Recalculation of gratitude indemnity claim fails; revision rejected as disguised appeal.

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă la 11 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, a solicitat obligarea pârâtei să îi recalculeze indemnizaţia lunară de gratitudine datorată în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, respectiv în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, precum şi ultimilor trei ani, calculaţi de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei să plătească reclamantului indemnizaţia astfel recalculată, începând cu data soluţionării definitive a cauzei, diferenţele rezultate dintre indemnizaţia de gratitudine cuvenită şi cea achitată pe perioada cuprinsă între data iniţierii procesului şi data soluţionării definitive a acestuia, dar şi pe ultimii trei ani anteriori demarării litigiului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1413/MAS din 26 octombrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia I civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat apel care, prin decizia civilă nr. 426/Ap din 19 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost respins.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, solicitând anularea acesteia în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 661/AP din 22 aprilie 2024, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins cererea de revizuire.

Revizuentul A. a recurat cea din urmă hotărâre, solicitând casarea ei şi reţinerea cauzei spre rejudecare.

În susţinere, recurentul a expus ample consideraţii teoretice privind efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi condiţiile pe care cererea de revizuire fundamentată pe încălcarea acestui principiu le impune din perspectiva modificărilor intervenite asupra art. 513 alin. (4) C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018.

În esenţă, a arătat că, în revizuire, curtea de apel trebuia să soluţioneze în fond procesul, ţinând cont de dezlegarea dată problemei de drept deduse judecăţii şi dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat.

În opinia recurentului, în cazul revizuirii întemeiate pe încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu se impune îndeplinirea condiţiei ca în cele de-al doilea litigiu să nu se fi analizat excepţia autorităţii de lucru judecat.

A mai apreciat că instanţa învestită cu cererea sa de revizuire ar fi trebuit să analizeze dacă aspectele dezlegate prin sentinţa opusă cu autoritate de lucru judecat au legătură cu ceea ce s-a judecat în cauză şi, în consecinţă, să anuleze decizia din apel şi să trimită cauza spre rejudecare instanţei de prim control judiciar.

În continuare, recurentul a reiterat argumentele care au stat la baza cererii de revizuire, respectiv cele privind încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

La 9 iulie 2024, intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, în limitele de nelegalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată, autorul căii extraordinare de atac a invocat nesocotirea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, prin pronunţarea unei hotărâri potrivnice în cel de-al doilea proces.

Examinând cerinţele de admisibilitate impuse de legiuitor în mod cumulativ pentru ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., curtea de apel a stabilit că nu este îndeplinită cerinţa ca în cel de-al doilea litigiu, instanţa să nu se fi pronunţat asupra autorităţii de lucru judecat a hotărârii date în primul litigiu.

În contra, autorul căii de atac, în recurs, susţine că pentru valorificarea autorităţii de lucru judecat în manifestarea ei pozitivă nu este necesară întrunirea acestei condiţii.

Deşi circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 din acelaşi Cod, susţinerile recurentului vizează, în realitate, încălcarea normelor de drept procesual, context în care Înalta Curte, din oficiu, le încadrează în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Răspunzând acestor critici, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Textul de lege reglementează remediul juridic pentru încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, ce conduce, în final, la înlăturarea efectelor produse de hotărârile judecătoreşti date în aceste condiţii prin anularea ultimei hotărâri.

Caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, presupune că aceasta poate fi exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare şi aplicare. Aceste limitări sunt de ordine publică.

Astfel, învestită să se pronunţe asupra incidenţei cazului de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa competentă nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ci stabileşte numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre, iar, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri, fără a evalua şi stabili care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă. În caz contrar, examenul instanţei de revizuire s-ar transforma într-un control judiciar asupra modalităţii în care a fost dezlegată excepţia autorităţii de lucru judecat, chestiune nepermisă în această cale extraordinară de atac.

De aceea, integrată condiţiilor de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este şi cerinţa ca în cel de-al doilea litigiu, în care a fost pronunţată hotărârea a cărei anulare se solicită, să nu fi fost analizată autoritatea de lucru judecat a hotărârii opuse cu acest titlu în revizuire.

Raţiunea acestei condiţii derivă chiar din necesitatea asigurării efectelor hotărârii judecătoreşti, instanţa de revizuire, învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind, la rândul său, obligată să respecte dezlegările instanţei din cel de-al doilea proces asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat.

În speţă, revizuentul a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care a fost admisă acţiunea reclamantului B., formulată în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a fost obligată pârâta să recalculeze reclamantului indemnizaţia lunară de gratitudine aferentă anilor 2017, 2018 şi 2019, prin raportare la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat prevăzut de art. 16 din Legea nr. 7/2017 pentru anul 2017, art. 15 din Legea nr. 3/2018 pentru anul 2018 şi Legea nr. 14/2019 pentru anul 2019 şi să plătească reclamantului diferenţele rezultate dintre indemnizaţia lunară cuvenită şi cea efectiv plătită, începând cu 1 ianuarie 2017 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Din cuprinsul deciziei civile nr. 426/Ap din 19 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, hotărâre supusă revizuirii, rezultă că în faţa instanţelor de fond, recurentul din cauza de faţă a invocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei sus-menţionate, asupra acestei chestiuni instanţele reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., cele două litigii fiind distincte.

Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de revizuire că în litigiul finalizat cu decizia a cărei revizuire se solicită a fost analizată autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Alegaţiile recurentului că instanţa de revizuire nu ar fi statuat, ea însăşi, asupra autorităţii lucrului judecat, se bazează pe confuzia şi ignorarea de către autorul căii de atac a modalităţii în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului deja judecat asupra judecăţilor ulterioare.

Dacă s-ar admite ipoteza afirmată de recurent şi s-ar accepta că instanţa învestită cu o cerere de revizuire fundamentată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., poate evalua legalitatea şi temeinicia dezlegărilor opuse cu titlu de autoritate de lucru judecat, nu doar că s-ar înfrânge acest principiu, ci s-ar deschide o cale de reformare a hotărârii, nepermisă în revizuire.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mod constant, că revizuirea, cale extraordinară de atac, de retractare, nu se poate transforma într-un apel sau recurs deghizat prin care s-ar obţine o rejudecare a cauzei, întrucât s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate a hotărârilor judecătoreşti definitive, principiului securităţii raporturilor juridice şi dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Costache şi alţii c. României, Stanca Popescu c. României).

În concluzie, câtă vreme la pronunţarea deciziei a cărei anulare se solicită, instanţa de apel a analizat efectele pe sentinţa civilă nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă le-ar putea produce în cauză prin prisma art. 431 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţia curţii de apel de respingere a cererii de revizuire este legală.

Aşa fiind, pentru toate raţiunile înfăţişate anterior, Înalta Curte constată motivul de casare invocat de recurent nu este incident în cauză, sens în care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 661/AP din 22 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2024.