Enforceability of main contractor’s financial proposal annexes in a sub-contract and justification for retention of performance guarantee for non-use of specified materials

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursului de faţă, reţine constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 03.08.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la restituirea către reclamantă a sumei de 682.302,26 RON încasată cu titlu de garanţie de bună execuţie, în baza contractului nr. x/16.02.2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă la 08.08.2018 sub nr. x/2018, reclamanta Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A. a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 59.672,96 RON, cu titlu de penalităţi pentru executarea în mod defectuos a lucrărilor care au făcut obiectul contractului nr. x/16.02.2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 14.12.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia conexităţii şi a conexat dosarul nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1425/07.08.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea formulată de A. S.R.L. şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 682.302,26 RON, cu titlu de garanţie de bună execuţie aferentă contractului nr. x/16.02.2016; a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A., pe care a obligat-o la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 10.428,02 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1095A/27.06.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei-pârâte A. S.R.L., a admis acţiunea conexată a pârâtei-reclamante Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A. şi a obligat-o pe reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumelor de 59.672,96 RON, cu titlu de penalităţi şi dobânzi datorate în temeiul contractului nr. x/16.02.2016 şi de 21.921,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă şi în apel.

Împotriva acestei decizii, A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În motivare, a prezentat sumar cadrul contractual şi situaţia de fapt, precum şi modalitatea de soluţionare a pretenţiilor deduse judecăţii şi a căii ordinare de atac, argumentând că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 1.852 şi art. 1.862 C. civ., coroborat cu art. 1.861 C. civ., cu aplicarea art. 1.270 şi art. 1.350 C. civ., cu consecinţa constatării unei abateri contractuale de natură să conducă la angajarea răspunderii sale contractuale pentru neexecutarea unor obligaţii neasumate în temeiul contractului de subantrepriză şi imposibil de realizat.

Redând conţinutul normelor de drept evocate, recurenta a afirmat că beneficiarul avea posibilitatea legală şi contractuală nu numai de a refuza recepţionarea lucrărilor, dar şi de a activa clauza de reziliere a contractului, în situaţia în care ar fi constatat că lucrările executate nu respectă standardul tehnic, calitativ şi cantitativ.

Recurenta a subliniat că lucrările sale efectuate au fost confirmate de către beneficiarul final, Primăria Sectorului 3 Bucureşti, sub aspectul calităţii şi cantităţii, prin semnarea proceselor-verbale de recepţie a lucrărilor de către acesta; arată că această chestiune ridicată în apărare nu a făcut obiectul analizei în considerentele deciziei recurate.

De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a restabilit cadrul contractual, atribuind părţilor din contractul de subantrepriză obligaţii pe care acestea nu şi le-au asumat sau că ar fi avut obligaţia de a respecta întocmai prevederile din contractul principal - neopozabile societăţii prestatoare - cum ar fi cele din Propunerea financiară.

În continuare, a argumentat că interpretarea contractului de subantrepriză trebuie să fie în concordanţă cu intenţiile părţilor la momentul încheierii acestuia şi că beneficiarii au recepţionat fără rezerve lucrările executate, fără a ridica observaţii cu privire la modalitatea şi procesul tehnic de execuţie aplicat în fapt, astfel că, în opinia recurentei, nu pot fi primite ca fiind legale considerentele decizorii, potrivit cărora ar fi avut posibilitatea de a solicita lămuriri de la beneficiar în privinţa Propunerii financiare ori a modului de execuţie în fapt a lucrărilor.

Pentru a îşi întări poziţia, recurenta a subliniat că relaţia comercială dintre părţi a fost de lungă durată, iar executarea lucrărilor s-a realizat în modalitatea în care ele s-au executat şi până la momentul respectiv.

Recurenta a criticat interpretarea forţată şi nepermisă a prevederilor contractului principal, şi, în particular, ale celui de subantrepriză, susţinând că instanţa de apel a extins efectele raportului juridic derivat din contractul principal asupra părţilor din raportul subsecvent de subantrepriză, în sensul că a impus prestatorului obligaţii imposibil de executat, derivate din contractul principal şi care nu îi erau opozabile.

În acest context, recurenta a argumentat că nu şi-ar fi asumat obligaţii imposibil de executat, care ar fi condus la nulitatea absolută a actului juridic încheiat, în condiţiile în care materialul a cărui lipsă s-a constatat în teren (dale 50x50x5mm) nu se foloseşte în mod curent în execuţia unor astfel de lucrări, aspect confirmat şi de martorul audiat şi de expertul tehnic, care a relevat imposibilitatea folosirii acestuia în execuţia lucrărilor de montare pavele, indiferent că se face referire la cele montate pe strat de nisip sau la cele pe strat de şapă; mai mult, materialul pretins de instanţa de apel să fie folosit ca "strat suport" nu este menţionat în Propunerea tehnică a pârâtei.

Recurenta a contestat ideea că Propunerea financiară - anexă a contractului principal - ar putea să-i fie opusă şi angajantă în raportul subsecvent de subantrepriză, argumentând că interpunerea subantreprenorului nu s-ar mai justifica în măsura în care raporturile comerciale derulate de antreprenor nu ar mai procura acestuia din urmă marja de profit urmărită.

De asemenea, recurenta a criticat faptul că instanţa de apel nu a luat în considerare acceptarea de către beneficiari, pe bază de recepţie, a lucrărilor executate, limitându-se la a presupune că facturile emise au inclus costurile suplimentare pentru materialele - dale de 50x50x5mm; or, chiar şi raportul de expertiză administrat în apel a confirmat că facturile menţionează doar tipuri de pavele care coincid cu cele instalate, fără menţionarea dalelor pretinse.

În continuare, a mai arătat că obiectul contractului încheiat cu partea adversă a fost stabilit strict în baza Propunerii Tehnice, iar preţul a fost stabilit în funcţie de aceasta şi de caietul de sarcini; în plus, contractul încheiat nu a inclus costurile pentru montajul şi execuţia dalelor de 50x50x5mm, aşa cum au constatat şi experţii desemnaţi în cauză.

Sub acest aspect, recurenta a subliniat că intimata nu a solicitat niciodată şi nici recurenta nu a furnizat materialul "dale pref. beton uzin. pt. pavat grosime 50x50x5mm" pentru operaţiunea de montare a pavelelor pe strat de nisip sau şapă, evidenţiind că nu a avut o astfel de obligaţie în contractul de subantrepriză. Ca urmare, astfel cum rezultă şi din interpretarea art. 10.3 din contract, instanţa eronat a dispus reţinerea garanţiei de bună execuţie, aceasta putând fi legal restituită în alte circumstanţe.

Prin urmare, invocarea de către intimată a lipsei unor cantităţi de material care nu erau specificate în Propunerea tehnică, ce a stat la baza semnării contractului între părţi pentru lucrările de întreţinere şi amenajare a spaţiilor verzi în anumite locaţii indicate, cum ar fi stratul de suport "dale prefabricate de beton pentru pavat cu grosimea de 50x50x5mm" pentru operaţiunea de "montare a pavelelor pe strat de nisip/sapă" pentru anul 2016, nu este justificată şi nu se încadrează în scopul pentru care a fost constituită garanţia de bună execuţie.

Recurenta a mai învederat că, singurul document care menţionează acest tip de material este Propunerea Financiară, greşit redactată, înscris care nu este obligatoriu pentru subcontractant şi nu este opozabil acestuia; argumentează că subcontractantul are obligaţia de a executa lucrarea conform prevederilor Propunerii Tehnice, care este esenţială în procesul de execuţie, iar recepţia lucrării se realizează efectiv prin compararea prevederilor Propunerii Tehnice cu situaţia reală din teren.

Totodată, a subliniat că prevederea din Anexa nr. 2 care descrie modul de calcul al lucrării subcontractate, inclusiv costurile compuse aferente tuturor materialelor întrebuinţate şi modalitatea de calcul a costului final, nu poate fi interpretată astfel încât să implice includerea în facturi a elementelor şi materialelor care nu au fost utilizate în teren sau nu au fost necesare în procesul de execuţie.

În privinţa relaţiilor juridice dintre părţi, recurenta a argumentat că acestea ar trebui analizate în conformitate cu art. 1.350 C. civ., care prevede că "orice persoană trebuie să-şi execute obligaţiile pe care le-a contractat"; astfel, instanţa de apel a făcut o evaluare greşită în acest sens, determinând ca recurenta să suporte anumite obligaţii care nu au fost convenite în mod expres în contextul contractual asumat.

În final, a arătat că societatea prestatoare nu şi-a asumat obligaţii care exced limitelor impuse de contractul de subantrepriză încheiat cu intimata, conform art. 1.852 C. civ., deoarece nu putea să-şi asume obligaţii ale căror executare era îndoielnică sau chiar imposibilă din punct de vedere tehnic, mai ales că dalele respective nu se folosesc în procesul tehnic de execuţie al lucrărilor de montaj pavele şi nici nu avea posibilitatea legală de a amenda/modifica prevederile contractului principal în absenţa unei relaţii contractuale directe cu beneficiarul final, modificarea contractului putându-se realiza numai conform art. 1.270 C. civ., normă de drept material interpretată greşit de instanţa de apel.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 12.03.2024, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:

Între pârâta - Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A. şi Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti a fost încheiat contractul de delegare a gestiunii serviciului de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti prin concesiune nr. x/29.04.2015.

În vederea realizării serviciilor ce fac obiectul contractului enunţat, între reclamantă, A. S.R.L. şi pârâta, Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A. a fost încheiat contractul de prestări servicii zona II+III nr. 534/15.02.2016, pentru executarea serviciilor individualizate în Anexa 1 la contract, contract reglementat de dreptul comun, ce nu atrage regimul special prevăzut în materia achiziţiilor publice.

Prin acţiunea formulată, reclamanta urmăreşte recuperarea sumei de 682.302,26 RON încasată de pârâtă cu titlu de garanţie de bună execuţie, în timp ce pârâta, prin cererea conexă, solicită ca reclamanta să fie obligată la plata diferenţei de 59.672,96 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate până la 19.12.2017.

Disputa poartă asupra contravalorii lucrărilor aferente operaţiunii nr. 877 din Anexa 1, cu titlul "Montat pavele pe strat nisip/sapa", lucrare în cadrul căreia era prevăzută utilizarea ca material a dalelor prefabricate din beton uzinat pentru pavat de dimensiunea 50x50x5mm. Pârâta susţine că reclamanta nu le-a folosit la execuţia lucrării, însă acestea au fost incluse în situaţia de plată şi achitate; în acest context, se invocă neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor asumate prin art. 2.3, art. 2.5 şi art. 6 din contract, Anexa 1 şi pct. 2 din Anexa 3, cu referire la devizul constând în Formularul C6, precum şi a dispoziţiilor art. 11.4 din contract, situaţie faţă de care pârâta a activat clauza prevăzută la art. 10.4, reţinând din garanţia de bună execuţie constituită în baza art. 10.3 suma de 682.302,26 RON, în vederea acoperirii prejudiciului total estimat la 728.608,74 RON. De cealaltă parte, reclamanta contestă reţinerea sumei aferentă garanţiei de bună execuţie şi solicită restituirea acesteia, susţinând că nu a existat nicio încălcare a obligaţiilor contractuale care să justifice executarea acesteia de către pârâtă.

Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la restituirea sumei reţinute cu titlu de garanţie de bună execuţie; totodată, a respins cererea conexă formulată de pârâtă.

Sentinţa astfel pronunţată a fost schimbată în apel, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată şi admiterii cererii conexate, reclamanta fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 59.672,96 RON reprezentând penalităţi şi dobânzi datorate în baza contractului nr. x/2016, prin decizia care formează obiect al recursului de faţă, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin prima critică, recurenta impută instanţei de apel încălcarea şi aplicarea greşită a art. 1.852 şi art. 1.862 C. civ., coroborat cu art. 1.861 C. civ., cu aplicarea art. 1.270 şi art. 1.350 C. civ., atunci când a constatat o abatere contractuală de natură să atragă răspunderea contractuală a recurentei pentru neexecutarea unor obligaţii ce nu au fost asumate prin contractul de subantrepriză şi care, în plus, erau imposibil de realizat.

Autoarea recursului susţine că instanţa de apel a restabilit în mod nelegal cadrul contractual convenit de părţi în baza convenţiei de subantrepriză, atribuindu-i obligaţii suplimentare, derivate din contractul principal, încheiat între pârâtă şi o altă parte contractantă, contract care îi este inopozabil. În acest sens, susţine că nu i se poate opune Propunerea financiară, anexă a contractului principal, întrucât aceasta nu a fost asumată în cadrul convenţiei de subantrepriză; documentele asumate contractual de părţile litigante constau în Propunerea tehnică şi Caietul de sarcini, parte integrantă a contractului subsecvent. Recurenta subliniază că orice altă interpretare ar conduce la impunerea unor obligaţii care excedă cadrul contractual şi voinţa exprimată de părţile contractului de subantrepriză.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel nu a atribuit părţilor obligaţii suplimentare faţă de cele asumate, ci a realizat o analiză în ansamblu a documentaţiei care a stat la baza încheierii convenţiei de subantrepriză care făcea trimitere la anexele contractului principal, constatând o neexecutare parţială a obligaţiilor asumate prin contractul de subantrepriză, în raport cu conţinutul efectiv al lucrărilor agreate şi recepţionate scriptic.

Astfel, potrivit art. 2.3, art. 2.5 şi art. 6 din contractul de prestări servicii nr. x/16.02.2016 şi Anexa 1 la contract, recurenta avea obligaţia de a respecta standardele din Anexa 3, cu referire la cerinţele tehnice şi cantitative impuse de documentaţia contractuală, inclusiv cele privind materialele utilizate în execuţia lucrărilor indicate în devizele aferente fiecărei operaţiuni conform contractului principal, menţionate la pct. 2 din Anexa 3 şi cuprinse în Propunerea financiară; în acest sens, în devizul aferent operaţiunii nr. 877 (Formularul C6) sunt prevăzute la pct. 2 "dale pref. beton uzi. pt. pavat 50x50x5 mm" drept resursă materială care trebuia folosită pentru montajul pavelelor pe strat de nisip.

În aceste condiţii, argumentul recurentei potrivit căruia acest material nu se foloseşte în mod curent în execuţia lucrărilor de montare a pavelelor, indiferent de stratul de suport - nisip sau şapă - şi că acesta nu a fost menţionat în Propunerea tehnică, nu este de natură să o exonereze de la răspunderea contractuală, în condiţiile în care acceptarea documentaţiei şi semnarea contractului echivalează, potrivit art. 1.270 C. civ., cu asumarea voinţei contractuale şi cu înţelegerea integrală a obligaţiilor ce decurg din convenţia încheiată. În plus, astfel cum a apreciat şi curtea de apel, recurenta nu a solicitat clarificări sau modificări ale conţinutului din Propunerea financiară, în cazul în care aprecia că a fost greşit redactată sau că folosirea respectivului material este inoportună ori imposibil de pus în execuţie.

Mai mult, este de observat o inconsecvenţă în poziţia recurentei, în sensul că, deşi afirmă că Propunerea financiară şi Formularul C6 nu îi sunt opozabile, totuşi a procedat la facturarea lucrărilor cu luarea în considerare a materialelor din Formularul C6, incluzând în facturile emise contravaloarea materialului nefolosit pe care a şi încasat-o.

De asemenea, susţinerile recurentei referitoare la posibilitatea intimatei de a refuza recepţionarea lucrărilor sau de a rezilia contractul în cazul în care ar fi constatat că lucrările executate nu respectă standardul tehnic, calitativ şi cantitativ, sunt pur speculative, în condiţiile în care identificarea neexecutării obligaţiilor ce îi reveneau nu s-a realizat la momentul recepţiei lucrărilor, ci ulterior, după o perioadă de peste un an de zile de la efectuarea plăţilor. De asemenea, lipsa formulării imediate a obiecţiilor de către beneficiarul final al lucrării nu exclude posibilitatea constatării ulterioare a unor neconformităţi, cu atât mai mult cu cât unele neexecutări pot deveni vizibile după o perioadă de utilizare sau prin expertize tehnice.

Cu alte cuvinte, recepţionarea fără rezerve a lucrărilor executate nu înlătură răspunderea prestatorului pentru eventuale abateri de la obligaţiile asumate, mai ales în contextul în care contractul prevedea constituirea unei garanţii de bună execuţie, menită tocmai să acopere prejudiciile cauzate de vicii ascunse sau de o neexecutare corespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

În consecinţă, Înalta Curte notează că instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 1.350 C. civ., reţinând că recurenta avea obligaţia de a executa întocmai obligaţiile contractuale asumate.

Prin urmare, reţinerea sumei din garanţia de bună execuţie a fost justificată în vederea acoperirii unui prejudiciu cert, în condiţiile în care s-a constatat o abatere de la specificaţiile asumate în cadrul convenţiei, iar penalităţile şi dobânzile calculate îşi găsesc temei în clauzele agreate de părţi, fără a se putea susţine că acestea ar rezulta exclusiv din dispoziţii ale contractului principal, inopozabil recurentei.

De aceea, criticile recurentei apar ca nefondate, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale în interpretarea şi analiza raportului juridic dedus judecăţii.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală, iar criticile prezentate de recurentă nu justifică adoptarea unei dispoziţii de casare, aşa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1095A/27.06.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2024.