoriului administrat şi reţinând, în esenţă, că prin încheierea contractului de donaţie dintre cei doi pârâţi s-a realizat, în realitate, stingerea unei datorii a debitorului B. faţă de un alt creditor al său, C., ceea ce înseamnă că, prin încheierea actului atacat, nu s-a mărit starea de insolvabilitate a debitorului deoarece s-a diminuat în mod corespunzător pasivul patrimonial. Toate aceste considerente expuse în decizia recurată ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi de aprecierea probatoriului administrat, nefiind astfel supuse cenzurii în faţa instanţei de recurs, care poate efectua exclusiv un control de legalitate a hotărârii, iar nu unul de temeinicie.

În acest context, se impune precizarea în sensul că instanţele de fond, ca instanţe devolutive, au plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, sunt suverane în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea şi reaprecierea probelor administrate în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel. Aşa fiind, statuările instanţei de apel cu privire la aprecierea probatoriului şi conturarea situaţiei de fapt exced controlului instanţei de recurs, deoarece se referă la aspecte privind temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea acesteia.

De aceea, susţinerile recurentei reclamante în sensul îndeplinirii cerinţei referitoare la prejudicierea sa prin încheierea contractului de donaţie reprezintă critici de netemeinicie a deciziei atacate, iar nu critici de nelegalitate, urmărindu-se, în fapt, o reapreciere a probatoriului administrat, ceea ce instanţa de recurs nu poate realiza, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Criticile în sensul greşitei aprecieri a instanţei de apel cu privire la stingerea unei datorii preexistente prin încheierea contractului de donaţie nu reprezintă critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind indicată vreo dispoziţie de drept material sau de drept procesual încălcată sau greşit aplicată prin modalitatea în care instanţa devolutivă a realizat aprecierea şi coroborarea probelor administrate în cauză.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut neîndeplinirea cerinţei legate de frauda debitorului la încheierea actului atacat, iar cu privire la aceasta nu au fost expuse critici de nelegalitate care să poată fi analizate de instanţa de recurs şi care să permită adoptarea unei soluţii contrare celei reţinute de instanţele de fond.

Într-adevăr, cerinţa fraudei debitorului rezultă fără dubiu din cuprinsul art. 1562 alin. (1) C. civ., care face referire explicită la actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor creditorului, fiind exemplificată situaţia în care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.

Sub un prim aspect, trebuie subliniat că prima instanţă a reţinut neîndeplinirea cerinţei cu privire la crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a debitorului B. prin încheierea contractului de donaţie autentificat sub nr. x/17.10.2019 la BIN D., motivat de faptul că nu au fost administrate probe cu privire la insolvabilitatea debitorului. Criticile expuse de apelanta reclamantă prin cererea de apel, cu privire la aceste considerente ale tribunalului, nu au fost cercetate de către instanţa de apel, însă, prin cererea de recurs nu au fost aduse niciun fel de critici de nelegalitate cu privire la această omisiune, ceea ce înseamnă că, în mod definitiv, s-a reţinut neadministrarea probatoriului adecvat în sensul probării stării de insolvabilitate a pârâtului debitor.

Sub un al doilea aspect, chestiunea privind crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a debitorului ţine de stabilirea situaţiei de fapt şi excede controlului judiciar pe care îl poate realiza instanţa de recurs, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Sub un al treilea aspect, lipsa fraudei debitorului la încheierea contractului de donaţie a fost reţinută de instanţa de apel prin raportare la împrejurarea că liberalitatea a fost perfectată în contextul în care donatorul avea calitatea de debitor al donatarului, în temeiul contractelor de împrumut din data de 31.05.2017 şi din data de 12.03.2018, cu scadenţa la un an de la data acordării sumelor, astfel că donaţia încheiată la data de 17.10.2019 a putut fi justificată prin dorinţa debitorului de stinge o datorie, iar nu prin intenţia de a frauda un alt creditor, respectiv pe recurenta reclamantă A. S.R.L. Pentru a ajunge la această concluzie instanţa de apel a valorificat şi situaţia rezultată din probele administrate, în sensul că somaţiile de executare a titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin nu au ajuns la cunoştinţa debitorului B. mai înainte de data încheierii actului de donaţie, atât timp cât acest act a fost întocmit la data de 17.10.2019, iar una dintre somaţii a fost emisă ulterior, la data de 25.10.2019, şi, în plus, în ambele somaţii, s-a făcut referire la o adresă eronată a debitorului, în jud. Teleorman, deşi domiciliul acestuia se află în jud. Braşov. Aşadar, coroborând probele administrate, instanţa de apel a reţinut nedovedirea condiţiei de admisibilitate referitoare la existenţa fraudei debitorului prin încheierea actului atacat, atât timp cât, la momentul perfectării donaţiei, debitorul nu avea cunoştinţă despre demersurile creditoarei de a executa silit titlurile executorii deţinute împotriva sa şi a urmărit diminuarea pasivului său prin stingerea unei alte datorii, faţă de un alt creditor, iar nu fraudarea drepturilor reclamantei.

Toate celelalte critici cuprinse în cererea de recurs reprezintă critici de netemeinicie a hotărârii, inadmisibile în recurs, deoarece tind la o reapreciere şi o reinterpretare a probatoriului administrat, nefiind susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În raport de argumentele expuse, rezultă caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurenta reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reţine vreo încălcare sau greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente, respectiv ale art. 1562 C. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.A. prin administrator special E. şi prin administrator judiciar F. împotriva deciziei civile nr. 1984/Ap din 13 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., ţinând seama de soluţia de respingere a recursului şi reţinându-se astfel culpa procesuală a recurentei reclamante, Curtea o va obliga pe aceasta să plătească intimatului pârât B. suma de 15.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocaţial, achitat, în temeiul facturii fiscale nr. x, cu ordinul de plată din data de 29.07.2024, fiind probat caracterul real, necesar şi rezonabil al acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii invocată de intimaţii pârâţi B. şi C..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.A. prin administrator special E. şi prin administrator judiciar F. împotriva deciziei civile nr. 1984/Ap din 13 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Obligă pe recurenta reclamantă A. S.A. la plata sumei de 15.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul pârât B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2024.