Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1887/2024 AI generated

Res judicata not raised as defense in lower courts; appellate evidence interpretation beyond cassation limits

Case Number Decizia nr. 1887/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant-defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's final judgment that ordered the defendant to pay the claimant 395,485.09 RON as a remaining debt plus 7,559.85 RON in litigation costs, while rejecting the claimant's request for costs at this level due to lack of evidence. The dispute concerned a commercial sale of construction materials where the defendant argued the appellate court violated the principles of res judicata and legal norms regarding proof by failing to address a prior final judgment and misinterpreting evidence regarding partial payments and delivery. The supreme court held that the defendant had not validly invoked the res judicata defense as a procedural objection in the lower courts, and that the appellate court’s evaluation of the factual evidence and its reasoning sufficiently complied with legal requirements, meaning the lower court's analysis of the proof did not constitute a ground for cassation under the strict limits of illegality review.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, art. 478 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 479 C. proc. civ, art. 430 alin. (2) C. proc. civ; Res judicata not raised as defense in lower courts; appellate evidence interpretation beyond cassation limits: În susţinere, a arătat că în apel, deşi chestiunea autorităţii de lucru judecat a constituit unul dintre motivele sale de apel, aspect reţinut în cuprinsul deciziei atacate, instanţa de prim control judiciar nu s-a pronunţat asupra ei, încălcând autoritatea de lucru judecat; astfel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
res judicata interpretation of a judgment commercial litigation assessment of evidence grounds for cassation construction materials

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 22 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 428.498,68 RON, reprezentând debit principal.

Prin sentinţa civilă nr. 304/C din 21 iulie 2022, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 428.498,68 RON, cu titlu de debit şi suma de 7.889,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1967/Ap din 13 decembrie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a admis în parte acţiunea şi, în consecinţă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 395.485,09 RON, reprezentând debit restant şi a sumei de 7.559,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins restul pretenţiilor reclamantei şi a obligat reclamanta la plată către pârâtă a sumei de 165 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pârâta B. S.R.L. a recurat hotărârea instanţei de prim control judiciar, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel.

În susţinere, a arătat că în apel, deşi chestiunea autorităţii de lucru judecat a constituit unul dintre motivele sale de apel, aspect reţinut în cuprinsul deciziei atacate, instanţa de prim control judiciar nu s-a pronunţat asupra ei, încălcând autoritatea de lucru judecat; astfel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În opinia recurentei, dacă s-ar fi analizat problema sesizată, instanţa de apel ar fi constatat că există o hotărâre definitivă - sentinţa civilă nr. 675/SIND din 2 iunie 2021 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - care a tranşat litigiul dintre cele două părţi, inclusiv creanţa afirmată de intimată.

Un al doilea motiv de nelegalitate invocat l-a constituit încălcarea de către instanţa de prim control judiciar a prevederilor art. 1.350 şi ale art. 1.469 alin. (2) C. civ., precum şi ale art. 14 alin. (6), coroborate cu cele ale art. 478 C. proc. civ.

În justificare, autoarea căii de atac a arătat că, la stabilirea stării de fapt, instanţa de prim control judiciar a administrat şi a interpretat în mod eronat probatoriul, considerând în mod nelegal şi în lipsa unor probe, că plata sumei de 245.000 RON, din 25 aprilie 2019, este aferentă facturii nr. x din 29 ianuarie 2018.

Astfel, a afirmat că aplicarea greşită a prevederilor legale incidente este şi în raport cu probatoriul administrat în cauză, sens în care a indicat şi decizia civilă nr. 658/Ap din 11 aprilie 2023 a Curţii de Apel Brasov dată în dosarul nr. x/2021, în ceea ce priveşte plata facturii sus-menţionate.

În continuare, a susţinut că în considerentele deciziei recurate nu sunt expuse motivele pentru care instanţa de apel a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea reţinută prin decizia civilă anterior enunţată şi cel pentru care a ignorat înscrisul din 25 martie 2019, din care rezulta că recurenta a achitat suma de 50.000 RON, reprezentând plata partială a facturii.

De asemenea, a arătat că în cuprinsul hotărârii atacate nu se indică motivul pentru care a înlăturat apărarea apelantei-reclamante, potrivit căreia, o altă instanţă, învestită în mod legal, a analizat chestiunea livrării tuturor bunurilor aferente facturii nr. x din 29 ianuarie 2018 şi a reţinut că valoarea bunurilor livrate este în cuantum de 64.453 RON, şi nu de 278.013,59 RON, recurenta achitând în plus, faţă de suma datorată, încă 33.013,59 RON.

A mai susţinut că instanţa de prim control judiciar nu a expus motivele pentru care a înlăturat proba solicitată recurentă cu privire la imputaţia plăţii efectuate în 25 aprilie 2019 în cuantum de 245.000 RON, nu a analizat valoarea facturilor ce fac obiectul prezentei cauze şi nu a indicat probele care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii, referitoare la construcţia situată în Braşov, str. x.

Subsumat aceleiaşi ipoteze, recurenta a arătat că decizia recurată nu cuprinde motivele care au determinat instanţa să nu ia în considerare faptul că prin acţiune, intimata nu susţine că ar fi livrat întreaga cantitate de otel din factura nr. x din 3 mai 2018 şi că la dosarul cauzei nu se regăsesc probe, suspuse dezbaterii părţilor, potrivit cărora recurenta nu a desfăşurat activitate, anterior lunii mai 2018, în locaţia din str. x, Braşov, dar a preluat constructia din zona respectivă.

În final, a precizat, cu referire la declaraţiile martorilor audiaţii, faptul că la dosarul cauzei nu se regăsesc probe care să ateste livrarea bunurilor ce fac obiectul facturii nr. x din 3 mai 2018.

În acest context, a subliniat că prin omisiunea instanţei de apel de a analiza toate probele administrate, împrejurările de fapt esenţiale ale cauzei nu au fost stabilite.

La 9 aprilie 2024, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată prin raportare la motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale aplicabile, în limitele de nelegalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

În recurs, sub un prim aspect, autoare căii de atac critică hotărârea instanţei de apel prin prisma încălcării autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 675/SIND din 2 iunie 2021 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este afirmată pentru considerentul că autoritatea de lucru judecat nu a fost analizată de către instanţele de fond.

Critica se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ipoteza omisiunii instanţei de apel de a se pronunţa asupra unor cereri sau excepţii fiind asimilată cazului de nemotivare a hotărârii, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Răspunzând susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", ceea ce face ca, în sarcina instanţelor, să se regăsească obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de "proces echitabil" presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care au fost supuse analizei şi să dea un răspuns argumentelor juridice esenţiale, care pot influenţa soluţia ce ar putea fi pronunţată în cauză (cauza Albina împotriva României).

În apel, art. 479 C. proc. civ. obligă instanţa de prim control judiciar să verifice, în limitele învestirii sale, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, ceea ce, din perspectiva obligaţiei de motivare, face necesară atât expunerea argumentelor care conduc la pronunţarea hotărârii în calea de atac faţă de statuările primei instanţe, cât şi indicarea consideraţiilor părţilor care au fost primite, respectiv înlăturate.

Transpunând aceste considerente în analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că prezenta cauză are ca obiect pretenţiile reclamantei, intimată în recurs, derivate din contractul de vânzare-cumpărare/furnizare marfă nr. x din 10 octombrie 2017, încheiat între aceasta cu pârâta, recurenta din această etapă procesuală, prin care cea dintâi s-a obligat să livreze materiale de construcţii constând în oţel beton, iar pârâta să cumpere bunurile la preţul şi valorile indicate în facturi.

În primă instanţă, prin întâmpinarea formulată, pârâta a contestat caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei în litigiu, precum şi faptul că aceasta ar fi datorată. În dovedire, la termenul din 15 noiembrie 2021, această parte a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens sentinţa civilă nr. 675/SIND din 2 iunie 2021 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin concluziile scrise depuse, pârâta, în apărare, a arătat, printre alte argumente, şi faptul că între părţi au fost purtate mai multe procese şi că la dosar odată cu hotărârile pronunţate în aceste cauze, s-a învederat instanţei autoritatea de lucru judecat a considerentelor din încheierea din 19 mai 2021 a Tribunalului Braşov dată în dosarul nr. x/2021, iar în cadrul concluziilor formulate în dezbaterile pe fondul cauzei, aşa cum relevă încheierea de la acel termen, 20 iunie 2022, reprezentantul convenţional a afirmat că la dosar s-au depus sentinţe din care rezultă plata parţială a unor facturi.

Analiza actelor din dosarul de apel, inclusiv a deciziei atacate, relevă că recurenta a afirmat în faţa instanţei de apel faptul că în primă instanţă ar fi invocat autoritatea de lucru judecat a încheierii sus-menţionate, fără a expune sau dezvolta o anumită critică sub acest aspect.

În atare condiţii, distinct de împrejurarea că cele două hotărâri invocate sunt distincte - încheierea din 19 mai 2021 a Tribunalului Braşov dată în dosarul nr. x/2021 şi sentinţa civilă nr. 675/SIND din 2 iunie 2021 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nu se poate reţine o omisiune din parte instanţei de apel sau a primei instanţe de a examina autoritatea de lucru judecat.

Aceasta, în măsura în care o atare chestiune nu a fost dedusă judecăţii în etapele devolutive, sentinţa civilă nr. 675/SIND din 2 iunie 2021 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal fiind depusă în susţinerea netemeiniciei cererii de chemare în judecată, şi nu opusă, nici în primă fază procesuală, nici în apel, în scopul valorificării efectelor acestei hotărâri judecătoreşti, în temeiul art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Este adevărat că un proces civil finalizat printr-o hotărâre care dezleagă fondul include obligaţia instanţei de a realiza o examinare efectivă, riguroasă şi completă a probelor, argumentelor şi elementelor deduse judecăţii de părţi, astfel că, în lipsa învestirii instanţelor de fond cu chestiunea autorităţii de lucru judecat, soluţionarea apelului s-a realizat cu respectarea normelor legale, decizia pronunţată respectând exigenţele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Menţiunea din cuprinsul hotărârii atacate privind autoritatea de lucru judecat nu poate avea valenţa unui motiv de apel sau a unei excepţii, în condiţiile în care reţinerea acestui aspect s-a efectuat în contextul expunerii susţinerilor părţii din memoriul de apel cu privire la parcursul procesual al cauzei, afirmaţia părţii nefiind formulată ca o veritabilă critică de nelegalitate sau de netemeinicie, asupra căreia instanţa de apel să nu se fi pronunţat.

În continuare, prin criticile integrate în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac impută instanţei de prim control judiciar nerespectarea dispoziţiilor art. 1.350 şi ale art. 1.469 alin. (2) C. civ., precum şi ale art. 14 alin. (6), coroborat cu art. 478 C. proc. civ.. Încălcarea normelor legale enunţate este susţinută din perspectiva omisiunii curţii de apel de a analiza întregul probatoriu al cauzei, chestiune cea a condus la neclarificarea situaţiei de fapt.

Criticile excedează sferei verificărilor instanţei supreme, întrucât analiza lor impune impune evaluarea modalităţii de valorificare a ansamblului probator al cauzei de către instanţa de apel, chestiune nepermisă în recurs, faţă de limitele judecăţii stabilite de art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ. numai la aspecte de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei privind neindicarea în cuprinsul hotărârii atacate a motivelor care au dus la înlăturarea alegaţiilor şi probelor indicate mai sus de parte, deşi o atare ipoteză, de principiu, se integrează cazului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt invocate în mod formal, neadaptate considerentelor instanţei de apel, criticile reprezentând, în realitate, o reiterare a motivelor de apel care aduc în discuţie maniera de interpretare şi coroborare a probelor de către instanţele de fond şi relevă nemulţumirea părţii faţă de modalitatea în care instanţa de prim control judiciar a dat eficienţă anumitor elemente ale probatoriului cauzei.

De altfel, decizia recurată cuprinde raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel care justifică soluţia din dispozitivul hotărârii.

Înalta Curte aminteşte părţilor că motivarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce, fără a presupune un răspuns exhaustiv la argumentele aduse de parte, susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia, să li se ofere o dezlegare, motivarea fiind o chestiune de substanţă, şi nu de cantitate.

În fine, Înalta Curte reţine că în cuprinsul răspunsului la întâmpinarea depusă de intimată, recurenta aduce în discuţie chestiuni noi - critici expuse în subsecvenţa motivului de recurs dezlegat anterior, respectiv cele referitoare la condiţiile autorităţii de lucru judecat, astfel că, raportat la prevederile art. 489 alin. (1), acestea nu pot fi avute în vedere în recurs, fiind tardiv invocate.

În concluzie, faţă de consideraţiile anterioare, vor fi înlăturate atât criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât şi cele prin care, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ, recurenta susţine omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra autorităţii de lucru judecat.

Aşa fiind, constatând că decizia recurată respectă normele legale, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

Totodată, în lipsa depunerii la dosar a unor dovezi privind existenţa şi întinderea cheltuielilor de judecată, va respinge şi cererea intimatei-reclamante de acordare a lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1967/Ap din 13 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Respinge cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2024.