Illegal legal service payments and ultra petita relief in civil liability for public entity management breaches

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă la data de 29 august 2019 sub nr. x/2019, reclamanta S.C. COMPANIA DE APĂ OLT S.A., în contradictoriu cu pârâtul Langă A., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.021.846,79 RON reprezentând plata nelegală de servicii juridice către B., obligarea acestuia la plata sumei de 530.813,48 RON reprezentând foloase necuvenite, calculate de la data plăţii către B. a sumei totale de 1.021.846,48 RON, până la data de 01.09.2019, actualizarea sumei reprezentând foloase necuvenite de la data de 01.09.2019 până la plata efectivă a debitului, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 20 din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Olt a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I Civile şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Olt.

După declinare, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Olt sub nr. x/2019*.

Prin sentinţa nr. 279/2022 din 7 iunie 2022, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia prescripţiei, invocată de pârât.

A respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. COMPANIA DE APĂ, în contradictoriu cu pârâtul Langa A..

Această sentinţă a fost îndreptată prin încheierea din 7 iulie 2022, în sensul în care, în dispozitivul hotărârii se va scrie şi se va citi "cu drept de apel de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Olt".

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta COMPANIA DE APĂ OLT S.A. a declarat apel principal, iar pârâtul Langa A. a declarat apel incident împotriva aceleiaşi sentinţe.

Prin încheierea nr. 2 din 30 ianuarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei şi a trimis cauza spre competentă soluţionare secţiei a II-a Civile din cadrul Curţii de Apel Craiova.

Prin decizia civilă nr. 584/2023 din 5 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă au fost admise apelurile declarate de reclamantă COMPANIA DE APĂ OLT S.A. şi de pârâtul LANGA A. împotriva sentinţei nr. 279/2022 din 7 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

A fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că:

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cu privire la plăţile efectuate în anul 2015.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta COMPANIA DE APĂ OLT S.A., în contradictoriu cu pârâtul LANGA A..

Obligă pârâtul Langa A. la plata către reclamanta COMPANIA DE APĂ OLT S.A. a sumei de 292.110 RON reprezentând plăţi nelegale de servicii juridice, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată la contravaloarea debitului principal, de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 29.08.2019, până la data achitării integrale a debitului, suma urmând a fi actualizată cu indicele de inflaţie.

Respinge acţiunea în ceea ce priveşte plăţile efectuate în anul 2015, ca fiind intervenită prescripţia dreptului material la acţiune.

Obligă pârâtul Langa A. la plata către reclamanta COMPANIA DE APĂ OLT S.A. a sumei de 6526,1 RON, reprezentând cheltuieli de judecată fond, respectiv taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Langa A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât Langa A. susţine că prin hotărârea atacată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, având în vedere necomunicarea înscrisurilor la care se face referire în decizia atacată; nulitatea motivelor de apel depuse direct la instanţa de apel; necomunicarea întâmpinării formulate de către reclamanta la apelul incident sau depăşirea rolului activ al instanţei prin invocarea unui caz de suspendare a termenului de prescripţie extinctivă pe care partea interesată nu l-a invocat; depăşirea limitelor sesizării prin acordarea a ceea ce nu s-a cerut (extra petita) sau mai mult decât s-a cerut (plus petita) ori necomunicarea unei/unor modificări ale cererii de chemare în judecată.

În acest context, arată că aspectele evocate reprezintă încălcări ale dreptului la apărare, ale principiului contradictorialităţii şi ale limitelor sesizării reglementate de art. 13, art. 14 si 22 C. proc. civ. şi atrag nulitatea hotărârii astfel pronunţate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 teza I, C. proc. civ., recurentul susţine că a invocat acest motiv, în considerarea faptului că instanţa de apel a înlocuit propria analiză asupra condiţiilor de admitere a acţiunii cu puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ale cărei argumente le-a preluat tale quale, iar în contextul în care, instanţa supremă apreciază că acest motiv de casare vizează încălcarea prevederilor art. 435 alin. (1) C. proc. civ., atunci motivul de casare poate fi încadrat tot în pct. 5 al art. 488.

În acest sens, recurentul arată că, instanţa de fond şi în special instanţa de apel nu au făcut o astfel de analiză. Prima instanţă a constatat că nu este dovedită acţiunea de către reclamantă şi a respins-o, însă instanţa de apel a substituit propria analiză cu considerentele unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o altă cauză, în care pârâtul nu a fost parte, context în care se apreciază că au fost încălcate dispoziţiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul consideră că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 1350, 1470 şi art. 2528 C. civ.

În acest sens, recurentul apreciază că instanţa nu a lămurit pe deplin existenţa faptei ilicite, respectiv încheierea contractelor de asistenţă juridică fără respectarea prevederilor O.U.G. nr. 26/2012, aspect care nu a mai fost analizat de instanţă, fiind invocată în mod eronat puterea de lucru judecat a unei hotărâri pronunţate într-un alt dosar în care acesta nu a avut calitatea de parte.

De asemenea, se susţine că, în lipsa unei analize concrete, nu se poate stabili în ce constă prejudiciul şi care este întinderea acestuia. Tot în acelaşi context, se apreciază că prin hotărârea atacată s-au încălcat normele naţionale şi europene în materie de TVA, reţinându-se valoarea taxei în prejudiciul imputat recurentului.

Pentru aceste considerente, recurentul apreciază că este îndreptăţit să solicite admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurentul-pârât LANGA A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1350, 1470 şi art. 2528 C. civ., având în vedere că instanţa nu a lămurit pe deplin existenţa faptei ilicite, respectiv încheierea contractelor de asistenţă juridică fără respectarea prevederilor O.U.G. nr. 26/2012 şi că, în lipsa unei analize concrete, nu se poate stabili în ce constă prejudiciul şi care este întinderea acestuia.

În acest context, recurentul arată că instanţa de apel nu a stabilit cu certitudine nici care este fapta ilicită şi nici data de la care a început să curgă termenul de prescripţie şi nici nu a explicat de ce o plată efectuată de către o altă persoana îi este imputabilă tot pârâtului.

În ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite, se constată că instanţa de apel a reţinut că acest aspect este dovedit prin semnarea contractelor de asistenţă juridică, deşi în structura organizatorică exista personal de specialitate juridică, iar încheierea contractelor de asistenţă juridică a fost efectuată cu nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 26/2012.

Aceasta deoarece, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Olt a reţinut că achiziţionarea şi plata acestor servicii de asistenţă juridică s-a făcut cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 26/2012, întrucât nu s-a făcut dovada situaţiilor temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare necesare nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat, fiind astfel emisă Decizia nr. 2/2018.

În ceea ce priveşte această decizie, emisă în baza Raportului de Control nr. x/2018, se reţine că a fost contestată în contencios administrativ, soluţia fiind de respingere definitivă a acţiunii în cadrul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Olt, statuându-se definitiv că măsurile impuse de către Curtea de conturi şi constatările efectuate sunt legale, respectiv achiziţionarea de servicii juridice fiind nelegală.

De asemenea, în speţă, s-a reţinut că pentru plăţile efectuate în anul 2016 şi 2017 termenul de prescripţie a început să curgă cel mai devreme la data de 20 septembrie 2016, când a fost revocat contractul de mandat nr. x/16.04.2013, iar prezenta acţiune a fost introdusă la 29 august 2019, cu respectarea termenului de prescripţie, iar în ceea ce priveşte plăţile efectuate în anul 2015, instanţa de apel a constatat întemeiate apărările recurentului, context în care a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru plăţile efectuate în anul 2015, respingând acţiunea pentru intervenirea prescripţiei dreptului material la acţiune.

În continuare, recurentul arată că instanţa de apel nu explică de ce o plată efectuată în anul 2017, când pârâtul nu mai deţinea calitatea de director general îi este imputată tot acestuia, deşi contractul de asistenţă juridică în baza căruia a fost efectuată această plată a fost încheiat în 14 septembrie 2015.

Această susţinere nu poate fi primită, având în vedere că, în perioada 17.04.2013-20.09.2016 pârâtul Langa A. a deţinut calitatea de director general al societăţii COMPANIA DE APĂ OLT S.A., în temeiul contractului de mandat nr. x/16.04.2013, pe durata căruia au fost încheiate nouă contracte de asistenţă juridică apreciate de către reclamantă ca nefiind legale.

Cu referire la plata efectuată în anul 2017, într-adevăr recurentului îi încetase funcţia de director general încă din 2016, însă plata a fost efectuată în baza contractului de asistenţă juridică seria x nr. x semnat de acesta, a cărui semnătură nu a fost contestată prin înscrierea în fals, astfel că, în mod corect s-a reţinut că plata trebuia efectuată chiar şi ulterior revocării sale din funcţia deţinută.

În aceste condiţii, instanţa supremă constată că hotărârea atacată nu încalcă dispoziţiile art. 1350 C. civ., referitoare la răspunderea contractuală a recurentului, ale art. 1470 C. civ., reprezentând plata nelegală de servicii juridice şi nici ale art. 2528 C. civ. privind dreptul la acţiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, în speţă acest termen curgând cel mai devreme la data de 20 septembrie 2016, acţiunea fiind introdusă cu respectarea termenului de prescripţie.

Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurent să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acesta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt reţinută, ceea ce nu s-a realizat prin prezenta cale de atac promovată.

În argumentarea motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, având în vedere necomunicarea înscrisurilor la care se face referire în decizia atacată; nulitatea motivelor de apel depuse direct la instanţa de apel; necomunicarea întâmpinării formulate de către reclamanta la apelul incident sau depăşirea rolului activ al instanţei prin invocarea unui caz de suspendare a termenului de prescripţie extinctivă pe care partea interesată nu l-a invocat; depăşirea limitelor sesizării prin acordarea a ceea ce nu s-a cerut (extra petita) sau mai mult decât s-a cerut (plus petita) ori necomunicarea unei/unor modificări ale cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea regulilor de procedură prin necomunicarea înscrisurilor evocate de recurent, instanţa supremă apreciază că printr-o minimă diligenţă, acesta putea formula cerere de accesare a dosarului electronic - prin internet, sau de comunicare a actelor de procedură în format electronic - prin e-mail, context în care putea lua cunoştinţă de întregul conţinutul al dosarului de faţă, astfel că, susţinerile formulate pe acest aspect nu pot fi primite.

Tot în acest context, se reţine că recurentul a avut cunoştinţă de termene, fiind legal citat în cauză, iar art. 13 C. proc. civ. stabileşte că părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului, acestea putând lua cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Referitor la nulitatea motivelor de apel depuse direct la instanţa de apel, se observă că acestea au fost depuse la Tribunalul Olt la 4 august 2022, dosar, iar în apelul incident declarat de recurentul Langa A. acesta nu invocă excepţia tardivităţii apelului principal, sens în care se apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 471 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica ce viza depăşirea rolului activ al instanţei prin invocarea unui caz de suspendare a termenului de prescripţie extinctivă pe care partea interesată nu l-a invocat, instanţa supremă apreciază că acest aspect nu mai prezenta relevanţă, din moment ce instanţa a reţinut puterea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul x/2019 şi a stabilit că pentru anul 2015 termenul de prescripţie a început să curgă cel târziu la 31.05.2016 şi s-a împlinit la 31.05.2019, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, în timp ce pentru anul 2016 a început să curgă cel mai devreme la data de 20.09.2016 când a fost revocat actul de mandat.

Într-o altă critică, recurentul susţine că decizia atacată a fost pronunţată cu depăşirea limitelor sesizării prin acordarea a ceea ce nu s-a cerut (extra petita) sau mai mult decât s-a cerut (plus petita) ori necomunicarea unei/unor modificări ale cererii de chemare în judecată.

Această critică este întemeiată, având în vedere că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.021.846,79 RON reprezentând plata nelegală de servicii juridice, precum şi a sumei de 530.813,48 RON reprezentând foloase necuvenite până la data de 1 septembrie 2019.

Prin soluţia pronunţată de instanţa de apel s-a admis în parte capătul 1 de cerere, fiind obligat pârâtul la plata unei sume reprezentând plăţi nelegale de servicii juridice, precum şi la plata dobânzi legale penalizatoare calculată la contravaloarea debitului principal de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 29 august 2019 până la data achitării integrale a debitului.

În acest context, se poate observa că instanţa de apel a acordat ceva ce nu s-a cerut - dobânda legală penalizatoare faţă de foloase necuvenite - şi mai mult decât s-a cerut, respectiv de la data formulării cererii de chemare în judecată - 29 august 2019 şi până la data achitării integrale a debitului, faţă de până la 1 septembrie 2019.

Aşadar, în aplicarea principiului disponibilităţii, reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual şi limitele cererii de chemare în judecată, instanţa urmând a se pronunţa asupra cererilor formulate de către reclamant, context în care se constată că, în speţă, instanţa de apel a acordat ceva ce nu s-a cerut şi mai mult decât s-a cerut, iar din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul a invocat o neregularitate de ordin procedural ce conduce la nulitatea actului, respectiv la casarea în parte a deciziei atacate, în raport cu obiectul cauzei, context în care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru soluţionarea cererii de apel, în limitele cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de către reclamantă.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că a invocat acest motiv, în considerarea faptului că instanţa de apel a înlocuit propria analiză asupra condiţiilor de admitere a acţiunii cu puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, pronunţate într-o altă cauză, în care pârâtul nu a fost parte, sens în care se apreciază că au fost încălcate dispoziţiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de acest aspect, recurentul formulează critici de nelegalitate, în ceea ce priveşte capătul accesoriu, reprezentat de obligarea sa la plata dobânzii legale penalizatoare, fără ca decizia să respecte cerinţele de motivare cu privire la acest aspect, sens în care, Înalta Curte constată fondat recursul prin raportare la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest context, instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor privind regimul juridic actual al dobânzilor reglementat de C. civ. şi de O.G. nr. 13/2011, iar în motivarea soluţiei asupra acestei cereri, aceasta s-a limitat la a enunţa dispoziţiile actului normativ evocat şi la a evidenţia formularea de către reclamantă a unor cereri de despăgubire, fără a analiza apărările pârâtului referitoare la verificarea îndeplinirii condiţiilor de angajare a răspunderii civile contractuale.

Aceasta, în contextul în care, se poate observa că prima hotărâre statua doar asupra uneia din condiţiile angajării răspunderii civile, respectiv asupra existenţei faptului ilicit, în cauză neexistând însă nicio analiză asupra existenţei şi întinderii pagubei, asupra legăturii de cauzalitate şi mai ales a vinovăţiei.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului referitoare la puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, pronunţate într-o altă cauză, în care acesta nu a fost parte, se poate observa incidenţa dispoziţiilor art. 435 C. proc. civ., care vizează obligativitatea şi opozabilitatea hotărârii judecătoreşti, a efectelor acesteia, faţă de părţi şi de succesorii acestora.

În acest context, trebuie avute în vedere considerentele Deciziei nr. 18 din 17 februarie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2019, la pct. 100, unde - se mai cuvine a fi notată şi distincţia făcută doctrinar în ceea ce priveşte înţelegerea noţiunii de terţ, în spaţiul opozabilităţii. În acest sens, este terţ desăvârşit acela în raport cu care efectele hotărârii nu se repercutează în niciun fel, în vreme ce terţul interesat este cel care, fiind atins în mod indirect de modalitatea tranşării litigiului, are interesul de a se prevala de efectele unei hotărâri favorabile sau, dimpotrivă, de a înlătura, faţă de el, efectele unei judecăţi care îl prejudiciază.

Aceste chestiuni vizează şi cazul litigiului pendinte, în care recurentul este un terţ interesat în raport cu hotărârea din dosarul nr. x/2019 în care s-a pronunţat sentinţa nr. 356/27.01.2021 de către Tribunalul Olt, prin care s-a respins acţiunea formulată de S.C. COMPANIA DE APĂ OLT S.A. privind anularea Deciziei nr. 2/2018, emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Olt, reţinându-se încălcarea dispoziţiilor art. I din O.U.G. nr. 26/2012, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 2288/22.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Astfel, prin dispoziţiile art. 431 C. proc. civ., legiuitorul a găsit necesar să reglementeze, pentru a asigura securitatea şi stabilitatea juridică, efectele hotărârii judecătoreşti, precum şi aspectele importante referitoare la instituţia autorităţii de lucru judecat în formele ei de manifestare adică, efectul pozitiv şi efectul negativ. Însă, pentru a constata autoritatea de lucru judecat, trebuie ca în cauza pendinte să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, referindu-se la efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, adică interzicerea reluării judecării unui litigiu care se desfăşoară asupra aceloraşi trei elemente care au determinat cadrul procesual cu ocazia primei judecăţi.

Principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci şi contrazicerile ce s-ar ivi între două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre judecătorească definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, pronunţată într-un alt proces. Astfel, justificarea existenţei puterii lucrului judecat constă chiar în interdicţia reluării aceluiaşi litigiu între părţi.

Prin urmare, susţinerea recurentului referitoare la reţinerea de către instanţa devolutivă de atac a puterii de lucru judecat a hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019, în care acesta nu a avut calitatea de parte nu poate fi primită, întrucât în cauză prin decizia recurată instanţa de apel, făcând propria analiză a elementelor răspunderii civile imputate recurentului, a valorificat, totodată, din perspectiva prevederilor art. 435 C. proc. civ., şi considerentele deciziei ale hotărârii anterior menţionate.

Critica recurentului ce vizează încălcarea normelor naţionale şi europene în materie de TVA, prin care s-a reţinut valoarea taxei în prejudiciul imputat pârâtului nu poate fi analizată, fiind incidentă dispoziţia art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Instanţa supremă reţine că recurentul, deşi cunoştea pretenţiile intimatei şi aspectul învestirii instanţei de control judiciar cu examinarea integrală a cererii de chemare în judecată, nu a formulat apărări pe aspectul includerii TVA în totalul sumei pretinse, acestea fiind invocate doar în calea extraordinară de atac.

Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât LANGA A. împotriva deciziei civile nr. 584/2023 din 5 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pe care o va casa în parte în ceea ce priveşte soluţia privind accesoriile la debitul principal, fiind menţinute în rest dispoziţiile deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât LANGA A. împotriva deciziei civile nr. 584/2023 din 5 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă COMPANIA DE APĂ OLT S.A..

Casează în parte decizia atacată în ceea ce priveşte soluţia privind accesoriile la debitul principal.

Menţine în rest dispoziţiile deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2024.