Dismissal of debt-negation action as inadmissible based on positive res judicata effect barring re-examination of finalized monetary obligation

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursului de faţă, reţine constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 13.01.2023, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. (Romania) S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să constate că nu datorează pretinsul debit de 2.030.998 RON, pe care pârâta îl solicită, această prestaţie fiind o plată nedatorată, corelativă unei îmbogăţiri fără justă cauză şi fără temei legal.

Prin sentinţa civilă nr. 1569/14.06.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanţii au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 515A/2024 din 22.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanţii au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că soluţionarea cauzei prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi, implicit, refuzul instanţei de a judeca fondul, atrage sancţiunea nulităţii deciziei.

Recurenţii au afirmat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 431-432 C. proc. civ., în condiţiile în care niciunul din elementele triplei identităţi - de părţi, obiect şi cauză - nu este întrunit în prezenta cauză, astfel că, în opinia lor, această excepţia trebuia respinsă.

În ceea ce priveşte reţinerea efectului pozitiv al lucrului judecat, recurenţii au subliniat că aspectul litigios dezlegat anterior nu ar fi contrazis hotărârea pe care instanţa ar pronunţa-o în litigiul de faţă pe fond. Astfel, chiar dacă există o legătură între cele două cauze, în raport cu art. 431 alin. (2) C. proc. civ., această legătură nu presupune că instanţa ar fi chemată să tranşeze aceleaşi chestiuni juridice.

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat nu este incidentă şi nu poate constitui un temei suficient pentru admiterea excepţiei inadmisibilităţii, ci cel mult ar putea constitui o apărare de fond.

Recurenţii au mai arătat că motivarea instanţei, în sensul că orice problemă litigioasă legată de imobilul în discuţie putea şi trebuia rezolvată exclusiv în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Braşov, este nefondată. Aceasta deoarece, prezenta cauză are ca obiect împrejurări juridice şi factuale distincte, fiind invocată inclusiv trecerea timpului şi efectele acesteia asupra unor eventuale drepturi de creanţă ale intimatei, astfel că pretinsa autoritate de lucru judecat se află sub semnul regulii rebus sic stantibus.

În final, recurenţii au afirmat că, în măsura în instanţa ar fi analizat fondul cauzei ar fi putut constata temeinicia demersului lor; în acest context, au expus mai multe aspecte legate de fundamentul acţiunii introductive.

La 06.06.2024, intimata a depus la dosar întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte constată că recurenţii îşi fundamentează argumentaţia pe o premisă eronată, invocând inexistenţa autorităţii de lucru judecat din perspectiva lipsei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză. Or, aceste afirmaţii nu vor fi luate în analiză, în condiţiile în care în cauză nu s-a reţinut incidenţa autorităţii de lucru judecat în sensul strict al art. 431 alin. (1) C. proc. civ., ci efectul pozitiv al lucrului judecat, prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care operează chiar şi în absenţa triplei identităţi atunci când între cele două litigii există o legătură suficient de strânsă, iar o chestiune de drept sau de fapt a fost deja soluţionată definitiv într-un prim proces.

Totodată, instanţa supremă observă că recurenţii nu conceptualizează o critică de nelegalitate ce ar putea fi examinată în recurs, atunci când afirmă că autoritatea de lucru judecat nu este incidentă şi că, în consecinţă, aceasta nu ar putea justifica admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, ci, cel mult, ar constitui o apărare de fond. Această susţinere reflectă mai degrabă o nemulţumire faţă de soluţia pronunţată, fără a se contesta raţionamentul instanţei de apel cu privire la analizarea de către tribunal a apărărilor formulate de intimată prin prisma excepţiei inadmisibilităţii.

Analiza deciziei recurate impune concluzia că instanţa de apel în mod corect a menţinut soluţia dată de tribunal, de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, având în vedere incidenţa efectului pozitiv al puterii de lucru judecat.

Astfel, între părţile litigante s-a mai purtat un litigiu, prin care s-a dispus, printre altele, obligarea recurenţilor din prezenta cauză la plata către intimată a sumei de 2.030.998 RON, reprezentând echivalentul valoric al construcţiei "D.", pe care au dat-o în plată în contul unui împrumut, iar ulterior s-a constatat că nu erau proprietarii respectivului imobil.

În cadrul acelui litigiu, dosarul nr. x/2015, chestiunea juridică referitoare la existenţa şi întinderea obligaţiei de plată în sarcina recurenţilor a sumei de 2.030.998 RON a fost analizată şi tranşată definitiv prin sentinţa civilă nr. 106S/25.05.2018, pronunţată de Tribunalul Braşov, rămasă definitivă prin decizia nr. 819/12.04.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Recurenţii urmăresc, prin prezenta acţiune, reexaminarea aceleiaşi obligaţii, în sensul constatării inexistenţei debitului respectiv, în argumentarea căreia invocă aspecte de natură economică - suma la care au fost obligaţi în litigiul anterior nu ar reprezenta valoarea reală a imobilului, contabilă - amortizarea imobilului în perioada 2010-2016 sau aspecte ulterioare - acoperirea valorii imobilului prin asigurarea deţinută de intimată ori alte împrejurări intervenite între 2018 şi prezent.

Însă, astfel cum a reţinut şi curtea de apel, aceste motive puteau fi aduse la cunoştinţa instanţei în litigiul anterior, astfel că o concluzie contrară echivalează cu posibilitatea nesocotirii unei hotărâri judecătoreşti şi încălcarea autorităţii sale de lucru judecat; în privinţa motivelor ce vizează aspectele intervenite ulterior soluţionării definitive a litigiului anterior, acestea nu pot justifica o acţiune nouă care tinde să contrazică statuările definitive ale hotărârii pronunţate anterior. Aşadar, din perspectiva conţinutului, acţiunea urmăreşte negarea unei obligaţii deja statuate printr-o hotărâre judecătorească, ceea ce contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi autorităţii de lucru judecat din perspectiva efectului pozitiv.

În concluzie, instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., iar refuzul de a intra în cercetarea fondului nu echivalează cu o nulitate a hotărârii, ci este o consecinţă a inadmisibilităţii primirii unei astfel de cereri.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte va înlătura motivul de casare examinat şi, pentru toate considerentele prezentate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 515A/2024 din 22.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. (Romania) S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2024.