Inadmissibility of appeal against final venue transfer decisions: strict interpretation of procedural finality

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 104F din 6 noiembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a luat act de renunţarea petentei A.. la judecata cererii formulată de aceasta privind strămutarea judecăţii procesului ce constituie obiectul dosarului nr. x/2022 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi a respins cererea intimatului B. de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, B. a declarat recurs, solicitând casarea în parte a hotărârii, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata A.. a depus întâmpinare la 24.03.2025, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi, pe fond, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata C. S.A. nu a depus întâmpinare.

Recurentul nu a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 03.07.2025, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Nu au fost depuse puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Din analiza acestui text de lege care consacră unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil - legalitatea căilor de atac - rezultă că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că recurentul B. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 104F din 6 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care s-a luat act de renunţarea la judecata unei cereri de strămutare, criticile sale fiind îndreptate împotriva dispoziţiei curţii de apel privind respingerea cheltuielilor de judecată.

În acest sens, prezintă relevanţă faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată într-o cauză având ca obiect "cerere de strămutare", iar conform art. 144 alin. (2) C. proc. civ. "hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă".

Din interpretarea textului de lege evocat rezultă că hotărârile pronunţate în cadrul incidentului procedural al strămutării sunt definitive de la pronunţare, conform art. 634 alin. (1) pct. I şi alin. (2) teza finală C. proc. civ., împotriva lor neputând fi exercitat apelul sau recursul.

În consecinţă, raportând dispoziţiile legale evocate la datele concrete ale speţei, rezultă că sentinţa instanţei de apel, fiind pronunţată în soluţionarea unei cereri de strămutare, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

De asemenea, prevederile art. 406 C. proc. civ. referitoare la "renunţarea la judecată" nu pot fi avute în vedere ca deschizând dreptul la prezenta cale de atac, câtă vreme dispoziţiile art. 144 C. proc. civ. sunt imperative şi de strictă interpretare.

Instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Or, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B. împotriva sentinţei civile nr. 104F din 6 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B. împotriva sentinţei civile nr. 104F din 6 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele A.. şi C. S.A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2025.