Negative conflict of jurisdiction resolved by assigning road network access fee labor claim to Dolj District Court after subsequent territorial incompetence exception was procedurally barred

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 10.08.2023, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la plata sumei de 1.000 euro, reprezentând contravaloare autorizaţie de acces la reţeaua de drumuri din România, sumă ce rezultă din Raportul de Control al Curţii de Conturi a României nr. 25943/17.03.2023, întocmit cu ocazia acţiunii: « Verificări cu privire la aspectele legate de gestionarea elementelor patrimoniale ale entităţii CN.A.I.R. S.A.» şi din Nota C.N.A.I.R. S.A. - Direcţia Venituri şi încasări Comerciale - Serviciul nr. 12/882/05.05.2023.

Prin sentinţa nr. 399/2023 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2023 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 20.11.2023.

La data de 7.03.2024 pârâtul a formulat note de şedinţă prin care a invocat o serie de excepţii, printre care şi excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj.

Prin încheierea din data de 07.03.2024 Tribunalul Dolj a respins, printre altele, ca neîntemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj şi a dispus amânarea pronunţării soluţiei la data de 20.03.2024.

Prin sentinţa nr. 354/20.03.2024 a Tribunalului Dolj a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârât şi a fost respinsă ca prescrisă cererea de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 2221/2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis apelul declarat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, s-a anulat sentinţa nr. 354/20.03.2024 şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. În considerentele deciziei nr. 2221/2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-a reţinut că instanţa de fond avea obligaţia de a stabili natura juridică a înscrisului depus de pârât, să dispună comunicarea către partea reclamantă a notelor scrise, sens în care, soluţionând cauza în baza unei excepţii invocată de către pârât, instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii, dreptului la apărare şi al egalităţii în procesul civil.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 20.11.2024, iar la primul termen de judecată din data de 17.02.2025, în raport de dispoziţiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. s-a procedat la comunicarea notelor scrise către reclamantă pentru a formula un punct de vedere, fiind prorogată discutarea excepţiilor pentru termenul de judecată din data de 12.05.2025.

Prin sentinţa civilă nr. 960 din 12 mai 2025, Tribunalul Dolj a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de către pârât şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolj a reţinut că litigiul de faţă, având ca obiect cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în calitate de angajator, în contradictoriu cu persoana fizică pârâtă, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 pct. 24 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

A mai arătat că pentru determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei prezintă relevanţă modalitatea în care a fost formulată cererea de chemare în judecată, respectiv de către reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, aceasta din urmă a formulat cererea de chemare în judecată în baza împuternicirii nr. 164/25.01.2022. Instanţa a reţinut că prin respectiva împuternicire, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova nu a dobândit calitatea de parte reclamantă, argument pentru care ar putea să atragă competenţa de la sediul acestei unităţi.

De asemenea, Tribunalul Dolj a mai reţinut că potrivit prevederilor O.U.G. nr. 55 din 14 septembrie 2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere - S.A., precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, C.N.I.R. este persoana juridică română, cu capital social iniţial integral de stat deţinut prin Ministerul Transporturilor, având forma juridică de societate pe acţiuni, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut, iar sediul C.N.I.R. este în municipiul Bucureşti, bd. x.

A mai arătat că pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură de transport, C.N.I.R. poate înfiinţa sucursale, agenţii, reprezentanţe, în ţară şi în străinătate, sau subunităţi fără personalitate juridică în condiţiile legii şi ale statutului.

În consecinţă, reţinând, pe de o parte că dispoziţiile legale incidente statuează competenţa de la sediul reclamantului, competenţa teritorială în cazul litigiilor de muncă fiind exclusivă, nefiind dovedit în cauză că reclamantul dispune de un sediu secundar, iar pe de altă parte că împuternicirea nr. 164/25.01.2022 conferă doar posibilitatea de a reprezenta interesele în justiţie ale reclamantei, instanţa a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

La termenul de judecată din 21.08.2025, Tribunalul Bucureşti a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 6054/21.08.2025, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că litigiul de faţă, având ca obiect cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în calitate de angajator, în contradictoriu cu persoana fizică pârâtă, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 pct. 24 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social. Astfel a reţinut că în speţă, reclamantul are sediul in Bucureşti, însă cererea a fost formulată prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, in timp ce locul de muncă al paratului este in loc. Calafat.

Totodată a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale a fost admisă in al doilea ciclu procesual, in condiţiile in care Tribunalul Dolj, in primă instanţă, a soluţionat cauza prin admiterea excepţiei prescripţiei, reţinând competenţa generală, materială si teritorială a acestei instanţe. Mai arată instanţa că invocarea excepţiei în al doilea ciclu procesual, după trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanţa de apel, s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Dolj şi Tribunalul Bucureşti s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele trei instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Niciuna din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un conflict individual de muncă, prin care reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la plata sumei de 1.000 euro, reprezentând contravaloare autorizaţie de acces la reţeaua de drumuri din România, sumă ce rezultă din Raportul de Control al Curţii de Conturi a României.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Înalta curte reţine că date fiind dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care reglementează o competenţă teritorială exclusivă de soluţionare a litigiului, excepţia de necompetenţă putea fi invocată conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

În cauză, excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de către pârât în faţa primei instanţe, a fost respinsă în primul ciclu procesual, Tribunalul Dolj reţinând că este competent general, material şi teritorial să judece cauza.

Ulterior, în al doilea ciclu procesual, deşi prin decizia de casare pronunţată de Curtea de Apel Craiova nu s-a pus în discuţie competenţa teritorială a primei instanţe, Tribunalul Dolj a admis excepţia necompetenţei, cu nerespectarea normei imperative prevăzute de prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2025.