Liability of former director for corporate damage: failure to rule on requested accounting expert violates right to defense

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 16.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.N. AEROPORTUL INTERNAŢIONAL TIMIŞOARA - TRAIAN VUIA S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea pârâtului la plata sumei totale de 22.085,00 RON cu titlu de prejudiciu şi actualizarea debitului cu indicele de inflaţie, până la plata efectivă a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 152 alin. (1), art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2022, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a încuviinţat pentru reclamantă şi pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosar şi a respins proba cu expertiză în specialitatea contabilitate ca nefiind utilă soluţionării cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 720/2022 din 29 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A.; a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.N. AEROPORTUL INTERNAŢIONAL TIMIŞOARA - TRAIAN VUIA S.A., în contradictoriu cu pârâtul A. şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 17810,48 RON reprezentând despăgubiri, sumă ce se va actualiza cu rata inflaţiei până la plata efectivă a debitului principal.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul A., prin avocat, a declarat apel, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de către S.N. Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia S.A., în principal ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În probaţiune, a arătat că înţelege să se folosească de înscrisurile existente la dosarul cauzei, de proba cu expertiza judiciară în specialitatea construcţii civile pentru stabilirea suprafeţelor efectiv închiriate şi care nu făceau parte din spaţiul public destinat pasagerilor şi o expertiză în specialitatea contabilitate având ca obiectiv calcularea pretinsului prejudiciu raportat la clauzele Contractelor de închiriere nr. x/01.11.2010 şi nr. y/03.11.2010, astfel cum acestea au fost modificate, în sensul de a stabili totalul sumelor încasate de Aeroport în temeiul acestor contracte şi eventualele sume stabilite în plus, probă respinsă de judecătorul fondului.

La primul termen de judecată acordat în cauză (23.10.2023), instanţa a constatat încheiată cercetarea judecătorească, a acordat cuvântul asupra apelului părţii prezente (reclamantei) şi a dispus amânarea pronunţării la data de 6 noiembrie 2023.

Prin cererea depusă la 01.11.2023, apărătorul pârâtului a solicitat redeschiderea dezbaterilor motivat de faptul că a fost în imposibilitate reală de a să prezenta în cauză şi de a depune o cerere de amânare, arătând, totodată, că, prin apelul formulat, a invocat excepţii şi a solicitat încuviinţarea de probe noi care nu au putut fi analizate în condiţii de contradictorialitate.

Prin decizia civilă nr. 534/A din 6 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul declarat de către pârâtul A. în contradictoriu cu intimatul reclamant S.N. Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia S.A., împotriva sentinţei civile nr. 720/29.11.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii, pârâtul A., prin avocat, a declarat recurs, prin care a solicitat, în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) coroborat cu art. 497 din C. proc. civ., admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea deciziei civile nr. 534/A din 06.11.2023 şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea întregului probatoriu solicitat în cauză, dat fiind faptul că, prin apelul formulat, a solicitat şi efectuarea unei expertize în specialitatea contabilitate, fără ca această cerere să fi fost dezbătută, analizată şi nici soluţionată de către instanţa de apel, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv încălcarea dreptului la apărare prin neanalizarea tuturor solicitărilor de probe şi nerespectarea principiului oralităţii şi al contradictorialităţii procesului civil; în subsidiar, a solicitat ca, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) coroborat cu cele ale art. 497 din C. proc. civ., admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., casarea deciziei civile nr. 534/A din 06.11.2023 şi, rejudecând cauza, admiterea apelului formulat, în principal, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, iar, în subsidiar, admiterea apelului, cu consecinţa respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.

I. În motivare, după expunerea succintă a cauzei, printr-o primă critică, recurentul a susţinut caracterul neîntemeiat al soluţiilor pronunţate atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Detaliind, a arătat că, la termenul din 10.05.2022, în faţa instanţei de fond, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive raportat la faptul că prejudiciul pretins de Aeroport vizează perioada august- noiembrie 2012, perioadă în care nu a mai deţinut calitatea de director al Aeroportului.

Totodată, a învederat că, raportat la faptul că pretinsul prejudiciu aferent perioadei ianuarie 2011- iunie 2012 cât recurentul a îndeplinit funcţia de director al Aeroportului, atât din perspectiva Aeroportului - suma de 239.570,30 RON (inclusiv TVA), cât şi a Raportului de expertiză contabilă întocmit în cauza penală - suma de 216.930 RON (inclusiv TVA) a fost deja recuperată de către Aeroport prin plata acestor sume direct de către chiriaşul B. S.R.L., solicitarea obligării sale la plata sumei de 22.085 RON cu titlu de prejudiciu apare ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Susţinând că nu-i pot fi imputate pretinsele diferenţe de chirie aferente unei perioade în care nu a mai avut calitatea de director, recurentul arată că Aeroportul trebuia să se îndrepte împotriva chiriaşului, aşa cum procedase deja şi, în subsidiar, împotriva succesorului său, care a îndeplinit funcţia de director în perioada în discuţie (18 iunie - octombrie 2012) şi care, la începutul lunii noiembrie, a procedat la modificarea Contractelor de închiriere.

Totodată, a arătat că împrejurarea constând în faptul că a semnat respectivele contracte de închiriere nu poate constitui temei al atragerii răspunderii sale, câtă vreme societatea a stat în pasivitate şi s-a mulţumit doar cu recuperarea prejudiciului estimat de către Curtea de Conturi, fără a întreprinde alte măsuri de remediere în perioada iunie - noiembrie 2012.

În continuare, recurentul a arătat că înţelege să îşi întemeieze recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 5 C. proc. civ.

II. Subsumat ipotezei prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a învederat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi (7), art. 237 alin. (2) pct. 7 coroborate cu cele ale art. 174 C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea de a se pronunţa asupra tuturor cererilor şi probelor solicitate de părţi în condiţii de legalitate. Or, potrivit susţinerilor recurentului, a nu pune în discuţia părţilor, a nu analiza şi a nu se pronunţa cu privire la proba cu expertiza în specialitatea contabilitate, solicitată prin chiar cererea de apel, echivalează cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În acest sens, a învederat că, la termenul când instanţa a rămas în pronunţare, apărătorul său ales a fost nevoit să lipsească, motiv pentru care, până la data pronunţării hotărârii recurate, a formulat o cerere de repunere pe rol, care a fost respinsă prin chiar hotărârea recurată.

Astfel, în virtutea principiului contradictorialităţii, recurentul apreciază că se impunea ca cererea de redeschidere a dezbaterilor/repunere pe rol a cauzei să fi fost admisă, cu atât mai mult cu cât, prin apelul formulat, a invocat excepţii şi a solicitat încuviinţarea de probe noi care nu au putut fi analizate în condiţii de contradictorialitate.

De asemenea, a mai arătat că inclusiv în calea de atac a apelului încuviinţarea probelor este suspusă condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 255 C. proc. civ., însă instanţa de apel a omis a analiza solicitarea de încuviinţare a probei în specialitatea contabilitate pentru a stabili întinderea exactă a pretinsului prejudiciu, în condiţiile în care susţine că, în principal, pretinsul prejudiciu nu există în ceea ce îl priveşte şi, în subsidiar, nu a fost corect cuantificat, sens în care a reiterat argumentele arătate în faţa instanţei de apel.

III. Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că:

III. 1. Hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici.

Detaliind, recurentul a arătat că, deşi potrivit acestei dispoziţii legale, Ministerul Transporturilor, în subordinea căruia Aeroportul funcţionează, avea obligaţia de a urmări lunar execuţia Contractului său de mandat şi avea posibilitatea de a face aplicarea art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ în cazul în care constata neîndeplinirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă asumate, acest fapt nu s-a întâmplat niciodată pe parcursul derulării relaţiilor contractuale, neexistând nicio probă în acest sens.

De asemenea, a mai arătat că, aşa cum rezultă şi din cuprinsul cererii de chemare în judecată, intimata-reclamantă a invocat încălcarea art. 9 din Contractul de mandat, însă, în speţă, nu poate fi vorba de încălcarea acestei prevederi contractuale, dat fiind faptul că cele două contracte imputate nu exced obiectului de activitate al Aeroportului şi nici competenţelor ce i-au fost atribuite prin Contractul de mandat, contrar celor reţinute de către instanţa de apel.

În continuare, printr-o altă critică, recurentul a susţinut că:

III. 2. Hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 21 şi art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 care dispune că:

"în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate".

Mai mult, faţă de considerentul prin care instanţa de apel a afirmat că "apelantul nu se poate prevala de descărcarea de gestiune efectuată de adunarea generală a acţionarilor pentru anii 2010 şi 2011, câtă vreme prejudiciul care i s-a imputat a rezultat în urma unui control ulterior al Curţii de Conturi", recurentul, evocând considerentele 55-60 din Decizia RIL nr. 19/2019 din 3 iunie 2019, a arătat că, în condiţiile în care Ministerul Transporturilor şi Adunarea Generală a Acţionarilor au stat în pasivitate, fără a întreprinde vreo măsură împotriva sa, în prezent, nu i se poate solicita acoperirea unui prejudiciu care a fost produs din cauza pasivităţii conducerii Aeroportului din perioada iunie- noiembrie 2012, cât recurentul nu a mai îndeplinit nicio funcţie în cadrul intimatei-reclamante.

Apreciiind că argumentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îşi găsesc aplicabilitatea şi în speţă, recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 21 coroborate cu cele ale art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 atunci când a afirmat că Aeroportul nu a acţionat prin invocarea propriei culpe pentru imputarea pretinsului prejudiciu după descărcarea de gestiune aferentă anilor 2010 şi 2011, dat fiind că acest prejudiciu a rezultat în urma unui control al Curţii de Conturi.

În continuare, printr-o altă critică, recurentul a susţinut că:

III. 3. Hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Detaliind, recurentul a arătat că, în motivarea hotărârii recurate, instanţa de apel a afirmat că "(….) închirierea spaţiilor Aeroportului la valoarea de piaţă şi nu la tariful minim aprobat nu poate constitui o decizie de afaceri luată cu loialitate şi bună-credinţă, aşa cum susţine apelantul, ci dimpotrivă, este de natură să atragă răspunderea acestuia, potrivit disp. art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990".

De asemenea, recurentul apreciază că instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, au respins în mod neîntemeiat apărarea sa cu privire la necunoaşterea Hotărârii nr. 28/2005 a Consiliului de Administraţie al Aeroportului prin care a fost aprobată o grilă minimă a tarifelor de închiriere, sens în care a reiterat argumentele aduse prin întâmpinarea de la fond şi din cererea de apel.

Astfel, a solicitat să se ia act de faptul că instanţa de apel a înlăturat în mod netemeinic apărarea sa referitoare la necunoaşterea Hotărârii nr. 28/2005, deşi a probat această realitate, inclusiv cu depoziţiile de martor ale angajaţilor Aeroportului şi semnatari ai Contractelor de închiriere în discuţie, care au arătat că, până la controlul Curţii de Conturi din anul 2012, nu au avut cunoştinţă de existenţa Hotărârii nr. 28/2005 a Consiliului de Administraţie al Aeroportului care stabilea grilele minime de închiriere, sens în care face trimitere la Anexa nr. 3 a întâmpinării depuse la dosarul de fond.

Totodată, recurentul afirmă că nu a acţionat cu intenţia de a frauda interesele reclamantei, aşa că, în lumina prevederilor art. 1441 din Legea nr. 31/1990, deciziile de afaceri luate în interesul societăţii nu atrag răspunderea administratorilor, oricât de mare ar fi prejudiciul suferit de societate, mai ales că suma ce îi este pretinsă a fost generată sub o altă conducere, după încetarea contractului său de mandat, fără ca Aeroportul să fi făcut vreun demers pentru recuperarea integrală a pretinsului prejudiciu de la chiriaşul B. S.R.L. De asemenea, contrar celor susţinute de către Curtea de Apel Timişoara, arată că Aeroportul nu s-a înscris la masa credală a B. S.R.L. cu suma pe care i-o impută şi pe care trebuia şi putea să o pretindă de la chiriaşul său, aşa cum, de altfel, a mai procedat cu sumele indicate de către Curtea de Conturi, sumele înscrise la masa credală fiind aferente perioadei 27.01.2014 - 04.03.2016.

În plus, solicită a se lua act de faptul că, la nivelul Aeroportului, în anul 2011, nu exista o evidenţă şi nici un Registru al hotărârilor Consiliului de Administraţie, această evidenţă fiind demarată doar în cursul anului 2011, aşa cum rezultă şi din cuprinsul Raportului auditorului independent - Raport de auditare a situaţiilor financiare întocmite pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2010, Anexa nr. 5 a întâmpinării depuse la dosarul de fond.

Prin urmare, susţine că, la data încheierii Contractului de închiriere care îi este imputat, recurentul, ca de altfel toţi semnatarii contractului, nu a avut cunoştinţă despre invocata Hotărâre nr. 28/2005, dat fiind faptul că la nivelul Aeroportului nu exista un Registru al acestor hotărâri şi, aşa cum rezultă din tabelul inserat de Curtea de Conturi în Raportul de control, chiar şi anterior datei numirii sale ca director al Aeroportului, contracte de închiriere au fost semnate de iniţiatorul şi semnatarul Hotărârii nr. 28/2005 pentru preţuri mai mici decât cele invocate.

În continuare, printr-o ultimă critică, recurentul a susţinut că:

III. 4. Hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 23 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI - taxa pe valoare adăugată, coroborate cu prevederile hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele conexate C-249/12 şi C-250/12.

Detaliind, recurentul arată că preţul include următoarele componente: tarif + alte taxe, astfel încât, atunci când este vorba de preţ, se înţelege valoare totală, adică cu TVA inclus.

De asemenea, arată că, în acelaşi timp, şi deciziile C.J.U.E în domeniu spun că, în situaţiile de acest tip, conform dispoziţiilor art. 23 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI - Taxa pe valoare adăugată, coroborate cu prevederile hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele conexate C-249/12 şi C250/12, preţul care nu specifică nimic în legătură cu TVA trebuie considerat ca incluzând TVA. Aşadar, TVA se va calcula prin aplicarea procedeului sutei mărite, fapt ce, în speţă, nici nu a fost analizat.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului, pe motiv că recursul nu conţine critici de nelegalitate cu privire la decizia recurată, excepţie respinsă de instanţa de recurs, conform celor reţinute în practicaua prezentei decizii.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte urmează a admite recursul pentru considerentele ce succed:

Prin memoriul de recurs, autorul căii de atac a criticat decizia atacată prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., însă, printr-o primă critică, recurentul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de hotărârea instanţei de apel care a validat raţionamentul primei instanţe cu privire la excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Această critică nu poate fi primită şi urmează a fi respinsă pentru motivele ce succed.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Aşadar, pe baza acestor elemente, calitatea procesuală pasivă poate fi definită ca fiind aptitudinea persoanei de a sta în proces în calitate de pârât şi se verifică prin identitatea dintre persoana pârâtului şi persoana titulară a obligaţiei corelative dreptului litigios dedus judecăţii sau, mai exact, cel care este ţinut să răspundă civilmente.

Identitatea dintre persoana pârâtului şi persoana titulară a obligaţiei corelative dreptului litigios dedus judecăţii sau a celui care este ţinut să răspundă civilmente a fost verificată, în cauză, concomitent cercetării pe fond a cauzei, în baza unui probatoriu administrat, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive fiind unită cu fondul, conform art. 248 alin. (4) C. proc. civ.

Prin urmare, criticile prin care recurentul susţine lipsa calităţii sale procesuale pasive, raportat la faptul că prejudiciul pretins de reclamantă vizează o perioadă în care acesta nu a mai fost director al Aeroportului, nu reprezintă motive de nelegalitate care pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie, care nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs, întrucât presupun şi o reevaluare/reapreciere a probatoriului administrat în cadrul cercetării pe fondul cauzei, aspecte incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului.

Procedând, în continuare, la analiza motivelor de casare, se constată că, în argumentarea incidenţei primului motiv de casare, recurentul a susţinut că decizia este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (sens în care a indicat dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi (7), art. 237 alin. (2) pct. 7 coroborate cu cele ale art. 174 C. proc. civ.), prin aceea că instanţa nu a pus în discuţia părţilor, nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la proba cu expertiza în specialitatea contabilitate, probă solicitată de apelant prin chiar cererea de apel.

Analizând motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că, prin apelul formulat, pârâtul a arătat că înţelege să se folosească de înscrisurile existente la dosarul cauzei, de proba cu expertiza judiciară în specialitatea construcţii civile pentru stabilirea suprafeţelor efectiv închiriate şi care nu făceau parte din spaţiul public destinat pasagerilor şi o expertiză în specialitatea contabilitate al cărei scop să fie acela de a calcula pretinsul prejudiciu raportat la clauzele Contractelor de închiriere nr. x/01.11.2010 şi nr. y/03.11.2010 astfel cum acestea au fost modificate, în sensul de a stabili totalul sumelor încasate de Aeroport în temeiul acestor contracte şi eventualele sume stabilite în plus, probă respinsă de judecătorul fondului (menţiuni existente la finalul cererii de apel aflate la dosar apel).

Totodată, se observă că, la primul termen de judecată din 23.10.2023, potrivit încheierii de şedinţă de la acea dată, instanţa, reţinând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, a declarat deschise dezbaterile, a acordat părţii prezente (intimatei-reclamante) cuvântul asupra apelului şi a dispus amânarea pronunţării la data de 6 noiembrie 2023.

De asemenea, analiza actelor dosarului relevă şi faptul că:

- prin cererea depusă la 01.11.2023, apărătorul pârâtului a solicitat redeschiderea dezbaterilor motivat de faptul că a fost în imposibilitate reală de a se prezenta şi de a depune o cerere de amânare, arătând, totodată, că, prin apelul formulat, a invocat excepţii şi a solicitat încuviinţarea de probe noi care nu au putut fi analizate în condiţii de contradictorialitate;

- instanţa de apel a respins cererea de redeschidere a dezbaterilor ca nedovedită.

Or, prin cererea de redeschidere a dezbaterilor, apărătorul apelantului (recurent) nu a arătat doar că a fost în imposibilitate de a se prezenta la termen, ci a învederat că prin apelul formulat, a solicitat încuviinţarea de probe noi care nu au putut fi analizate în condiţii de contradictorialitate.

Înalta Curte subliniază că art. 482 C. proc. civ. prevede că dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor din urmă.

Potrivit art. 470 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde, sub sancţiunea decăderii, probele invocate în susţinerea apelului, iar potrivit dispoziţiilor comune din C. proc. civ. privind cercetarea procesului - art. 237 alin. (2) pct. 7 din acelaşi Cod - instanţa va încuviinţa probele solicitate de părţi, pe care le găseşte concludente, precum şi pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului (...).

Totodată, dispoziţiile art. 14 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 22 alin. (6) din acelaşi Cod statuează că instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate şi că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Nu în ultimul rând, dispoziţiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. obligă instanţa de judecată să îşi întemeieze hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Aşadar, numai în felul acesta instanţa de judecată îşi poate forma un raţionament care să reflecte o veritabilă cercetare judecătorească a pricinii.

Aceste reguli de drept fundamentale trebuie respectate în toate etapele judecăţii, constituind o garanţie a unui proces echitabil prin prisma exigenţelor cerute procedurii de judecată de către art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

În speţă, se constată că normele de procedură sus-menţionate au fost nesocotite de instanţa de apel, întrucât aceasta nu s-a pronunţat asupra tuturor probelor propuse de apelant prin memoriul de apel, nu le-a pus în discuţia contradictorie a părţilor, nu a respectat dreptul la apărare al apelantului pârât, cu toate că, prin cererea depusă la 01.11.2023, respinsă de instanţa de apel, apărătorul apelantului a semnalat în mod judicios necesitatea redeschiderii dezbaterilor.

Vătămarea concretă produsă recurentului-pârât prin această conduită procesuală nelegală a instanţei de apel constă în pronunţarea unei soluţii defavorabile acestuia, în condiţiile în care nu au fost analizate şi soluţionate toate cererile de probe ale apelantului, cu respectarea dreptului la apărare.

Or, această vătămare procesuală nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei pronunţate în aceste condiţii procedurale de nelegalitate.

În rejudecare, instanţa de apel va pune în discuţia contradictorie a părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (5) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi cu respectarea dreptului la apărare, conform art. 13 C. proc. civ., se va pronunţa motivat asupra necesităţii încuviinţării tuturor probelor propuse prin cererea de apel.

Având în vedere că, în cauză, se verifică incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a reţine ca fondat acest prim motiv de casare.

Întrucât a fost găsit întemeiat motivul de casare privind încălcarea normelor de procedură sancţionate cu nulitatea hotărârii pronunţate, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi având în vedere că proba cu expertiza în specialitatea contabilitate a fost solicitată de pârât pentru a dovedi, în principal, inexistenţa pretinsului prejudiciu în ceea ce îl priveşte, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea motivelor de nelegalitate invocate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material, aceste aspecte urmând a fi examinate, cu ocazia reluării judecăţii, de către instanţa devolutivă de control judiciar.

În temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 534/A din 6 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, va casa în tot decizia recurată şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 534/A din 6 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Casează în tot decizia atacată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2024.