Drug offender's bid to suspend 8-year sentence on family hardship grounds rejected.

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1222 din 30 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnata I.D.

A fost obligată condamnata la plata sumei de 700.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel condamnata I.D. care a susținut că, în mod greșit i-a fost respinsă cererea, deoarece familia sa se află într-o situație dificilă, ce reclamă prezența sa la domiciliu.

Prin decizia penală nr. 830 din 10 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3806/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnată.

A fost obligată apelanta condamnată la plata sumei de 550.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru avocatul din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnata I.D. care a reiterat motivele invocate în cererea inițială.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 4223/2004 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, condamnata I.D. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 212 din 27 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul București, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000.

În motivarea cererii condamnata a arătat că are o situație familială grea (soțul decedat, iar de creșterea, educarea și îngrijirea celor 7 copii ai săi, din care 3 minori, se ocupă mai multe rude), astfel că prezența sa la domiciliu este necesară pentru acordarea unui sprijin material.

Înalta Curte reține că, legiuitorul a înțeles ca, în situații deosebite, de natură a afecta grav și irevocabil starea familiei condamnaților ori a bunurilor acestora, să acorde un plus de clemență și să permită revenirea temporară a condamnaților în sânul societății.

Astfel, potrivit art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă o singură dată și numai pentru cel mult 3 luni.

Legea nu stabilește care sunt „împrejurările speciale” datorită cărora executarea imediată a pedepsei ar putea produce consecințe grave. Revine instanței de judecată sarcina de a face aprecieri asupra temeiniciei cererii.

Rezultă așadar că, în cauză trebuie dovedite atât împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau familia acestuia, cât și consecințele grave pe care executarea imediată a pedepsei le-ar avea pentru aceștia, dar și certitudinea că aceste consecințe ar putea fi evitate pe perioada maximă de 3 luni în care, potrivit legii, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă.

În speță, față de susținerile condamnatei s-a dispus efectuarea unei anchete sociale, din conținutul căreia nu se desprinde iminența producerii consecințelor grave la care se referă textul de lege, deoarece situația grea a familiei petiționarei nu este consecutivă privării acesteia de libertate, ci este cvasiperpetuă, astfel încât prezența pasageră a acesteia la domiciliu pe o perioadă de maximum 3 luni, nu poate influența în vreun mod starea familiei sale.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-condamnată I.D. a trăit din anul 1984 în concubinaj cu numitul C.J., din această relație rezultând 3 copii cu vârste cuprinse între 15-17 ani.

Din anul 1996 condamnata a părăsit domiciliul și nu s-a mai interesat de situația copiilor săi, aceștia aflându-se permanent în grija tatălui, cu toții locuind, în condiții decente, într-un apartament compus din două camere, nivelul de viață al acestora nefiind diferit de nivelul general de trai din perioada de tranziție a familiilor din pătura săracă a populației.

Față de aceste considerente, apreciind că cererea petiționarei nu întrunește condițiile prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata I.D.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata I.D. împotriva deciziei penale nr. 830 din 10 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta condamnată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2005.